Suntem doar oameni și greșim,
În fiecare zi și ceas de ceas,
Ca și când asta-ar fi ultima zi,
Și facem mii de pași, făra oprire
Și risipim și forță, și putere...
Nu mai simțim când cel de lângă noi
Mai simte că-l apasă vreo durere.
Mai risipim cuvinte inventate
Atâtea, fără rost, în loc de rugi.
Căci devenit-am pentru risipire
Și camarazi, dar mai ales, doar slugi
Și gânduri știm să îndreptăm degrabă,
Nu înspre ce putem ca să primim.
Ne rostuim și viața dar și cârma
Spre cel dintâi popas ce îl găsim.
Atâtea pietre stau în jurul nostru
Le ridicăm, nu spre a face zid...
Ne cheltuim și ultima secundă
Să aruncăm cu ele, să lovim.
Ce bine ar fi sa punem temelia
Ca să clădim cu ele veșnicia,
Să punem între ele lutul păcii
Ce-ar ține-aproape astăzi bucuria!
Să spunem tare, rostind neîncetat
Iisus Hristos, din morți, a înviat!
Nadia Urian Linul
