Duminica întâi din
Post (a Ortodoxiei) Ioan 1, 43-51
În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din
cetatea lui Andrei și a lui Petru.
Filip a găsit pe Natanael și i-a zis:
Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi
ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi.
Iisus a văzut pe Natanael venind către El și
a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a spus: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când
erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu ești
Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul
lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ți-am
spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă, că
de acum veți vedea cerul deschizându-se
și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.
Hristos este Cuvântul și
orice împărtășire din cuvântul
Evangheliei înseamnă cuminecare cu ceea ce este El. Întreaga Scriptură (textul)
vorbește despre El și oricine citește
Scriptura are un prim contact real și
adevărat cu Cel Care este C(c)uvântul. Dar ceea ce Dumnezeu grăiește nu este separat de viață, ci se identifică cu viața. El Însuși
spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63).
„Textul”, într-o astfel de înțelegere,
nu rămâne niciodată separat de viață,
ci conduce la viață („context”).
Experiența
unei întâlniri de neuitat
Tema centrală a Evangheliei primei Duminici din Postul Mare
(Ioan 1, 43-51) este tocmai drumul de la cuvânt la experiență, în centru așezându-se
întâlnirea minunată dintre Apostolul Natanael și
Hristos. Acel „vino și vezi!”, ca și chemare la experiență personală, stă în strânsă legătură cu
ultimul verset al Evangheliei, care extinde la nivel general experiența protagonistului evenimentului. Întâlnirea
sa cu Hristos este o chezășie a
posibilității tuturor de a se întâlni
cu El, de a-L vedea în slava Împărăției:
„Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe
îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1, 51).
Textul Evangheliei descrie întâlnirea dintre Hristos și doi prieteni, Filip și Natanael, imediat după chemarea celor doi
frați, Andrei și Petru. Toți erau din
Betsaida și, probabil, au auzit unii de
la alții despre Hristos și Evanghelia Sa. Este evident primatul lui
Hristos în derularea acestui eveniment – El este Cel Care îl „găsește” pe Filip și,
fără să îi dea explicații, îl cheamă la
apostolat – „urmează-Mi” (Ioan 1, 43). La rându-i, acesta nu cere detalii, nu
are nevoie de informații suplimentare,
căci atunci când te simți în fața lui Dumnezeu și chemat direct de către El, orice explicație logică devine nenecesară și impietează intensitatea momentului. Seducția chemării vine ca un trăsnet, iar bucuria
întâlnirii este pe măsură. Aceasta din urmă îl face să plece îndată către
prietenul său, Natanael, din dorința
părtășiei. Nici o bucurie, pentru a fi
completă, nu se trăiește în izolare, ci
doar împreună.
Descifrarea realității
prin Scriptură
Al doilea moment care urmează pare să ocupe cea mai mare
parte din fragmentul Evangheliei. Este momentul când Scriptura, pentru cei doi,
prinde viață. „Cel aflat” de Filip se
potrivește perfect cu descrierea „Celui
așteptat”, vestit de „Moise în Lege și de proroci” (Ioan 1, 45). Era vorba de
acum de Cineva foarte aproape, vizibil, palpabil, „accesibil” – „Iisus, fiul
lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1, 45). Ambii erau buni cunoscători ai Scripturii,
tocmai de aceea, simt că promisiunea care vine de acolo se împlinește acum – „astăzi este începutul mântuirii”
pentru ei. Totuși, Natanael nu primește această veste ca un entuziast
superficial, ci vrea să o verifice. Experiența
nu se poate împrumuta, ci doar poate fi contaminantă. Se exprimă aici nevoia
dintotdeauna a omului de a valida cuvântul în/prin experiență, credința
în/prin întâlnire. Pentru că singură experiența
este cea care nu poate fi contestată, nici de rațiune,
nici de ceilalți, de nimic. Mai mult
decât atât, Scriptura fiind sursa credinței
pentru el, Nazaretul nu părea să se potrivească cu profețiile vechi, Mesia trebuia să vină din Betleem (Miheia 5, 1). Așa că rămâne un singur lucru de făcut, să
verifice vestea entuziastă a prietenului său Filip. „Vino și vezi!” devine „metodologie” teologică în
Biserică – fă tu experiența ta!, în
opoziție totală cu principiul vehiculat
drept „clasic”, „Crede și nu cerceta!”
Textul ne conduce la context, credința
ne conduce la viață, căutarea ne
conduce la întâlnire. Acum era momentul său. Nu mai avea de așteptat, mântuirea era aproape. Scriptura se
valida acum ca pedagog înspre Hristos (Galateni 3, 24).
Experiența,
profilul credinței noastre
Întâlnirea lui Natanael cu Hristos dovedește și
de data aceasta că Hristos este Cel Care îl caută și îl găsește pe om, și nu invers. Acest lucru se descoperă prin
caracterizarea pe care i-o face lui Natanael în deschiderea dialogului –
„israelit în care nu este vicleșug”
(Ioan 1, 47). Subliniem aici diferența
de limbaj pe care o folosește
Evanghelistul Ioan, prin punerea în opoziție
a cuvintelor: „israelit”, ca cel disponibil la vestea bună, cu inimă deschisă, și „iudeu”, termen ce pare să îl descrie pe
cel mereu gata să refuze și să conteste
cuvântul lui Hristos. O astfel de caracterizare nu era puțin lucru, tocmai de aceea, pe linia
metodologiei sale „științifice”, de a cerceta, nu vrea să primească o
flatare gratuită, ci vrea să audă argumente pentru a o putea primi – „de unde
mă cunoști?” Urmează aici un moment de
delicatețe: Hristos pomenește de o „înainte-vedere” a lui pe când se
afla sub smochin, locul clasic de studiu al Scripturii. Nu ne oferă detalii
asupra acestui episod, însă ne lasă să credem că petrecerea sub smochin aducea
cu sine un moment de intimitate profundă pentru Natanael. Numai Dumnezeu este
în stare să intre în adâncurile omului și
să i Se descopere. Acest moment transformă credința
Scripturii în certitudinea experienței,
exprimată ulterior în mărturisire – „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti
regele lui Israel” (Ioan 1, 49). Hristos este numit aici învățător și
rege. Dar esențială și limpede exprimată ca descoperire „de sus”
este calitatea Sa de „Fiu al lui Dumnezeu”. Este fundamentul și rațiunea
de a exista a Bisericii înseși – „pe
această piatră (a credinței în filiația divină a lui Hristos) voi zidi Biserica
Mea” (Matei 16, 18).
„Înfricoșător lucru
este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu” (Evrei 10, 31). Natanael stătea
în fața lui Dumnezeu prin această
experiență copleșitoare și începea să
trăiască. Era timpul mântuirii sale. Hristos, ascuns sub vălul cuvântului, se
revelează ca logos personal, ca sens al existenței,
ca țel al vieții, ca împlinire a creației
întregi. Hristos este adevărul Scripturii, este Calea descoperirii și este Viața
însăși. Se identifică aici firul roșu al întregii Evanghelii ioaneice, drumul de
la cuvânt la viață, prin credința în Hristos: „Acestea s-au scris, ca să
credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă
în numele Lui” (Ioan 20, 31).
Promisiunea
contemplării Împărăției
Evanghelia se termină cu o făgăduință adresată lui Natanael, în mod special, dar extinsă imediat
tuturor celor care vor călca pe această cale. Toți
cei care se simt chemați și îl caută cu ardoare și cu sinceritate pe Dumnezeu în Scripturi,
Mântuitorul le făgăduiește întâlnirea
cu Sine, vederea și simțirea Împărăției:
„Mai mari decât acestea vei vedea. Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi
vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se
peste Fiul Omului” (Ioan 1, 50-51). Acest ultim verset face trimitere la
evenimentul „scării lui Iacov” (Facere 28), ca prefigurare a măreției descoperirii Împărăției. Doar că aici totul se mută de pe pământ
spre cer, unde se află tronul „Fiului Omului”, de-a dreapta Tatălui, ca invitație ce vine către omul însuși. „Betelul” (casa lui Dumnezeu) de jos
devine făgăduință și pregustare a celui final, de sus.
Acest fragment evanghelic, așezat
în Duminica Ortodoxiei, are în vedere să descopere profilul credinței noastre – experiența. Cuvântul Scripturii „deschide cerurile” și ne introduce în proximitatea lui Dumnezeu.
De la Hristos încoace, avem un Dumnezeu de aproape, căci vestea cea bună
aceasta este – numele lui este Emanuel („Dumnezeu este cu noi”).
La început de post, suntem invitați să pătrundem adânc în chemarea tainică, discretă și lăuntrică a lui Hristos: „Vino și vezi!” Și,
dintr-odată, cuvântul devine viață, iar
noi începem să trăim…
Arhim. Lect. Univ. Dr.
Benedict Vesa, 17 Martie 2019
1819: 
