Se afișează postările cu eticheta Bihor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bihor. Afișați toate postările

miercuri, 29 aprilie 2020

“Dar ranele vietii romanesti din Sacuime..."


Gheorghe Ciuhandu (n. 23 aprilie 1875, Roşia, Bihor, România – d. 29 aprilie 1947, Vaţa de Jos, Vaţa de Jos, Hunedoara, România) a fost un un preot şi publicist român, deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Gheorghe Ciuhandu a studiat teologia la Arad şi Cernăuţi. A fost profesor de istoria bisericii la Arad şi referent şcolar la Episcopia Aradului. Este autorul a peste 60 de cărţi, a numeroase studii şi articole. După 1918 a fost consilier cultural la Episcopia Aradului şi preşedinte al asociaţiei "Andrei Şaguna", iar ulterior senator. Din 1946 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

“Dar ranele vieţii româneşti din Săcuime puroiază încă – şi nu-şi mai găsesc leacul – încă şi din motivul politicianismului românesc, remarcat mai ales în judeţul Odorhei, ca foarte vinovat: că trafichează situaţia cu Săcuii, acordându-le “tratament special, dar nu cu intenţia de a contribui la reromânizarea celor 40% de Români săcuizaţi, ci pentru a-i avea alegători”. Acest politicianism nu a îngăduit, până de curând, ca în judeţul Odorheiu, singurul fără protopopiat ortodox, să se poată înfiinţa unul. De aceea, cele mai multe biserici româneşti, vechi, ortodoxe, (la Bodogaia, Cioc, Aldea etc.) n’au putut fi deschise, nici la 15 ani după Unirea Neamului.”

PROBLEMA “SĂCUIASCĂ” SUB RAPORT CONFESIONAL
CÂTEVA CONSIDERAŢII ŞI REMARCĂRI STATISTICE

Iconom stavrofor Dr. Gheorghe Ciuhandu
Consilier referent eparhial, Arad

Sibiu, 1938
Tiparul tipografiei arhidiecezane





Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

joi, 24 mai 2012

,, ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL; VISUL COPILULUI MEU!,,


REGULAMENTUL CONCURSULUI
1.  Participanţii,  elevi împreună cu unul din părinţi vor realiza un desen în ton cu tema concursului. Desenul scanat însoţit de un scurt comentariu/slogan  al părintelui şi un slogan/comentariu al copilului va fi trimis pe adresa de mail : tocut_dorina@yahoo.com   sau cseitileagd@yahoo.com  împreună cu fişa de înscriere,  cu mentiunea ,, pentru concursul de 1 iunie,,
2. Formularul de înscriere  pentru fiecare participant apare în anexă.
3. Pentru  desfăsurarea concursului nu se percepe taxă.
4. Creatiile copiilor vor fi evaluate si clasificate de un juriu desemnat de organizatori. Se va tine cont de munca copiilor, de respectarea temei.
5.  Se vor acorda  premiile I,II, III şi menţiune, ce vor consta în diplome şi dulciuri.
6.  Toţi participanţii vor primii diplome expediate prin mail sau se vor putea dowloada  de pe http://scoli.didactic.ro/cseitileagd/


                                             VĂ MULTUMIM!

miercuri, 2 mai 2012

INVITAŢIE - R E G U L A M E N T


Dragi colegi, avem plăcerea de a vă invita să participaţi  la Concursul național   cu participare internaţională ,,POVEŞTILE COPILĂRIEI“ ediţia a II-a, înscris în Calendarul MECTS-CAER 2012

 I. ORGANIZATORI:

CENTRU ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ TILEAGD,
în parteneriat cu : 
·         Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor
·         Arany Janoş Gyrmekotthon, Berettyoujfalu,  Ungaria
·        Jelkenli Ybo –Tatvan Turcia 
·         Centrul Şcolar    pentru Educaţie  Incluzivă ORIZONT,   Oradea                                                                 
·         Şcoala   cu clasele I-VIII Tileagd -Bihor
·         Şcoala cu clasele I-VIII ,, Constantin Şerban” Aleşd -Bihor
·         Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara –Timiş
·         Liceul Teoretic ,,Gelu Voievod”Gilău-Cluj 
·         Şcoala Gimnazială ,,Elena Doamna” Galaţi-Galați
·         Şcoala ,, Alice Voinescu”Drobeta Turnu Severin-Mehedinți
·         Şcoala Generală nr.2  Sântana-Arad
·         Şcoala cu clasele I-VIII,,Bălcescu -Petofi,, Satu Mare
·         Şcoala cu clasele I-VIII NR 6,  Alexandria -Teleorman
·         Şcoala Generală Rapoltu Mare- Hunedoara
·         Şcoala cu clasele I-VIII Mihăileni - Sibiu
·         Şcoala cu clasele I-VIII Sîntandrei -Bihor
·         Centrul Şcolar Special Ploieşti-  Prahova
·         Şcoala ,, Ion Pop Reteganul”   Reteag- Bistrița
·         Asociaţia Pentru Servicii Comunitare ,,PROHUMANITAS” Oradea -Bihor

II.                CONDIŢII DE PARTICIPARE :
    A. Secţiunea I, concurs de pictură : ,, O scenă de poveste!”:
a)      Categorii de vârstă:
- clasele I - IV
- clasele V - VIII
b)      Tehnici: se admit orice tehnici de lucru.
c)      Dimensiuni: A4 şi A3
            Fiecare coordonator va trimite maxim 4 lucrări. Lucrările desemnate pentru concurs ,vor fi cele rezultate în urma unei  jurizări în unitatea dumneavoastră, astfel se va asigura o cât mai ridicată calitate a lucrărilor participante.
   B. Secţiunea  a II-a, concurs de scenete filmate :   ,, Micul actor de poveste” :
a)      Categorii de vârstă:
- clasele I - IV
- clasele V - VIII
b)       Filmuleţe  cu scenete de poveste , filmate cu aparatul de filmat sau cu telefonul şi puse pe suport electronic
c)      Durata filmulețului : 5-7   minute
Lucrările şi CD- urile, se vor expedia  pe adresa: CSEI Tileagd , str. Unirii nr 38 ,loc.Tileagd, jud Bihor , cod poştal : 417585, până cel târziu  7 mai 2012, data poștei .
Lucrările vor fi etichetate pe spate , eticheta va conţine: Numele şi prenumele realizatorului, titlul lucrării, numele şi prenumele coordonatorului, clasa, şcoala ,localitatea și județul  de provenienţă.
Fişa de participare ( se va primi la o dată ulterioară )completată,  se va expedia prin mail  la adresa :  cseitileagd@yahoo.com  sau la :lucia_bentan@yahoo.com ,tocut_dorina@yahoo.com
III. TEMATICA
                    a)  tematica lucrărilor trebuie să fie în concordanţă cu tema proiectului, secţiunea A şi B.
Alte condiţii:
-          Lucrările participante sunt rezultate dintr-o selectie în şcoală, asigurându-se astfel o calitate superioară lucrărilor participante.
-          Lucrările participante  nu vor fi returnate.
-          Lucrările,CD/urile cu filmulețe,  vor fi expediate până cel târziu 7 mai 2012 (data poştei) pe adresa: CSEI Tileagd , str Unirii nr.38,loc.Tileagd, judeţ Bihor, cod poştal : 417585,Romania
-          Lucrările și  înregistrările video ce nu respectă tematica  nu vor  intra în concurs
-          Lucrările participante  nu vor leza în nici un fel imaginea paricipanților
-          Lucrările participante în cadrul proiectului vor fi jurizate de specialişti în domeniul artelor plastice .
-          Se vor acorda diplome pentru locurile I, II, III şi menţiune, pentru fiecare categorie de vârstă şi vor fi expediate către toţi participanţii prin mail /poştă .
                                   -     Coordonatorii  vor primii diplome de participare la proiect .
Persoana de contact :  tocut_dorina@yahoo.com , tel.  0766/539677
Premiile vor fi expediate on line  iar diplomele de participare pentru toţi elevii participanţi dar şi pentru profesorii/învăţătorii coordonatori se trimit online.
 Participarea este gratuita!






FIŞA DE PARTICIPARE NR.1
Pentru secţiunea: Artă  plastică,  pentru concursul, ,, O scenă de poveste!”:

 Inainte de completarea fişei citiţi Regulamentul de participare

Instituţia unde activează ...............................................................................................................
localitate……………………judeţ …………….. cod poştal………str…………………………………… nr…… tel……………………fax………………….
Numele coordonatorului (prof.) ……………………………………………………………......
tel. …………..……...... tel.mobil ........................... e-mail …………………….............................





Nr. Crt
Nume, prenume participant
Vârsta/clasa
Titlul lucrării
Numele şi semnătura părintelui/coordonatorului
1




2




3




4





FIŞA DE PARTICIPARE NR.2
Pentru secţiunea: Concurs de filmuleţe video  ,, Micul actor de poveste”  :

Instituţia unde activează ...............................................................................................................
localitate……………………judeţ …………….. cod poştal………str…………………………………… nr…… tel……………………fax………………….
Numele coordonatorului (prof.) ……………………………………………………………......
tel. …………..……...... tel.mobil ........................... e-mail …………………….............................





Nr. Crt
Nume, prenume participant
Vârsta/clasa
Titlul  filmuletului
1



2



3



4





aşteptăm cu mult interes!

                                    publicat de prof. Gelu DRAGOŞ