vineri, 10 noiembrie 2023

Nicolae Ciucă, președintele Senatului a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență

 

Nicolae Ciucă, președintele Senatului a făcut o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare alături de Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, Călin Bota, parlamentar, Rareș Bogdan, europarlamentar, Oros George Alexandru, managerul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, și Cristian Niculescu-Țîgîrlaș, senator.

La momentul actual, sunt în implementare două proiecte vitale pentru bunul management al Spitalului Județean, și anume, reabilitarea integrală a Unității de Primire Urgențe, cu termen de finalizare în aprilie 2024, și modernizarea instalațiilor electrice și fluide medicale, cu termen de finalizare în decembrie 2023.

 De asemenea, Spitalul Județean va beneficia de încă un proiect de peste 70 de milioane de euro, care vizează realizarea unei clădiri noi în cadrul unității spitalicești, care va cuprinde un Bloc operator nou, o Unitate de Primire Urgențe nouă, helicopter, laborator nou. Alte proiecte, de peste 12,4 milioane euro sunt pentru dotarea și modernizarea ambulatoriului integrat, pentru achiziționarea echipamentelor destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale și dotarea secției de Terapie Intensivă Neonatală cu aparatură de ultimă generație.

Sursa: MaraMedia

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu