joi, 31 octombrie 2024
Și dacă e adevărat? Iohannis se răzbună pe Ciolacu?
CONCURS OMAGIAL VASILE VOICULESCU
Reprezentanții pensionarilor minieri întâlnire cu Nicolae Ciucă
Astăzi, 31octombrie 2024 un grup format din reprezentanți ai pensionarilor mineri din județul Maramureș au avut o întâlnire cu președintele PNL domnul Nicolae Ciucă și cu parlamentarii PNL din județ.
Datoriile odioase ale României postdecembriste
Relaţiile internaţionale dintre ţări (evident, cele care – aidoma Rusiei – nu sunt supuse sancțiunilor de către atotputernicul grup al țărilor hiperdezvoltate), nu înseamnă doar legături politico-diplomatice și cultural-turistice, ci mai ales din cele economico-financiare și strategice, ba chiar militare în caz de forță majoră. De exemplu, cu războiul ruso-ucrainean în coasta sa, România intrată cu totul din 2007 în tulburele siaj americano-unionist (membră NATO și UE), are în momentul de față, pe teritoriul ei, cea mai mare bază a acestui bloc militar. Ceea ce, desigur, este și bine (conferă naiscaiva siguranță românilor și flancului NATO sud-estic), dar este și rău (țara e practic sub ocupație și, ca atare, se află necontenit în atentul vizor al puterilor nucleare antiamericane).
N.B.:
Apropo de trupele de ocupație, ne informează Petre P. Panaitescu în Istoria românilor (Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1990), după definitiva înfrângere a dacilor în războiul
din 105-106 e.n., la început în Dacia „a fost așezată o singură legiune,
legiunea XIII Gemina, cu tabăra (castrum) la Apulum (Alba Iulia”. În paragraful
următor, marele istoric adaugă că de-abia în vremea împăratului-filosof Marcus
Aurelius (161-180), „crescând amenințarea barbarilor germanici înspre granițele
de nord-vest ale Daciei, a fost adusă o a doua legiune, legiunea V Macedonica,
așezată până atunci la Troesmis în Dobrogea de azi și mutată acum la Potaissa
(Turda)”. Făcând necesara precizare că circa 5000 era numărul soldaților
dintr-o legiune romană și că cel al modernilor mercenari din marea bază de la
Mihail Kogălniceanu este peste 10.000, avem nu numai material îndestulător
pentru o comparație temeinică între cele două situații politico-militare, ci și
rampa de lansare spre diverse speculații...
Revenind
la chestiunea datoriilor odioase (odious debt în limba engleză), trebuie
spus că ea devine concept de drept internațional, după ce Alexander Nahum Sack
(jurist rus, fost ministru al țarului Nicolae al II-lea, profesor de drept
financiar internațional la Universitatea din Sankt Petersburg, până la lovitura
de stat bolșevică din octombrie 1917, apoi la mari universități din Europa și
Statele Unite) elaborează în anul 1927 Teoria
datoriilor odioase, care înfățișează următoarele caracteristici ale
acestora:
1)Guvernul
contractează împrumut fără acordul cetățenilor, acord obținut în urma unui
referendum;
2)Împrumutul
nu este făcut în folosul real al
cetățenilor (al tuturor cetățenilor, adaug eu, nicidecum doar în folosul
descurcăreților, așa ca în strâmbul nostru postdecembrism, sau al
nomenclaturiștilor, activiștilor și trepădușilor bolșevici în sinistrele
distopii antedecembriste, respectiv în cele globalisto-neomarxiste din prezent
și viitor);
3)Împrumutul
se acordă, deși creditorul este conștient (are știre) de existența primelor
caracteristici ale acelui împrumut.
Dar iată
ce scrie chiar Alexander Nahum Sack despre o asemenea situație: „Dacă o putere
despotică contractează o datorie nu pentru nevoile și în interesul statului, ci
pentru a întări regimul său despotic, pentru a reprima populația care-l
combate, această datorie este odioasă pentru populația din întregul stat.
Această datorie nu este obligatorie pentru națiune: este una a regimului, o
datorie personală a puterii care a contractat-o, în consecință ea cade odată cu
căderea acestei puteri”.
Mă
grăbesc să arăt că acest principiu n-a rămas doar la stadiul de spectaculoasă
teorie, ci chiar s-a concretizat/materializat de-a lungul timpului în mai multe
țări, care au știut (au avut voința trebuincioasă!) când și cum să-l pună la
treabă: Grecia (după criza financiară din 2007, face dovada că doar 8% din
banii împrumutați au fost destinați cheltuielilor guvernamentale, restul – sub
o formă sau alta – ajungând de îndată la creditori, precum și că acordurile au
fost trecute prin Parlamentul elen cu flagrante încălcări ale Constituției),
Portugalia, Irlanda, Mexic, Cuba, Nigeria și Ecuador (după seria președinților
trădători), dar mai ales Statele Unite în cazul Irakului (fără a menționa caracterul
odios al datoriei, obțin de la Clubul parizian o anulare, în trei rânduri, de
80% a datoriei irakiene) și Germania federală, care – potrivit Acordului de la
Londra din 1953 și cu sprijinul multor state (SUA, Marea Britanie, Franța,
Italia, Spania, Grecia etc.) – obține reducerea cu 62% a datoriilor acumulate
„atât în perioada interbelică, cât și după război, până la data încheierii
Tratatului”.
Se
subînțelege că această consistentă clemență internațională în ceea ce privește
„datoriile odioase” (firește, dimpreună și în fecundă legătură cu mentalitatea
teutonică și Planul Marshall) a contribuit în mod decisiv la refacerea
economiei Republicii Federale a Germaniei, respectiv la lansarea Germaniei
reunificate (de după căderea Zidului Berlinului) între cele mai dezvoltate țări
ale planetei (PIB-ul pe locuitor o situează după SUA și China).
Datoria
externă a României postdecembriste a ajuns la peste 150 miliarde euro. Cum
toată această datorie s-a făcut fără consultarea cetățenilor și cum numai o
mică parte din acești bani au ajuns la cetățenii de rând sub forma mascată a
mitei electorale (firimituri azvârlite angajaților și pensionarilor în
interminabilele noastre campanii), căci grosul lor se regăsesc în veniturile
nesimțite și în averile necușere ale bugetarilor de lux (politruci,
sinecuriști/descurcăreți, foști și actuali securiști, magistrați, polițiști, ghinărari ș.a.m.d.), e clar că și pe
meleagurile noastre ar trebui să fie activată doctrina „datoriilor odioase”,
dacă nu pentru toți banii împrumutați în peste trei decenii, atunci cu
siguranță pentru majoritatea lor.
Dar
voința politică dâmbovițeană în acest sens este la fel ca aceea de-a desființa
sinecurile și privilegiile sociale, respectiv ca mult discutata micșorare a
enormului decalaj dintre veniturile bugetare sfidătoare (cacademicianul Mugur Isărescu-Manole, de pildă, încasează lunar
peste 100.000 lei) și cele minime (cică legal nu pot să fie mai mici de 1200
lei).
Că, de,
dacă într-adevăr s-ar dori politic acest lucru drept și logic, atunci am asista
mai întâi, cu îndreptățită satisfacție, la confiscarea atâtor averi necușere și
la exemplara pedepsire a tâlharilor cu ștaif, nicidecum la amețitoarea
tărăgănare a proceselor cu greutate și, în final, la prescrierea celor mai
ticăloase fapte de corupție.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
30 oct. 2024
Noiembrie revine
Noiembrie își potrivește pasul
Cu timpul care-i scris în calendar,
Ascultă din rădvanul ei cum ceasul,
Își ticăie secundele-n zadar.
Privește pe la geamuri luminate,
Cum oamenii mai stau la o cafea,
Și-și povestesc în șoapte câte-toate,
Apoi înghițituri din ea să bea.
Și strugurii-i admiră pe o masă,
Cu aurul din vară prins în ei,
Mai dă cu ochii raită într-o casă
Și vede-n jocul lor doi prichindei.
La face semn cu frunzele căzute
Și parcă spune că va mai veni,
Să le aducă-n dar și flori mărunte,
Ce încă stau semețe-n straturi vii.
Apoi zărește-o lună tristă tare
Și-o-ntreabă așa, ca și pe sora ei,
Octombrie, mai stai prin calendare?
Eu sunt acum o doamnă, ce mai vrei!
Autor: Aurelia Oancă
28.10.2024
O cronică documentată despre istoria locului
de Gheorghe Pârja
Comuna Șișești, se știe, este o așezare cu rezonanță
istorică, binecuvântată și de părintele, cărturarul, tribunul Vasile Lucaciu.
Dar aici s-au născut și au luminat efigia și alte spirite de nădejde, cu merite
absolute, care au urcat locul pe scara istoriei. Toate aceste izbânzi
memorabile trebuiau adunate, comentate, puse în oglinda generațiilor care vin.
Această cauză nobilă s-a întrupat în râvna deosebită a domnului Gavril Babiciu,
prin recenta apariție editorială – ȘIȘEȘTI – MARAMUREȘ, ÎN VÂLTOAREA ISTORIEI
(Editura Marist, Baia Mare, 2024). Gavril Babiciu, autor devotat istoriei
spațiului în care s-a născut, a terminat Facultatea de Drept a Universității
Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Apoi face studii militare la București, profil
circulația rutieră. A publicat cărți și studii despre activitatea profesională,
dar s-a întors cu venerație și pricepere spre istoria Șișeștiului natal, spre
Eroul Națiunii Române, Vasile Lucaciu.
Am simțit nevoia să amintesc aceste date biografice
pentru a sublinia că autorul a fost, și a rămas, o personalitate în domeniul în
care a activat, dar a privit tot timpul cu respect la istoria neamului, la
semnificația faptelor. Așa mi-am mai domolit și eu întrebările firești, puse
după parcurgerea acestei cărți monumentale, și la propriu, dar și în
consistența ei. Cele 481 de pagini, format mare, au o impresionantă bogăție de
informații și imagini, care fac portretul complex al așezării. De la statul
condus de Burebista, până în zilele noastre. Nu am cum să fac inventarul
subiectelor din tom, din rațiuni de spațiu, dar recurg la enumerarea
capitolelor care sunt vârfuri de dealuri într-o carte.
După ce analizează condiția așezării în diferite
epoci istorice, minuțios comentate, argumentată cu documente, evocă implicarea
șișeștenilor în evenimentele vremii. De la detașamentele lui Pintea Viteazul,
la mișcarea memorandistă, grupată în jurul Leului de la Șișești. Apoi,
participarea bărbaților la cele două războaie mondiale, cu descrieri ale
evoluției comunei până în ziua de astăzi. Un alt capitol este consacrat
așezării geografice, denumire, vatra și hotarul comunei. Sunt descrise aspecte
legate de starea socială a locuitorilor. Ca militar de carieră, autorul dedică
un capitol tocmai vocației pentru această profesie a șișeștenilor. Aflăm câteva
biografii ale cadrelor militare, de la începutul veacului trecut. Și nu sunt
puține.
Capitolul referitor la învățământ, cultură și
sport este mănos în dovezi ale existenței unor mijloace de luminare a locuitorilor.
Sunt amintite și acele perioade dificile pentru limba română în timpul
stăpânirilor străine. Este evocată figura luminoasă și curajoasă a părintelui
Vasile Lucaciu care a atras copiii la școala confesională. Ne este adusă în
atenție mireasma tradiției, care este vie în localitate. Autorul mai trece în
revistă evoluția organizării administrative, cu toate aspectele formulate prin
vreme. Sunt luate în seamă obiectivele turistice, locul privilegiat fiind
ocupat de Muzeul memorial Vasile Lucaciu. Cu pricepere scrie despre religie,
plecând de la crezul că poporul român s-a născut creștin. Aduce în discuție
rolul bisericii naționale, dar și al bisericii greco-catolice, pledând pentru
unitatea creștinismului. Cu istoricul fiecăreia în viața locuitorilor.
Sunt consemnați și preoții care au slujit aici, cu
date despre fiecare. Sunt prezentate și satele din comuna Șișești, precum și
localități legate de istoria acestei mirabile așezări. Ce să mai spun? O face
convingător, în prefață, dr. Teodor Ardelean, directorul general al Bibliotecii
județene „Petre Dulfu” din Baia Mare: „Cărările Șișeștiului au fost bătute și
străbătute de la un capăt la celălalt de către autorul lucrării, care a căutat
să găsească orizonturi noi pe itinerariul parcurs. În centrul tuturor aspectelor
prezentate este situat omul, șișeșteanul de ieri și de azi: minerul, țăranul,
militarul, preotul, dascălul, munca și curajul lui.”
Un cuvânt de apreciere face și primarul comunei,
Ioan-Mircea Tentiș, care laudă lucrarea, iar „fiecare cititor, pe baza
cunoștințelor proprii și rațiunii sale își poate forma convingeri personale,
dar să nu uităm, documentele nu pot fi ignorate.” Inspirată și mlădioasă, sub
formă de crez, este scrisoarea autorului către șișeșteni, cu adorabil scris de
mână.
Da, domnule Gavril Babiciu, e mult până departe…
Ne-ai dăruit o cronică vibrantă, profundă, documentată despre istoria locului
sacru în care ai văzut lumina zilei. Mulțumim și reverență pentru truda
migăloasă!
PS. Cine vrea să afle mai multe o poate face astăzi,
de la ora 11, la Centrul militar Baia Mare, unde are loc lansarea acestui tom
generos prin informație și emoție.