Moaşte, o casă gratis, un patriotism ieftin, ceva?

Am jurat să nu. Am zis că lăsăm să treacă. Să nu dăm importanță Evului Mediu mai mare decât ar trebui să aibă, azi, în secolul 21 mileniul 3. Să vă amintim cum s-a numit în engleză Evul Mediu, perioada de dominație totală a Bisericii asupra societății? The dark ages, vremurile întunecate. Dar dom’le, băgatul în față a prezidențiabililor la moaște, pozatul, dat mâna cu băbuca ce stă de 2 zile la coadă ne-au revoltat puțin.

Și dacă ar fi fost acolo doar prezidențiabilii ce se adresează unui anume tip de electorat, mai că înțelegeam. Sunt ai lor, oamenii lor. Dar au fost acolo oameni ce și-au jignit, zgâriat la creier propriul electorat, în căutarea altuia nou. Am auzit om spunând: „Dă să văd lista prezidențiabililor de la moaște, toți se descalifică în fața mea, nu-l votez pe niciunul”. Fără supărare, unii n-aveau ce căuta acolo, nici măcar pioșenia n-o știu simula. S-au dus să bifeze, c-așa le-au zis consilierii că dă bine. Așa va fi și la Ziua Națională, la următoarele moaște etc. Și-atunci, dacă toți sunt o apă și-un pământ, toți se adresează exact aceluiași electorat, noi, noi cu cine votăm? Nu mai bine cităm? “Brânzovenescu: Să fie trădare la mijloc? ‘Ai?/Farfuridi: Eu merg și mai departe și zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!…” (Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută)

Dacă observați, candidații nu se prea omoară cu mesajele proeuropene, proNATO. Eventual, cei contra mai aruncă una alta, dar cu teamă, de când cu suspendarea unei candidaturi. Cum ar veni, la un electorat sărăcit, mințit repetitiv în stil mitralieră, sătul de povești și mai ales de chiorăitul din burtă, nu mergi cu europenisme. Sună cunoscut? Să vedem… „Dacă Europa… să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… și… idei subversive… (asudă și se rătăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România… (cu tărie) țara în sfârșit… cu bun-simț… Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! Până când să n-avem și noi faliții noștri?… Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi… Numai noi să n-avem faliții noștri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!” Superbă incoerență, vezi conflictul celor doi reprezentanți de mari partide pe subțierea banilor europeni PNRR pe seama angajamentelor neîndeplinite.

Desigur, între candidații noștri, dar mai cu seamă între cei de la moaște, nu există niciun orator. Ajungem să-l regretăm pe Vadim Tudor? Nu ca prezidențiabil, doar oratoria sa. Pe care dintre cei contemporani îi vedeți vorbind liber, convingător, credibil, jucând chiar puțin teatru? Iar cităm… „ CAȚAVENCU: Domnilor!… Onorabili concetă­țeni!… Fraților!… (plânsul îl îneacă) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune și eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al țării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpânește) mă gândesc… la țărișoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… la progresul ei!… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.) Fraților! (toți se-ntorc și-l ascultă) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!” (Ion Luca Caragiale, 1884. Acum 140 de ani)

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului