UDMR mulțumește pentru loialitate lui Ilie Bolojan?!

În primul deceniu postdecembrist, partidele lansate în sfera politicii căutau membrii dintre cetățenii care reprezentau ceva în plan profesional, erau cunoscuți pe plan local pentru moralitatea lor, pentru loialitatea față de anumite principii de viață și muncă. Desigur, pe lîngă acestea s-au mai strecurat destui indivizi cu legături puternice în fostul regim comunist, mai ales în structurile de forță pe linie de PCR, serviciile de ordine și secrete, UTC, CAP-uri, IAS-uri, neamuri și “pretini”.

Primul sfert de secol XXI a schimbat substanțial regula selectării omului politic. De pe plan local până la Parlament, Guvern și Președinție. Contează subvenția în valută pe care o dai partidului din care faci parte, felul în care reușești să intri în grațiile șefului local, și, pe mai departe, șefilor centrali. Dacă ai aspirații mai înalte: ministru, prim-ministru, Președinte de țară, trebuie să fii un bun slalomist în propriul partid, dar și între partidele parlamentare, a căror bunăvoință să o câștigi. Sprijinul acestora, pentru nominalizare, este legat, dacă ai avut funcții administrative locale importante (primar de municipiu, prefect, președinte de Consiliu Județean), de serviciile pe care le-ai făcut partidelor locale (facilitarea de licitații la lucrări în construcții și infrastructură –dacă se poate nesubvenționate din proiecte UE-că de aici nu se poate fura, menținerea în funcții administrative a pupilelor locale ale partidelor de la București, dacă se poate angajarea de consilieri personali ale acestora, ș.a.).

În momentele de criză politică, Bucureștiul poate face apel și la un om politic din provincie, promovat de mass-media locală și centrală inclusiv pentru calități de bun administrator, chiar deschis pentru anumite reforme pe linia economisirii banului public. Așa s-a întîmplat în octombrie, noiembrie a.c., în urma catastrofalelor alegeri parlamentare și de turul I pentru Prezidențiale- când coaliția PSD-PNL a suferit o înfrângere neașteptată, liderii Ciolacu și Ciucă neintrînd în turul II al alegerilor Prezidențiale. Simțind apropierea dezastrului, USR chiar ratarea șansei de-a fi invitată – să participe la “cașcavalul” național, Lasconi, Ciucă și Ciolacu s-au pronunțat pentru Ilie Bolojan ca viitor Prim-ministru în condițiile în care unul dintre “triumviri” va ajunge Președinte al țării. El trebuia, în calitate de prim ministru, să scoată ”castanele din foc” – respectiv să rezolve bugetul țării și să impună impozite mari în 2025.

Domnul Ilie Bolojan avea ca argumente rezultate excelente în administrarea Oradiei, apoi a județului Bihor- între 2008-2024. Cinsprezece ani, presa orădeană și parte din cea de la București a informat,  până la intoxicarea cititorilor, despre “succesurile” primarului și președintelui C.J. Bihor, în construirea de: pasaje rutiere, șosele de centură ocolitoare ale orașelor, străzi modernizate și astfaltate, parcuri noi în orașe și chiar unele comune, înlocuirea rețelelor de încălzire și apă- vechi de peste jumătate de secol, vopsirea imobilelor din centrul istoric al Oradiei (este adevărat, mai mult a fațadelor spre stradă, mai puțin spațiile din curțile interioare), restaurarea Cetății medievale, inaugurarea Muzeelor: Țării Crișurilor, Cetății, Masoneriei, Comunității evreiești din Oradea, restaurarea celor trei Sinagogi din Oradea, a sediului Episcopiei greco-catolice, subvenții pentru repararea tuturor bisericilor- indiferent de cultul religios, a școlilor etc., etc. Ziarele locale au fost și sunt pline de succesele administrației. Fiecare pom plantat, etapă din modernizarea unei străzi (așezarea stratului de balast, turnarea fundației, apoi a stratului de uzură, montarea tablelor indicatoare și trasarea semnelor de circulație, ș.a.)- sunt reluate obsesiv, în maniera triumfalistă a anilor 1965- 1989. Despre eșecurile administrației- nu așa, numai cel ce nu muncește nu greșește!- nimic sau aproape nimic. “Cazul Ciuperca” (se pare pierderi de 2 milioane euro), demolarea unor case particulare pentru a realiza locuri de parcare (ceea ce a dus la decesul unor proprietari în vârstă!), tăierile abuzive de pomi seculari pentru a fi înlocuiți cu copaci tineri care neintreținuți  s-au uscat, toaletarea neprofesionistă a altor copaci seculari ce a dus la uscarea lor, trasarea unor centuri ocolitoare fără respectarea distanțelor legale față de proprietățile cetățenilor (vezi Cheriu), desfacerea contractelor de muncă la cinci muzeografi din cadrul Muzeului Cetății, a mai multor angajați, dansatori și instrumentiști, ai Ansamblului de muzică populară “Crișana”- ceea ce a dus la desființarea sa temporară (ulterior, disponibilizații au căștigat procesul cu C.J. Bihor, acesta trebuind să-i reîncadreze în parte, plătindu-le retroactiv salariile), desființarea calității de persoană juridică a revistei de cultură “Familia” și unificarea ei cu Biblioteca Județeană; consultarea formală a opiniei publice în proiectele administrației locale, ș.a.

În mod special, dl. Ilie Bolojan a satisfăcut, direct sau indirect, cerințele organizației UDMR Bihor. După inventarul unor “naționaliști-extremiști români” a acceptat să se monteze în Oradea în jur de 12-15 însemne care comemorează evenimente din istoria maghiarimii locale și nu numai (plăci comemorative, busturi, grupuri statuare), în timp ce românii au beneficiat de doar jumătate din aceste favoruri. În plus, busturile celor 28 de personalități din istoria românilor, de la Burebista la Cuza Vodă, montate în anii ’70 în curtea interioară a vechiului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, evacuate după retrocedarea Palatului Baroc către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, stau aruncate, claie peste grămadă, lângă noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor. Invadate de licheni și înegrite de vreme, așteaptă să fie aruncate la tomberon. Mai mult, s-a inaugurat o superbă statuie ecvestră a regelui Ladislau cel Sfânt (1077-1095) al Ungariei, în Cetatea Oradea, acceptînd punctul de vedere al istoriografiei maghiare potrivit căruia acesta ar fi fost, printre alte merite, întemeietorul orașului Oradea. În realitate, urbea noastră nu a fost oraș regal, ci înființat și subordonat Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. Legenda despre rolul regelui în fondarea orașului rămâne o legendă. Faptul că el a fost, după mai mulți ani de la moarte, reînhumat în Cetatea Oradiei, are o altă explicație. Regii Ungariei, în eforturile lor disperate de a controla politic Transilvania, întotdeauna autonomă față de regii Ungariei sub voivozi și principi proprii, prin gesturi gen reînhumări în spațiul transilvan, înființarea de episcopii romano-catolice, apoi reformate, maghiarizarea unor voevozi, cneji și juzi români, ș.a.- doreau să-și treacă în titulatură calitatea de regi ai provinciei, alături de teritorii ca Slovacia, Croația și nordul Serbiei.

În 2019 când dl. Ilie Bolojan a hotărît, în pofida dreptului proprietarilor și bunului simț, să înlocuiască statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul cu cea a Regelui Ferdinand I, în fața cererii imperative a UDMR Bihor ca, vis a vis de statuia Regelui Ferdinand I, să fie remontată statuia, de la 1898, a lui Ladislau cel Sfânt, s-a negociat ca podul de peste Crișul Repede, care face legătura dintre Piața Unirii și Piața Ferdinand să botezat Podul Ladislau cel Sfânt (din 1920 se numea Podul Central). Altfel spus, două momente de istorie românească sunt legate condiționat de istoria maghiară. În fond, cine îți dă dreptul să întorci pe dos istoria națională? Chiar regii României, de la Carol I la Mihai I, aveau o venerație pentru fapta de prim întregitor al pământurilor românești făcută de Mihai Vodă.

Faptul că dl. Bolojan a avut întotdeauna drept consilier personal un etnic maghiar, că după divorțul la vârf a PSD și PNL de UDMR, în administrația locală și județeană orădeană și bihoreană udemeriștii au rămas pe funcții, alături de celelalte favoruri făcute UDMR punctate mai sus- nu a contat în decizia dlui Hunor Kelemen vis a vis de viitorul politic al bihoreanului nostru!

 Într-o recentă declarație oficială, președintele național a UDMR afirmă răspicat: “Ciolacu și Bolojan nu sunt buni de prezidențiabili, că nu stârnesc nici o emoție!” (Adevărul/ București, 12 XII 2024, p. 3). Că pe Ciolacu nu-l dorește, mai treacă meargă din partea noastră, dar pe Ilie Bolojan de ce? Cât nu a făcut pentru ei pe plan local- orădean și bihorean?!

Personal am afirmat de multe ori public, atât cât am fost parlamentar sau consilier local PUNR și PRM, afirmație întărită în practica mea de dascăl față de elevii, apoi studenții, masteranzii și doctoranzii mei maghiari, că românii și cei din alte etnii din România trebuie să trăiască “Nu unii lângă alții, ci unii împreună cu alții în armonie și înțelegere”! Dar dacă alții nu ne respectă și unii dintre noi fac din inconștiență politică sau interese personale o politică antiromânească- românii trebuie să ia atitudine. Pe minoritarii nerecunoscători să-i izolăm prin forța dreptului/ legilor de tip european, pe trădătorii naționali să-i excludem dintre noi. Desigur, în ambele categorii intră liderii lor și ai noștri care încălzesc situația- pentru că marea majoritate a oamenilor de rând doresc paee, înțelegere, locuri de muncă și dreptate socială, ca să ne creștem copiii și nepoții în liniște și cât mai multă bunăstare obținută prin muncă cinstită.

Dacă dl. Bolojan nu este bun de  “prezidențiabil” înseamnă că nici de “prim-ministru”. Atunci să vină acasă, să renunțe la postul de senator, să conducă, în continuare, CJ Bihor, corijîndu-și și greșelile făcute până acum, continuînd modernizarea zonei. Mă tem că rămânând în București, accesând, până la urmă, o funcție importantă în fruntea statului, “prietenii” să nu procedeze cum au făcut-o cu simpatica Mona Muscă, atunci în cărți politice mari, căreia i-au găsit în Arhiva SRI (Securității) o adeziune de informator. În anii ’80, când și dl. Bolojan era student la Timișoara, Securitatea comunistă a vremii a racolat nu numai cadre didactice dar și studenți, ”isteți” ca să-i monitorizeze pe colegii lor din lumea arabă, trimiși la școli universitare în țara noastră, unii chiar membrii ai serviciilor secrete din țările lor. Ar fi o catastrofă pentru amicul Ilie Bolojan și cariera sa politică!

 

 Prof.univ.dr. Mihai D. Drecin