O zi a Unirii a devenit o zi a dezbinării. De câțiva ani încoace!

O zi a Unirii a devenit o zi a dezbinării. De câțiva ani încoace, Ziua Unirii Principatelor (24 ianuarie) a devenit motiv de sfadă, de ceartă între români, de împărțire în tabere, de celebrare a separatismului politic, de reafirmare a „taberelor”, a celor „două Românii”.

Fiecare arată cu degetul spre celălalt, considerându-l vinovat de tot ceea ce se întâmplă, toți scot ochii tuturor, toți înjură pe „ceilalți”, toți joacă Hora Unirii doar cu ai lor, dar în rest joacă Hora Dezbinării.

Din 365 de zile, nici asta, cum nici zilele de sărbătoare creștinească, nu sunt scutite de astfel de scenete care evocă un sentiment de silă amestecat cu milă, de mâine și dispreț, când stai să te gândești că, spre deosebire de cei de astăzi, cei care au luptat pentru idealul Unirii Principatelor, cu toate greșelile și episoadele lor mai puțin fericite, inclusiv cei care au avut numai îndoieli față de proiectul unionist, nu au cultivat niciodată ura în popor. Nu au împărțit niciodată poporul în două, nu i-au dat două identități diferite, nu i-au învrăjbit pe români unii împotriva altora, cu toate clivajele sociale care existau, atunci, în epocă.

Astăzi, nimeni nu vrea să mai unească, să asculte, să întindă o mână, să se pună la masă. Parcă toți vor să-și facă jocul în această horă drăcească a dezbinării. Nu sunt cei care să se cheme fii ai lui Dumnezeu, făcând pace în popor (Matei 5, 9), ci din credință mimată, adică din necredința lor s-au făcut fii ai celui ce grăiește minciuna și care este tată al minciunii (Ioan 8, 44), mințind peste măsură poporul.

Fiecare își face sieși dreptate, nu poporului. Și dezbinând poporul nu are niciunul cum să spună că-l iubește. Exact după cuvântul: „Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” (1 Ioan 3, 10)

Comuniștii au crezut inițial că prin bătăi și torturi îi pot înfrânge pe oameni și-i pot dezbina pentru o porție de mâncare sau pentru iluzia unei zile de libertate. Și au încercat sistematic acest lucru în închisorile din tot gulagul comunist, dar mai cu seamă în România.

Și au fost înfrânți de cei închiși care, urmându-i lui Hristos, indiferent de opțiunea lor politică, s-au ridicat cu demnitate din fiecare groapă cu fiare în uniforme cu epoleți, din fiecare tortură, din fiecare anchetă, refuzând cu obstinație să-și batjocorească colegii de detenție, să-i vorbească de rău, să-i bată, să-i toarne și să spună minciuni despre ei.

Astăzi nu ne smulge nimeni unghiile, nu ne bate nimeni zilnic cu curele ude, nu ne pune nimeni un sac în cap și nu ne scoate nimeni la anchetă în miez de noapte. Nu ne ține nimeni cu fiertură de copite și cotoare de varză și nici nu dormim pe paie, peste betonul rece. Nu stăm în apă înghețată și nici nu suntem dați cu capul de pereți și nici aruncați în gropi cu șobolani.

Dar suntem dispuși, ca într-o cursă de nebuni, să ne scoatem ochii și să ne batem între noi, spre satisfacția morbidă a unor lideri politici vremelnici aleși după chipul și asemănarea noastră, îngăduiți ca atare de Dumnezeu ca să vedem cine suntem și unde am ajuns de fapt…

Dacă în aceste zile de relativă pace ne aprindem așa, unii împotriva altora, nu vreau să mă gândesc ce am face, Doamne ferește!, în caz de război.

Însă, singura șansă de a birui în acest război al minciunii și dezbinării care se duce împotriva noastră, a tuturor, dar și într-un eventual război dus pe calea armelor, este să ne iubim unii pe alții și să fim gata să murim unii pentru alții, adică să fim gata să îmbrățișăm durerea, suferințele, necazurile, disperarea, foametea românilor de lângă noi, exact cum au făcut-o cu jertfelnicie cei care au trecut prin închisorile comuniste.

În această mare învolburată cu evenimente politice, propagandă, frici, dezamăgiri și disperări, în care este cel mai ușor să ne pierdem umanitatea și să i-o negăm omului de lângă noi, foștii deținuți politici, și mai cu seamă cei care au fost înalte modele de viețuire creștină în acele vremuri, ne pot fi și vâslă, și cârmă, și pânză, și liman.

Pentru că ei, în cea mai neagră noapte a istoriei noastre, în cel mai mare experiment de dezumanizare și de dezbinare cunoscut vreodată lumii, ei mai vârtos au fost în unitate frățească, în dragoste dezinteresată, în grijă unul pentru celălalt. Și în negura care i-a cuprins pe unii români astăzi, cred că doar exemplul lor – al celor care au trecut prin închisorile comuniste – ne mai pot scoate din lanțurile neputinței și dezbinării care ne-a cuprins ca popor și care ne ține pe loc în loc să ne vedem de drumul nostru în istorie!

Iar ce vă zic nu este de la mine, ci asta am înțeles din viața Aspaziei Oțel-Petrescu (1923-2018), pomenită astăzi la Roman, la 8 ani de la trecerea ei la Domnul (+ 23 ianuarie 2018), fostă deținută politic timp de 14 ani, pe care am avut bucuria să o cunosc direct în ultimii ei opt ani de viață în această lume, și despre care urmează, alături de niște colegi extraordinari, să scoatem la lumină mărturia generației ei, pentru generația noastră, a tinerilor care i-am cunoscut pe ultimii foști deținuți politici din România, de la care am înțeles că în fața încercărilor care vin peste români, trebuie să rămânem uniți!

Cât timp chiar și un singur român se va mai ruga, poporul român va dăinui și va birui în istorie! Și cu gândul că nu ar mai fi niciunul – să fim cu toții acel român!

Silvian Emanuel Man

Un român valorează mai puțin decât un nepalez. Egalitatea în fața legii este o butaforie!

Poliția Română și procurorii s-au mișcat exemplar în cazul livratorului nepalez. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în arest preventiv 30 de zile pentru o palmă, niște invective („nigga”, invadatorule, etc.) și cererea de a părăsi țara.

„Progresiștii” jubilează: Aha, v-am zis noi unde duce fascismul, da? Este o infracțiune motivată de ura rasială, să îi dea arest, pedeapsă maximă, toleranță zero la fascism! Nimeni nu ne zice cine este individul, deși în alte cazuri fețele unor oameni nevinovați apar pe toate gardurile. Nimeni nu zice că ar putea fi doar un adolescent sau un tânăr tembel în spate. Neapărat trebuie să pună toată lumea gaz pe foc.

„Suveraniștii” zic că este o teorie a conspirației, o scenetă pusă în joc de Godină și prietenii din Poliție, dar nu văd pe nimeni să zică nu este în regulă să-i agresezi pe oamenii aceștia. Nu văd pe nimeni să se disocieze de gest și să zică că astfel de tineri tembeli, care fac astfel de gesturi, aduc deservicii „cauzei suveraniste”. Se alege orice variantă, dar nu pacificarea situației. Neapărat trebuie să pună toată lumea gaz pe foc.

Iar susținătorii și ai unora, și ai altora, au fost prinși în vâltoarea propagandei și au scris și au scris…

Vedeți? Nimeni nu caută o cale de mijloc, nimeni cu caută adevărul. Doar scandal și progapagandă.

Am să revin, când pot, și cu opinia mea despre cum ar trebui gestionată problema cu migranții și cu forța de muncă.

Până atunci, nu pot să întreb cum de eu, cetățean român, agresat de trei ori în doi ani, care încă am sechele fizice grave ca urmare a bătăilor primite, mă uit siderat la agresorii mei care se laudă că sunt protejați și că nu pot fi aduși în fața justiției, și față de care nu s-a luat nicio măsură preventivă, în ciuda presiunilor și a amenințărilor primite, dar un cetățean nepalez este apărat instant de autorități?

Nu pot să nu întreb de ce „progresiștii” (a se citit liderii, formatorii de opinie) care altminteri condamnau orice violență publică, acum tac în fața unor violențe exercitate în spațiul public și chiar universitar?

Nu pot să nu întreb de ce „suveraniștii” (a se citit liderii, formatorii de opinie) acoperă abuzurile autorităților și ale unor indivizi violenți.

Interesul poartă fesul, nu? Dar care este interesul?

Până să aflăm, este în orice caz clar faptul că, în calitate de român, în țara ta, ești oricum cetățean de mâna a doua.

P.S. Și ce am pățit eu știu că este nimic pe lângă omul peste care s-a intrat cu drujba în casă, pe lângă femeile, copii și toți bărbații uciși pentru că niște polițiști au crezut că „eh, exagerează!”

Dumnezeu să-i ierte pe cei uciși din indolența Poliției, iar pe noi să ne păzească! Poliția face doar PR. Altfel, toți criminalii și nenorociții ar fi fost demult la răcoare!

 Silvian Emanuel Man

Mucușor e retardat. Simion e smardoi

Și așa mai departe. Bălăcăreli. Mișto-uri non-stop. Glume proaste. Mie mi-e silă! În forma aceasta primitivă sună discursul public în România cel puțin din toamna anului trecut. De parcă tot spațiul public a ajuns populat cu copii de 10 ani cu pretenții de analiști, jurnaliști și formatori de opinie, care par îndoctrinați prin metode pavloviene într-o sală de clasă de comisarii de partid, care au misiunea să-i determine pe micuți să înfiereze dușmanul politic în baza unui vocabular standard, prescris de ofițerii de propagandă.

Și dacă nu întreții vreuna din aceste narative primitive, esti vândut celeilalte tabere. Zero argumente, trebuie doar să reciți poezia. Nu reciți, ești considerat dușmanul poporului.

Dacă gândești, ești prost. Regurgitezi propagandă? Ești fiu ales al neamului, om cumsecade, care vrea binele țării și viitor strălucitor pentru națiune, demn de toată stima. Și, evident, demn și de statele de plată ale partidelor. Că doar ce om normal la cap stă toată ziua pe social media, să se documenteze pentru a face „postări”, să scrie texte originale și să se certe cu oameni în comentarii la nesfârșit? Un om care este plătit pentru asta!

Nivelul dezbaterii publice din România a scăzut atât de mult, încât au ajuns bieții români să se certe și să se înjure între neamuri, între prieteni și vecini pentru opțiunile lor politice care nici măcar nu sunt raționale, ci asumate ca urmare a propagandei deșănțate desfășurată de toți actorii politici.

Este vina partidelor (a tuturor!) care au plătit bani grei pentru tipul acesta de propagandă.

Și cât timp românii se ceartă ca proștii și sărăcesc, elitele politice mioritice și străine prosperă în liniște, pe banii celor care se ceartă plini de zel pentru o cauză care nu e, de fapt, a lor.

Eu refuz cu obstinație să iau parte la masacrarea conștiinței românești și la proliferarea acestui tip de critică ieftină de propagandă.

Războiul româno-român trebuie să înceteze!

Dacă starea aceasta va continua, vom ajunge să scandăm „Uga buga!” și să ne dăm bâte în cap de dragul lor în ce sărăcie ne vor băga ăștia cu incompetența lor adunată.

În loc să fac glume proaste pe aici și să arunc cu gunoi, prefer să construiesc, să îmi văd de proiecte, să citesc, să îmi pregătesc familia și să îmi ajut prietenii pentru criza care va veni.

Nimic nu ajută țara aceasta mai mult decât oamenii care nu se angrenează în dezbateri sterile și care aduc aporturi considerabile în viețile, familiile și comunitățile lor. Pentru că ei știu să rezolve probleme.

Cu glume nesfârșite și stat non-stop cu ochii în ecrane pentru a devora propagandă, nu se va schimba nimic. Ba chiar, lucrurile vor merge înspre rău. Este doar o formă de distragere, o falsă senzație că se rezolvă probleme.

Ei, oamenii politici, au nevoie ca noi să pierdem timpul și să fim captivi propagandei, ecranelor, lozincilor și conflictelor artificiale. Ca să nu îi deranjăm.

 

Autor: Silvian Emanuel Man

Sursa: Facebook