Se afișează postările cu eticheta Sorin Cîmpeanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Cîmpeanu. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 iulie 2022

Să-ți fie rușine, Sorin Cîmpeanu!

 


Proiectul legii învățământului superior prevede nici mai mult nici mai puțin decât desființarea CNATDCU. E vorba de acea instituție care trebuia să analizeze plagiatul premierului Ciucă, dar n-a putut să o facă.

Instituțiile din subordinea lui Ciucă au intervenit slugarnic și rapid ca să prevină aflarea adevărului.

Întâi CNATDCU a fost blocat cu descindere de procurori, apoi sesizările au fost anulate în instanță cu metoda “Coperta” de un judecător recompensat de PNL.

Acum, ca să doarmă liniștit premierul, Cîmpeanu se oferă să radă cu totul instituția incomodă.

USR cere demisia ministrului Sorin Cîmpeanu. A spălat deja prea multe cadavre academice. Doi premieri cu pete sunt prea mult chiar și pentru un politruc.

Nicolae Ciucă a arătat deja din ce este făcut și trebuie să iși însoțească ministrul pe drumul de ieșire. România este democrație și interesul unui hoț nu poate fi mai presus de țară.

USR cere lui Iohannis, patronul acestor două marionete, să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât CNATDCU să își facă treaba în continuare. Un gest de minimă onoare, mai ales că ar veni de la un profesor.

Cătălin Drulă

joi, 21 iulie 2022

Cîmpeanu: „Consilierul școlar trebuie să stea în școală. Tot personalul CJRAE trece la Direcțiile județene!”

 


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat, la o dezbatere organizată de Alianța ”O Voce pentru Educație”, în ce fel va activa consilierul școlar după ce va fi adoptată noua Lege a educației.

Declarații făcute de ministrul Educației pe acest subiect:

"Consilierul școlar este profesor. Tocmai pentru că este profesor, trebuie să stea în școală. Cu tot profesionalismul consilierului școlar, este imposibil să consiliezi 1000 de copii. După criza sanitară, lucrurile au devenit și mai acute. Important e să stea în școală. Pe mine personal nu mă va putea convinge nimeni că o persoană care stă într-un loc total diferit, nu în școală, fără să cunoască elevii, profesorii, părinții și problemele va ști să consilieze acel copil.

De aceea, personalul CJRAE va rămâne, va fi preluat tot personalul la nivelul Direcțiilor Județene de  Învățământ Preuniversitar. Doar că personalul de execuție va trebui să stea în școală. Niciodată nu vom putea anticipa când un elev  va avea probleme care să necesite intervenția consilierului.

În plus, avem partea de orientare școlară. Ea se face de către diriginte și de către consilierul școlar. Dacă nu stă în școală, îmi puteți cum ar putea să cunoască activitatea, competențele, aspirațiile fiecărui elev?"

Sursa: Grupul Profesorilor din România

marți, 6 octombrie 2015

Ministrul Educaţiei: „Profesorii care ameninţă nu au ce căuta în învăţământ”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat în legătură cu profesorul de sport din Bucureşti, care a fotografiat trei fete în vestiar, că astfel de persoane nu au ce să caute în învăţământul românesc.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a primit recent o sesizare din partea unui părinte conform căreia un profesor de sport de la Şcoala 164 ar fi intrat în vestiarul care ducea spre toaleta unităţii de învăţământ şi ar fi fotografiat trei eleve. „Îmi pare rău că trebuie să spun deschis: astfel de persoane nu au ce căuta în învăţământul românesc, iar exemplele pe care noi, ministerul, trebuie să le dăm trebuie să fie ferme”, a spus Sorin Cîmpeanu. El a afirmat că a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să explice de ce conducerea şcolii nu a luat nici o măsură până în momentul în care a venit corpul de control al ISMB. Cîmpeanu a anunţat că, în cursul zilei de marţi, va fi finalizat raportul în acest caz şi făcute publice măsurile propuse de cei care au efectuat controlul.

„Un caz absolut regretabil la Şcoala 164. Profesorul de educaţie fizică a recunoscut fapta, dar mai trist este că a şi explicat că ar fi vrut să fie o ameninţare pentru a-i disciplina pe copii. Nu văd legătura între o astfel de faptă şi disciplină. Iar, pe de altă parte, nu înţeleg cum mai există în sistemul de învăţământ românesc profesori care ameninţă”, a arătat ministrul, scrie RTV. Preluare http://www.informatia-zilei.ro/sm/ministrul-educatiei-profesorii-care-ameninta-nu-au-ce-cauta-in-invatamant/#more-234448