Se afișează postările cu eticheta Donald TRUMP. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Donald TRUMP. Afișați toate postările

duminică, 8 martie 2026

Donald Trump, atac extrem de dur la adresa premierul britanic Keir Starmer


Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou pe premierul britanic Keir Starmer pentru atitudinea în cazul atacurilor lansate de State Unite împreună cu Israelul în Iran, informează news.ro.

”Regatul Unit, cândva aliatul nostru – poate cel mai mare dintre toţi – se gândeşte în sfârşit serios să trimită două portavioane în Orientul Mijlociu. Este în regulă, prim-ministru Starmer, nu mai avem nevoie de ele – dar vom ţine minte. Nu avem nevoie de oameni care se alătură războaielor după ce noi am câştigat deja!”, a scris Trump pe Reţeaua sa, Truth Social.

Starmer a declarat că Marea Britanie nu participă la atacul asupra Iranului al Statelor Unite şi Israelului

Starmer a declarat luni că Marea Britanie nu participă la atacul asupra Iranului al Statelor Unite şi Israelului, deoarece orice acţiune militară britanică trebuie să aibă un „plan viabil şi bine gândit”, iar el nu crede în „schimbarea regimului (care vine) din cer”. În plus, avocat de meserie, Starmer a sugerat că pune la îndoială conformitatea cu dreptul internaţional a acestui atac.

Însă Starmer a permis în cele din urmă Statelor Unite să utilizeze bazele britanice pentru a lansa ceea ce el a numit atacuri „limitate” şi „defensive” pentru a slăbi capacităţile Teheranului, după ce Iranul a lovit aliaţii SUA din regiune cu drone şi rachete.

Donald Trump l-a criticat pe premierul britanic Keir Starmer pentru rolul său în atacurile SUA asupra Iranului, relatează BBC.

Vorbind pentru publicaţia The Sun, Trump a declarat că premierul „nu a fost de ajutor”.

”Nu m-aş fi gândit niciodată că voi vedea asta. Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva din partea Regatului Unit”, a afirmat Donald Trump.

Într-un interviu telefonic, Trump a adăugat: „Este foarte trist să vezi că relaţia, în mod evident, nu mai este ce a fost”.

Ulterior, Trump şi-a reînnoit criticile la adresa Marii Britanii pentru că iniţial a ezitat să acorde sprijin atacurilor SUA asupra Iranului. În timpul declaraţiilor făcute în Biroul Oval, cu ocazia primirii cancelarului german Friedrich Merz, şeful Casei Albe el l-a criticat dur pe premierul britanic Keir Starmer.

„Nu avem de-a face cu Winston Churchill”, a spus Donald Trumo, referindu-se la respectatul lider britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Trump a mai spus că „nu este mulţumit de Marea Britanie” din cauza refuzului iniţial al Londrei de a permite Washingtonului să utilizeze baza britanică din Diego Garcia, din Oceanul Indian, în timpul primelor atacuri asupra Iranului.

C.L.

miercuri, 14 ianuarie 2026

Copiii mari spun lucruri trăsnite. Ba le și fac!

Știți cine a fost Roy Cohn? Avocat, mentorul tânărului afacerist Donald Trump, odinioară. Pe care, după ce Roy a făcut SIDA, Don l-a ocolit și uitat. Roy l-a învățat pe tânărul Don trei lucruri esențiale. “Nu recunoaște niciodată când greșești. Nu recunoaște înfrângerea. Atacă pe cine te atacă, indiferent dacă n-ai dreptate”. Sună cunoscut? Numai de un an încoace, Don a redefinit politica mondială, neasumându-și absolut nimic. Dezinformarea și minciuna au devenit arme absolute ale celui ce are acces la spațiul public.

Exemplu. Elon Musk, jignit de amenda luată de la Anglia, scrie: “The UK is a police state”/Marea Britanie e stat polițienesc. Îi răspunde un om simplu. “Oameni împușcați fatal de poliție în UK în anii 2024-2025 – doi. Oameni îm­pușcați fatal de forțele de ordine din SUA în 2025-1280. Punct. Așa și? Revenim la Trump. De o vreme, având sau nu legătură cu rezultatele slabe în alegeri ale partidului său dar și cu dosarul acela Epstein de care vom mai auzi, se aruncă și zice. Spune chestii inimaginabile. “S-ar putea să avem de ales între NATO și Groenlanda”. Kristi Noem, șefa Homeland Security, a ținut o conferință de presă în care a mințit efectiv despre împușcarea femeii din SUA. Pur și simplu femeia ce pleca cu mașina a făcut un act de terorism domestic, se justifica să fie împușcată. De trei ori. Plecând. “Ofițerul cu pricina a fost dus la spital, rănit, poate nu mai scapă”…el a plecat bine mersi pe picioare, ba s-a suit la volan, se vede în toate filmările. O serie de minciuni atât de flagrante încât te duc cu gândul la celebrul roman 1984 al lui George Orwell: “Partidul ți-a spus să respingi evidențele, ceea ce vezi sau auzi cu ochii și urechile. A fost cererea finală, comanda finală a partidului”. Crede și nu cerceta, sau cum? Să schimbăm macazul ba inclusiv continental. Mergem la ruși. Unde un grup de hackeri, dar și altul de analiști militari constată că ofițerii ruși își vând armele pe piața neagră, ele pleacă cu vaporul prin Crimeea spre Europa, Asia, Africa. Ar fi implicați ofițeri, unități paramilitare și…cecenii lui Kadârov! Arhitect al rețelei, maior Evgheni Dimitriev, șef de unitate de asalt motorizată. A creat un coridor prin care armamentul, furat, capturat, oricum o fi, să ajungă înn Crimeea, apoi la flota fantomă și aiurea în lume. Dar să lăsăm corupția, era vorba de copii, de spus lucruri trăsnite. Patriarhul Kirill se trezește spunând că Europa și Lumea urăște Rusia pentru că este “un model atractiv de dezvoltare civilizațională”. Să nu uitați să le spuneți asta tuturor celor trimiși cu japca pe front, celor ce au zburat de la ferestre, celor ce s-au sinucis de la distanță, cu pușca cu lunetă.

Și copiii mari, răzgâiați, ai Marii Politici, continuă să spună lucruri trăsnite. Casa Albă a spus presei că dosarele Epstein se referă la…alt Donald Trump. Da? La ultima întâlnire Trump-Zelenski, primul a spus la microfon că Rusia vrea să ajute la reconstrucția Ucrainei și că vor să-i ajute cu energie ieftină, chiar. În timp ce-i bombardează și țin prizonieră, minată, centrala nucleară Zaporoje de la începutul războiului. Stupoare… Dar vrea clasă de submarine cu numele lui și mai vrea să i se dea părți din Lume, care-i plac lui. Și premiul Nobel pentru Pace, deși de un an încoace a bombardat 5-6 țări, de la Iran la Venezuela la țări africane. Ori asta, cu iertare, ne duce exact la un incredibil motto tematic, atribuit marelui comedian George Carlin. “Fighting for peace is like screwing for virginity – A lupta pentru Pace e ca și cum ai face dragoste pentru Virginitate…”

Autor: Alexandru RUJA

Sursa: Graiul Maramureșului

joi, 3 aprilie 2025

Statele Unite ne bagă bețe-n roate (aripi)...

 


Vine dosul la măsură! Am cumpărat avioanele americane, dar UE ar putea impune o taxă de 25% pentru aceste achiziții!

„Donald Trump a hotărît să arunce în aer sistemul comercial mondial, declanșînd un război comercial la scară internațională. El a generat și generează haos în plan global, introducînd un așa-zis principiu al reciprocității în relațiile comerciale.

Problema este că, în schimburile internaționale, unii vînd tancuri, alții vînd cipuri, unii vînd soia, alții vînd pui congelați. Sunt cazuri în care o țară vinde anumite produse, dar și cumpără produse asemănătoare (automobile, de exemplu), deși, în general, este vorba de procurarea unor bunuri care sunt deficitare pe piața internă.

Vom vedea care vor fi evoluțiile și consecințele în plan mai larg, inclusiv al relațiilor SUA cu Uniunea Europeană (acuzată că „jefuiește” SUA) și cu China.

O problemă delicată va fi cea a achizițiilor de arme de către țări europene, membre NATO, din SUA. Americanii erau interesați de creșterea cotelor din PIB pentru înarmare în țările NATO din UE, dar nu cu direcționarea acestor bani către industriile de apărare de pe continent, în dauna companiilor americane.

Să ne gîndim ce probleme ar putea să apară pentru România dacă UE ar impune taxe vamale suplimentare de 25% pentru achiziția de avioane militare din SUA!

Adrian Năstase

N.R. La sfârșitul anului trecut, România a semnat cu SUA scrisoarea de ofertă și acceptare pentru avioanele F-35, practic contractul direct Guvern la Guvern prin care țara noastră va achiziționa primele 32 de aparate F-35 pentru două escadrile. Cumpărarea de avioane F-35 este cea mai scumpă achiziție militară a României – 6,5 miliarde de dolari pentru 32 de aparate F-35, suport logistic, instruire, piese de schimb și muniție. Ce facem în noua situație, mai plătim 25% către UE?

sâmbătă, 15 martie 2025

Pe ăsta sigur l-au crescut vulpile...

Cineva a observat că nume sonore din tabăra progresiștilor cu vechi state de simbriași pe listele finanțate din afara țării, au cam dispărut din peisaj în ultima vreme, cel mai probabil după victoria lui Trump în SUA și anunțul său de oprirea robinetului ce le vărsa dolari în conturi.

Indivizi, era cât pe aici să scriu oameni, care au făcut orice pentru promovarea și instalarea unor tendințe, curente și politici nefirești în societatea românească, au preferat să își bage căpățânile în nisip, după modelul struțului, așteptând să treacă vifornița, să se reorienteze și apoi să iasă frezați, parfumați, rujați, numai buni de trecut la pupături prin locurile indicate de noii jupâni.
Printre cei puțini care nu au recurs la tactica struțului, se numără și acest pricopie sau dropie, trompeta SRI, șeful unei școli mincinoase care, vorba poetului, scoate anual recolte de netoți. El este o nulitate dintr-un lung șir, sigur fără sfârșit, de papițoi, scoși la înaintare atunci când alții nu vor să intre în teren.
A condus un mister. Pe cel al Educației. Acum conduce o școală. Politică, dar totuși, școală, chiar dacă acolo au fost profesori focoși, degrabă descheietori de brăcinar în fața studentelor, gen albulai sau pripieleanu.
S-ar putea ca rectorașul cel viteaz să fi venit cu propunerea de nominalizare a lui Trump la premiul Nobel având în vizor funcții importante pe care și le dorește. Poate un post de ministru, de ambasador sau, Doamne ferește-ne, de director al SRI. Asta vom vedea după, că sigur nu face muncă patriotică.
Necazul cel mare e că România e plină de prostovani de acest gen, care nu stau prin locuri dosite cum ar merita, ci majoritatea sunt prin guvern, parlament, servicii, agenții.
Soluția pentru combaterea acestor dăunători nu o avem. Ne-am codit sau temut să luăm taurul de coarne când ar fi trebuit și așa am ajuns la mila altora... dar mai ales a Celui de Sus...

C.L.

vineri, 14 martie 2025

Donald Trump:”Nu l-am plăcut deloc!”

 

Președintele Trump, adevărul său sincer despre Iohannis: ”Nu l-am plăcut deloc!”

SUA ne-a transmis răspunsul la cel mai înalt nivel oficial. Donald Trump a vorbit în cadrul întâlnirii din Biroul Oval, despre contracandidatul lui Rutte la șefia NATO,  președintele demisionar al României, Klaus Iohannis, precizând că nu l-a plăcut deloc pe acesta din urmă și că se bucură că Rutte a devenit secretarul general al NATO.

„Am fost în favoarea ta! A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut deloc. Nu aș fi fost fericit! Și cred că l-am ținut departe de… știi despre ce vorbesc. Am spus aceasta este persoana potrivită să o facă”, a precizat Donald Trump joi, la întâlnirea cu Mark Rutte.

C.S.

luni, 20 ianuarie 2025

Semnificațiile zilei de 20 ianuarie 2025

 


Evenimente  20 ianuarie

1265: 

Primul parlament englez conduce prima ședință la Palatul Westminster.

1368: 

Prima mențiune documentară a orașului Slatina, România într-un act oficial al lui Vladislav I Vlaicu, care acordă scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste râul Olt.

1390: 

S-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești (1386 - 1418), și Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei (1386-1434).

1523: 

Christian al II-lea al Danemarcei este obligat să Abdicare ca rege al Danemarcei și Norvegiei.

1523: 

Christian al II-lea este obligat să abdice ca rege al Danemarcei și Norvegiei.

1527: 

Începe prima domnie a lui Petru Rareș în Moldova.

1603: 

Prima atestare documentară a satului Bravicea, Călărași.

1840: 

Willem al II-lea al Țărilor de Jos a devenit rege al Țărilor de Jos după abdicarea tatălui său Willem I al Țărilor de Jos.

1840: 

Exploratorul francez Jules Dumont d'Urville conduce o expediție prin care a descoperit Zona Antarctică Franceză.

1840: 

Willem al II-lea a devenit rege al Țărilor de Jos după abdicarea tatălui său Willem I.

1841: 

Britanicii ocupă Hong Kong-ul.

1880: 

A apărut, la București, revista "Literatorul", sub conducerea lui Alexandru Macedonski.

1884: 

Ia ființă, din inițiativa lui Spiru Haret, "Casa pentru ajutorul școalelor".

1905: 

Podul egiptean din Sankt Petersburg utilizat atât de către pietoni cât și de căruțe trase de cai, s-a prăbușit atunci când un escadron de cavalerie l-a traversat

Toți cei 60 de soldați căzuți în râul Fontanka au fost salvați însă câțiva cai s-au înecat. Structura actuală a podului, care încorporează sfincși si multe alte detalii ale podului construit în secolul XIX, a fost finalizată în 1955.
1920: 

Guvernele României, Cehoslovaciei și Regatului sîrbilor, croaților și slovenilor cer Conferinței ambasadorilor să interzică revenirea pe tronul Ungariei a habsburgilor, subliniind că ei nu vor tolera o asemenea tentativă.

1928: 

Are loc premiera filmului "Năpasta", după I.L. Caragiale.

1936: 

Eduard al VIII-lea al Angliei devine Rege al Angliei.

1941: 

S-a hotărât militarizarea instituțiilor, întreprinderilor de stat și particulare, fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armatei.

1942: 

SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich și alți oficiali din Germania Nazistă au ținut Conferința de la Wannsee în care au discutat implementarea „Soluției finale a problemei evreiești”.

1947: 

SUA semnează Tratatul de pace cu România.

1950: 

Capitala statului Israel este transferată de la Tel Aviv la Ierusalimul de Vest, împreună cu instituțiile centrale și ale administrației de stat. Statele lumii nu recunosc acest act și își mențin misiunile diplomatice la Tel Aviv.

1953: 

Republicanul Dwight David Eisenhower devine cel de-al 34-lea președinte al Statelor Unite.

1961: 

Democratul John F. Kennedy devine cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite.

1964: 

Membrii trupei britanice The Beatles au lansat primul lor album în SUA, ''Meet the Beatles''.

1965: 

Democratul Lyndon B. Johnson devine cel de-al 36-lea președinte al Statelor Unite.

1969: 

Republicanul Richard Nixon devine cel de-al 37-lea președinte al Statelor Unite.

1969: 

Primul pulsar este descoperit în Nebuloasa Crabului.

1977: 

Democratul Jimmy Carter devine cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite.

1981: 

Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.

1989: 

Republicanul George H. W. Bush devine cel de-al 41-lea președinte al SUA

1990: 

A apărut, la București, primul număr al Revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.

1990: 

Armata Roșie a Ianuarie negru demonstrațiile pro-independență din Baku, RSS Azerbaidjan.

1990: 

Armata Roșie a reprimat violent demonstrațiile pro-independență din Baku, RSS Azerbaidjan.

1992: 

Biblioteca Americană din București devine Centrul Cultural American.

1993: 

Democratul Bill Clinton devine cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.

1996: 

Primele alegeri generale libere organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome, Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Yasser Arafat a fost ales în funcția de președinte al Autorității Naționale Palestiniene.

1999: 

A cincea mineriadă: Minerii părăsesc Târgu Jiu, în direcția București

Președintele convoacă parlamentul în sesiune extraordinară. Guvernul este gata să negocieze, cu condiția ca minerii să se oprească. Aceștia sunt gata să discute, dar numai cu primul ministru. În jurul orei 18.00, cei aproximativ 10 000 de mineri ajung la Horezu, unde înnoptează
2001: 

Republicanul George W. Bush devine cel de-al 43-lea președinte al Statelor Unite.

2003: 

Irakul refuză survolarea teritoriului de către avioane americane de spionaj U2.

2004: 

Președintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român.

2009: 

Democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite.

2014: 

Se petrece accidentul aviatic din Munții Apuseni din 2014, în care sunt 2 morți și 5 răniți.

2016: 

NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică au anunțat că anul 2015 a fost cel mai cald an din istorie de la începutul înregistrărilor meteorologice în 1890.

2017: 

Republicanul Donald Trump devine cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite - FOTO.


Celebrări 20 ianuarie

Costel Zăgan1958: 

A fost născut Costel Zăgan.

Eugene Sue1804: 

A fost născut Eugene Sue.

Federico Fellini1920: 

A fost născut Federico Fellini.

George Burns1896: 

A fost născut George Burns.

1973: 

A fost născut Gabriel Badea-Paun.

1931: 

A fost născut Vasile Baran.

1952: 

A fost născut Petru Cimpoesu.

1949: 

A fost născut Constantin Pricop.

1956: 

A fost născut Valeria Taicutu.

Johannes Vilhelm Jensen1873: 

A fost născut Johannes Vilhelm Jensen.

John Michael Montgomery1965: 

A fost născut John Michael Montgomery.


Comemorări 20 ianuarie

John Ruskin1900: 

A murit John Ruskin.

2007: 

A murit Gyorgy Beke.

2000: 

A murit Nicolae Ioana.


Sursa: Wikipedia

vineri, 17 ianuarie 2025

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREȘEDINTELUI STATELOR UNITE ALE AMERICII

 


Domnule Președinte Donald Trump,

Vreau să vă felicit din toată inima pentru victoria zdrobitoare în alegeri, pe care ați obținut-o în noiembrie 2024. Sunt un artist român, dar și american, care a desenat 70 de coperte pentru revista The New Yorker, zeci de coperte pentru revista Time și sute de desene pentru pagina Op-Ed a cotidianului the New York Times. Am ilustrat chiar un articol pe care l-ați publicat dumneavoastră în acel ziar, despre refacerea metropolei (No Band Aid for Our City, July 29, 1989.)
Fac un apel la dumneavoastră, în numele a milioane de compatrioți care au fost opriți printr-o decizie ilegală să-și exercite votul în al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României. Câștigătorul primului tur, cu peste doua milioane de voturi, domnul Călin Georgescu, un outsider, candidat independent, patriot si creștin a constituit o surpriza neplăcută pentru cei care conduc astăzi Romania, dar și pentru establishment-ul de la Bruxelles.
Deși inițial Curtea Constituțională a validat primul tur, în urma unor presiuni exercitate din exterior, de funcționarii care conduc Uniunea Europeană, dar și din interior de fostul și samavolnic-actualul președinte Klaus Iohannis, care și-a prelungit ilegal mandatul, judecătorii au revenit și au anulat alegerile cu totul și au decis reluarea acestora in timp ce votul se derula deja in diaspora. Un fapt fără precedent în istoria României.
Vă rog să interveniți în numele libertății, al dreptății și al respectului pentru drepturile omului. Nu trebuie decât să recomandați instituțiilor românești să respecte Constituția României, și deci să permită derularea normală a celui de al doilea tur de scrutin, deoarece nu există dovezi care să ateste că procesul electoral a fost viciat de intervenția unei puteri străine inamice.
Cu deosebit respect și încredere în ajutorul pe care îl veți acorda poporului român,
Eugen Mihăescu,
membru de onoarea al Academia Române


marți, 24 decembrie 2024

Donald Trump: „Vreau să opresc delirul transexualilor! Există doar feminin și masculin!”

 


Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor” încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+.

Imediat de la învestirea în funcţie, la 20 ianuarie, „voi semna decrete pentru a pune capăt mutilării genitale a copiilor, pentru a exclude persoanele transgender din armată şi pentru a le exclude din şcolile primare, colegii şi licee”, a subliniat viitorul preşedinte american.

„Politica oficială a Statelor Unite va fi că există doar două genuri, masculin şi feminin”, a continuat câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie în faţa unei mulţimi de tineri conservatori reuniţi la Phoenix, în sud-vestul ţării.

În timpul campaniei electorale, miliardarul republican a fluturat în repetate rânduri sperietoarea a ceea ce tabăra conservatoare consideră a fi diktatul „wokismului” şi al îndreptăţirii de sine.

Republicanii se opun cererilor asociaţiilor LGBTQ+ din statele pe care le controlează şi, în Congresul american din noiembrie, politicienii de dreapta au vrut să blocheze accesul la toaletele femeilor din Capitoliu pentru prima femeie transgender aleasă în Cameră, Sarah McBride.

„Wokismul trebuie să înceteze”, a spus republicanul în aplauzele mulţimii.

 

Sursa: News.ro.

duminică, 10 noiembrie 2024

Donald Trump, un președinte abraș și atipic



Nu mai este pentru nimeni un secret că o bună parte din cei 47 de președinți ai Statelor Unite (ultimul fiind D. Trump) au avut grave probleme de sănătate, unii cu mult înainte de-a ajunge la Casa Albă, de-ar fi să-i amintim pe următorii: Chester Alan Arthur, Grover Cleveland, Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, John F. Kennedy, Ronald Reagan.

            Firește, am inclus în această categorie doar pe acei președinți despre care se știe cu precizie că, din cauza multiplelor și serioaselor afecțiuni, fie au avut una sau mai multe intervenții chirurgicale întru stoparea diverselor forme de cancer (Ronald Reagan, de exemplu, a avut trei), fie au fost obligați de boli să-și întrerupă mandatul, fie s-au stins în fotoliul de președinte (de pildă, paraliticul Roosevelt moare în anul 1945, câteva luni după câștigarea celui de-al patrulea mandat).

            Se subînțelege că toate aceste cazuri se centrează pe suferințele fizice ale marilor granguri americani, deși – potrivit mereu actualului dicton latin Mens sana in corpore sano – omul valid este acea atât de tainică, fragilă și complexă unitate dintre materie și spirit, încât orice boală trupească obligatoriu afectează mai mult sau mai puțin (acest „mai puțin” aparține doar firilor tari!) psihicul și capacitatea intelectuală a lovitului de soartă. Mult subtila legătură în sens invers (de la psihicul slăbit/deranjat la corp) nu numai că nu este atât de pregnantă ca în celălalt raport, dar nici nu-i afectează trupește pe majoritatea exaltaților sau paranoicilor. Iar pe cei din jur chiar deloc, cu condiția ca respectivii suferinzi să nu se dedea la excese comportamentale, ba chiar la nelegiuiri...

            Nu la fel stau lucrurile cu deținătorii puterii (naționale și/sau planetare), despre care Mihai Eminescu scrie următorul mare adevăr în opera sa politică: „Greșelile politice sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se frânează dezvoltarea unei țări întregi și se afectează, uneori pentru zeci de ani, viitorul ei”.

            Cu atât mai mult, adaug eu în actuala eră a globalizării, când se poartă războaie și pe urmă se încheie alianțe peste capul statelor mici, de regulă prin sacrificarea intereselor acestora, când toate țările se înarmează până-n dinți, când natura este în continuare pângărită de inconștientul om ultramașinizat și când – în fiecare oră – mor de foame pe întreaga planetă circa 500 de semeni, jumătate dintre aceștia fiind copii.

            Prin urmare, erorile politice (intenționat păgubitoare pentru cei mulți în regimuri despotice, așa ca cele din Rusia, China și Coreea de Nord, ori neintenționat păgubitoare pentru poporeni în regimurile pretins democratice, unde sunt generate de orgoliile liderilor neînzestrați sau cu probleme psihice) la țanc intră în categoria greșelilor/păcatelor de neiertat.

            Astfel stând lucrurile din totdeauna și pretutindeni în lumea asta, cine poate să garanteze că, la aproape 80 de ani și după patru ani de felurite tracasări (procese pentru afaceri necușere, respectiv pentru hărțuieli sexuale), Donald Trump se va instala la Casa Albă cu intenția de a face bine în Statele Unite și în afara lor (îndeosebi în zonele lovite de războaie, foamete și sărăcie), când în primul lui mandat a arătat că este abraș până în vecinătatea instabilității psihice și atipic până la confluența cu dictatul? Păi de florile mărului susțin unii dintre foștii lui colaboratori că-i „fascist”, iar republicani cu greutate (bunăoară, fostul vicepreședinte Dick Cheney și Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei) nu numai că nu l-au votat, dar i-au îndemnat și pe alți americani cu discernământ să-i dea votul Kamalei Harris (actorul A. Schwarzenegger consideră în mod just că mai întâi este american și abia pe urmă republican)?!...

            E drept, printr-un masiv vot al cetățenilor (greu de prevăzut cu ceva timp în urmă), D. Trump a câștigat duelul electoral cu democrata Kamala Harris: nu doar cu ajutorul erorilor săvârșite de tabăra acesteia (a avut cam 3-4 luni la dispoziție după retragerea din cursa electorală a senilului Joe Biden, americanii încă nu sunt pregătiți psihic să accepte o președintă, iar una de culoare cu atât mai puțin), ci și grație împrejurării favorabilă republicanilor pe ambele fronturi (Casa Albă și Congres) – întrucât tinerii americani nu stăpânesc scrisul de mână, foarte multe voturi prin corespondență ale acestora au fost anulate!

            Totuși, este o uriașă distanță între a spera că egolatrul Trump nu va face greșeli chiar mai mari ca în primul mandat (printre multe altele a promis că va pune capăt războiului ruso-ucrainean în 24 de ore sau că pe imigranți îi va scoate din țară cu ajutorul armatei) și a afirma, precum Cristian Ardeleanu în articolul Înfrângerea Kabalei și noua împărăție mondială, că „Toți acești mari și reali lideri (Trump, Erdogan, Putin, Xi Jinping, nota mea, G.P.), adevărați oameni de stat, au apăsat împreună pe pedala suveranismului și a identității naționale”. Așa să fie, domnule C. Ardeleanu? Păi atunci de ce nu apare în panegiricul dumitale „marele suveranist” Kim Jong Un, prieten la toartă cu rusul și chinezul, posibil și cu firoscosul american?...

 

            Sighetu Marmației,                                                     George  PETROVAI

                10 nov. 2024

 

joi, 7 noiembrie 2024

O lecție fundamentală: Dacă vrei democrație, păstrează-ți suveranitatea!

„Lumea liberă trebuie să-și îmbrățișeze fundamentale naționale. Nu trebuie să încerce să le șteargă sau să le înlocuiască. Privind în jur și pe toată această planetă mare și magnifică, adevărul este clar de văzut:

Dacă vrei libertate, mândrește-te cu țara ta.
Dacă vrei democrație, păstrează-ți suveranitatea.
Și dacă vrei pace, iubește-ți neamul. Liderii înțelepți pun întotdeauna binele propriului popor și al propriilor țări pe primul loc.
Viitorul nu aparține globaliștilor.
Viitorul aparține patrioților.
Viitorul națiunilor suverane și independente care protejează cetățenii, respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară specială și unică.
Globalismul a exercitat o atracție religioasă asupra liderilor din trecut, făcându-i să-și ignore propriile interese naționale. O birocrație fără chip operează în secret și slăbește guvernarea democratică. Instituțiile media și academice provoacă atacuri totale asupra istoriei, tradițiilor și valorilor noastre.
Trebuie să fim mereu sceptici față de cei care vor conformitate și control.
Adevăratul bine al unei națiuni nu poate fi urmărit decât de cei care care o iubesc. Patrioții văd o națiune și destinul ei în moduri pe care nimeni altcineva nu poate.
Libertatea este doar păstrată, suveranitatea este doar asigurată, democrația este doar susținută, măreția se realizează doar prin voința și devotamentul patrioților. În spiritul lor se găsește puterea de a rezista opresiunii, inspirația de a crea moștenire, bunăvoința de a căuta prietenie și de curajul a ajunge la pace. Dragostea pentru națiunile noastre face lumea mai bună pentru toate națiunile.
Așadar, tuturor liderilor de astăzi – alăturați-vă nouă în cea mai împlinită misiune pe care o poate avea o persoană, cea mai profundă contribuție pe care cineva o poate face: ridicați-vă națiunile! Prețuiește-ți cultura! Onorează-ți istoriile! Prețuiește-ți cetățenii! Faceți țările voastre puternice, prospere și drepte. Onorează demnitatea poporului tău și nimic nu va fi în afara accesului tău.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună vom lepăda dușmanii libertății și vom birui pe asupritorii demnității.
Colegii mei lideri! Calea către pace și progres, spre libertate și spre lume mai bună pentru întreaga umanitate, începe acasă!
Dumnezeu să binecuvânteze națiunile lumii!”.
(Discursul lui Donald Trump rostit la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în septembrie 2019)

joi, 17 octombrie 2024

Trump l-a făcut „gunoi uman” pe actorul român care îl interpretează în filmul biografic!


După ce tentativele de a bloca lansarea filmului biografic despre viața sa au eșuat, fostul președinte american Donald Trump și-a exprimat furia împotriva echipei de producție, vizând în special pe actorul român Sebastian Stan, care îl joacă în versiunea sa tânără.
„Fals și lipsit de clasă”, a descris Donald Trump filmul biografic „The Apprentice”, tradus „Povestea Originii lui Trump”, care a fost deja lansat în Statele Unite, în ciuda încercărilor sale de a împiedica acest lucru.
În film, actorul român Sebastian Stan îl interpretează pe tânărul Donald Trump, iar una dintre scenele care l-au făcut pe fostul preşedinte american să izbucnească şi să insulte echipa care a realizat pelicula este cea în care acesta îşi violează prima soţie.
Chiar dacă Donald Trump nu recunoaște faptul că s-ar fi întâmplat vreodată aşa ceva şi afirmă că a avut „o relație grozavă cu Ivana până în ziua în care a murit”, scena cu pricina se bazează pe acuzaţia de abuz sexual făcută chiar de Ivana Trump, în timpul divorțului său de magnat, declaraţie pe care ulterior, însă, a retras-o în timpul primei campanii prezidențiale a lui Trump.
„Este o lovitură ieftină, defăimătoare și dezgustătoare din punct de vedere politic, lansată chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2024, pentru a încerca să afecteze cea mai mare mișcare politică din istoria țării noastre. (…) Fosta mea soție, Ivana, a fost o persoană bună și minunată, și am avut o relație grozavă cu ea până în ziua în care a murit. (…) Este atât de trist că gunoaielor umane, cum ar fi persoanele implicate în acest proiect, care sperăm că nu va avea succes, li se permite să spună și să facă orice doresc pentru a afecta o mișcare politică, care este mult mai mare decât oricare dintre noi”, a declarat Donald Trump.
Dacă Donald Trump îi cataloghează pe actorul român şi echipa care a realizat peliculă drept „gunoaie umane”, Sebastian Stan spune despre despre fostul președinte american că este ipocrit, dezamăgitor, dar şi previzibil, în sensul „că îşi sapă singur groapa” în continuare.
„Continuă să-și sape singur groapa, tot mai adâncă. Este… este dezamăgitor, cred că e și tulburător cu câtă ușurință poate arunca asemenea cuvinte groaznice. Însă e și foarte previzibil. Adică e atât de negativ și își continuă încercările de a diviza oamenii, pentru că atunci se simte relevant. Sincer, m-am cam săturat de vremuri grele, m-am săturat de negativitate. Și m-am săturat să nenorocească țara”, a spus actorul român Sebastian Stan chiar la premiera de la Londra a filmului biografic despre candidatul republican la Casa Albă, lansat cu mai puțin de o lună înainte de alegeri..

În România, filmul biografic „The Apprentice”, „Povestea Originii lui Trump”, se va lansa vineri, în cinematografe. 


Cristian LAURENȚIU

Sursa: Antena 3

luni, 15 iulie 2024

Așa se scrie istoria! O fotografie cât un mandat de președinte la Casa Albă!

 

Fostul președinte Donald Trump este acum prezent într-una dintre cele mai legendare ipostaze din istoria Statelor Unite. Salutul său de sfidare cu pumnul ridicat este cu siguranță suficient pentru a câștiga realegerea sa la Casa Albă.
Mai ales dacă poporul american va trebui să aleagă între un șef de stat în funcție și omul care s-a ridicat în picioare la câteva secunde după o tentativă de asasinat și a lovit aerul cu sângele curgându-i pe față, scrie thedailybeast.com.
Este imposibil să fim siguri ce striga în acest stadiu, dar părea „Luptă! Luptă!". Într-un moment în care Partidul Democrat nu mai are aproape nicio luptă, contrastul este uimitor.
Imaginea unui Trump pătat de sânge, stând în picioare cu un braț ridicat, își ocupă imediat locul alături de cele mai mari fotografii din istoria Americii.
Este echivalentul secolului XXI al lui Muhammed Ali învingându-l pe Sonny Liston în 1965, sau al lui Tommie Smith și John Carlos pe podium la Jocurile Olimpice din 1968, cu pumnii ridicați deasupra capului, salutând puterea neagră.
După eșecul de la dezbaterea lui Joe Biden, poate că este prea târziu pentru a numi această tentativă de asasinat lipsită de milă punctul de cotitură al alegerilor din 2024, dar cu siguranță că acest lucru nu face decât să pecetluiască afacerea.
Cel care a tras asupra fostului președinte tocmai i-a dat acestuia un impuls de neegalat în speranța sa de a deveni al doilea președinte din istorie care revendică Casa Albă după ce a fost eliminat.
În funcție de ceea ce se va întâmpla în al doilea mandat al lui Trump, împușcătura care ar fi fost la un pas de a-l ucide pe Trump ar putea deveni unul dintre cele mai importante momente din istoria politică americană.

Gr. CIASCAI