Ca o pasăre ieșită din colivie

                                                                         de Gheorghe Pârja

Cel mai delicat lucru este să vorbești despre propria ta meserie. Mai ales când este vorba de jurnalistică. Domeniu la care foarte multă lume se dă pricepută. Eu îmi pun aproape zilnic întrebări în legătură cu profesia. Mai ales în această lume care greu se așază în matca ei. Cum eu mă ocup cu presa scrisă, văd că această formă de informare are punți legănătoare de trecut. Ca jurnaliști, în fiecare zi dăm piept cu o realitate care nu are astâmpăr și nu întotdeauna se lasă ușor descoperită. Pentru un jurnalist, nicio zi nu seamănă cu alta. De aici febra continuă, ceea ce dă culoare, chiar energie meseriei. Ne ține cu ochii deschiși.

Ca ucenici ai Limbii Române, punem câte un licăr de lumină din fascinația cuvintelor. Dacă mă refer la mine, am făcut presă călare pe două veacuri, ca să-l amintesc pe Sextil Pușcariu. Dacă înainte mă loveam de rigori uneori absurde, după întoarcerea vremii, în privința libertății de exprimare, lucrurile s-au schimbat, uneori prea radical. Cred că a fost prima cucerire. Presa și-a ridicat toate barierele. Foamea de aventură a fost fără margini. Ca o pasăre ieșită din colivie s-a rotit peste țară. Uluitoarea energie a scrisului s-a dezlănțuit. Uneori până peste măsura măsurii. Ca spuma halbei revărsată peste marginile realității. Când realitatea nu-i mai ajungea, s-a apelat la închipuiri. La dansul imaginației.

Până într-o seară, când politicul a prins gustul presei. A fost dibuită ușa prin care politicienii au intrat în marea învălmășeală. Au apărut trusturile de presă, care mânuiesc bani și controlează puterea. Această campanie electorală pentru prezidențiale este mai elocventă ca oricând. Patronii sunt ori slugi, ori conchistadori. Presa independentă, adică fără faruri din umbră, este o pasăre rară. Pe unde ne regăsim și noi. Fără umbrele politice, fără jupâni din culise, traversăm această realitate suficient de zbuciumată. Numai bună de comentat. Durata în presă o datorăm cititorilor. Un clișeu care nu se perimează niciodată.

Am învățat din mers valorile democrației. Am trecut prin îndelungata tranziție. Am învățat noul mers al lumii în care am intrat. Ne apropiem de Ziua Mondială a libertății presei (3 mai) care, în ultimii ani, a fost cam dată uitării. Ce să vă mai spun? Că multe știți și dumneavoastră, stimați cititori! Acum, pe la noi, presa scrisă se află sub o serioasă presiune economică. Reflexul societății în care trăim. Nu de puține ori, gheara politică zgârie obrazul presei. Mersul prin labirint este proba de curaj. Dar și de satisfacție profesională atunci când putem trece peste opreliști.

Dar suntem câteodată loviți de indiferență și alte cauze. Cum ar fi desființarea multor chioșcuri de presă din Baia Mare și din alte localități ale județului. Apoi, refuzul Poștei Române de a face abonamente. Până acum nu s-a arătat nicio minte salvatoare. Cine ne apără? Ne protejăm singuri, cu cititorii care nu renunță la cuvântul tipărit. Libertatea de exprimare este flamura, pe când libertatea economică este sabia lui Damocles. Loviturile cotidianului sunt mai multe pentru presă. În fiecare zi avem multe poduri de trecut. Mai cred că această meserie este înfrumusețată de vocație. De bucuria de a ne exprima în Limba Română, pe înțelesul celor mulți. Ca o expresie a libertății.

Că zisa Marelui Will nu a ruginit, peștii se prind cu undița, iar oamenii cu cuvintele. Încolo, dimpreună cu confrații, simt nevoia de a mă privi în realitatea curgătoare. Izvorul nostru cel de toate zilele. Dar vine peste noi și spectrul prudenței, necesar pentru a nu fi năruiți de noile avalanșe ale comunicării. Nu uit avertismentul prozatorului englez Aldous Huxley, de prin 1958, despre viitorul din vremea aceea, că va veni vremea Controlorilor Lumii. S-a adeverit. Profesorul Skinner spune: „Nu ne mai putem permite libertatea care trebuie înlocuită cu controlul asupra omului, asupra comportamentului și culturii lui”.

Am ajuns la previziunea prozatorului. Avem multe poduri de trecut. Și eu vorbesc despre presa scrisă din Maramureș. Despre chioșcuri de difuzare închise și despre Poșta Română care anunță că nu va mai face abonamente. Vremuri grele! De aceea îl încurajez pe colegul meu Vasile Iluț, redactorul-șef al cotidianului nostru, singurul la ora asta din județ, să nu-și piardă nădejdea în viața acestui ziar. Cel mai longeviv din istoria presei maramureșene. Curaj, Delia Tepei, contabil-șef, cu mintea ta calculată și altruistă pentru acest cotidian. Și toți colegii truditori care se oglindesc în viața acestui cotidian.

Am scris acest text că uneori este bine să ne privim în oglindă. Încolo, cititorii își fac datoria. Eu vă iubesc pe toți! Cum ne-a spus poetul Dan David. Ideile noastre publicistice sunt ca niște păsări ieșite din colivie. Lectură plăcută, dragi cititori!