Milioane de pensionari din România ar putea primi, de la începutul anului viitor, o majorare substanțială a veniturilor, dacă autoritățile ar ține cont de pierderile acumulate în perioada în care pensiile nu au fost actualizate.
Propunerea vine din partea Doinei Pârcălabu, fostă
președintă a Casei Naționale de Pensii Publice, care a explicat, într-o
intervenție la Realitatea PLUS, că o simplă indexare anuală nu mai este
suficientă.
Conform formulei actuale, pensiile ar urma să fie
indexate de la 1 ianuarie 2027 cu rata medie a inflației din 2025, estimată la
7,3%.
Doina Pârcălabu susține însă că acest procent
acoperă doar evoluția prețurilor dintr-un singur an și ignoră faptul că, timp
de doi ani, pensiile au rămas înghețate, în timp ce alimentele, utilitățile și
serviciile s-au scumpit continuu.
Ea a adăugat că, în cei doi ani în care s-a „bătut
pasul pe loc”, puterea de cumpărare a vârstnicilor a scăzut vizibil, iar mulți
dintre ei nu mai reușesc să-și acopere cheltuielile de zi cu zi.
Fosta șefă a CNPP atrage atenția că problema cea mai
gravă o reprezintă pensiile mici. Pentru mulți seniori, banii primiți lunar nu
mai ajung pentru alimente, medicamente, facturi și alte cheltuieli obligatorii,
motiv pentru care aceștia caută permanent soluții pentru a-și suplimenta
veniturile.
În opinia sa, autoritățile ar trebui să găsească o
formulă care să nu țină cont doar de inflația dintr-un an, ci să compenseze și
decalajul acumulat în perioada fără indexări.
Deocamdată, majorarea cu 25% este doar o propunere
avansată de Doina Pârcălabu, nu o decizie oficială a Guvernului.
Procentul final al indexării de la 1 ianuarie 2027
va fi stabilit prin actele normative care vor fi adoptate în perioada
următoare. Rămâne de văzut dacă Executivul va aplica doar indexarea de 7,3% sau
va lua în calcul și recuperarea pierderilor din ultimii doi ani, așa cum cere
fosta conducere a Casei de Pensii.
Pentru milioane de pensionari, miza este uriașă:
diferența dintre o ajustare minimă și o majorare care să readucă pensiile la
nivelul real al costului vieții.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu