luni, 6 noiembrie 2023

INVITAȚIE - A.L.A.R.

 


„Zilele Culturii Albaneze” - ediția a V-a - continuă cu o prezentare de carte cu totul deosebită. La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța va avea loc lansarea volumului pentru copii „Upailica Trupuțu”, de Liviu Lungu. Evenimentul se va desfășura joi, 9 noiembrie 2023, cu începere de la orele 13:00, în sala de festivități a muzeului.

Scriitor, istoric și arheolog, Liviu Lungu are origini albaneze pe linie maternă și este activ implicat în activitățile culturale ale Asociației Liga Albanezilor din România. A publicat mai multe volume la Editura Asdreni a organizației și îndeplinește funcția de redactor-șef adjunct al revistei cultural-științifice „Albanica”.

 Alături de autor, la lansarea vor fi prezenți președintele ALAR, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, și vicepreședintele Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural Albanez al ALAR.

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile. Fiecare participant va avea posibilitatea de a primi gratuit câte un exemplar al volumului, cu autograful autorului.


Asociația Liga Albanezilor din România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu