În sfârșit liberi? Nu! Este doar un sentiment pe
care dorim să îl simțim din nou în ungherele sufletelor noastre, zăvorâți fiind
atât fizic cât și psihic de minți bolnave, la care arbitri de start sunt însăși
conducătorii turmelor.
3 iulie 2020, a fost prima adulmecare a urmelor în
căutarea cotloanelor cu brâuri țesute de mama natură, cotloane lăsate în paza
Domnului, anul trecut, cu ocazia evenimentului de creație literară ”Grai Românesc” de la Dunăvățul de Jos,
organizată de scriitorii Olga Grigorov și președintele Asociației ”Grai Românesc”, Trandafir Sânpetru.
Și totuși, ziua aceasta părea a fi în favoarea
căutătorilor de comori, în favoarea bolnavilor incurabili de frumusetea virgină
a darurilor lăsate de Cel de Sus spre descoperire și tămăduire a sufletului.
Nimic nu mi-ar fi stat în cale să nu mă pot apropia de cercul de foc ce se
scălda în limbile umede ale apelor. Eram în căutarea mătăsii, a brâielor și
cingătorilor colorate, framântate în adirea vântului de vară.
Îmi căutăm rochia cu care să mă îmbrac atunci când
ar fi să dau socoteală urmașilor mei, promisiune făcută odată cu primul lor
scâncet, semn al vieții, de aceea alerga mașina, lipindu-i-se pneurile de asfaltul
bine încălzit al străzii în goana spre locul unde Dunărea sărută marea și cerul
se unește cu ea.
Întâlnirea la gara Tulcea cu primul om
răspunzător-asumat pentru ceea ce urma, a fost cu scriitoarea Olga Grigorov,
coordonatoarea și organizatoarea taberei de creație literară ,,Dunăre, vals al
iubirii” dar și cu alți oameni de cultură cum ar fi: Leliana Mihaela Rădulescu (
Vâlcea), Angelica Stanciuloiu, preot Constantin Ciubuciuc ( Prahova), Gradinaru
Petru ( Vaslui), Florentina Danu ( Brasov).
Odată ajunși la locul unde avea să desfășoare activitatea, la
pensiunile ”Peștișorul” și ”Pelicanul”,
ambele sub patronatul soților Dima, ne-am bucurat de reîntâlnirea cu alți
îndragostiți ai frumosului, precum scriitorii: Trandafir Sânpetru, președintele
Asociației ”Grai Românesc”, Vasilica
Mitrea, președinta Ligii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, Garofița Jianu, Mioara
Baciu, Cornel Ciubotaru, domnul comandor de aviație Roiu George, generalul
Constantin Zeca, comandantul Cornel Pulbere, sosiți din orașul de la malul
mării, Constanța și din orașele de la
Dunăre, Brăila și Galați. Rând pe rând
și-au făcut apariția scriitorii: Limona Rusu ( Suceava), Cornea Viorica ( Suceava),
soții Liliana și Octavian Badea (
Târgoviște), Irina Cristina Țenu ( Huși), Angela Dumbravă ( Tulcea), Violeta
Bobocea (Buzău), Lăcramioara Teodorescu
( Odobești), Anuța Spiridon, Daniela Konovală ( București), Lăcrămioara
Elefteriu( Tulcea), Nicolae Dumitru ( Faurei), actorii Magda Băcescu și Ștefan
Apostol. Marea majoritate au fost însoțiți pe toată perioada șederii, de
prieteni, soți și soții.
Sub apusul miraculos al soarelui ce undea în unul
din micile canale de pe brațul Sfântul Gheorghe, ne-am cunoscut între noi în
compania poeziei, cântului și dansului, dar nu înainte de servi o saramură de
pește ca la mama ei acasă și gustat din licorile pregătite de fiecare dintre
noi: vișinată, lichior de muguri de brad, lichior de petale de trandafiri,
pălincă și vinuri din zonele noastre de baștină, așa ca să ne fie creația mai intensă!
Ziua de 4 iulie 2020, se arăta încă dis-de
-dimineață foarte călduroasă, dar asta nu a făcut să ne oprim din desfasurarea
activităților propuse. După un mic dejun copios pe terasa pensiunii
”Pelicanul”, terasa pensiunii ”Peștișorul”,
învelită cu stuf, ca arșița soarelui să nu pătrundă în interior, ne-a
găzduit așa cum se cuvine. Bucuria ni se citea pe chipuri. Am avut surpriza
placută să fim onorați cu prezența de scriitorul Petcu Marcel Mircea, președintele Asociatiei
Scriitorilor AEGSSUS din orașul Tulcea, director al revistei ”Steaua Dobrogei”,
dar și de preotul Gabriel Constantin, Gina Befane și artistul plastic Ion
Șirota, născut în satul Letea judetul Tulcea. Șapte prezentări de carte, sub
moderarea minunatei poete Garofița Jianu, ai autorilor: Vasilica Mitrea,
Liliana Badea, Angela Dumbravă, Mioara Baciu, Violeta Bobocea, Petru Grădinaru
și Lăcrămioara Elefteriu, dar și momentele poetice ale tuturor celor prezenți,
îmbinată cu muzica celor doi cant-autori Ionuț Ciubotaru și Florentina Danu și
nu în ultimul rând ai actorilor mai sus menționați, care au făcut ca cele patru
ore să ni se pară doar cateva minute.
Aduc laude și cinstire, Asociației ” Grai Românesc”-
Buzău, Asociației de Cultură ASCIOR- Buzău și Revistei de Cultură ”Inspirescu”
Bucureșți, pentru oferirea de diplome de excelență și merit, pentru
recunoașterea și implicarea în ducerea mai departe pe culmile cele mai înalte,
literatura română, dar și a operelor artiștilor indiferent de domeniul creativ.
Spre sfârșitul evenimentului, foamea începuse a
roade din stomac. Bucuroși nevoie mare, ne-am îndreptat pașii spre terasa unde
serveam masa. Sorgeagul și plachia de pește s-au lăsat puțin așteptate. Până la
urmă totul a fost delicios și noi cu foamea potolită. Piscina cu apa precum cristalul ne-a primit
bucuroasă în brațele ei, răcorindu-ne. La ora 20 urma să înceapă seara festivă,
cu invitați speciali, Ansamblul
Lipovenesc de Muzică ,,Katiușa”
din Mahmudia, care a reușit să încingă spiritele invitându-ne la dans în ritmul
kazaciocului și al mai multor cântece specifice etniei lor.
Bunătățurile culinare pe bază de pește, au făcut ca
cerul gurii și papilele gustative nu numai să saliveze, dar și aprecia
calitatea și gustul tuturor acelor preparate de excepție.
Vocea celor doi cântareți Ionuț Ciubotaru și
Florentina Danu, au facut să ne crească adrenalina și, în dans și veselie, am
uitat să mai privim acele de ceas
ale orologiului, care arăta ora 3 dimineața, încă un pic și ar
fi cântat cocoșii. Poetul Grădinaru Petru, ne-a bucurat prin interpretarea sa,
cu o melodie ,, Drumurile noastre” al celui ce a fost un mare nume al muzicii
ușoare românești, Dan Spataru.
Grea ne-a fost trezirea, dar trebuia, pentru că urma
excursia pe lacul Isac, apoi pădurea Letea și penultima oprire la Sulina. După
micul dejun, barcagii erau prezenți la pontonul de unde se făcea îmbarcarea în
cele două bărci, una spre pădurea Letea din satul Letea și cealaltă spre
mijlocul deltei pe lacul Isac , Razelm și la vărsarea Dunării în mare. Barcagiul,
Stefan Cozorovschi, un om în jur de 55-60 de ani, înălbit probabil de
greutățile vremurilor, cu ochi mici și albaștri precum cerul sau apa lacurilor
locului unde s-a născut și crescut, mi s-a părut morocănos la prima vedere.
Odată pornit motorul și plecat, am avut impresia ca mă aflu la un concurs
nautic. Barca zbura deasupra apei udându-ne câteodată din cap până la picioare
datorită curbelor luate în mare viteză dar și norocului celui care a ocupat loc
în spate, langă motor. După câteva minute de mers, omul bălților ne-a spus că
ne aflam pe canalul Uzlina, lung de 3.65 km, adânc de aproximativ doi metri și că în trecut a fost închis de
ecologiști, cu un dig de piatră, ca mai apoi să fie redeschis turismului, de
fapt este cel mai circulat canal de către turiști. În locul unde a fost digul
se circulă foarte încet și cu mare atenție datorită pietrelor rămase mult la
suprafața apei.
Nu mică ne-a fost mirarea când, de după o salcie
imensă, poliția Deltei Dunării face semn barcagiului să oprească. Săracul
barcagiu, doar în genunchi nu s-a așezat, rugându-i să nu-l amendeze. Nu avea
numerele de înmatriculare la barcă din nu știu ce motiv și numărul pasagerilor
depășise cu doi, mai mult decât limita prevăzută în această perioadă ( Covid).
Părintele Ciprian Pleșea, spuse o rugăciune și dat fiind și ziua de naștere al
domnului Ștefan, a fost iertat, dându-i-se doar un avertisment.
Priveam sălciile ce păreau a fi niște babe, niște
bocitoare cocoșate de furtuni și ploi, încercănd pe alocuri să îmi strecor
privirea printre draperiile verzi-gălbui, unele cu broderii de puf ce se
desprindeau și își luau zborul plutind deasupra apei, căutând parcă locul sacru
pentru smerenie sau să se ascundă de frigul ce va veni odată cu sfârșitul
toamnei. Căutam, căutam locul unde se formau vârtejuri, ochiuri unde frunzele
și mici crenguțe sfârșeau în profunzimea apei, nu înainte de ritual, dansul în
cerc ce începea din marginea vârtejului și apropiindu-se din ce în ce mai mult
de centrul acestuia ca apoi să dispară pentru totdeauna.
Din când în când eram trezită la realitate de
stropii ce îmi loveau obrajii și brațele. Nu știu când am traversat lacul
Isăcel, dar odată intrați pe lacul Isac,
am dat frâu liber sentimentelor, emoțiilor de bucurie și în același timp
priveam cu coada ochiului, poeta și buna prietenă Cornea Viorica, cum pe furiș
își stergea lacrimile ce se prelingeau pe obrajii rumeniți de razele fierbiți
ale soarelui, erau lacrimi nemuritoare, lacrimi sincere de fericire, era pentru
prima oară când putea vadea în realitate acest loc de poveste, acest unic colț
de rai, loc unde păsările cerului după ce se înmulțesc pleacă toamna, împreună
cu puii lor și se reîntorc în fiecare primăvară aici, aici unde liniștea și
hrana există din belșug, unde nuferii albi fac logodnă cu cei galbeni și în
ciudă tuturor turiștilor, cu gingășia fragilă și faptul că nu mai pot fi rupți,
nici măcar atinși.
Ne-am lăsat privirile să se odihnească pe luciul
apei și ne-am îndreptat spre satul Letea. La ponton am fost așteptați de un
cetățean cu o mașină modificată în stil safari. Șoferul acesteia, Ștefan
Sevcenco, încântat de grupul destul de numeros și-a oferit serviciile ca ghid,
în măsura puterii de cunoaștere asupra datelor în ceea ce privește povestea
pădurii Letea.
Pădurea Letea este o arie protejată, de interes
național (rezervație naturală strictă), situată în județul Tulcea pe teritoriul
administrativ al comunei C.A. Rosetti. Pădurea Letea este cea mai veche
rezervație naturală din România. Ea este și cea mai nordică pădure subtropicală
din Europa. Începe din nordul satului Letea și se întinde pe o suprafață de
5246,8 ha, din care 2.825 ha intră în categoria zonelor strict protejate și a
fost în atenția oamenilor de știință încă din anul 1930, când a fost pusă sub
ocrotire.
Din anul 1938, o suprafață de aproape 500 ha a fost
declarată Rezervație naturală, în zona cunoscută sub numele de „Hasmacul Mare”.
Pădurea Letea, împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării reprezintă al
treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul
Galapagos și Marea Barieră de Corali. Peste 5500 de specii de plante și animale
există în zonă și reprezintă o mate atracție pentru cercetători. Păsările ce
predomină în această zonă sunt: berzele negre, foarte rare dealtfel, vulturi
codalbi, lopătari, țigănuși, eretele mici și mari, stârcul mare, stârcul roșu,
galben, pitic sau pe cel de noapte, privighetori, sticleți, caprimulg, buha,
ciocănitoarea pestriță, vânturelul roșu sau cel de seară, gaia sură, gaia
neagră, șorecari, șoimul încălțat, eretele de stuf, uliganul pescar,
dumbrăvencele, prigorii, ciocănitorile și multe, multe alte specii de păsări.
În urmă cu 6000 de ani, în locul în care se află
acum Pădurea Letea era marea. Tocmai de aceea sunt și multe dune de nisip. Cele
mai înalte dune de acolo, au ajuns la un moment dat la 22 de metri și aceasta,
din cauza vântului, care le spulberă pe timpul iernii. Dunele sunt formate din
scoică marină, iar nisipul este alb și extrem de fin. Deoarece pe dune nu
există vegetație, pe timpul verii temperatura crește uneori până la 60 de
grade. Tocmai de aceea este indicată pentru această excursie o ținută de
drumeție. Dacă faci imprudența să porți papuci vara și își iese piciorul din
ei, faci bășici instantaneu.
Această pădure virgină este afectată de cei
aproximativ 2000 de cai abandonați de localnici, după statisticile făcute, dar
localnicii spun că sunt peste 4 -5000. Aceștia au fost subiectul filmului
documentar ”Caii sălbatici”.
”Acum, un mare număr de cai sunt castrați pentru a
păstra un oarecare echilibru”, spune nea Ștefan, ”dar nu reușesc deoarece,
organizațiile care se ocupă de acest lucru, nu pot controla în totalitate
înmulțirea cailor”. Ceea ce m-a bucurat
nespus, este faptul că am fost norocoși că am putut vedea caii, deoarece nu vin
mereu aproape de pădure. Am rămas plăcut impresionată de frumusețea acestora.
După ce nea Stefan, a terminat de povestit ceea ce
știa despre pădure și caii locului, ne-a dus în capătul satului la o zisă
pensiune, să servim prânzul. Bucuroși de oaspeți, gazdele acesteia ne-a primit
cu multă caldură sufletească, de parcă afară nu ar fi fost deajuns 37
grade Celsius (glumesc) cu țuica ce avea
la rândul ei cam 60 de grade, dar înainte de a servi borșul de pește a fost
numai bună pentru a ne deschide mai mult apetitul. Și borșul gazdei a fost
excelent și carasul și știuca prăjită și usturoiul și mămăliga caldă și
plăcințelele cu brânză, dar și vinul alb cu care ne-am uns gâtul după o așa
bunătate de mâncare.
Și cum călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am luat
la revedere de la gazdă bucuroși că barcagiul nostru ne-a promis că ne va duce
la Sulina să vedem marea. Așa a și fost. De la Letea la Sulina sunt în jur de
30 km. Pentru a ajunge la Sulina, de la Letea am trecut prin Canalul Bărbosul, care
înainte ar fi fost o gârlă mică dar localnicii au săpat-o cu ,,escavatoare cu
barbă” așa le spuneau oamenii locului, de unde și denumirea acestui canal, apoi
prin Canalul Cardon.
Odată ajunși la destinație am simțit aerul sărat
purtat de briza mării, parcă anume venit în întâmpinarea noastră. Nu știam dacă
să merg pe nisip sau sub apă căutând sentimentele uitate anul trecut în luna
iunie, când am participat în tabăra de
creație literară ,, Oameni cu suflete frumoase” de aici, de la Sulina,
organizată de președinta Cenaclului ”Mihail Sadoveanu” din Constanța, Garofița
Jianu și Vasilica Mitrea, președinta Ligii Scriitorilor, Filiala Dobrogea.
Intrarea în mare îmi crease o plăcere nedefinită în
cuvinte. Parcă dansam în brațele iscoditoare ale valurilor simțind cum ar dori
să îmi arate castelele ascunse și neștiute din abisul umed. În castelele unde
poezia o recită doar Fata Mării, acolo unde gelozia m-ar împinge să declar că
doar eu pot înțelege lumea verdelui-albastru, doar eu pot simți frigul și caldul,
întunericul și lumina, dansul algelor și țipătul pescărușului, doar eu pot
călca nisipul chiar dacă ar fi să mă înțepe spinii ce s-ar împosesa de tălpile
mele și tot eu aș crede că vântul învârte morile numai și numai pentru mine.
Două ore de vorbit cu marea și privit orizontul s-au
scurs cât ai clipi din ochi. Întoarcerea a fost la fel de plăcută. Pe lacul
Isac era spectacol. Pelicanii, egretele și pescărușii, stăteau pe rădăcini sau
copaci pleșuvi crescuți în apă, de parcă aveau ședintă foto. Domnul Ștefan s-a
apropiat mult cu barca de păsări, dar acestea nu s-au sinchisit deloc. Din
contră, își arătau splendoarea desfăcându-și aripile mari. Categoric sunt
obișnuite cu turiștii.
Întoarcerea de la Sulina la Dunăvăț, a durat cam
două ore și jumătate, timp în care ne-am delectat cu frumusețea apusului de
soare, cu razele ce se oglindeau în luciul apei, creând tablouri pictate de
pictori celebri, pe pânza de Canvas. La coborâre, am cântat barcagiului, urarea
de ”mulți ani traiască!” S-a bucurat
nespus. Ne-a invitat să pășim pragurile acestor meleaguri, ori de câte ori
dorim ne așteptă cu mare bucurie. Am mai schimbat câteva cuvinte de mulțumire
și ne-am luat rămas bun.
Obosiți dar mulțumiți sufletește, am participat la
ultima seară de tabară, unde surprizele nu s-au lăsat așteptate. Tombola
organizată a adus zâmbete pe chipurile tuturor participanților. Costumele de carnaval ale unora dintre
colegii noștri au însuflețit și colorat mai mult atmosfera. Doar după miezul nopții,
în ultimul concert al broaștelor, ne-am retras în camere la odihnă. A doua zi
ne aștepta un drum lung, întoarcerea spre casele noastre.
Tabăra de creație literară de la Dunavățul de Jos
(jud. Tulcea) fost o experiență nouă, o
ocazie de a ne revedea vechii prieteni, de a face cunoștință cu alții noi și
de a împărtăși impresii despre lumea
scrisului și nu numai. Multumiri infinite tuturor celor care ne-au însoțit și
participat la sărbătoarea sufletului: Narcis Rusu, Constantin Bandrabur, preot
Ciprian Pleșea împreună cu frumoasa lui soție, dl.Bobocea, dl. Dumbravă,
dl.Teodorescu, dl. Jianu, fiica părintelui Ciubuciuc, dl.Stănciuloiu, fiul
scriitoarei Leliana Mihaela Rădulescu…
Aaaa! Uitasem! Mi-am găsit rochia cu care să mă
îmbrac la întâlnirea când voi da socoteală urmașilor mei pentru cât de mult am
iubit și cântat natura. Pentru atunci, dacă aș avea un colier dintr-un nufăr
alb și cercei din doi nuferi galbeni ar fi perfect, dar mă voi mulțumi cu un
colier de ghinde și cercei din fructe de păducel adunate din spatele casei
mele.
A
consemnat la 7 iulie 2020 Ionica Bandrabur, din Slănic Moldova
