TIMPUL IUBIRII ȘI AL SPERANȚEI
Motto:
„Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta. Ai spus toate vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în
Kant. Numai că le- ai combinat altfel.”
Garabet Ibrăileanu
„Versul va rămâne veșnic o înaltă ținută literară.” Tudor
Arghezi
Volumul de poezii cu titlul Scrisori și alte sacrificii
poetice este o călătorie literară captivantă în care cei doi autori își exprimă
planul vieții așa cum îl percepe fiecare iar acesta fiind extrem de fragil
apare IUBIREA nemuritoare care e un refugiu și o speranță, fiind în același
timp tematica poeziilor cu exprimarea
atributelor acesteia, teama, mirarea, admirația etc. Iubirea ca uitare, ca
fericire, teama de moarte, declarația de acceptare între un „EL” și o „EA” de
cele mai multe ori neidentificați, anonimi, care „văd ideile dragostei.” Astfel
„EL” se confundă uneori cu poezia/ frumoasa poezie apărută pe coala albă de hârtie, poetul scrie
mânat de sentimentul nesiguranței, al temerii de nimicnicia vieții, al încercării de a răspunde la întrebări
existențiale.
Se așteaptă un răspuns de la „EA” pe măsura înțelegerii
poetei Liliana Moldovan. Aceasta nu întârzie să apară, astfel că fiecare poezie
scrisă de Romeo Roșiianu are un răspuns.
O idee poetică poate fi exprimată într-o sută și mie de
forme. Repetarea unor versuri corespunde cu refrenul din muzică, se adâncește
sensul ideii sau se exprimă aceeași idee într-o altă formă verbală. În poezie
prin repetare și completare se adaugă noi nuanțe spirituale, se completează ideea ce se vrea a fi
exprimată. Ca ritm, melodie și imagine intuitivă ideea poetică exprimă
frământarea secretă a interiorității poetului.
Pentru asemănare și diversitate în același timp s-au asociat
doi autori Ioan Romeo Roșiianu din Baia Mare și Liliana Moldovan din Tg. Mureș.
Atmosfera lirică e aceeași nu numai ca răspuns poetic, ci și ca alegerea
cuvintelor potrivite spațiului de exprimare.
Felul de a scrie astfel de poezii ca răspuns la o idee
poetică mă duce cu gândul la poeziile scrise de Veronica Micle către Eminescu
și nu-mi explic de ce versurile Veronicăi nu sunt atât de cunoscute pe cât ar
merita.
I.R
Roșiianu: „ Mai știi când ți-am arătat în crucea amiezii
O lacrimă pe
obrazul cerului?
Așa aș fi
vrut să fac, Iubito,
și nici
măcar martori n-am avut când mă luptam cu mine însumi
Când eu îmi
ziceam în urechea stângă să plec
Și când tot
eu îmi ziceam în cea dreaptă să stau.”
Al ei
răspuns: „Ingenioasă e pana versului tău/ Indecis balansul între bine și rău,/
între a fi iubire și a pleca din ea./ De-ai fi făcut tristeții jurământ/ În
zâmbetul meu, revino, curând.”( Iubito, de când ai plecat și până acum)
Folosirea
versului liber duce spre un raport echitabil între ritm, melodie și idee, deși pe alocuri ritmul e stăpân ca expresie
firească a eului interior tumultuos iar în alte cazuri melodia primează uneori
ritmului.
La umbra de
tristețe și nostalgie din poezia „Scrisoare de pe patul de spital”
Liliana Moldovan răspunde cu optimism și speranța de mai bine:
I R Roșiianu
– „Și chipul tău frumos nu era să-mi aline orbitele goale/ priviri goale de suișuri aveam în dimineața
aceea/ și nimeni nu știa de ce inima/ bate de una singură și nesilită de
nimeni”
Al ei
răspuns: „Te chem de prin abisuri să te-ntorci,/ Unde mai ești și cum să te
găsesc? / Îmi scrii de la fereastra cu patul de spital. De mult te știu, / de
mii de veacuri te doresc... / Repet: E multă inimă în tine/ Și e foarte bine!”
Completarea
ideii și/cu amplificarea sentimentului se poate observa și din poezia Scrisoare
despre plecarea ta:
I.R .R „-O,
ce tare m-a durut tăcerea ta și ochiul s-a închis când te-ndepărtai grăbită-n
vântul amiezii.”
Al ei
răspuns: „Mă depărtam grăbită-n vântul amiezii/ Așa ai constatat, așa a fost./
Neșterse amintiri prinse de-al inimii rever/ Toate s-au dus!/ Nimic nu s-a
întors.”
Se poate lua
ca exemplu o altă poezie a celor doi poeți legați sufletește prin aceleași idei
Scrisoare despre o poezie pe cord deschis.
I.R.Roșiianu:
„iubim viața pentru că este o minciună frumoasă/ urâm moartea pentru că ea este
un crunt adevăr/ acum n-a mai rămas nimic în mine de acuzat și zdrobit/ de
aceea-ți spun să nu uiți că-n aceeași cutie intră și pionul și regele/ ultimul
lucru pe care-l vede un soldat nu e glonțul ci pământul sau cerul/ ultimul
lucru pe care-l simte un om care iubește ca mine/ e durerea acută.”
Al ei
răspuns: „Iubesc ca și tine poezia pierdută/ De ridul tău m-am atașat/ aud a
inimii chemare/ în vers m-arunc,/ să uit că doare... Să nu murim în zori,/ în
cioburi să ne regăsim,/ Cu mierea din venele întinerite,/ iubirea s-o
reconstruim.”
Marele
Eminescu dădea o definiție poeziei:„acel trandafir ce crește în potir de aur.” Imagini
metaforice ascunse-n versuri, gânduri de iubire unde persoana iubită se
confundă deseori cu poezia, cu farmecul ei. Și ca să fiu în ton cu titlul
volumului închei cu versuri din „ Sacrificiu pentru persoana iubită”:
I, R.
Roșiianu: „Eu nu mai pot să vin la tine/ o moarte cruntă nu mă iartă/ am de
ales la rău și bine/ să-mi las trecutul lângă poartă.”
Al ei
răspuns:
„Eu tac și
plâng, acum, iubite/ De șoaptele tale neatinsă devin./ Tu-mi ești neprețuită
amintire/ Departe sunt de tine... Îți scriu, iubitul meu,/ Din nou: Iubirea noastră rămâne iar fără ecou.”
Prof. OLIMPIA
MUREȘAN, UZPR, Asociația Scriitorilor, Baia Mare, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu