Se afișează postările cu eticheta Ţara Codrului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ţara Codrului. Afișați toate postările
luni, 3 iulie 2017
miercuri, 27 mai 2015
Cod roşu şi portocaliu de inundaţii în Ţara Chioarului şi Ţara Codrului
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire
a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore se pot
produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie ce pot determina
inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri
ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice Maja din judeţele Satu Mare şi
Sălaj, Sălaj din judeţele Sălaj şi Maramureş şi Bârsău din judeţul Maramureş.
Şase localităţi din Maramureş sunt afectate de inundaţii, în
urma ploilor abundente înregistrate în noaptea de marţi spre miercuri, iar
prefectul judeţului, Anton Rohian, a spus că familiile ale căror case au fost
inundate sunt evacuate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş transmis miercuri, pompierii militari
intervin în teren pentru a-i ajuta pe localnicii ale căror case sau gospodării
au fost afectate de inundaţii, mai notează Mediafax. Cele mai afectate
localităţi sunt: Valea Chioarului, Buciumi, Tulghieş, Mireşu Mare, Fărcaşa,
Buzeşti, Sârbi, Ardusat, Ilba, şi Seini, iar mai multe gospodării sunt afectate
la Buzeşti şi
în Ilba.
Ce spune primul
ministruVictor Ponta
Premierul Victor
Ponta a declarat, azi, 27 mai, la Palatul Parlamentului ,
că vicepremierul Gabriel Oprea l-a informat cu privire la măsurile luate pentru
înlăturarea efectelor inundațiilor din nordul țării și a asigurat că vor fi
concentrate "toate resursele necesare" pentru reparații și pentru a
nu avea "pierderi mai mari decât s-a întâmplat până acum".
"În ceea ce privește ce avem în acest moment foarte
urgent, am vorbit puțin mai devreme cu domnul Gabriel Oprea referitor la situația din nordul țării, m-a
informat despre toate măsurile pe care le-a luat pentru a înlătura efectele
inundațiilor, pentru a interveni cu tot ceea ce se poate interveni și mă va
informa de asemenea la ședința de Guvern ( de miercuri n.r.)", a precizat
Ponta, după întâlnirea sa și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu
Zgonea, cu președintele Adunării Naționale a Republicii Serbia, Maja Gojkovic.
Alertele emise de hidrologi vin după ce în aceste zone a
plouat semnificativ în ultima perioada şi precipitaţiile vor fi abundente în
prima parte a zilei de azi.
Va continua să plouă şi se vor cumula cantităţi ce pot depăşi
local 20 l/mp, având în vedere că în zonă în ultimele 3...4 ore s-au
înregistrat cantităţi de 50...60 l/mp.
Se vor semnala ploi şi averse ce vor depăşi pe arii restrânse
25…30 l/mp.duminică, 20 ianuarie 2013
Revista “Nord Cultural”, lansată în mijlocul studenţilor
Miercuri, 16 ianuarie, la sediul Facultăţii de Litere a
Centrului Universitar Nord a avut loc lansarea revistei “Nord Cultural”,
numerele 3,4 şi 5 (redactor şef, lect. univ. dr. Delia Anamaria Răchişan),
eveniment la care au participat cadre didactice ale universităţii, studenţi,
dar şi elevi şi alţi intelectuali invitaţi.
Manifestarea a fost una complexă, lansarea revistei fiind
completată de vizionarea documentarului “Pomul de Crăciun din Ţara Codrului”,
realizat de dr. Delia Răchişan, precum şi de un mic spectacol susţinut de
ţărăncile actante în documentar şi de studenţi şi masteranzi ai specializării
Etnologie.
Revista, sponsorizată personal de primarul Cătălin Cherecheş
(numerele 4 şi 5) şi sprijinită de dr. Teodor Ardelean şi interpretul Nicolae
Sabău, îşi propune să publice studii culturale şi se adresează studenţilor,
masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice. Publică în special studenţi
şi masteranzi de la Etnologie, dar şi doctoranzi de la Bucureşti şi din Italia
(Universitatea Roma Tre). Îşi aduc, de asemenea, contribuţia studenţii
băimăreni de la Arte Plastice. Dr. Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene
“Petre Dulfu”, a subliniat necesitatea revistelor-şcoală, pentru ca învăţarea
să nu fie doar “in abstractum”, ci şi “in concretum” şi a făcut un istoric al
publicaţiilor universităţii. O revistă cu tradiţie este “Nord”, care a apărut
“într-o vreme când nu aveau reviste studenţeşti decât Bucureştiul, Clujul,
Iaşiul şi Timişoara, iar acelea erau invadate de politică”. Primele două numere
au fost scrise de Teodor Ardelean, iar ulterior au semnat în revistă nume care
ulterior au ajuns importante, printre care poetul Ioan Es. Pop şi dramaturgul
Radu Macrinici. La evenimentul de miercuri, mai multe sătence din Ţara Codrului
au expus pomi de Crăciun specifici acestei zone, realizaţi din fasole, paie de
secară, vâsc, scai cu nuci, fâşii de pânză etc. Documentarul prezentat a fost
realizat în Oarţa de Sus, cu sprijinul prof. Traian Rus, prof. Pamfil Bilţiu,
şi al partenerilor din proiectul educaţional “Fenomenul cultural între tradiţie
şi inovaţie”. “În Ţara Codrului nu se împodobea bradul cu globuri şi beteală,
dar nici cu mere, colaci şi nuci, pentru că se credea că acest lucru ar aduce
boală, nenorocire şi moarte. Aceşti pomi de Crăciun primordiali îmbracă forme
arhaice, ancestrale”, a punctat dr. Delia Răchişan.
A.G.
joi, 6 decembrie 2012
INTERVENŢIA DE AUR
Rostită de un
înalt funcţionar din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş în cadrul întrunirii Cenaclului Scriitorilor
din Maramureş la data de 30 februarie 2012.Cităm:
"Referitor la fizionomia vieţii
de la ţară , (aici mă refer la
"Ţara Codrului" ) oamenii s-au săturat de un lucru, adică :
pot fi vestiţi oriunde, nu numai prin "Târgul Cepelor". Această afirmaţie care a fost publicată în
aspect electronic (pe internet) a fost auzită direct de cei prezenţi, printre
care îi menţionăm pe: Ioan Călăuz, primar comuna Băseşti; Ioan Dragoş, director
executiv la Consiliul Judeţean Maramureş, Florica Bud, scriitor,preşedintele
Cenaclul Scriitorilor din Maramureş; Dragomir Ignat, jurnalist, fost inspector
şcolar, Ioan P.Pop, jurnalist şi preşedintele APS, filiala Maramureş, Anca
Goja, prozator, jurnalist "Graiul Maramureşului”, şi de asemenea de unii
profesori, scriitori şi oameni de cultură cum ar fi: Bety,Kirckhmaier Donca
(cetăţean de onoare al oraşului Seini), dr.Mihai Ganea,Virginia Paraschiv,
Rodica Dragomir, Ioan Şiman,Gelu Dragoş, Ion Bogdan,Vasile Dan Marchiş, etc,
Nu dezvăluim mumele
înaltului funcţionar, acum în pragul
alegerilor din decembrie a.c. .Vom păstra enunţul ca argument pentru includerea
literaturii codreneşti ca BRAND COMUNITAR de mare preţ. Aviz nu numai
politicienilor ci şi celor din domenii cum ar fi : cultură ,literatură, artă.
( IZVOARE CODRENE)
miercuri, 5 decembrie 2012
STATUTUL REVISTEI "IZVOARE CODRENE"
Publicaţia "Izvoare Codrene" este
prima şi singura revistă de Cultură, Literatură, Artă , Etnologie- Istorie, Religie
şi cu substrat tradiţional, din "Ţara Codrului”. Dacă o aşezăm
valoric pe o scară literară, aşa
cum este structurată ea,sau precum gradele militare luate de la caporal la
general, sigur că mulţi sau puţini o vor situa pe o treaptă mai mult sau mai puţin înaltă, sau o vor privi ca pe cel
mai mic grad menţionat mai sus, acela de caporal. Dar acest "caporal"
al Culturii Codreneşti, nu are cu cine
concura pe "scara ierarhică
literară" atâta timp cât este singurul "gradat "de acest gen din
regiune. Legat de faptul că unii (majoritatea
anonimi) iubitori de cultură, literatură, artă şi din alte domenii cum ar fi: religie,social,
politic,etc spun că revista "Izvoare Codrene” trebuie să aibă un alt
format sau să fie structurată după părerile lor, eu le transmit consimţământul,
(fără să fac comparaţii de nici un fel) că unele cărţi de dimensiunea palmei unui om oarecare, scrise de literaţi
distinşi cu Premiul Nobel, au fost apreciate la cele mai înalte criterii. De
aceea spun răspicat tuturor că revista "IZVOARE CODRENE”, la care şi-au adus contribuţia fie
financiar sau publicând diferite texte, nume de referinţă în peisajul ,cultural,
politic şi social din Nordul ţării şi nu
numai, cum ar fi: Nicolae Bud, Ioan Stegeran, Pamfil Bilţiu,Virgil Prună, Ioan
Călăuz, Aurora Puşcaş, Gelu Dragoş, Pamfil Bilţiu, Florica Bud, Dragomir Ignat, Ioan
Romeo Roşiianu,Vasile Dan Marchiş, Ioan Dragoş, Vasile Morar, Ion Georgescu Muşcel, Mircea
Pauşeniuc, nu este antologie, nici carte de autor, ci cu mai multe profile pe
care le au cei menţionaţi mai sus .Legat de acest aspect, vom păstra şi pentru
numerele viitoare ale revistei tipărite "Izvoare Codrene" formatul A5, aşa cum
a apărut până acum în cele 9 numere.
Redacţia IZVOARE
CODRENE
marți, 17 aprilie 2012
CURIOZITĂŢI...ELECTORALE!!!
Până am văzut n-am crezut că în "Ţara Codrului" unii dintre semenii noştri îi"servesc" pe prietenii lor mai vechi, mai mult în taină ,spre a nu fi "depistaţi" de prietenii lor mai noi din "alte partide",dar şi pentru aspectul că electoratul vede lumea în diferite "culori politice". Plus de asta, un anume Gigi vorbeşte cu amândoi părinţii săi (cu unul în taină) deoarece aceştia divorţaţi fiind, sunt membri în partide diferite.Cu toate acestea nu greşim dacă salvăm capra vecinului căzută în groapă,chiar dacă acesta este din ...alt partid!!!
Vasile Dan MARCHIŞ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




