Se afișează postările cu eticheta Iuliu Roşiianu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iuliu Roşiianu. Afișați toate postările
marți, 8 noiembrie 2016
miercuri, 19 martie 2014
Iuliu Roşiianu, portar la juniorii CFR Cluj, dorit de englezi !
Fotbalul românesc trece printr-o perioadă mai puţin fastă şi
pentru că înlocuitorii unei generaţii de aur întârzie să apară. Toată lumea se
uită la meciurile din prima ligă, după care comentează mediocritatea unui
campionat care nu reuşeşte să aducă în faţa iubitorilor balonului rotund
fotbaliştii de care avem nevoie pentru a ne califica şi noi în competiţiile
importante. Una din explicaţii ar fi lipsa preocupării pentru echipele de copii
şi juniori, pepinierele din care marile echipe, oriunde în lume, îşi cresc
viitoarele staruri.
Ceea ce se întâmplă în fotbal întâlnim în toate disciplinele
sportive româneşti, semn că s-au făcut şi se fac în continuare greşeli ce vor
marca sportul românesc. Cu toate acestea, copiii dotaţi apar mereu şi se
chinuie să ajungă la marea performanţă. Din păcate, reprezentanţii unor
cunoscute echipe din Europa, vorbim de fotbal, vin periodic în ţară şi caută
copii talentaţi pentru a-i creşte şi a-i lansa în sportul de marea performanţă.
Iuliu Roşiianu este un tânăr băimărean, de 16 ani, care a intrat în atenţia
scouterilor englezi, urmând ca în perioada următoare să fie văzut de cei de la
West Ham United. A început cu sportul de la patru ani, respectiv arte marţiale în
Baia Mare. A fost legitimat şi a câştigat mai multe grade în Wing Chun Kung-fu.
După patru ani, a lăsat artele marţiale şi s-a dus la fotbal, dorind să fie un
portar de ispravă. Aşa a început Iuliu să joace fotbal la FC Baia Mare, după
care a urmat SC Xela Baia Mare şi Salina Ocna Şugatag. La ultima echipă a jucat
până în 2013.
În ianuarie anul
trecut, Iuliu Roşiianu este luat de CFR Cluj, una din puţinele echipe româneşti
care au dezvoltat echipele de copii şi juniori, după modelul fotbalului
european. La noua echipă, tânărul băimărean a început să joace, să prindă
echipa după perioada de acomodare şi de observaţie. A devenit un jucător de
bază şi a fost remarcat şi de mai marii clubului, Iuliu Mureşan şi Árpád
Pászkány.
Dincolo de statutul
de junior la CFR, Iuliu a participat de stagii de pregătire la Academia lui
Hagi, fiind remarcat în meciurile jucate în ţară. În urma acestor stagii de
pregătire, tânărul băimărean a fost notat şi urmărit şi de căutătorii de
talente din Europa. Iar 2014 a venit cu o invitaţie la un trial de pregătire în
Slovacia. Invitaţia a venit din partea unei asociaţii sportive formate de
renumiţi foşti portari în fotbalul internaţional în anii ’90. Just4keepers a
plecat ca o asociaţie care prezenta echipament sportiv.
Foşti sportivi din mai multe ţări din Europa răsăriteană au
început această activitate, mergând în ţările în care au activat ca portari de
succes la echipe de top. După un timp, intrând în contact cu echipe de juniori,
au hotărât să urmărească evoluţiile celor mai promiţători juniori din multe
ţări şi la momentul împlinirii vârstei de 16 ani sunt prezentaţi unor mari
cluburi din Europa. Aceste selecţii preliminare s-au făcut şi în România. Aşa a
fost remarcat Iuliu de către Szilard Kantar, unul dintre antrenorii acestei
asociaţii.
Sportivul băimărean a fost invitat în Slovacia, în
localitatea Galanta, la Peterborough United FC Academy. Au fost prezenţi 60 de
tineri portari, între care unul a fost din România, respectiv Iuliu Roşiianu.
Deplasarea a însemnat un efort al părinţilor, dar acolo
stagiul de pregătire, cu tot ce implică, a fost asigurat de asociaţia ce se
ocupă de găsirea unor portari de perspectivă. Dintre cei chemaţi la pregătire
vor fi selectaţi şase ce vor continua.
Pentru tânărul băimărean se pare că s-au deschis porţile
afirmării. În perioada următoare va fi urmărit de reprezentanţi ai clubului
englez West Ham United, dar şi de cei de la Celtic Glasgow.
de Nicolae Teremtus
Sursa http://www.gazetademaramures.ro/iuliu-rosiianu-portar-la-juniorii-cfr-cluj-dorit-de-englezi-14812
luni, 22 iulie 2013
JUNIORII C DE LA CFR CLUJ – NAPOCA INTRĂ ÎN CANTONAMENT ÎN OCNA ŞUGATAG
Dat fiind faptul ca in Campionatul Judetean „Juniori C” Cluj
sunt doua serii cu cate cel putin 12 echipe, dar si tinand cont de faptul ca
AJF Cluj a anuntat deja ca se va deschide aceasta competitie inca din data de
24 august, antrenorul Alin Cazan a decis sa scurteze vacanta elevilor sai.
Astfel deja de marti, 23 iulie acestia fac primul
antrenament de acomodare, al doilea miercuri si ultimul joi, pentru ca deja de
vineri, 26 iulie toata echipa va intra in cantonament in statiunea
balneo-climaterica Ocna Sugatag din Maramures.
Adica din locul de unde provine si una dintre ultimele
achizitii ale echipei, portarul Iuliu Mihail Rosiianu, de altfel fost portar
chiar la echipa SALINA Ocna Sugatag, de unde a si fost transferat in iarna.
Va reamintim ca in editia trecuta de campionat, cand au fost
mai mici cu un an decat ceilalti competitori din cadrul Campionatului Judetean
Juniori C Cluj echipa CFR `99 a terminat pe locul 3 in Seria I si pe locul 5 in
Clasamentul general, cand s-au impus in 14 din cele 18 meciuri disputate, avand
un golaveraj de invidiat, adica 70 de goluri marcate si numai 22 primite.
Asadar, incepand de vineri, 26 iulie 2013 si pana cel putin
in data de 1 august 2013 comuna din mijlocul judetului va imbraca culorile alb
– visiniu.
Le dorim sedere placuta tinerilor fotbalisti si le dorim sa
ramana cu amintiri placute din zona noastra!
I.R. ROSIIANU
http://www.rosiianu.ro/cfr-cluj/stiri/195-lotul-pregatit-de-alin-cazan-la-juniorii-c.html
http://www.rosiianu.ro/cfr-cluj/stiri/182-cfr-99-s-a-impus-in-14-din-cele-18-meciuri-oficiale-din-campionat.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


