Se afișează postările cu eticheta 150 ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 150 ani. Afișați toate postările

joi, 22 septembrie 2016

6 zile de evenimente speciale la Bistrița, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc

La Bistrița se desfășoară timp de 6 zile, în perioada 15-20 septembrie 2016 manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc.
Evenimentele culturale au debutat joi, 14 septembrie, printr-un colocviu organizat în colaborare cu Revista „România literară”, cu participarea criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu. Colocviul a fost urmat de proiecţia filmului „Mari clasici: George Coşbuc”, realizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Vineri dimineaţă, la Bistriţa, la Centrul cultural „Dacia” a început simpozionul „Coşbuc 150”, la care participă vicepremierul Vasile Dîncu, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, vicar patriarhal, părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, acad. Nicolae Manolescu, acad. Ioan Aurel-Pop și nenumărați oameni de cultură, scriitori, elevi, studenți și iubitori de cultură. De asemenea, sunt prezenți redactori de la revistele: România literară, Luceafărul, Familia, Vatra, Steaua, Renașterea, Lumina, Sinteza, Mișcarea literară, Alpha, Tabor, Transilvania Jurnal, sau Caiete Silvane. Cu acest prilej au loc conferințe, prelegeri, lansări de carte, recitalul poeților invitați și Proiecţia filmului: „George Coşbuc, cântăreţul pământului românesc” – 1966 (Arhiva Naţională de Filme).
În deschiderea lucrărilor simpozionului, Mitropolitul Clujului a vorbit despre admirația purtată de Ion Agârbiceanu lui George Coșbuc și de evocarea pe care acesta i-a făcut-o „poetului țănărnimii”. Cuvântul Înaltpreasfințitului Andrei a fost urmat de prelegerea Preasfințitului Varlaam Ploișteanul, care a evidențiat valoarea poetului George Coșbuc pentru întreagul popor român.
Sâmbătă după-masă, invitaţii vor ajunge acasă la Coşbuc, de la ora 17:00 fiind programat un recital de poezie lângă moara invocată de poet în scrierile sale.
Duminică, tot în comuna Coşbuc, va avea loc un spectacol folcloric inspirat din poezia lui George Coşbuc, în cadrul căruia vor fi valorificate obiceiurile de nuntă din zona Năsăudului, aşa cum sunt ele amintite în poezia „Nunta Zamfirei”.
Luni seara, la Bistriţa, va avea loc un concert de romanţe pe versuri de Coşbuc denumit „La oglindă” şi un nou recital de poezie.
Marţi, 20 septembrie 2016, când se vor împlini efectiv 150 ani de la naşterea poetului, mitropolitul Clujului va resfinţi biserica din comuna Coşbuc, iar apoi se va redeschide biblioteca comunală ce poartă numele bardului şi vor avea loc lansări de carte la muzeul memorial.
Manifestările se vor încheia cu premierea laureaţilor concursului „George Coşbuc”, la Casa de cultură a sindicatelor din Bistriţa, titrează Radio Renașterea.
George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 în satul Hordou din județul Năsăud. Astăzi, comuna natală îi poartă numele, iar casa părintească a devenit muzeu.
                                                                                                      NapocaNews

miercuri, 23 iulie 2014

La mulţi ani, grăniceri maramureşeni!


 La împlinirea a 150 de ani de existenţă a Poliţiei de Frontieră din  România, îmi exprim întreaga apreciere pentru modul în care vă exercitaţi atribuţiile cu privire la supravegherea  şi controlul trecerii frontierei de stat,  în partea de Nord a ţării.
             Salut eforturile angajatilor Inspectoratului Teritorial  al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, în modernizarea şi adaptarea la cerinţele Comunităţii Europene.
             Am  convingerea,  că şi în continuare veţi da dovadă de perseverenţă, inteligenţă, conduită morală remarcabilă şi conştiinţă profesională în misiunea dumneavoastră de străjeri ai legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.

                                                          Cu deosebită consideraţie,

           
                                                                 Ing. Anton Rohian

                                                       Prefectul judeţului Maramureş

miercuri, 14 noiembrie 2012

150 de ani de la înfiinţarea Ministerului de Externe


Se împlineşte un veac şi jumătate de când Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a creat instituţia care să se ocupe de relaţiile noastre cu Lumea. Un Minister de Externe, aşezat în rândul altor structuri create de el pentru a asigura funcţionarea normală a statului roman, aflat în faza de început. Diplomaţia era astfel chemată şi pe plaiurile noastre să exercite funcţii specifice, precum se întâmpla de multă vreme prin alte părţi.
            Au fost organizate cu această ocazie diverse manifestări destinate să evidenţieze importanţa respectivei  pietre de hotar în maturizarea societăţii româneşti. S-a căutat, mai ales, pornind de la importanţa actului domnesc respectiv, să se evidenţieze, cu dovezi, rolul pe care activitatea diplomatică s-a afirmat prin aceste locuri, sub diferite forme şi în diferite timpuri, pentru a servi interesele româneşti de moment ori de perspectivă. 
            Reuniunea anuală a ambasadorilor români a fost aşezată sub acest semn aniversar. A fost un prilej ca invitatul special la respectiva Reuniune, istoricul Neagu Juvara, să recurgă la o veritabilă operaţie de scafandru, aducând în atenţie exemple convingătoare de personalităţi care au exercitat astfel de atribuţii în interesul domnitorilor pentru care lucrau, dar cu netăgăduite foloase în contul ţării. Ceva mai târziu, cu o altă ocazie, profesorul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei,  făcea o incursiune în istoria noastră pentru a sublinia cât de înţelept au procedat conducătorii Principatelor Române în solicitarea diplomaţiei să participe la descurcarea unor iţe încurcate de alţii, în găsirea de soluţii la marile probleme în faţa cărora au fost aşezaţi de soartă. De bună seamă, cei 150 de ani de existenţă ai diplomaţiei ca instituţie au constituit în mod firesc terenul de importante şi relevante evocări, atenţionând asupra reuşitelor noastre în diverse etape istorice, la confruntarea cu provocări de tot felul. Mă aflam şi eu sub cupola Academiei, unde a avut loc simpozionul ştiinţific menţionat. Alături de istoricul Berindei, au putut fi urmăriţi şi alţi cunoscători în domeniu, ceea ce a permis o radiografie pătrunzătoare, în cunoştinţă de cauză, ce s-a dorit declarat cât mai obiectivă cu putinţă, a standardelor de calitate şi eficienţă în care a evoluat serviciul nostru diplomatic. Din superficialitate, din necunoaştere ori, cu bună ştiinţă, din rea  credinţă, au existat cândva la noi tentaţii de situare în marginea adevărului.  Ştim bine că obligaţi la false dizertaţii istorice, impuse de alţii cu privire la propria noastră existenţă, la propria istorie, am trecut sub tăcere momente de dramatism din trecut. Rolul unor mari personalităţi, implicaţi în evenimente de importanţă aparte, a fost subţiat până la anulare. Urmând acelaşi algoritm de gândire, vedem cum reuşite incontestabile ale diplomaţiei româneşti din veacul trecut sunt făcute tabula rasa doar pentru că ele fac trimitere într-un fel sau altul la guvernanţii vremii. Dar trebuie să ajungem odată şi odată la separarea grâului de neghină şi să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Adică să lăsăm istoria naţională să-şi trăiască euforiile la care are dreptul. Nu trebuie să punem pe acelaşi plan nostalgia discutabilă şi amendabilă cu necesara recuperare a adevărului istoric. 
Pezenţa la tribuna manifestării din Aula Academiei a profesorului Mircea Maliţa a servit pe deplin acestui deziderat. Matematician prin formaţie, diplomat cu îndelungă şi semnificativă experientă, intelectual cu devastatoare lecturi şi remarcabile scrieri, academicianul Maliţa a preferat o abordare filozofică a temei, oferind şi o expunere de-a dreptul spectaculoasă. 
 A fost evitată cazuistica, s-a rămas la nivelul conceptelor, al demonstraţiilor ce trebuie cunoscute. Prezenţa ministrului de externe la tribuna acestui seminar a permis o aducere la zi a dezideratelor, programelor şi proiectelor cu care diplomaţia românească înţelege să opereze. 
Merită evidenţiată sublinierea făcută de domnul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Legătura dintre Academie şi Externe, atrăgea atenţia domnia-sa, a fost dintotdeana foarte strânsă, activă şi benefică. Se referea la academicienii care au activat la Externe ca şi la diplomaţi care au primit însemnele de academician. O relaţie biunivocă, dorită, zic eu, în orice anotimp.

                                           NICOLAE BUD 
                                         DEPUTAT