Cenzura euro-bolșevicilor, prezentă în România, înaintea alegerilor!

 

Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Noile ținte: poeții, folkiștii și ziariștii

Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Noile ținte ale demascărilor sunt câteva din cele mai periculoase categorii din societate: poeții, folkiștii și ziariștii. De curând, fusese luată în colimator Maria Gheorghiu, pentru punerea pe muzică a versurilor poetului neo-nazist Adrian Păunescu, despre un anume Ion, „care s-a bătut cu rușii”. Acum clanul chitariștilor lovește din nou.

Un fost redactor la ActiveNews a fost prins cântând la chitară un cântec pe versurile unui deținut politic și au turbat comuniștii de la „Context”, care i-au dedicat o adevărată anchetă despre cine i-a permis să cânte, ce-a scris ca ziarist și cum urmărește să răstoarne ordinea constituțională de când s-a apucat de folk. „Verificatorul de conținut” creat de Attila Biro probabil răspândește astfel de idei iliberale asupra artei la comanda lui Viktor Orban, omul lui Putin.

Articolul conține o cascadă de minciuni și prostii solemne, pe care Vlad Pârău le-a demontat în dreptul la replică, pe care vânătorii de vrăjitoare nu i l-au acordat. Ca în bancurile de la Radio Erevan, cântecul nu era nici imn, nici legionar, ziaristul nu e pro-rus și nu mai activează la site-ul în cauză de peste doi ani. Și militarii, pe care îi îndoctrina cu chitara putinistă, nu erau în sală.

Dar să începem cu poetul. Motivul isteriei neo-marxiștilor de la Context e că unul din cele patru cântece interpretate de Vlad Pârău era pe versuri de Radu Gyr, singurul poet din istorie condamnat la moarte pentru o poezie. De fapt, Radu Gyr, a fost închis în două dictaturi, mai întâi în cea a lui Carol al doilea, împreună cu Mircea Eliade și Nae Ionescu. Iar apoi în cea comunistă, când pedeapsa capitală pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” i-a fost comutată la 25 de ani, din care a executat 12 ani și jumătate.

Demascatorii de la Context remarcă alt lucru pentru care simt ei nevoia să îl înfiereze post-mortem: că după ce a ieșit din închisoare, a activat „în presa comunistă”. De fapt, e vorba tot de una naționalistă, „Glasul Patriei”, unde a fost lăsat să scrie după 1964, după ce regimul abandonase linia internaționalistă anti-românească.

Nu e interesant acest contrast? Comuniștii din 1964 au putut să îi ierte lui Radu Gyr tinerețea legionară și au considerat că a plătit destul cu închisoarea. Au decis că s-a reabilitat, că e recuperabil ca om, așa cum sunt reabilitați și criminalii, care sunt angajați după ce ies din pușcării. În timp ce comuniștii „pro-europeni” din 2025 nu sunt de aceeași părere. Ei consideră că trebuie epurat în perpetuitate, anulat și ca poet și ca amintire. E genul de intransigență, care îl va face nepublicabil pe poetul Octavian Goga și, într-un final, pe Mihai Eminescu.

Spre a fi mai convingători, folosesc sintagma „criminal de război”, deși poetul nu a omorât pe nimeni, e doar o formulă pe care o foloseau Tribunalele Poporului pentru toți cei care luptaseră contra Uniunii Sovietice. (Adică împotriva rușilor!) După cum remarcă Pârău în dreptul său la replică, la fel se folosea și formula de „dușman al poporului” (pentru unii care nu dușmăneau propriu-zis poporul, cum n-o fac nici cei acuzați azi de „discursul urii”).

Nu mai departe de azi, toți haștagiștii s-au dezlănțuit asupra judecătorului de la Ploiești și asupra judecătoarei pensionare, care a întocmit contestarea anulării alegerilor. Brusc, e OK și deontologic să contești deciziile justiției, chiar să-i faci albie de porci pe judecători. În schimb, dacă justiția comunistă i-a declarat pe unii „criminali de război”, atunci așa le rămâne numele. Acea justiție „proletară” nu mai poate fi pusă la îndoială.

Cântecul incriminat se cheamă „Ne vom întoarce într-o zi…”. Și nu e nici imn, nici legionar. A fost cântat și de corul Tronos al Patriarhiei la spectacolul de Centenarul Unirii, cu Patriarhul României și al Ierusalimului în Sala Palatului. A fost imprimat și de Mircea Rusu Band.

Dacă nu ești analfabet emoțional și funcțional, îl asculți sau îl citești și realizezi că poezia străbate epocile și doctrinele politice, pentru a rămâne ceva etern uman și universal. De pildă, eu o percep ca pe o elegie a diasporei. Dați să asculte aceste versuri unui român plecat de mai mulți ani și s-ar putea să-i joace ochii în lacrimi, nu pentru că ar fi legionar sau fascist:

„Ne vom întoarce într-o zi,

Ne vom întoarce neapărat (…)

Cum apele se întorc din nori

Sau cum se întoarce tremurat

Pierdutul cântec pe viori. (…)

 

Noi, cei pierduți, reîntorși din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne-napoiem și-n disperări

Și-n răni ce-n piepturi se ascund.”

Cam așa sună lirica pe care vigilenții de la Context erau speriați că ar fi putut ajunge la urechile ostașilor. Pentru că evenimentul avusese loc sub organizarea unei instituții militare. Și și-au amintit că au mai prins odată un grup folk de soldați, care au cântat aceeași melodie acum câțiva ani. Legătura făcută de ei era că și acum s-a cântat la Cercul Militar din Sibiu, deși la finalul evenimentului, când s-a ajuns la respectivul cântec, nu mai era decât o mână de civili în asistență, că elevii școlii militare fuseseră retrași la cină.

Dar verificatorii de conținut au tăbărât pe oficialitățile militare, să le ceară explicații, cum a fost posibil să se cânte genul de versuri pe care Tudor Gheorghe le cântă de decenii. Presat de hăitașii corectitudinii politice, cineva de la Academia Militară dă chiar un răspuns jenant, din care aflăm că de la scandalul cu același cântec s-au instituit proceduri stricte cum să reacționeze, dacă-l mai aud. Citez:

„În situația în care, la momentul când a început interpretarea piesei, studenții și muzica militară ar mai fi fost prezenți în sală, ar fi părăsit-o ca urmare a ordinului pe care l-ar fi dat ofițerul prezent la manifestare, deoarece, după incidentul din 2022 (când formația studenților a interpretat același cântec n.r.), au fost stabilite un set de măsuri pe care să le întreprindem în astfel de situații.”

Zici că-i planul de cod roșu, când dă Arafat un Ro-Alert. Deci armata noastră a fost prelucrată ideologic și instruită să dea bir cu fugiții, dacă le pui Tudor Gheorghe în boxe!? Sper să nu afle Putin de vulnerabilitatea asta, că-i aleargă doar cu câteva boxe puse pe tancuri… Oare or avea proceduri de stânga-împrejur și retragere dezordonată și dacă aud manele sau Kalinka!?

Altfel, evenimentul era tocmai despre „Patriotism în lirica românească”. Ceva ce sună destul de logic pentru stimularea unei armate, gata-gata să se ia de piept pentru Ucraina, nu!? În ritmul ăsta o să avem soldați care cântă doar „Internaționala”, „I’m a Barbie Girl”, „Imagine” de John Lennon și „We Are The World”…

Prilejul era Ziua Internațională a Poeziei, dar ei se delimitează de poezia de mai sus. Totuși, se dau de gol că s-au cântat lucruri ultra-naționaliste ca „Deșteaptă-te române!”, „Treceți batalioane române Carpații!” și „Marșul lui Iancu”. Lucruri foarte problematice, lăsate netaxate de investigatorii lui Attila Biro.

În fine, tânărul folkist e muștruluit și pentru activitatea sa din presă. Vlad Pârău a însuflețit publicația ActiveNews în perioada 2019-2022, adică a fost pe baricade împotriva minciunii pandemice, pe timpul carantinei și dictaturii medicale. Între timp, poate fi citit pe blogul său, „Cerul, Codrul și Pârăul”, unde scrie cu bun simț despre artă, credință și actualitate.

Verificatorii îi reproșează și că „a publicat fără nicio notă critică discursul lui Vladimir Putin, de după invadarea Ucrainei”. Când, de fapt, era vorba de celebrul interviu al lui Tucker Carlson, de care a vuit toată presa, luat în 2024, la doi ani după invazie. Și asta îl face putinist, că a dat mai departe interviul luat de un ziarist american. Motiv pentru care nu mai poate cânta la chitară în public.

Sursa: Reacțiunea