Poezii de Al.Florin Țene

                                     Metafora

         Vorba spusă pe dos într-un buchet de cuvinte

         E un fel de comparație fără termenul de comparat,

         râul țâșnind de sub stâncă inventează moara și minte

          foamea zilei  în cotlonul hambarului plecat la arat.

 

         Se clătește ziua cu marea înspumată prin gură

         Pescărușii mint înălțimea cu proteste dure.

         Când corabia întinde speranțe valului ce-n îndură

         Cocoașa carenei unde țipă o parte din pădure.

 

         Cuvintele ies din telemobil precum o reptilă

         Speriind urechea ascunsă-n gulerul înalt

         Când degetele înghețate vibrând mereu a silă

         Și gândul spre îndreaptă spre ea c-un salt.

 

         Lipsește ceva din scena aceasta spune un ajectiv

         Doamna metaforă îl complectează, comparația,

         Toate sunt minciuni spune verbul fără motiv

          să ne înflorească în text minciuna și inovația.

                                     

                                      Insul

         Iată, toate tăcerile adunate sub pielea gândurilor

         Ochii și i-a  risipit pe intinsele căutări

         Nămolul roditor în care cresc  cuvinte

 

         Memoriale  cărți aruncate pe rafturi pline de praf

         Unicii morți în povești aduse în ore când ies stafiile.

         Rămas singur  niciodată nu a băut o bere, un butoi nu-i ajungea,

         E veșnic  premiat de prieteni-e mare

          Și poetul din căldare.

         Amintire trecută prin uitare căci

         Nimeni nu poate recita un poem.

 

         E tot o votcă a băută împreună pe Napoca

 

         O virgulă tradusă de ruși chiar în Soroca.

 

         Numitor comun cu nume de râu

         Uimitor de promovat precum înotătorul în apa până la brâu

         Limbă comună în vers scris la băutură

         Ins cu desen de barbă pe vorbe inutile și ură

         Tăcut ca un verb prelins  în barbă

         Albă și murdară de adjective inutile

         Trecut de vârsta pe care a uitat-o în pile

         Emergente proptele în presa ardeleană.

                                                    Ziua bună de dimineață se cunoaște

                         Se crapă de ziuă precum o nucă căzută din ciocul unei ciori

                   Pe când piua se spală în ritmul cu dimia clătită în apă

                   Și femeia iubită își acoperă sânii cu visul a două viori

                   Bărbatul lăsând-o pe dunga dimineții plecând la sapă.

 

                   Se crapă de ziuă ca o piersică coaptă căzută din pom

                   Rămân în acest peisaj din ziua de ieri cu gândul amar

                   Îl clătesc cu un vers dar tot miroase a frunze uscate și atom

                   Și-mi pare ziua un vers pe care-l scriu în zadar.

 

                   Se crapă de ziuă ca un pahar căzut din mâna unui bețiv

                   Metafora rătăcește pe cerul cu luna ce-o scamă de nor o paște

                   Și poemul scris pe o pagină de gând îmi pare c-am uscățiv,

                   Pe când  mă bucur că ziua bună de dimineață se cunoaște!

                                                        Al.Florin Țene

 

        

        

 

        

Poezii de Al.Florin Țene

 

                                             Nucul și guguștucul

         Când noaptea iși aruncă pijamaua pe fereastră

         Zorii trezesc guguștucul ce moțăie pe-o creangă,

         Desculț își strigă numele deasupra casei

         Să nu-și uite, chiar azi, numele dat de Dumnezeu.

         Eu îmi citesc sufletul pe care l-am scăpat în palme

         Și nu mă înțeleg de ce calc pe raza de soare

         Țipă, se frânge și o doare

         Lumina de care se apără guguștucul cu o aripă.

 

         În fiecare dimineață când zorii ronțăie semințe

         Scuipând în brazde rodul toamnei  ce vine

         Guguștucul își cântă numele să nu-l uite ziua de ieri

         Ciugulind  semințe uitate de zori pe fereastra mea.

         Doresc să-i dau o mână de grâu pe-o frunză de nuc,

         Privește dincolo de mine și se apără cu o aripă

         Mă înduioșează, și nu învățăm că pacea se apără

         Și cu o aripă de guguștuc.

        

        

                                               Abatere de la firesc

                           

                            Un verb ce-a încăput într-un Cuvânt

                            Se roagă în silabe la mormântul unui sfânt

 

                           

                            Şi o rimă rebelă ieşită din lege

                            Se-aşează rubin pe coroana unui rege;

 

 

                            Iese icoana din cerul unei rostiri-

                            Fraza încheie clipa din sfinţiri.

 

 

                            Poetul-verbul unei abateri de la firesc

                            Poartă sub aripi visul îngeresc,

 

 

                            El este şi ploaie, secetă şi duh,

                            Pasăre măiastră

rătăcind prin văzduh.

        

                   Adevărul din acrostih

 

                   Această pagină de timp o scriu cu maci

                   Elimin minciuna cu un verb curajos,

                   Lumea se ascunde în păduri fără copaci,

                   E vremea să iau poteca în spate şi să pornesc pe jos

                   S-au să mă refugiez în fraze fără cuvinte,

                   Atunci când tai unghiile substantivului picior,

                  O bucurie stârnesc în ciorap

                   Durere întoarsă pe dos în mănuşa pierdută-n pridvor,

                   Negaţie ce nu neagă nimic pe lume,

                   Acceptare botezată astăzi fără nume.

 

                   E vremea să privim oglinda oglindită-n  alta

                   După ce  ieşim din cuvinte minicinoase,

 

                   Atunci toţi zeii se întorc din Malta,

                   Tăcerea trece în imne şi-n clipe păguboase,

                   Iubiri ne ştiute cum nu ne cunoaştem viitorul,

                   Totul s-a măcinat până la vene, până la oase,

                   Inodore şi incolore precum dorul,

                   Cuvânt strecurat în inimile rămase.

 

                   Acum putem să ne citim viaţa pe dos,

                   Raport între trăire şi sfârşitul poeziei,

                   O lume ne aşteaptă într-un spaţiu lăptos,

                   Fumurie precum toamna arămind aracii viei,

                   Atunci când fur un vis de pe buzele femeii

                   Tăcută cu poala plină cu struguri dulci.

                   E vremea fluturilor hălăduind prin lunci

                   Mai rodnică  în sfârşit  când se nasc şi prunci.

                  

                                      Autobiografie

 

M-am născut pe strada anului 1942,

bombardată de oameni cu ochii roşii,

îmbrăcaţi în verde

când vara  scotea la porţi moşii,

aruncându-şi mantaua soldăţească şi ploi

luna iunie aducea în ferestre visele femeilor

şi dor,

 mergând nicăieri,aşteptând în pridvor…

 

Mama mi-a pus în straiţă în loc de pâine

visul zilei de mâine,

pe care l-am trăit într-o singură noapte

când ursitoarele jucau pe un lătrat de câine

pe strada unde şcoala intrase în vacanţă

şi paznicul plecase cu cartela

după pâine

legând poarta cu o speranţă…

 

jucării confecţionam din zdrenţe de vise,

ciorapul piciorului desculţ îl făceam minge,

în curtea şcolii cădeau iubiri ucise,

pe dealuri contempla sania

cum în sufletele noastre ninge

cu cântece ruseşti Tania

                                                                 

Al.Florin Țene