Foaie
periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 571(16 –30 Septembrie)
Dragii mei enoriași!
Septembrie.
De câte ori vine septembrie
auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine septembrie se varsă o picătură de
copilărie şi de nostalgie în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am
fost şi noi cândva pui de oameni, că am avut aceleaşi gânduri, aceleaşi
speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi poticniri.
Trec pruncii iar la şcoală şi înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil, septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem. Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile, temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.
O clipă măcar de s-ar simţi iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor, cu sinceritatea pe buze, fără ură în privire, cu casa sufletului măturată şi înnoită, septembrie ar fi, într-adevăr, sub zodia Fecioarei, a renaşterilor, a copilăriei umanului din noi.
Nu lăsaţi septembrie să treacă, fără să vă limpeziţi sufletul cu
reînvierea copilăriei din voi. Scoateţi-o dintre amintiri, dintre rufe aruncate,
spălaţi-o, curăţiţi-o şi îmbrăcaţi-vă sufletul cu ea măcar o clipă. Dacă nu
veţi reuşi, înseamnă că aţi murit demult, că sufletul vi s-a pietrificat, că
nici o bucurie adevărată nu o mai puteţi trăi. Din energiile benefice ale
Cosmosului, lăsaţi-o pe cea mai frumoasă să se reverse în sufletul vostru. E cea mai de preţ comoară
din câte sunt pe pământ şi cel care nu o are e sărac, e prea sărac pentru a mai
fi Om.
*
Glasul din pustie. Comemorăm la 29 August Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mai avem și alte zile dedicate marelui proroc în timpul anului, dar aceasta este cea mai zguduitoare. Și e pusă tocmai la sfârșitul anului bisericesc! S-ar părea că rămânem cu gustul amar, că binele, adevărul, dreptatea sunt condamnate la decapitare, în timp ce imoralitatea, dictatura, bunul plac, crima și criminalii trec în anul următor triumfători!
Ioan nu era un oarecare. Ioan era un intelectual
al vremii sale, un om ancorat în realitate, care vedea nedreptățile la tot
pasul și nu se sfia să le demaște, cu orice preț și cu orice risc. Ioan striga
în mijlocul orașului, la porțile palatelor, în fața mulțimilor, că dezmățul și
corupția mai marilor au depășit limitele, că birurile puse pe umerii
muritorilor de rând au devenit insuportabile, strivitoare, că dreptatea umblă
cu capul spart, iar nedreptățile strigătoare la cer se întâlnesc la tot pasul.
Auziți-i glasul: ,,pui de năpârci
otrăvitoare, voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care voi nu
voiţi să le atingeţi nici măcar cu degetul cel mic al vostru! Voi plătiţi
zeciuiala din chimen şi mărar, dar foarte puţin vă interesaţi de îndeplinirea
legii, de credinţă, dreptate şi milă!”
Ioan era un om învățat. În pustia Kumranului, în peșterile de acolo citise
în bibliotecile esenienilor, cele mai bogate după biblioteca din Alexandria,
mii de pagini ale scrierilor de tot felul ale oamenilor învățați ai lumii
vechi. Se retrăsese acolo, renunțând la confortul lumii. Prefera să mănânce
rădăcini și lăcuste decât delicatesele din palatele mai marilor zilei. Prefera
să suporte arșița soarelui și a nisipurilor decât să se lăfăie în răcoarea piscinelor și umbra
grădinilor. Ioan ar fi făcut o carieră politică strălucită, dacă ar fi cântat
în strune stăpânilor zilei, dacă ar fi devenit lup asemenea lor. El a vrut și a
reușit să rămână oaie până la ultima suflare, în sensul că nu a făcut nici un
compromis, nu a învățat limba lupilor și nici n-a urlat ca ei. Nu-i era frică
de stăpânii zilei, nu-i era frică nici chiar de rege, ci, riscându-și
libertatea, sănătatea și viața, spunea adevărul despre tot și despre toate.
Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Ioan ar fi
fost un ziarist de înaltă clasă. Putea să aibă avere, putere, funcții, dar a
preferat sărăcia și curățenia, credința și simplitatea, convins fiind că
acestea sunt cele mai trainice podoabe ale sufletului, că toate celelalte sunt
ceață și umbră amăgitoare. Ioan a devenit glasul lui Dumnezeu în lume, condeiul
cu care dumnezeirea și-a exprimat dezaprobarea, revolta și scârba față de
decăderea mai marilor zilei. Ioan a fost vocea miilor de oprimați și de
nedreptățiți ai vremii sale și dintotdeauna. Sărbătoarea lui încheie anul
bisericesc, dar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului deschide noul an
bisericesc, dând astfel și speranța că idealul lui Ioan nu a murit odată cu el.
Idealul lui Ioan avea să fie continuat de Însuși Dumnezeu prin Mântuitorul
Iisus Hristos.
Ioan poate fi propria noastră conștiință, care strigă cu toate puterile
ei și protestează de câte ori noi încălcăm voia lui Dumnezeu. Din păcate, îi
aud glasul puțini, foarte puțini și tot mai puțini dau urmare îndemnurilor ei.
Ioan nu a murit. Ioan continuă să trăiască prin fiecare dintre noi, care avem
curajul să ne apărăm adevărul, dreptatea, credința, limba, tradițiile și Țara.
*
Vițica viorie. Era prin 1962. Colectivizarea era în toi. Primar la Malovăț era din Bârda. Puțini se treceau la colectiv ,,de bunăvoie și nesiliți de nimeni”, așa cum erau puși să scrie în cerere. Pe mulți îi constrângeau în fel și chip, îi amenințau, îi șantajau, până îi determinau să se treacă. Pe bunicul de pe mamă îl arestaseră, fiindcă își luase grâul din Copaina. Îl semănase în toamna anului precedent. Primăvara s-a comasat terenul respectiv și a fost trecut în proprietatea ceapeului, urmând ca proprietarilor încă neînscriși să li se dea în schimb terenuri în locuri accidentate, neproductive. I s-a pus în vedere bunicului meu că nu mai are voie să-și secere grâul. Bunicul și-a luat cei doi fii mai mari, ginerele, adică pe tăticu, și au plecat la Copaina. Când cosiseră jumătate locul, a venit primarul cu alți funcționari ai primăriei și cu milițienii. Au vrut să-i alunge din loc. Bunicul a ridicat coasa și le-a spus: ,,- Care intră pe locul meu, astăzi i se știu anii! Eu am semănat grâul, eu mi-l iau! De aici încolo faceți ce vreți!” S-au retras, dar la câteva zile au venit să-l aresteze. O lună a stat fugar prin oraș, după care s-a predat. A fost condamnat un an muncă silnică pentru ,,tulburare de perimetru”. A făcut închisoarea la Pitești, împreună cu Sabin Ploștinaru din Bârda.
Într-o zi, la poarta noastră a oprit
trăsura dispensarului veterinar. În trăsură era doctorul Hogea, un om gras de
peste
Între timp, ajunseseră în grajd. După ei venea Ulis, vizitiul. Vasile Popescu s-a uitat în grajd și a strigat cu voce tare, să-l audă și vecinii: ,,- Domnule doctor, veniți să vedeți ce vițică are Nicolae! Parcă-i de pe carte! Extraordinar de frumoasă. E viorică în păr, cu pinteni albi și țintă în frunte! Veniți, domnule doctor, s-o vedeți!” ,,-Păi, dacă ești dumneata cu nea Ulis acolo, nu mai e nevoie să vin și eu!” a zis doctorul și a continuat discuția cu vecinul. ,,- Măi, Nicolae, mă, bată-te norocul, frumoasă vițică mai ai, mă! Din asta faci vacă pentru douăzeci de ani!”
Cu astfel de vorbe, Vasile Popescu și Ulis Mănescu s-au întors la trăsură, au urcat și au plecat. A doua zi, cu noaptea-n cap, tăticu a fost la dispensar și a rezolvat problema, așa cum primise indicațiile. Greu i-a fost primarului și mai ales coanei sale să înțeleagă că l-au scăpat din mână de data aceea pe tăticu. Când mai venea Vasile Popescu prin sat și se întâlnea cu tăticu, discutau ca buni prieteni. De fiecare dată îi mulțumea tăticu. Vasile Popescu îi spunea: ,, - Măi, Nicolae, trebuie să ne ajutăm între noi, că altfel ne ia valul, mă! Apa trece, pietrele trebuie să rămână!”
*
,,Vezi că aceia care sunt doritori de a învăţa
artele, ştiinţele şi înţelepciunea lumească intră în şcoli şi studiază la
dascăli iscusiţi, ascultă îndrumările acestora şi iau aminte la reguli, călăuzindu-se
de ele în faptele lor, căci altfel nu pot învăţa, dacă nu le săvârşesc pe toate
după povăţuirile şi legile date de către dascăli. Asemenea şi creştinilor –
ucenicilor lui Hristos – li se cuvine să se înveţe de la Dânsul dacă vor să
capete înţelepciunea duhovnicească şi cerească, aşa după cum Însuşi El ne zice:
„Învăţaţi-vă de la Mine” (Matei 11, 29), întrucât El este Înţelepciunea
Ipostatică a lui Dumnezeu, „Cel Ce de la Dumnezeu S-a făcut pentru noi
înţelepciune” (1 Corinteni 1, 30), şi trebuie ca ei să fie cu luare-aminte la
preasfintele şi preaadevăratele Sale dogme, învăţături şi legi care ne sunt
date în sfânta Sa Evanghelie – dumnezeiasca şi cereasca şcoală. Din acestea
învăţăm adevărata pocăinţă, credinţă, smerenie, dragoste, răbdare, blândeţe şi
multe altele, căci tocmai în ele stă înţelepciunea creştinească a duhului, care
este dispreţuită şi umilită înaintea lumii, însă preamărită înaintea lui
Dumnezeu. Învăţătorii cei iscusiţi, când ne vorbesc despre legile ştiinţelor,
ne arată şi chipul în care se pot înfăptui acestea, căci legea în sine, fără o
pildă grăitoare, puţin folos aduce, sau aproape nici unul. Dorind să-i înveţe
pe ucenicii lor, dascălii le şi arată în faptă învăţătura legii, pentru ca ei,
privind la regulă şi totodată la lucrare, mai bine să deprindă a săvârşi acele
lucruri. Asemenea, creştine, a făcut şi Hristos, Cerescul şi Preaînţeleptul nostru
Învăţător. El nu ne-a înfăţişat doar dogmele învăţăturii Sale cereşti, ci ne-a
pus dinainte şi chipurile ei, după cum ne şi zice: „Pildă v-am dat, ca şi voi
să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi” (Ioan 13, 15). Ne-a învăţat smerenia,
răbdarea, dragostea, blândeţea şi toate celelalte virtuţi şi a binevoit să ni
le arate prin fapte pe acestea, atunci când S-a smerit pentru noi chiar şi până
la spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13, 5); a răbdat şi a fost „ascultător
până la moarte şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8); i-a iubit pe vrăjmaşii
Lui şi s-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor!” (Luca 23, 34); şi astfel
ne-a înfăţişat un chip viu şi neprihănit al unei vieţi bineplăcute lui
Dumnezeu, în care stă adevărata înţelepciune. Aceasta este marea învăţătură pe
care ni se cuvine să o deprindem de la Dascălul nostru Hristos, dacă voim a fi
învăţăceii Lui, adică a fi creştini. Căci un creştin nu este altceva decât
ucenicul lui Hristos.
*
De ziua mea. Cu puțin timp în urmă, fostul cântăreț al parohiei noastre, Domnul Cristian Stănciulescu, ne-a trimis o poezie personală cu acest titlu. Degajă multă emoție!
,,Urează-mi, Doamne, „la mulți
ani!”
Măcar o dată în cuvinte,
Căci de mic eu tot Îți cânt
„Iubi-Te-voi” pe Tine, Sfinte!
Te mai rog cu plecăciune,
Căci lacrimile-mi sunt în
temniți,
Dă-mi ce vrei, dar nu-mi lua
taina
Cântului din pavecerniți!
Într-o zi-mi vei da să văd
Lumina ultimului răsărit!
Ia-mă, Doamne, sus la Tine
Și dă-mi o strană ca să-Ți
cânt smerit!
Iar de-o fi să mor de dor
De tată, frate, țară, ori de
mumă,
Dă-mi, Doamne, în piept să
port
Măcar atât: inimă bună!
Și-n urma mea de nu va plânge
Vreun ochi de rudă la morminte,
Te rog, Doamne, să-mi
răcorești
Sufletul, cu rouri sfinte!
Iar de-o fi ca-n astă viață
Noroc în dragoste să n-am,
Sfințește-mi, Doamne, măcar
dorul,
Să-l poarte inima de hram!
Hotărât-ai să n-am parte
De vreo iubire pământească?
Te rog, Doamne, în dar s-o dai
Celor ce m-au rănit, pe toată!
Dar cu o clipă înainte,
Binecuvântează-i și îi iartă!
*
Sinceritatea. La seminar, regretatul meu profesor de greacă și latină, Părintele Pr. Prof. Nicolae Petrescu, care era o adevărată enciclopedie ambulantă, ținea întotdeauna să zăbovească asupra cuvintelor, expresiilor. Ne spunea despre fiecare ,,câte o poveste”, după cum zicea dânsul. Datorită acelor povești învățam câte ceva din tainele limbilor clasice cu plăcere. Îmi amintesc, spre exemplu, ce spunea despre cuvântul sinceritate. Nu am mai găsit nicăieri această explicație și tocmai de aceea o menționez aici. Părintele Petrescu spunea că ,,sinceritate” provine din cuvintele latinești ,,sine” + ,,cera”. În traducere înseamnă ,,fără ceară”. La romani exista următorul obicei. Din cauza căldurii foarte mari, trupurile celor morți se desfigurau foarte repede, intrând în putrefacție. Din cauza aceasta, familia decedatului, imediat după moarte, făcea o mască. Aplica ceară moale pe fața mortului, o presa ușor, până când această peliculă de ceară lua forma feței defunctului. Lăsau această mască pe fața mortului. Între timp, fața se deforma, dar deasupra rămânea masca. Toți cei care veneau să-i aducă ultimul omagiu vedeau masca și-și aminteau de cel decedat. Numai rudele și prietenii apropiați doreau să vadă adevărata față a mortului și atunci spuneau: ,,- Sine cera!” Cineva lua masca de pe față și astfel se vedea adevărata față a mortului. De aici a rămas termenul ,,sinceritate”, care înseamnă tot un fel de arătare a adevăratei fețe, fără ascunzișuri, fără minciună, fără joc de teatru, fără falsitate în relațiile cu semenii. Așa-i că nu-i grea limba latină? Cu un profesor ca Părintele Petrescu cred și eu!
*
Bunul simț pe cale de dispariție! Cu oarecare timp în urmă, am participat la o înmormântare în Patagonia. Numai acolo putea să se întâmple cele ce vă relatez mai jos. Aici în nici un caz, fiindcă ai noștri sunt oameni serioși!
Așadar, la cea înmormântare mi-a fost dat să văd o bunică venind cu nepoțeii de mână. Nimic neobișnuit, numai că bunica era îmbrăcată doar în … chiloți! Da, ați citit bine! Un crac era negru și un altul multicolor. Privită de la distanță, părea a avea ceva între codobatură și coțofană. Bieții oameni aflați de față, s-au șters bine la ochi și de mai multe ori, nevenindu-le să creadă. Și, totuși, bunica era doar în chiloți. Veți zice că era săracă. Exclus acest motiv. O cunoșteam și știu că provenea dintr-o casă înstărită. Veți zice că era cald. E adevărat, dar nimeni dintre ceilalți nu depășiseră limitele bunului-simț privind îmbrăcămintea, conștienți fiind că ei au venit la o înmormântare, nu la o baie publică.
Bunica respectivă a mers liniștită cu convoiul mortuar până la biserică. Fiindcă tot ajunsese până acolo, a intrat și în biserică. Nu se putea să nu o vadă și sfinții! A mers până la cimitir și apoi la pomană. Nu a fost de ajuns, ci a trecut să ajute și la împărțirea bucatelor, făcând pe chelnerița.
Cu ani în urmă mi s-a mai întâmplat să vină la o înmormântare nepoata moartei, parfumată cu mirosuri stridente, încât nepoata puțea mai tare decât moarta. Mai avea acea nepoată mai bine de un kilogram de bijuterii și mărgele atârnate de gât, de urechi, de păr, de mâini și nu știu pe unde. Parcă era un manechin la un magazin de bijuterii!
Din motive obiective, mă opresc aici. Orice asemănări cu cazuri și persoane de pe la noi sunt pur întâmplătoare. Vă rog pe Dvs. să faceți comentariile cuvenite cu privire la cele două femei de mai sus. Credeți că bunul-simț e pe cale de dispariție? Credeți că vârstnicii de acest gen mai au credibilitate în fața tinerilor și copiilor de a le fi modele de comportament? Asta ca temă pentru acasă!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare
și donații, astfel: Domnul
Olteanu Paul-Lucian(București), fiu
al satului Bârda și Domnul Sârbu
Marian din Tr. Severin: câte 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg-Germania): 263 lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin): 200 lei; Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): 100 lei și altele mai mici.
Le mulțumim cordial. Dumnezeu să
le răsplătească!
*
În luna septembrie s-a donat
pâine credincioșilor participanți la biserică, astfel:
6 Sept.(Malovăț): 210 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 120
pâini; 13 Sept.(Bârda): 160 pâini; 14 Sept.(Bârda): 58 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 180 pâini; 27 Sept.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au
donat 853 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel: 6 Sept.(Malovăț): 260 pâini; 13 Sept.(Bârda): 540 pâini;
14 Sept.(Bârda): 41 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 270
pâini; 27 Sept.(Bârda): 506 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 1.617 pâini.
*
Contribuția de cult. La sfârșitul trim. III al anului constatăm că
în parohia noastră contribuția de cult s-a achitat astfel: în Malovăț au
achitat 87,60% din familii; în Bârda au achitat 92,20% din familii. La nivel de parohie au achitat contribuția de cult 89%. Cele 11% din familiile restante nu sunt toate sărace.
Unele au, săracele, 2-3 autoturisme, tractor, vilă, servicii onorabile și multe
altele. Astfel de familii au oficiat la bisericile noastre 1-2 botezuri în
ultimul an, salută și vorbesc cu preotul, dar.... au uitat să-și achite
contribuția. Se mai întâmplă! Precizăm că în parohia noastră contribuția de
cult nu reprezintă o sumă fixă, impusă. Fiecare dă cât vrea și dacă vrea.
Indiferent dacă achită sau nu ceva pentru contribuția de cult, preotul îi stă
la dispoziție 365 zile pe an, 24 ore pe zi. Serviciile religioase în parohia
noastră sunt gratuite, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva
pentru contribuția de cult. Dacă i se pare cuiva că sunt condiții prea grele,
negociem și mai scădem!
*
Plăți. În cursul lunii august am efectuat câteva
plăți mai mari, astfel: 3.458 lei cele 2.470 pâini donate și vândute în luna septembrie; 2.520 lei tipografiei pentru cartea lui C. Popian (plată suportată de nepotul
autorului); 1.493 lei parchetul donat Azilului Strehaia; 704 lei Direcției Agricole(sumă virată eronat); 397 lei impozit;
363 lei hârtie de scris; 326 lei poștei pentru
colete; 86 lei două drapele pentru
biserica de la Bârda; 50 lei curentul electric;
*
Excursii-pelerinaj. Joi, 5
noiembrie, vom face o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la
mormântul Sf. Arsenie Boca. Până acolo vom vizita mănăstirile Vișina și
Lainici, iar în drumul de întoarcere Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă.
Încă nu știm prețul.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare pastorală”
– 570, în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3 oct.
2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
*
Parohia noastră a publicat cartea
Prof. Constantin Popian, Proze,
traduceri, dialoguri, mărturii(390
pag.). Costul lucrării a fost suportat de nepotul autorului, P. C. Pr. Cătălin
Dragu de la Roma, fost coleg al subsemnatului la Seminarul Teologic din
Craiova, care a preluat întregul tiraj, cartea urmând a fi donată participanților
la simpozionul de la Rm. Vâlcea, ce se organizează vineri, 16 octombrie, la
Muzeul Județean de acolo.
Profesorul Constantin C. Popian urmează în
toată activitatea sa directivele ministrului Spiru Haret privitoare la
ridicarea nivelului cultural al maselor. Folosește elevii săi de la Seminarul Teologic din
Bistrița, persoanele cu talent din zonă,
iar în timpul prizonieratului din Germania prizonieri din lagăr și pregătește
piese de teatru. Se deplasează cu formațiile sale prin orașele și satele
Olteniei, în școli, în instituții; în Germania face din lagăr un adevărat locaș
de cultură. Alcătuiește și traduce el
însuși piese de teatru din limba germană și nu numai. Culege folclor și-l
prelucrează, colaborează cu articole la
diferite publicații locale. În ciuda tuturor greutăților și nenorocirilor ce
s-au abătut asupra vieții și casei sale, a continuat să muncească asemenea unui
rob în ogorul înțelenit al culturii românești. Putem spune că toată viața lui a
fost ca o făclie, care a ars necontenit și a luminat în jur semenii și sufletele lor însetate de
cultură. Rezultatul acestor strădanii a
fost șirul lung de intelectuali, ce s-au impus mai târziu în peisajul cultural
al Olteniei și nenumărații beneficiari mărunți ai acestor nestemate acte de
cultură.
*
Simpozioane.
Muzeul
Județean din Rm. Vâlcea organizează în ziua de 16 oct. un simpozion dedicat
Prof. Constantin Popian. Acesta a funcționat ca profesor la Seminarul Teologic
de la Rm. Vâlcea în prima jumătate a veacului trecut. Părintele Ionică Sfetcu
de la Bârda a fost elevul dumnealui. A fost invitat la simpozion și preotul
Dvs. Tocmai a tipărit încă o carte a Prof. Constantin Popian, PROZE,
TRADUCERI, DIALOGURI, MĂRTURII.
*
Zâmbete.☺Prima zi de școală. Profesorul spune: ,,-Dacă aveți o întrebare, vă rog să ridicați mâna!” Unul dintre elevii din ultimele bănci ridică imediat mâna și așteaptă. ,,-Ai vreo întrebare?” ,,-Nu!! Doar verificam dacă sistemul funcționează!” ☺Prima zi de școală... Profesoara: ,,-Dorele, cum îţi imaginezi tu şcoala ideală?” ,,-Închisă, doamnă, închisă!” ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺Pe vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să ajungi doctor! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara.☺ Când femeia tace, să n-o întrerupi! ☺Lângă zidul unei facultăți ședea un țăran cu un vițel de funie. ,,-Ce faci, bade, cu dobitocul aici?” ,,-Dobitocul e la examen! Ăsta-i doar șpaga!” ☺ Zâmbește azi! Mâine poate e prea târziu! ☺ Trăim într-o țară bogată! De două mii de ani se fură din ea și tot mai este!
*
Program. În
cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov.(Malovăț);
7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț);
21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda);
28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la
ora 12.30). În restul timpului,
preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86,
ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu