sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare


 „Întrupare în cuvânt” – un volum cu un titlu aproape premonitoriu, al profesoarei Lotica Vaida, plecată dintre noi înainte de a-și ține cartea în mâini, a fost lansat azi la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Autoarea și-a rânduit și și-a întrupat gândurile în cuvânt, înainte de marea trecere. Și, cum evenimentele sunt precum autorii cărților lansate, azi a fost o întâlnire luminoasă la care s-a vorbit mult despre noblețe, despre dascălii de fibră, despre valori și despre cultură.

Președinta Cenaclului Scriitorilor, scriitoarea Florica Bud a prezentat o biografie detaliată a autoarei, iar directorul Bibliotecii Județene, Teodor Ardelean a accentuat importanța păstrării vii a memoriei oamenilor de cultură, dar a vorbit și despre monumentalul volum al lui Simion Vaida, „Maramureșul muzical”.
„Mă gândesc de fiecare dată la Lotica Vaida cu gratitudine. Întâi, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, am avut ocazia să cunosc femeia de la catedră, să o privesc în timpul «lucrării» sale. Dincolo de o anume sobrietate profesională, pe care a păstrat-o cu eleganță și în relația din afara spațiului școlar, comportamentul îi trăda o rară finețe sufletească și o modestie aproape ceremonioasă, parcă nepotrivite cu vremurile. Mai târziu, peste ani și ani, i-am regăsit această generozitate afectivă, ca mod de mod de întâmpinare a realului și a semenilor, în poezie”. (Delia Muntean, prefațatoarea cărții)
„Remarcăm un respect profund pentru limba română, înrădăcinată în filonul ei arhaic și regional. Acesta nu sunt artificii stilistice, ci semne ale apartenenței și ale durabilității. Ele așază poezia Loticăi Vaida într0o descendență transilvană a liricii eticiste, unde cuvântul este purtător de memorie și responsabilitate”. (Daniela Sitar-Tăut, autoarea postfeței)
Terezia Filip a conturat câteva repere fundamentale ale profilului dascălului Lotica Vaida, vorbind în egală măsură despre importanța reperelor în educație și-n cultură.
„Familia Vaida părea coborâtă dintr-un tablou interbelic, unde intelectualii mergeau la braț, eleganți, nobili, discreți, punctuali, nelipsiți de la evenimentele culturale ale cetății. Mereu la braț, într-un ritm și într-o lume a lor. Așa i-am văzut și i-am perceput eu pe Simion și pe Lotica Vaida. Desprinși și descinși dintr-un film de epocă, dintr-o lume a familiilor intelectuale adevărate”. (Dana Buzura-Gagniuc, director al Revistei de Cultură „Nord Literar”, moderatoarea evenimentului)
Poezia Loticăi Vaida a căpătat conotații noi în interpretarea actorului Claudiu Pintican. Intermezzo-ul muzical interpretat de Carmen Augustin și de Grupul „Mara Music” a umplut spațiul și sufletele celor prezenți, iar colindele autentice, culese și interpretate de soții Vaida în urmă cu mulți ani, au încheiat această zi luminoasă de toamnă târzie.

Autor: Dana GAGNIUC-BUZURA
Credit foto: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Gelu Dragoș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu