Al.Florin ŢENE: Lumină pentru MAMA

 

În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,

 Lumânare,mamă, pentru sufletu-ţi umil,

 Am greşit ,îmi port şi-acuma vina

 Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

 

.

 Îmi port crucea plecării mele din sat,

 Alergând după fluturi sub cerul depărtării,

 Iar dacă,uneori,am căzut în păcat,

 Îţi cer iertare,mamă,la ceasul înserării.

 

.

 Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,

 Eu,lumânării zilei mă închin sfios,

 De Sus,ştiu,tu prin lume mă urmezi

 Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

 

.

 Iubire şi cald era mamă lângă tine

 În universul casei în amintire rămas,

 Dar o chemare încolţea,pe-atunci,în mine,

 Destinul îmi pregătise-un Pegas…

 

.

 De-atunci colind prin păduri înşelătoare

 Tezaur de invidie,ură şi venin.

 Am mai venit la casa albastră pe-o cărare

 Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin

 

.

 Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră

 Aveai în ochi aşchii de întuneric

 Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră

 Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

 

.

 O iubire de tine îmi intră-n sânge mamă

 Cu ghiocei,muşcate şi miros de pelin,

 Dojeana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă

 Şi m-aşi întoarce acasă pe urme de senin.

 

.

 Un dor îmi coboară în inimă de casă

 De truda tatei,a ta şi de înserate mângâieri,

 Însă urma voastră de aer rămasă

 Când o ating se preface-n ieri

 

.

 În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,

 Lumânare, mamă,pentru sufletu-ţi umil,

 De am greşit,îmi port şi-acuma vina

 Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

 

Al.Florin ŢENE

Poesis - Al.Florin ŢENE

 Doamne, când a trecut atâta vreme

  Din clipele, acelea, eroice și grele?

Eroii noștri ajunși stindard și steme,

Veghează astăzi din lumina unei stele.

Doamne, când a trecut atâta timp?

Ca arborii retezați în două

  Eroii noștri poartă pe umeri noul Olimp

 Și cerul libertății cu sclipiri de rouă.

 Ninge arhaic peste Cluj, peste morminte,

 “Stâlpii împușcați” vibrează a dor,

 Tinerii noștri rămân în cuvinte

  Ne pun aripi de vise pentru zbor.

  Ninge ca în balade peste burgul tăcut

Peste monumentele de bronz și plânge

Frigul iernii ce-i este armă și scut

Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.

Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază

 Cum înțelepciunea în taina lui Iisus

  În acest mileniu, rotund, în amiază

 Crucea noastră, prin ei, urcă mai sus.

 În drumul meu de faptă pe poteci de gând

 Mă întorc la voi, cuvânt fără hotar,

  Cum se întoarce roua în iarbă lăcrimând

  Și-n dorul ei de casă, corabia de far.

 Vă plâng mamele, logodnicele și frații,

Sevele toamnei în lut pe dedesubt,

 Și ochii ațintiți în viitor ai unei nații

  Lanțurile dictaturii cu voi le-au rupt.

  Ninge peste Cluj cu ambiguă lumină,

  Noi vărsăm ochii înapoi,

  Închiși în sine ca seva în tulpină

  Cum moartea naște dintre noi eroi.

  Din eroismul vostru, vecin cu învierea,

 Ne bucurăm de libertate și selectiv

  Lăsăm mileniu să ne lumineze tăcerea

  Când veșnicia voastră e-un dor definitiv.

 Se aude timpul cum dreptate cată

  În lumina bronzului ce tot suie,

 Eroii cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,

 Se cioplesc în noi veșnică statuie.        

Al. Florin ŢENE: ,,Memoria Inimii-30 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj“

 Deșirând timpul de pe mosorul vremii îmi aduc aminte secvențe din perioada premergătoare evenimentelor din 19-29 decembrie 1989, dar și din participarea mea la Revoluția din Cluj-Napoca.            Despre aceste evenimente am scris o carte “Memoria Inimii- 15 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj “ apărută la Editura  Etno-Graph, 2004. Acest volum conține fotografii făcute de mine din timpul evenimentelor, dar și manuscrisul meu pe care l-am răspândit în cutiile poștele de pe strada Horea, unde locuiau cei mai mulți milițieni și securiști, în luna octombrie premergătoare congresului al XIV –lea PCR din noiembrie.

            În cadrul serviciului meu, a trebuit să mă deplasez cu ARO, proprietatea întreprinderii la care lucram, până la Dej să ducem câteva piese la IAS Dej, având ca șofer pe Ion Fărcaș. La întoarcere se făcuse întuneric. Nici stele nu erau pe cer. Norii întunecați învăluiau pământul ca o tristețe. La jumătatea drumului dintre Dej și Gherla mi-a venit ideea să scriu pe asfalt un manifest împotriva lui Ceaușescu.

            „-Ioane, ai o vopsea albă? Sau de orice culoare?

            -Nu am tovarășe șef! Am o cutie cu aracet rămasă de la CAP Mociu de ieri. Am uitat s-o predau.

            -Oprește mașina !Ai să vezi ce fac…”

            Era întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Pe drum nu trecea nimeni. Câmpul se întindea cât vedeai cu ochii pierzându-se în întuneric. Undeva departe se vedeau câteva luminițe. “Probabil era un pâlc de case”. Mi-am zis în gând. Am luat cutia cu aracet, șoferul a avut o pensulă, spre norocul meu, nouă. Cu acest instrument, înmuind pensula în cutia cu aracet, am scris pe asfalt fraza: JOS CEAUȘESCU ! În câteva minute am terminat, și urgent ne-am urcat în mașină, demarând.

            După câteva zile un șofer venind de la Dej la întreprinderea la care lucram, ne-a spus că miliția și securitatea caută disperați pe cel care a scris un manifest pe asfalt. După evenimentele din decembrie 1989, prin anul 2000,  pictorul de biserici Gâtu, din Dej, mi-a spus că l-a chemat securitatea să studieze grafologia scrisului. Au fotografiat din toate direcțiile și au pus soldații să șteargă. Aceștia s-au chinuit mult să îndepărteze scrisul cu șpaclul. Spre norocul meu că nu am fost descoperit. Un colonel de securitate, după revoluție, mi-a spus că dacă eram prins mă împușca  cu mâna lui.

            Ascultând postul de radio Europa Liberă m-am convins că în curând și la noi va cădea comunismul și dictatorul Ceaușescu.

            La Cluj-Napoca revolta “Plutea în aer “încă din vara anului 1989. În perioada aceea am răspândit manifeste în cutiile poștale, aproape în majoritatea cartierelor. Împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene am scris la revista “Flacăra “ să nu mai laude pe Ceaușescu care ne înfometează. Scrisoarea a ajuns la Securitate și am fost anchetați de colonelul Velea, care după revoluție, în anul 1992, și-a cerut scuze, spunând că așa îi era serviciul. Tot atunci am răspândit afișe în cartierul Mănăștur, în care rugam persoanele să-și manifeste solidaritatea cu protestele doamnei Doina Cornea, aprinzând lumânări la balcoane și în ferestre. Manifestele le-am scris la mașina de scris Optima, fiindcă cealaltă mașină de scris Kappet era înscrisă la Securitate în urma scrisorii către revista “Flacăra”.

            În ziua de 21 decembrie, la servici și pe străzi oamenii vorbeau în șoaptă despre cele întâmplate la Timișoara., știri aflate de la Europa Liberă. Chiar în ziua aceea, am plecat de la service, având treburi de serviciu la Bancă și întâmplător m-am întâlnit cu scriitorul Constantin Zărnescu, redactor la revista “Tribuna “, unde lucra și soția mea. Simțind că ceva se va întâmpla, aveam asupra mea aparatul de fotografiat marca Pussed M-1000 cu care am făcut fotografii pe care le-am publicat în cartea publicată în anul 2004. În fața restaurantului “Ursus” am discutat despre ce s-a întâmplat la Timișoara. I-am povestit că în urmă cu o noapte am fost de serviciu, împreună cu paznicul, să păzim întreprinderea BATMA 12 Cluj. În timpul nopții, la o mașină de scris a întreprinderii am scris 20 de manifeste pe care le-am distribuit paznicilor și ofițerilor de serviciu la întreprinderile de lângă instituția noastră:  CUG, Sinterom, Unirea 2 și Politehnica. În manifest rugam sindicaliștii ca a doua zi să iasă la miting în centrul orașului. Probabil,  și urmare a demersului meu, a doua zi pe 21 decembrie coloanele de muncitori de la CUG, Sinterom, Tehnofrig, Metalul Roșu, IMMR, Fabrica de Mașini de Rectificat, și din alte unități industriale și economice, studenții din Centrul Universitar Cluj au ieșit neînarmați, pentru a-și revendica dreptul la demnitate umană, pentru care mulți au plătit cu viața în Piața Unirii. În ziua de 22 decembrie, jertfa lor de sânge a fost răscumpărată prin triumful libertății.

            Pe la ora 15, pe când eu eram în cafeneaua Arizona, așteptând soția să iasă de la redacție, am văzut pe Călin Nemeș că făcea propagandă la trecători să stea pe loc, să participe la miting.

            „-Vin și muncitorii de la GUG și alte întreprinderi!” striga Nemeș.

            Un milițian a venit la noi și ne-a spus să circulăm.

            „-Suntem împotriva circulației!”, a strigat Călin Nemeș.

            Ne strânsesem, cincisprezece persoane. Am început să cântăm “Deșteaptă-te române “. Încet, încet grupul nostru a crescut. Eram, aproximativ, 50 de persoane. În Piață ajunseseră și soldații conduși de căpitanul Dando. Văzând că forțele de ordine nu vin spre noi, ne-am dus noi către ei. Eram, totuși, o mână de oameni. Soția văzându-mă de sus, de la “Tribuna” a strigat la mine.

            „-Florin, Florin, vedeți că mai vin soldați ! Ne-a telefonat de la Comitetul Județean de Partid.” În momentul acela pe lângă umărul soției a zburat pe fereastră un portret al lui Ceaușescu.

            „-Bravo! Bravo! Tribuniștilor!”, am strigat cu toții.

            În acel timp, Călin Nemeș care avea un fular alb ce simboliza libertatea s-a dus în fața soldaților la intersecția străzilor Napoca și Universității. Soldații, în grupuri de câte zece, se postaseră la fiecare intersecție, interzicând accesul la fiecare intrare în piață. Călin Nemeș s-a urcat pe o mașină și a început să strige.

            „-Oameni buni, am o fetiță de doi ani și nu mi-e frică, de ce nu vreți să mă ajutați?”

            În fața trupelor înarmate, s-a deschis la cămașă și a zis:

            „-Trageți în mine!”

            Totul se petrecea în fața Librăriei Universității. Călin Nemeș era însoțit de prietenul său Lucian Matiș-artist plastic. În momentul acela Călin Nemeș a îngenuncheat în mijlocul străzii rugând trecătorii să participe la proteste. Am îngenuncheat și eu cu palmele împreunate a rugăciune. O parte din soldați s-au repliat în fața Agenției de voiaj. Soarele își arunca razele pieziș.

            În momentul acela s-a tras asupra lui Călin Nemeș. Nu îmi venea să cred că armata populară, a neamului nostru, trage asupra poporului. Tânărul actor a căzut. Am crezut că este mort. Nu se mișca. Oamenii de pe trotuar au început să urle. Să strige.

            „-Salvarea! Salvarea!”

            După un timp a venit Salvarea de pe strada Horea și l-a luat. Atunci mi-am dat seama că prietenul trăiește, fiindcă mișca. Prietenul actor era cel care mi-a recitat poezia „Vocea pământului” în timp ce protesta:

                                                „Ecoul, ecoul sunteți voi,

                                                și vă întoarceți la mine eroi

                                                rămânând undeva

                                                între ce sunteți și veșnicia mea.”

            Ca niște fluvii ce se revărsau în mare, veneau spre Piața Unirii muncitorii din toate fabricile Clujului.

            Se auzeau dinspre Hotelul Astoria împușcături, dinspre Fabrica de Bere rafale de arme automate.

            Soția a coborât de la redacție și am plecat pe jos spre cartierul Mănăștur, unde locuim. Se înserase. Mergeam pe străzi lăturalnice, fiindcă ne așteptau acasă doi copii care veniseră de la școală.

            A doua zi, pe 22 decembrie, n-am mai fost la servici, pe străzile Clujului  se striga “Jos Ceaușescu “, “Ceaușesc cine ești? Criminal de Scornicești! “ Mergând pe strada Moților, fiindcă nu circulau troleele, am văzut în două curți cadavrele a doi eroi împușcați de soldații de la cazarmele din Florești. Oamenii, revoltați, și înmărmuriți de ce vedeau mergeau spre centrul orașului. Ajuns în fața Bibliotecii Universitare m-am alăturat celor care strigau “ Jos criminalul!“

            Întâlnindu-mă cu un prieten am aflat  de la el că generalul Milea s-a împușcat. Mi-am zis în gând: “S-o creadă mutu! “

            Ajuns în fața Județenei de Partid am văzut tancurile armatei împodobite cu tricolorul. Armata trecuse de partea noastră.

            În sfârșit, vocea Doinei Cornea se auzea la microfonul scos din Catedrală.

            „-Trageți clopotele să sune eliberarea noastră!”

            …Și clopotele au răsunat cu bronzul lor galben peste burgul ce începea să se elibereze. Era sunetul acela înălțător care a sunat în istorie, fie la urgie sau la îndemnul pentru a se descătușa energiile comunității românești.

            Așa a răsunat și atunci, în 22 decembrie, clopotele Catedralei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca, semn de izbândă și început de drum, drumul spre democrație, spre Europa civilizată.

            O parte din prietenii cu care am fost la Revoluția clujeană nu ne-am făcut dosar de Revoluționar, considerând că am luptat atunci pentru libertatea poporului și nu pentru recompense.

            După ce a ieșit din spital Călin Nemeș, s-a întâlnit cu soția mea pe strada Universității, mergând spre redacția Tribuna, unde lucra.

            „-Felicitări dragă Căline! Ești un erou!”

            -Vorba soțului dumneavoastră, Al. Florin Țene într-o poezie pe care am recitat-o la Teatrul Național:

              “Timpul își tocește coatele pe noi

Dintr-un gest aiurea

Devenim eroi… “

            După ce evenimentele au mers spre un făgaș normal, am scris la mașina de scris Kappet, martoră a multor scrieri ale mele împotriva regimului criminal-comunist, poezia “Veșnicia ca dor definitiv “,  pe care am compus-o ascultând tăcerea lângă  monumental de la kilometrul 0 “Stâlpii împușcați. “

                                    „Doamne, când a trecut atâta vreme

      Din clipele, acelea, eroice și grele?

      Eroii noștri ajunși standard și steme,

      Veghează astăzi din lumina unei stele.

 

      Doamne, când a trecut atâta timp?

      Ca arborii retezați în două

      Eroii noștri poartă pe umeri noul Olimp

      Și cerul libertății cu sclipiri de rouă.

 

      Ninge arhaic peste Cluj, peste morminte,

      “Stâlpii împușcați” vibrează a dor,

      Tinerii noștri rămân în cuvinte

      Ne pun aripi de vise pentru zbor.

 

      Ninge ca în balade peste burgul tăcut

      Peste monumentele de bronz și plânge

      Frigul iernii ce-i este armă și scut

      Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.

      Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază

      Cum înțelepciunea în taina lui Iisus

      În acest mileniu, rotund, în amiază

      Crucea noastră, prin ei, urcă mai sus.

 

      În drumul meu de faptă pe poteci de gând

      Mă întorc la voi, cuvânt fără hotar,

      Cum se întoarce roua în iarbă lăcrimând

      Și-n dorul ei de casă, corabia de far.

 

      Vă plâng mamele, logodnicele și frații,

      Sevele toamnei în lut pe dedesubt,

      Și ochii ațintiți în viitor ai unei nații

      Lanțurile dictaturii cu voi le-au rupt.

 

      Ninge peste Cluj cu ambiguă lumină,

      Noi vărsăm ochii înapoi,

      Închiși în sine ca seva în tulpină

      Cum moartea naște dintre noi eroi.

 

      Din eroismul vostru, vecin cu învierea,

      Ne bucurăm de libertate și selectiv

      Lăsăm mileniu să ne lumineze tăcerea

      Când veșnicia voastră e-un dor definitiv.

 

      Se aude timpul cum dreptate cată

      În lumina bronzului ce tot suie,

      Eroii cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,

      Se cioplesc în noi veșnică statuie.”

 

Al.Florin ŢENE

Preluare http://www.logossiagape.ro/2019/12/02/al-florin-tene-memoria-inimii-30-ani-de-la-miracolul-revolutiei-romane-la-cluj/

COMUNICAT DE PRESĂ din partea LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI

Liga Scriitorilor Români fiind o asociaţie profesională scriitoricească democratică, este deschisă tuturor scriitorilor români, indiferent din ce ţară şi organizaţie fac parte . Nu are regim de partid politic, în Liga Scriitorilor se pot înscrie şi activa şi membrii USR.

Asociaţia noastră este deschisă tuturor celor care doresc să activeze cu spirit democratic, în folosul literaturii, culturii şi limbii române şi promovarea acestora pe meridianele lumii. Şi chiar cei care nu fac parte din LSR au fost premiaţi de Ligă, fiindcă opera unui scriitor nu este înregimentată într-o asociaţie, ea este a Literaturii Române.

Din Liga Scriitorilor fac parte numeroşi membrii ai Uniunii Scriitorilor Români care au dorit să participe la activităţile noastre şi să publice în cele 18 reviste pe care le edităm

În conducerea filialelor noastre, 38 la număr, pot fi aleşi şi membrii altor organizaţii scriitoriceşti, de cultură și artă.

                Al.Florin Ţene, preşedinte LSR

Al.Florin Ţene: „Necesitatea logicii în interpretarea unor evenimente istorice”

Analiza construcţiei Podului lui Traian

Studiind unele evenimente din istoria locuitorilor din spaţiul –carpato-danubiano –pontica am observant că, uneori, istoricii nu interpretează logic unele evenimente, fapte şi lucruri întâmplate în istoria acestor locuri.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă logica, şi istoria acesteia, pentru a vă înlezni, dragi cititori, cunoaşterea istoriei unui obiectiv de la Istru ( Danubius, Dunăre), am să vă relatez unele amănunte despre logică care este stiinta al cărui obiect este stabilirea condiţiilor corectitudini gândirii, a formelor şi legilor generale ale raţionării juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legica a relatiilor obiective. In stabilirea acestor condiţii, logica face abstracţie de conţinutul concret al diverselor noastre idei, fiind în acest sens o ştiinta formală, analoagă cu gramatica sau cu geometria.

Aşa, de pilda, ea se ocupă cu noţiunea sau cu judecata în genere şi cu o anumită noţiune sau judecată determinată concret. Logica se împarte în trei ramuri mari: a) logica clasică (formal filozofică), b) logica matematică (simbolică, numită şi logistica) si c) logica dialectică.

Logica clasică şi logica matematică expun formele si legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilităţi, în timp ce logica dialectică le expune în procesul mişcării şi dezvoltării, al dialecticii lor.

Logica clasica si logica matematică expun formele şi legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilităţi, în timp ce logica dialectică le expune în procesul mişcarii şi dezvoltării, al dialecticii lor.

De aceea logica clasică şi logica matematică sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului că stabilitatea, în genere, este relativă faţa de caracterul absolut al mişcării şi, ca atare, prin natura ei, subordonată acesteia.

Logica clasică (logica de tradiţie aristotelica) studiaza notiunea, judecata, ca raport între noţiuni, si raţionamentul, ca raport între judecăţi. Ceea ce caracterizează logica clasica este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul si esenţialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoastere stiinţifică veritabila.

Am făcut această incursiune în elementele principale ale Logicii, pentru a se înţelege mai bine relatarea mea de mai jos.În baza logicii clasice voi analiza construcţia aşa zisului Pot al lui Apollodor din Damasc de peste Dunăre. Analiza mea nu doresc să oscileze între logic şi ilogic.În lumina logicii adevărul istoric cred că este de partea mea.Aşa cum se relatează în istoria clasică a românilor se stipulează că acest pod a fost construit în perioada anilor 103-105 de către arhitectul Apollodor din Damasc, pentru ca Traian să reuşească să treacă armatele sale peste Dunăre cu scopul de a cuceri Dacia, în dorinţa sa de a o transforma în provincie romană.

Această construcţie a fost considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman. Însă, analizând logic construcţiei Podului vedem că nu a ajuns până la noi niciun document în care să se specifice construcţia acestui pod, nici în folclor, nici epigrafic, sau în literatură nu a rămas nimic.

Se cunoaşte faptul că în urma victoriei lui Traian pe pământul Daciei, din timpul celor două războaie, 101-102 şi 104-105, s-a construit în piatră Columna lui Traian de la Roma, care relatează, pas cu pas, momentele celor două războaie.Această Columnă a lui Traian a fost construită de Apollodor din Damasc. În lumina logicii acesta ar fi trebuit să imortalizeze pe monument şi construcţia podului de peste Dunăre, aşa cum se spune, construit de el..Dar…acest eveniment şi monumentalitatea Podului nu apare pe monumental de la Roma.În mândra Împăratului şi al constructorului ar fi trebuit să fie inscripţionat pe monument şi această mare realizare.În acest context, se pare, în lumina logicii, că podul de peste Dunăre nu a fost construit de romani.

În sprijinul afirmaţiilor mele aduc o baladă populară din folclorul aromân în care se vorbeşte despre construcţia podului de care facem vorbire.Balada se numeşte”Puntea din artă “, în care ne vorbeşte, valorificând probabil, o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au muncit la construcţia unui pod peste Dunăre timp de şase ani.

Logica noastră concordă cu cercetările de astăzi, având în vedere că Burebista era stăpân şi pe teritoriile de peste Dunăre.În lumina acestei evidenţe este de la sine înţeles că Burebista trecea Dunărea când dorea.

Revenind la logică putem spune: 1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stapânirea dacilor! 2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân si să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac! 3. În al treilea rând afirmaţia este ilogica întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea constructii ! Atunci era război! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-si dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece pe un pod de vase!

Necesitate care se impunea având în vedere faptul ca Imperiul Roman încerca să-si extindă dominaţia în sudul Dunarii ! Prin urmare, este logic şi de bun simt să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poata avea o cale mai facila pentru a jefui Dacia de toate bogătiile ei! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupatiei romane? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucătile de bârne arse aflate la faţa locului pe fundul apei coservate de depunerile aluvionare.

Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităti de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt dac, de această dată împărat al Bizanţului, anume Constantin cel Mare, născut în oraşul Nis, aflat azi în Bulgaria! Nu ar fi cazul să reconsiderăm ignoranţa cu care privim realizarile stramosilor nostri?!

Concluzionăm că logica e necesară şi în interpretarea evenimentelor istorice.

                                                                       Al.Florin ŢENE

Sărbători fericite - Al.Florin Ţene

A apărut Agora Literară nr.25, decembrie 2014

Fiind un număr jubiliar, revista AGORA LITERARĂ editată de Liga Scriitorilor Români, are un conţinut bogat, şi datorită muncii neobosite a redactorului şef, scriitorul Iulian Patca. “ Agora Literară“ este una din cele 18 reviste editate de Filialele Ligi Scriitorilor. Revista cuprinzând lucrări din mai toate genurile literare şi ilustraţii semnate de cunoscutul pictor Lazăr Morcan se deschide cu un eseu “Despre fiinţă şi nefiinţă “ de Voichţa Macovei. La rubrica “Restituiri “ sunt publicate texte semnate de Adrian Păunescu şi Anton Pavlovici Cehov.

  În paginile acestui număr publică scriitori români, mai din toate continentele, membri ai diferitelor organizaţii culturale.

  Poeziile sunt semnate de: Mirela Bălan, Mariana Zavati Gardner, Victor Teleucă, Ion C. Pena, Maria Ciobotaru, Mircea Daroşi, Octavian Mihalcea, Ovidiu Vasile, Marian Hotea, Emanoil Iuonaş, Dorian Marcoci, Constantin Stroie, Teodor Dume, Constantin Mândruţă, Gh.I. gheorghe, Mester Tamas, Constantin Bihara, Valeriu Mureşan, Mariana Saimac, Mariana Didu, Iulian Patca, George Echim, Victor manole, Liviu Zamfirescu, Lia Puşa popan, Marian Danci, Marinela Jurca, melania Rusu, Ioan Benche, Lorelai Pârvan, Gheorghe Vicol, Ion Mârzac, Mihaele Aionesei, Viorica Popescu.

  Cronicile literare despre cărţi apărute poartă semnăturile unor cunoscuţi comentatori, cum ar fi: Constantin Dobrescu, Andruşa R.Vătuiu, Mircea Daroş, Al.Florin Ţene, Iulian Patca, Radu Botiş, Gelu Dragoş, Ioan Benche, Octavian Mihalcea, Antonia Bodea, Voichiţa Macovei, Radu Vida, Nicolae Dabija.

  Proza este reprezentată prin semnăturile lui Eugen Burghelea, Carmen Pasat, Maria Bogdan, Ion Croitoru, Ştefan Vişan, Maria Ciupeiu şi Constantin Mânuţă.

  Pe ultimile pagini sunt are revistei sunt prezentate, pe scurt, cărţile şi revistele sosite pe adresa redacţiei, rubrică susţinută de Iulian Patca.

  La ceas jubiliar şi în pragul Anului Nou, doresc revistei Agora Literară, viaţă lungă, iar colaboratorilor sănătate, bucurii şi inspiraţie.

 

                                                                              Al.Florin Ţene

Poezii de Al.Florin Ţene

A doua moarte a lui Zeus

Zeus în speranţa nemuriri

Cât a existat la Pontul Euxin

Şi-a modelat din lut şi piatră

Statuia lui la care să se-nchine

Oamenii din fiecare vatră.

Apoi de teama îndumnezeirii a urcat

În al şaptelea cer de unde nu se vine.

Diana, iubita lui, plecată la vânătoare

Aflând că zeus e sus în neuitare

s-a întors să proslăvească statuia

ce strălucea măreaţă-n soare,

chemând mulţimile să se închine-

strigând: alleluia, aleluia!

...Şi a mai trecut un mileniu de prosternare,

Diana se ruga la statuie mereu

Cum făceau fiecare.

Trecuse vremea pentru zeu...

Dorind să arate lumii

Cât de mult îl cunoaşte pe Zus

Şi s-o întoarcă la rugăciune

Îngenunchind în negura humii,

La ceasul răsăritului de stea

A început să spargă cu săgeata statuia-

Aşteptând o minune-

Plebea să cunoască ce ştia şi ea:

Piatră, lut ars şi ... aleluia!

Dezamîgiţi oamenii au părăsit pe Diana,

Au plecat gânditori în Hamangia

Uitând că o himeră altădată au iubit.

A început iarăşi urgia

În Piaţă.

Era epoca morţii unui mit!

Dumnezeu în mintea lor prindea viaţă!

Abatere de la firesc

Un verb ce-a încăput într-un Cuvânt

Se roagă în silabe la mormântul unui sfânt

Şi o rimă rebelă ieşită din lege

Se-aşează rubin pe coroana unui rege;

Iese icoana din cerul unei rostiri-

Fraza încheie clipa din sfinţiri.

Poetul-verbul unei abateri de la firesc

Poartă sub aripi visul îngeresc,

El este şi ploaie, secetă şi duh,

Pasăre măiastră rătăcind prin văzduh.

Adevărul din acrostih

Această pagină de timp o scriu cu maci

Elimin minciuna cu un verb curajos,

Lumea se ascunde în păduri fără copaci,

E vremea să iau poteca în spate şi să pornesc pe jos

S-au să mă refugiez în fraze fără cuvinte,

Atunci când tai unghiile substantivului picior,

Durere întoarsă pe dos în mănuşa pierdută-n pridvor,

Negaţie ce nu neagă nimic pe lume,

Acceptare botezată astăzi fără nume.

E vremea să privim oglinda oglindită-n alta

După ce ieşim din cuvinte minicinoase,

Atunci toţi zeii se întorc din Malta,

Tăcerea trece în imne şi-n clipe păguboase,

Iubiri ne ştiute cum nu ne cunoaştem viitorul,

Totul s-a măcinat până la vene, până la oase,

Inodore şi incolore precum dorul,

Cuvânt strecurat în inimile rămase.

Acum putem să ne citim viaţa pe dos,

Raport între trăire şi sfârşitul poeziei,

O lume ne aşteaptă într-un spaţiu lăptos,

Fumurie precum toamna arămind aracii viei,

Atunci când fur un vis de pe buzele femeii

Tăcută cu poala plină cu struguri dulci.

E vremea fluturilor hălăduind prin lunci

Mai rodnică în sfârşit când se nasc şi prunci.

Caracatiţa timpului

Caracatiţa înghiţise timpul, ochii mării se bulbucase,

beţiv ce-şi bea propia urină,

azvârlind lături pe mal unde cerul alerga desculţ

după stele în nisip rămase fără vină

pietricele colorate să adune

în străfulgerarea galopului unui cal

lumină din ochii peştilor amăgiţi de undiţe

aruncate din bărci cu carena adormită în val.

Lip, pleosc, lip, tentacole sugrumând noaptea,

vise sângerând pe sarea mării din rană

şi pescarul sorbind tăcerea din cană

coclită de lună,sloi de gheaţă

în topire ,vărsând umbre lângă case

rămase

ascunse sub duzi fără viaţă.

caracatiţa timpului se înghiţise pe sine şi marea,

marea era una şi aceeaşi

cu zarea...

Ce este patria, mamă ?

Nu ştiu cum am urcat în căruţa vieţii mele,

Nu m-a întrebat nimeni dacă doresc să mă nasc

mi-aduc aminte doar că părinţii

erau înjugaţi la ea

pe-o cale de stele

robi la o zdreanţă de care ţineau cu dinţii.

Nu m-au întrebat

De vreau s-au nu

Să urca pe înserat

În căruţa cu roţile

Celor patru anotimpuri:

Copilărie,tinereţea,

Maturitatea şi bătrâneţea...

Scârţâia din toate încheieturile

Pe osie,tristeţea.

“Mamă?”-am întrebat-o,când

noaptea ardea pe pe rug...

ea trăgea la jug

şi tata rătăcea prin gând.

“Ce este Patria,mamă?”

-Eee...!Ce vezi,muică!

Eu trăgând la plug

Taică-tău trudind la ţuică.

Patria?! E pâinea pe care nu o avem,

E cuvântul de care mă tem.

“Ce este patria noastră,mamă?”-

întrebai,

privind la Regele Mihai,

din ramă.

-Eee...! Sunt preşedinţii ce ne amăgesc

cu-n ciur de mălai

să-i alegem din Paşti

în Mai.

“Ce este patria,mamă?”

-Sunt cei de care îmi este teamă,

umbrele ce pe la coţuri ne ascultă,

vămuindu-ne clipa,zborul,

păsările şi cântecul cu dorul.

2

“Ce este patria,mamă?”

-Este mormântul necunoscut al unchiului tău,

mort pentru ţară.

Într-un nesfârşit hău.

Este lacrima neîmpăcată

După casa de comunişti demolată,

Este minciuna ce ne-o spun

Pentru un viitor promis

Şi bun.

“Ce este patria,mamă?”

Este ce vezi,de peste tot,

Şi nu e al tău

E al celor care te văd

Şi te socot.

Este Limba română dulce ca mierea

Cu care minciuna ne-o spun

Pentru un viitor promis

Şi bun...

Amar ca fierea.

“Ce este patria,mamă?”

-Este ce vezi,peste tot,

şi nu e al celor care te văd

şi te socot.

Ce este Patria...?

Oul

Ce este...

Creşte

Ce?!

Imi răspunde ecoul

O tristă poveste.

Cei doi din mine

In zodia gemeni sunt născut,

Doi în unul, armăsari iuţi la minte,

După stele aleargă la păscut

Ascunse noaptea în cuvinte.

Unul îmi pune verbul la încercare

Celălalt aşează iubirea-n vers,

Cînd unul gândeşte,celălalt pe-o cărare

Metafore coboară din univers.

Când fac schimburi de căldură

C-o muză rătăcită pe orbită

Celălalt simte epitetul ca arsură

Şi noaptea-n zori e înălbită.

Nici-unul nu-i de celălalt răspunzător,

Ne credem,separaţi,nemuritori,

Cînd amîndoi ne-ntoarcem dintr-un zbor

In mine priveghiul se termină în zori.

El este acela care scrie,

Cel ce dictează este un destin,

Dacă salvăm din rană o poezie

O semnează el, cel anonim.

Ciobanul de pe pajiştea lunii

Iarba crescuse pe pielea lui,

devenise o pajişte pe care o păşteau oile,

avea plăcerea de a bea

lapte din ţâţa prunei

până se îmbătau oile.

Cerul începuse să ameţească ţinându-se de-o stea

iar ea

sculându-l din somn s-a speriat

de ploaia florilor de tei

mirosind a lapte de prună

vărsat peste întregul sat

pe când câinele cerului umbla în coadă

cu-n covrig de lună.

Ciobanul obosit de atâta somn s-a trezit

pentru o clipă,

apoi a adormit din nou

să-i crească iarba mănoasă pe piele,

de atâta risipă

de timp, rămăsese ne păscut un bou ...

Muza

Muza trece pe sub perciunii mei

Cum fumul îl respiră nasuri deformate

Astfel zările dispar ca florile de tei

Ce cad mai întotdeauna pe-nserate.

Muza trece pe trotuarul de vis-a-vis

Cum trece toamna în iarna care vine

Alungând clipele albastre în nostalgii

Şi anotimpul în iubirea pentru tine.