Eroii noștri ajunși stindard și steme,
Veghează astăzi din lumina unei stele.
Doamne, când a trecut atâta timp?
Ca arborii retezați în două
Eroii noștri
poartă pe umeri noul Olimp
Și cerul
libertății cu sclipiri de rouă.
Ninge arhaic
peste Cluj, peste morminte,
“Stâlpii
împușcați” vibrează a dor,
Tinerii
noștri rămân în cuvinte
Ne pun aripi
de vise pentru zbor.
Ninge ca în
balade peste burgul tăcut
Peste monumentele de bronz și plânge
Frigul iernii ce-i este armă și scut
Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de
sânge.
Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază
Cum
înțelepciunea în taina lui Iisus
În acest
mileniu, rotund, în amiază
Crucea
noastră, prin ei, urcă mai sus.
În drumul meu
de faptă pe poteci de gând
Mă întorc la
voi, cuvânt fără hotar,
Cum se
întoarce roua în iarbă lăcrimând
Și-n dorul
ei de casă, corabia de far.
Vă plâng
mamele, logodnicele și frații,
Sevele toamnei în lut pe dedesubt,
Și ochii
ațintiți în viitor ai unei nații
Lanțurile
dictaturii cu voi le-au rupt.
Ninge peste
Cluj cu ambiguă lumină,
Noi vărsăm
ochii înapoi,
Închiși în
sine ca seva în tulpină
Cum moartea
naște dintre noi eroi.
Din eroismul
vostru, vecin cu învierea,
Ne bucurăm de
libertate și selectiv
Lăsăm
mileniu să ne lumineze tăcerea
Când
veșnicia voastră e-un dor definitiv.
Se aude
timpul cum dreptate cată
În lumina
bronzului ce tot suie,
Eroii cu
dalta dragostei de țară, dintr-odată,
Se cioplesc
în noi veșnică statuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu