Iar se vor năpusti asupra mea radicalii din cele
două tabere. Pui un magnet peste pilitură şi turmele negre cu identitatea
atomizată se grupează instantaneu în jurul celor doi poli, în unităţi
indestructibile.
Cel puţin în fizică există explicaţia ştiinţifică.
Dar în politică, în social ce funcţionează? Fanatismul, intoleranţa,
încrâncenarea, egoismul, orgoliul, sindromul masculului alfa, iată ce ne-a adus
unde suntem astăzi.
Cei doi preşedinţi ai patriei, Nicuşor şi Călin,
sunt subiecţii momentului. Unul pentru că nu face, altul pentru că e făcut. Au
devenit un fel de simboluri ale inacţiunii. Ale aşteptărilor deşarte şi ale
încăpăţânării în consecvenţe blocante.
Nicuşor Dan este consecvent în a refuza AUR ca
partid cu drepturi constituţionale, Călin Georgescu este consecvent în a vrea
să pară lupul alfa din poveste, unic şi predestinat. Forme diforme de
masculinitate, care te fac să reflectezi cu scepticism la limitele acestor
tipuri de bărbăţii. Ce remedii ne-ar putea debloca?
În acest context am început să privesc cu tot mai
mult interes la feminităţile care însoţesc aceste bărbăţii. Cele două doamne,
Cristela şi Mirabela, au tot respectul meu. Dedicate familiei, educate, cu
verb, cu personalitate, ştiu să se îmbrace, să zâmbească, să vorbească evitând clişee şi limba de lemn, să se poarte
firesc într-o lume a meditizărilor sălbatice. Seamănă în aceste calităţi dar
sunt şi foarte diferite.
Doamna Cristela e mai reflexivă, mai preoteasă, mai
sacerdotală. Doamna Mirabela e mai directivă, mai de acţiune, mai autoritară.
Ambele, adică, creatoare de armonie prin complementaritate cu partenerii lor
introvertiţi, asaltaţi de controverse.
Doamna Mirabela şi-a asumat cu temeritate, chiar cu
nedisimulată satisfacţie, rigorile protocoalelor înalte şi, în opinia mea, a
reuşit să acopere cu firea sa voluntară stângăciile partenerului său inhibat şi
rigid. Dovedind o personalitate puternică prin mici gesturi neostentative dar
observabile de un ochi atent, pare a fi omul din spatele preşedintelui care-l
influenţează decisiv pe acesta în luarea deciziilor importante.
Doamna Cristela a avut ţinută, s-a comportat
exemplar, în condiţiile împrejurărilor dure prin care a trecut şi trece soţul
ei. Demnă, sobră, discretă, nu s-a victimizat, nu a vorbit cu fierea. A vorbit
din suflet, pentru suflete. A impresionat fără gesturi şi fraze patetice.
Spre deosebire de soţul ei, care şi-a făcut din
muţenie (la tribunal şi în public) o armă cu două tăişuri, doamna Cristela a
răspuns ziariştilor şi susţinătorilor stradali scurt şi la obiect. Calmul şi
delicateţea dânsei par a asigura mediul perfect pentru evadările în abstract
ale „preşedintelui ales”.
Tabloul acestor cupluri cu domni importanţi şi
doamne subsidiare care au împărţit societatea în două, m-a făcut să mă gândesc
o clipă cum ar sta lucrurile cu ţara dacă rolurile s-ar inversa şi dacă domnii
ar face un pas înapoi lăsând doamnelor prim – planul.
Cred că ar fi mult mai bine. Am câştiga în
înţelepciune, în empatie, în neconflictualitate, în comunicare consensuală, în
direcţii cu azimut patriotic. Şi, deloc neglijabil, în ritm de acţiune alert,
care să ţină pasul cu vremurile.
Ştiu… Utopii. Şi o groază de dileme. Ce ne facem cu
misoginismul naţional? Care dintre cele două cupluri să-şi adjudece
Cotroceniul? Ce să se aleagă de celălalt cuplu? Progresism sau conservatorism?
E clar că aşa cum am ajuns acum, o ţară cu două
prime – doamne dar fără un preşedinte adevărat, avem parte de conflict
perpetuu, de orgolii, de multă confuzie şi derapaje. Poate a venit timpul
pentru a experimenta şi matriarhatul în România.
Hai, nu săriţi cu toţii în sus. Caut soluţii, nu
războaie conjugale!
(conteledesaintgermain)
