Se afișează postările cu eticheta ISBN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ISBN. Afișați toate postările

joi, 5 iulie 2012

IMPORTANT! GESTIONAREA DREPTURILOR DE AUTOR


OPERA SCRISĂ.RO-SOCIETATE DE GESTIUNE A DREPTURILOR DE AUTOR este constituită și îşi desfăşoară activitatea potrivit art.123, art.124 şi următoarele din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi a drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare şi O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, cu acordul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor consemnat în Monitorul Oficial nr. 0225 din 04 Aprilie 2012.

De ce OPERA SCRISĂ.RO?

Cei mai mulţi dintre autorii români nu stiu că în numele lor se colectează, anual, milioane de euro reprezentând diferite despăgubiri pentru folosirea drepturilor lor de autor.
Scriitorii de poezie, de romane, de opere ştiinţifice, mai cuprinzător spus – autorii de opere scrise, cu ISBN (pentru cărţi) sau ISSN (pentru reviste de specialitate), trebuie să primească bani din mai multe surse:

          copia privată (banii colectaţi anual din taxa aplicată importatorilor de copiatoare, scanere sau alte instrumente prin care se poate copia o carte sau o revistă de specialitate; e o despăgubire oferită autorilor, prin organismele de gestiune a drepturilor de autor,  și editorilor, prin asociaţiile de editori, pentru că la copierea unei cărți sau a unei publicaţii de specialitate nu se cumpără cartea ori revista şi, astfel, nu se plătește autorului şi editorului!);
          copia de împrumut (pentru cărţile şi revistele de specialitate împrumutate ori citite în bibliotecile din ţară);
          pentru dreptul de retransmitere prin cablu;
          pentru retransmiterea operei în emisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune;
          pentru retransmiterea prin Internet (furnizorii de internet).

Mandatele pe care autorii le acordă societăţilor de gestiune a drepturilor de autor nu interferează cu relaţia directă şi contractuală dintre un editor şi autor. Aceste mandate de getiune oferă numai banii pe care autorul trebuie să îi primească de la organismele de gestiune colectivă, pe lângă banii prevăzuţi în contractul dintre un autor şi un editor!

Traducătorii pot fi, de asemenea, membri ai societăților de gestiune a drepturilor de autor traducerea fiind act de creație pentru care s-a încheiat un contract de drepturi de autor.

OPERA SCRISĂ.RO s-a născut din nevoia de a propune şi realiza un model transparent şi eficient de organizaţie pentru ca autorii de opere scrise să beneficieze de banii ce li se cuvin prin Legea dreptului de autor. Presa română şi anchetele Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) au arătat că banii autorilor nu au mers, în ultimii ani!, la autori, în procentul de 85% prevăzut de lege, ci la cei care colectau şi administrau banii autorilor (pentru administrarea sumelor colectate de societățile de gestiune a dreptului de autor, legea prevede reținerea unui procent 15% din ceea ce se va colecta).

OPERA SCRISĂ.RO garantează pentru o cultură organizaţională modernă prin care autorii să fie protejaţi, despăgubiţi şi promovaţi pentru operele lor scrise.

OPERA SCRISĂ.RO face un pas către autori prin promovarea publică a tuturor drepturilor de care aceştia trebuie să se bucure. Autorii trebuie să fie informaţi prin campanii mediatice de impact. Pentru noi e important ca autorul să fie informat la zi despre drepturile sale legale.Un autor informat îşi va apăra mult mai pragmatic opera şi va avea, astfel, mai mult de câştigat.

Fiecare autor va putea să îşi promoveze cărţile pe pagina web OPERA SCRISĂ.RO, cu note bio-bibliografice, proiecte în curs de apariţie, extrase din opere. Astfel, va creşte eficacitatea difuzării şi promovării publice a operelor scrise, având în vedere multitudinea lucrărilor căutate de utilizatorii de Internet (prin consultarea repertoriului și obținerea dreptului de utilizare).
Completarea Mandatului de Gestiune se va face în format electronic. Documentul word al mandatului care a fost completat electronic, precum si pagina scanată conținând semnătura autorului vor fi trimise pe adresa de email cristina.poterasoiu@gmail.com. Exemplarul în orginal va fi trimis Asociației OPERA SCRISĂ.RO fie prin poştă, fie dat coordonatorilor zonali ai OPERA SCRISĂ.RO.

Din echipa executivă a OPERA SCRISĂ.RO fac parte:
Cristina Poterășoiu (administrator general), Andra Rotaru (coordonator comunicare şi relaţii publice), Mihai Zgondoiu (art director), Adriana Cocic-Lucaciu (web master), Cristina Colda-Zeca (desk info).

  Președinte,                                                                   Administrator general, 
 Dan Mircea Cipariu                                                        Cristina Poterășoiu

joi, 29 martie 2012

Concurs de probleme logice, ghicitori şi rebusuri


 La concurs pot participa toţi elevii claselor I-VIII din şcolile generale, de la Palate şi Cluburi pe clase:
clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a.
 La fiecare şcoală trebuie numit, de către director, un cadru didactic-coordonator, care va fi persoana de contact între elevi şi organizator.
 Concursul constă în CONCURS PRIN CORESPONDENŢĂ, în care concurenţii primesc în total 10 probleme.
 Elevul se poate înscrie prin completarea formularului de înscriere la coordonatorul şcolii.
 Fiecare problemă are valoare proprie de punctaj. Prin rezolvarea ei corectă, rezolvatorul obţine punctajul respectiv. Problemele au rezolvarea univocă. Rezolvările trebuie completate citeţ sub forma prezentată în formular în locul pentru răspunsuri corecte, în rubrica „răspunsuri“. În caz contrar concurentul riscă, ca răspunsul lui să fie considerat incorect.
 Rezolvările corecte vor fi trimise coordonatorului sau vor fi publicate la data trecută în indicaţiile pentru
subiecte. Câştigătorii vor fi stabiliţi pe baza sumei punctelor obţinute şi vor fi premiaţi .
 În cazuri întemeiate, mai ales atunci când coordonatorul anunţă acest lucru la timp sau subiectele se
pierd pe drum spre organizator, acesta poate să ia în considerare asemenea stări de fapt şi să rezolve
individual aceste situaţii în funcţie de termenul de prelucrare a rezultatelor. Organizatorul nu returnează
răspunsurile corectate, numai în cazul unor inadecvenţe, la cererea coordonatorului, trimite copie după
răspunsuri.
 Tabel nominal cu câştigătorii şi rezultatele concurenţilor şi a şcolilor vor fi publicate pe pagina
www.ccbarlad.ro.
 Juriul va fi format dintr-un reprezentant al ISJ Vaslui, profesori de matematică şi informatică.
 Deciziile juriului sunt definitive şi inatacabile.
 Atât concurenţii cât şi profesorii coordonatori, primesc diplome şi adeverinţe de participare, iar în
funcţie de punctajul obţinut se vor acorda premii pentru locurile I , II, III, menţiuni şi premii speciale.
 Ultimul termen de înscriere în concurs este de 20.04.2012.
 Fişa de înscriere se trimite pe e-mail-ul organizatorului: popmar72@yahoo.com
 Realizarea subiectelor şi trimiterea lor spre rezolvare 21.04.2012 – 25.04.2012.
 Primirea şi evaluarea rezolvărilor la teste 26.04.2012-20.05.2012.
 Realizarea şi expedierea diplomelor 21.05.2012 – 30.05.2012.
 Subiectele rezolvate şi trimise nu se returnează.
 Premiile vor fi trimise pe adresa de expediţie a subiectelor rezolvate.
 Cu scopul de a asigura un minim de confort publicitar, editarea de diplome şi adeverinţe, plicuri, taxe
poştale, se solicită achitarea unei sume de 5 RON de elev . Taxa se achită în contul ASOCIAŢIEI
REGIONALE ELITE GENIUS având CIF 29604498, deschis la unitatea CEC Bank Bârlad,
RO62CECEVS0230RON0496790 menţionându-se şcoala şi numele profesorului coordonator.
 Relaţii suplimentare la adresa de mail popmar72@yahoo.com sau nr. telefon 0768148668.
 În cadrul derulării proiectului, pe data de 26. 05. 2012 se va desfăşura Simpozionul Naţional de
Jocuri Logice cu tema simpozionului „Abordarea interdisciplinară prin jocuri didactice” unde vor
fi prezentate activităţile concursului, un CD cu ISBN care va cuprinde materialele participanţilor înscrişi
la simpozion, subiectele şi rezolvările din concurs, premianţii şi punctajele obţinute de concurenţi; vor fi
înmânate diplome, premii şi alte materiale.

                                         prof. pentru înv. primar Gelu DRAGOŞ