Se afișează postările cu eticheta Valeriu Dulgheru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valeriu Dulgheru. Afișați toate postările

luni, 11 martie 2019

Valeriu Dulgheru // Forfotă postelectorală


„Trăim minciuni adevărate / Trăim de parcă n-am trăi.Cu toate zilele în spate / Trăim de parcă am muri. Au tot murit pe la răscruce / Grigore, Doine şi Ioni. Tot pentru noi urcând pe cruce / să fim mai tari, să fim mai domni". (Viorica Nagacevschi)

Iar noi după aceste jertfe nu am devenit nici mai tari, nici mai domni. Dimpotrivă, am degradat mult comparativ cu începuturile Mișcării de Eliberare Națională. De aproape 30 de ani acest colţ de ţară pe nume Basarabia este bântuit de tot soiul de crize: crize politice care ţin cu anii; crize economice din care, se pare că nu mai ieşim de la 90 încoace; criză de moralitate; criză de identitate; criză de demnitate. Dacă ar exista acea demnitate, poporul ar fi mai bogat sufleteşte. Având demnitate nu te încovoaie nici uraganul. Chiar şi moartea îngenunchează în faţa ta. Ea ştie că chiar dacă-ţi ia viaţa tu mori cu demnitate, scrie Valeriu Dulgheru, preluat de Romanian Global News.

Trăim o perioadă extrem de dificilă. Fiind atât de aproape de realizarea visului european după semnarea Acordului de Asociere la 28 iunie 2014 şi atât de departe suntem astăzi. Fiind la începuturi povestea de succes în parteneriatul estic am devenit perdantul acestui parteneriat. Ceva timp în urmă unioniștii reprezentau apr. 2% dar erau reprezentați în parlament cu apr. 20% (dacă-l luăm în considerație și pe PPCD, în care președintele era un Iuda, dar existau totuși persoane cu adevărat unioniste). Acum având un segment unionist în continuă creștere (de la apr. 2% în a. 2004 acum s-a depășit nivelul de 30%, după unele sondaje se apropie de 40%!), având avântul unionist al celor peste 160 de semnatari ai Declarației de Unire cu România, este pentru prima dată în ultimii 29 de ani când acest important segment nu este reprezentat direct în parlament (poate cu excepția celor vre-7-8 unioniști veritabili care au ajuns în actualul parlament pin blocul ACUM).

Mulţi se întreabă: de ce având un segment unionist atât de important, atât de prost a fost valorificat de către liderii puzderiei de partiduțe și mișcări unioniste? De ce cei, în care am investit atâtea speranţe, ne-au trădat (a câta oară!)...? De ce electoratul basarabean degradează. De vină,în mare parte nu este doar electorul simplu ci în cea mai mare parte cei care îl corup, o parte din intelectualitate care tacit sau direct îi susțin pe corupționeri. Într-adevăr, se pare că o parte din intelectualitate l-a cam părăsit pe moș Ion devenit acum mai unionist decât odinioară.

În genere sunt din fire optimist în ce privește viitorul unionist al acestei așchii de popor român (și Dumnezeu vrea ca neamurile să fie unite!) însă văzând comportamentul iresponsabil al liderașilor partiduțelor unioniste simt cum îmi pierd tot mai mult speranța că se mai poate realiza ceva serios (o singură construcție unionistă) pe segmentul de dreapta. Mă uit la comportamentul liderilor partiduțelor unioniste perdante în recentele alegeri. Credeți că își presură cenușă pe cap pentru eșecul zdrobitor. Nici pe departe. Ca și înainte ies cu sfaturi (acumulând doar 0.24% (PNL) și 1.25% (PL) de voturi!) cum de făcut Unirea în cinci, în zece ani, cu critici în adresa celor care au devenit unioniști mai târziu, în urma lor. Priveam deunăzi o emisiune la postul TVR Moldova, la care participau A. Reniță, V. Pavlicenco (PNL) și Ion Ciobanu (PL). Moderatorul îi întreba cu text deschis „De ce nu vă uniți? Aceste alegeri au fost ca un duș rece...". La care cea mai unionistă doamnă (cea care a luat tocmai 0,24%!) a răspuns „Dușul rece duce la călire...". De vreo zece ani (cât există acest partiduț care se identifică cu istoricul partid PNL (diferența e ca între cer și pământ!)) s-a tot călit până a ajuns la 0,24% (3437 de susținători!, pretinzând că sunt vreo 20000 de membri și susținători!). De câte sute de ani vom avea nevoie ca acest partiduț să facă Unirea? Dar câte critici i-a adus această doamnă președinte președintelui Băsescu că nu a susținut-o. El nu l-a susținut nici pe PL fiindcă a văzut din start șansele lor! Nimeni în această emisiune nu și-a pus întrebarea „Dar cum este cu cei peste 30% de unioniști?" care există ca o turmă mare dar fără baci (spre bucuria dușmanilor Neamului). Ce pot să-i spună acești liderași tinerei liceene Lucia Stegărescu, autoarea minunatelor versuri: „Şi lacrimile mă apasă,/ Te rog, măicuță, ia-mă-acasă,/ Mi-e inima însângerată,/ Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată./ Adesea lumea mă întreabă/ – Tu eşti orfana basarabă. / Cea despărțită pe nedrept /De la al mamei sale piept?". Doar maestrul Alecu Reniță mai încerca să-i pună cu picioarele pe pământ pe partenerii de platou.

Realitatea tristă și nedreaptă este că alegerile sunt pierdute, chiar dacă blocul ACUM (așa cum este!) a făcut tot ce ia stat în puteri. Dacă aceste partiduțe unioniste nu le-ar fi încurcat aveau șanse reale să iasă pe primul loc și să se apropie de 40% (doar pe circumscripții din această cauză au fost pierdute 8-9 mandate, dar și numărul absenteiștilor prounioniști ar fi fost mai mic). În acest caz ei ar fi fost cei în drept să demareze formarea guvernării. În realitate, cei care băteau cel mai dur în ACUM acum sunt cei mai „mari adepți ai alianței ACUM cu PDM". Mulți din cei care, fiind înrolați în divizia lui Plahotniuc, atacau dur ACUM, astăzi se dau cu sfaturi, îndemnuri, chiar și amenințări către ACUM să facă necondiționat alianță cu Plahotniuc. Părerea mea (poate fi subiectivă!) este să nu dea atenție tuturor acestor „binevoitori", să procedeze așa cum le dictează cei care i-au ales, să formuleze o serie de condiții clare (de ex. schimbarea procurorului general cu unul adus din afară, scoaterea mai multor structuri de stat (CNA, CNI ș.a.) de sub Plahotniuc, de asemenea, unele ministere de importanță majoră) și să le pună pe masa lui Plahoitniuc, pe care acesta nu le va accepta. Lasă lumea să vadă cine e vinovatul adevărat.

Încă se mai aude canonada ultimelor alegeri – celor mai compromise sub aspectul legalității, moralității alegeri într-un stat aflat chiar în centrul geografic al bătrânei Europe, practic imposibile într-o altă țară din Europa. În general, omul e o ființă foarte ușor dispusă spre corupere. Pentru aceasta a apărut creștinismul și alte religii, pentru a suprima aceste instincte animalice. Spuneam că aceste alegeri au dat naștere la cel puțin trei fenomene grave: fenomenul Șor (opinia unor orheeni și nu numai „A furat dar ne dă și nouă" (a furat miliarde (și mai fură. Experții spun că se pregătește furtul următorului miliard. Din această cauză fostul guvernator al Băncii Naționale a fost plecat!)); fenomenul Plahotniuc care și-a organizat alegătorii în Nisporenii săi (și nu numai!) (puțin ia mai rămas până la „performanțele" lui Brejnev care lua 99,9% din voturi!). Fenomenul Dodon este prezent , în special, în nordul și sudul Republicii. Neavând priză în Capitală unde lumea este mai informată, mai conștientă la pericole, escrocii pleacă în teritorii. Șor și-a făcut Monaco-ul său la Orhei. Plahotniuc – la Nisporeni. Dodon – în nordul Republicii și în Găgăuzia. Priveam deunăzi cu scârbă cum șeful de depozit Dodon (care numai președinte de ditamai țară nu este!) împărțea KaMAZurile primite drept pomană electorală de la Putin și depozitate până după alegeri. A plecat în toate raioanele (Ocnița (55.77%), Briceni (45.26%), Drochia (34.55%), Edineț (33.63%), Dondușeni, Râșcani, UTA „Găgăuzia" (83.3%), Taraclia (80.34%) (observați unde are cea mai mare susținere acest hermafrodit creștino-satanist!) care l-au susținut masiv să le doneze câte un camion cadou electoral (pentru alegerile trecute și pentru cele locale din vară) de la Putin (numit de socialiști asistență rusească). „Rusia ne ajută, ne susține. Cele mai multe mere crescute de Dstra se exportă în Rusia (declara tocmai în momentul când de la vama rusească au fost întoarse 2000 t de mere moldovenești care, ca să vezi, nu mai sunt pe placul consumatorilor ruși fini. În Europa sunt bune, iar în Rusia – nu). Doar cu Rusia ne vedem viitorul nostru" declară ca un papagal Dodon la fiecare întrunire (în realitate, cei mai mari donatori sunt: SUA (cu peste 1.4 mlrd $ (cifră expusă de însuși Dodon la acreditarea noului ambasador!); UE cu peste 1 mlrd Euro, România – cu peste 700 mln Eur). „Slavă lui Igor!" scria pe o tablă într-o școală vizitată de Dodon. „Republica Moldova a mai avut politicieni năuci, care vorbeau mai mult în dodii, dar acesta a luat-o cu totul hăisa. Ce se întâmplă, lume? Priviţi ce este scris pe tablă..." comentează cazul deputata ACUM Maria Ciobanu.

Observați, de cealaltă parte a baricadei pregătirile către alegerile locale sunt în toi. Fideli tezei idolilor lor privind „revoluția permanentă" ei nu se coboară de pe baricade și lucrează pentru următoarea victorie. Ce fac ceilalți de cealaltă parte a baricadei, mă refer, în special de pe segmentul de dreapta? Nimic. Mai au timp ca și în alegerile parlamentare recente. Au venit acești perdanți să bată clopotele și să cheme la închegarea acestei drepte prea răzlețite? Nu. Ei vor veni în alegerile locale și se vor buluci câte 2-5 eurounioniști la un singur mandat de primar. Nu ai cu cine sta de vorbă. Ei nu au nevoie de sfaturi, declară acest lucru în permanență. Dacă îl asculți pe unul din lideri unioniști, toți ceilalți sunt trădători, kgb-ști, cumpărați. Ascultându-l pe altul afli că și primul care ți-a vorbit este trădător, agent kgb, proplahotniuc ș.a.m.d.

Oare nu e clar că toată această clasă politică (care numai clasă politică n-o poți numi astăzi!) trebuie să se retragă și să facă loc unei noi elite politice. Într-o situație similară în a. 2000 dnii M. Rusu (președinte PL), V. Muravschi (președinte PNȚCD) erau gata să se retragă, făcând loc noii elite politice (cu regret acea nouă elită politică nu a fost la înălțime). Vor fi cei actuali măcar la înălțimea celor doi lideri politici?
 Dă-le Doamne clarviziune și luciditate.

                                                                                                              RGN

vineri, 28 decembrie 2018

Valeriu Dulgheru: BASARABIE ÎNCOTRO ?!

„Prin unire cresc lucrurile mici,
 prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari"
 (Emil Cioran).

Suntem în ultimele zile ale Anului Centenar. A fost un an plin de evenimente unioniste: marșul unionist Alba Iulia – Chișinău, marșul centenar de la 25 martie, marșuri unioniste, proteste împotriva oligarhiei, Marea Sărbătoare Centenară de la Alba Iulia.

Dar cel mai mare eveniment unionist din acest an î-l consider faptul semnării Declarațiilor de Unire cu România de către 166 de autorități locale, municipii, consilii raionale, 11 organizații printre care și Universitatea Tehnică a Moldovei, 37 comune, municipii și consilii județene din România, 3 organizații de peste hotare. Toată stima și adâncă considerațiune celor de la Parcova în persoana primarului Marcel Snegur, care au fost spărgătorul de gheață în acest proces. Toată stima autorității locale de la Cimișlia, personal primarului Gheorghe Răileanu, care a fost primul oraș semnatar al Declarației de Unire. Aceasta este o demonstrație a faptului că unionismul a devenit mai pragmatic. Faptele contează mult mai mult decât declarațiile oricât de frumoase ar fi ele. De menționat faptul că aceste semnături se datorează parțial și Sfatului Țării 2, fondat cu doi ani în urma (oricare ar fi opinia unora!), și activităților duse de tineri în cadrul Caravanei Unirii, de asemenea, ajutorului acordat de România localităților basarabene pe parcursul ultimilor ani, multe din ele semnatare ale Declarației de Unire.

Fiind de la Universitatea Tehnică a Moldovei vreau să declar că Universitatea a participat activ la organizarea mai multor evenimente centenare unioniste în acest An Jubiliar. În primul rând în februarie profesorii UTM au semnat o declarație de susținere a primarilor semnatari atunci când mankurtul Dodon a început să-i persecute. Pe 24 martie 2018 la UTM a fost organizat un frumos eveniment centenar care a finalizat cu semnarea de către 296 de profesori, academicieni, decani a Declarației de Unire cu România. De menționat că până în prezent UTM este unica instituție de învățământ superior care a semnat această Declarație.

Pe 20 mai 2018, în cadrul Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS", a organizat împreună cu autoritățile locale Costești, Ialoveni un frumos eveniment cultural unionist „Hora care ne unește!" cu participarea unui număr mare de colective artistice (în mare parte de copii) din Basarabia (inclusiv din sudul Basarabiei din actuala Ucraină!) și România.

Pe 24 noiembrie 2018 a organizat un frumos eveniment cultural „Centenar Autumnal" cu participarea excelenței sale ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță, a mai multor personalități din Basarabia și România.

Pe 1 decembrie 2018 a organizat un grup de profesori ai Universității Tehnice a Moldovei care a participat în mod organizat la marele eveniment unionist de la Alba Iulia.

La nivel guvernamental România a promovat activ mai multe proiecte:
 -          Interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României;
 -          Gazoductul Ungheni-Chișinău;
 -          Autostrada „Unirea" ș.a.

Acestea au fost cele mai importante acțiuni unioniste în acest An Centenar. Dar cu regret a fost și Anul celei mai mari dezbinări între unioniști. „Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari" spunea marele filozof Emil Cioran. Este un mare adevăr, confirmat din păcate de propriile noastre greșeli. Atât de mari și deciși am fost în anii 90 și atât de mici și indeciși suntem acum, în acest An Centenar, în ajunul alegerilor parlamentare cruciale.

Ce ne așteaptă în anul viitor? Alegerile parlamentare care sunt cruciale. Din păcate este prima dată de la 90' încoace când unioniștii nu vor fi reprezentați în parlament de o forță unionistă. Este regretabil că s-a ajuns la această tristă stare cauzată doar de elitele politice unioniste. Curentul unionist este în continuă creștere. A depășit cota de 30%. Dar unde sunt liderii care ar trebui doar să culeagă aceste roade?

Referitor la Convenția EuroUnionistă. Mi se par pripite și neargumentate etichetările venite în adresa acestui bloc eurounionist, care ar fi putut să-i reprezinte plenar pe unioniști în viitorul parlament, acumulând cele vreo 10-15% tradiționale de voturi unioniste. Acest bloc ar fi putut culege aceste roade dacă le-ar fi reușit să unească toate așchiile liberale unioniste (PL, PUN, PLR). Fără aceste partiduțe liberale (așa cum sunt ele!) blocul „Convenția EuroUnionistă" nu are nicio șansa de succes. Cu atât mai mult acum când unul din cele 2 partide componente, este vorba de PNL, a părăsit această Convenție și s-a lansat de unul singur. Mă întreb: ce se întâmplă în capul liderilor acestui partid când în alegerile de toate nivelurile (ultimul fiind localele din vară unde au luat tocmai 0,17%!) ei nu depășesc 1% de voturi ale susținătorilor. Să fie doar un bussines sau e ceva mai serios la mijloc?

Când Partidul Liberal (cred grație noului președinte D. Chirtoacă) a aderat la Blocul Electoral ACUM, segmentul eurounionist a răsuflat mai ușor. Orice coalizare a forțelor eurounioniste este bine venită și așteptată de electoratul eurounionist, în special acum când este atât de mare presiunea binomului „Plahotniuc+Dodon". Însă nu a trecut nicio săptămână de la mariajul liberalilor cu ACUM și deja a fost anunțat divorțul pe motivul împărțirii incorecte a circumscripțiilor. O doză de adevăr este la mijloc (poate și cei din ACUM trebuiau să fie mai flexibili!) însă nicicum acesta nu trebuia să ducă la divorț. Putea fi privită ca o mică ciondăneală, supărare, cum se întâmplă în toate familiile, dar nu de ajuns la divorț. „Se urca Basarabia pe cruce si cuie pentru ea se pregătesc,/ Și primăvara jale ne aduce și plânge iarăși neamul Romanesc./Noi n-avem niciun drept le fericire, mereu în casă moare cineva..." spunea marele poet român cu rădăcini basarabene A. Păunescu. Mereu în casa noastră (a unioniștilor !) moare cineva.

Încerc să analizez la rece această situație ambiguă a liberalilor. În primul rând ei s-au urcat în trenul ACUM cu mare întârziere (vina este totalmente a fostului președinte M. Ghimpu!), în ultimul vagon, din mers, când multe lucruri erau deja puse la punct. În acest caz puteau și ei, ca și alte componente liberale ale Blocului ACUM, să vină cu mai puține condiționări. Întotdeauna l-am susținut pe tânărul Dorin Chirtoacă și l-am considerat un potențial lider al tuturor forțelor unioniste unite. Însă prea mult a întârziat decizia lui de a se plasa în această funcție. Chiar și alegerea domniei sale în fruntea PL-ului s-ar fi putut întâmpla în luna septembrie când fusese stabilită ziua Congresului ordinar al Partidului. De ce a acceptat transferarea acestei zile cu trei luni mai târziu, pentru 1 decembrie? Trei luni de zile pierdute, trei luni în care s-ar fi putut realiza ceva serios pe segmentul unionist. Dimpotrivă, în aceste trei luni de tărăgănări PL-ul l-a pierdut pe Valeriu Munteanu, un foarte bine pregătită personalitate. Cea mai bună soluție ar fi fost uitarea tuturor supărărilor, debarasarea de orice etichetări de trădători, dușmani în adresa foștilor săi colegi liberali, astfel reușindu-se unirea în jurul său a tuturor așchiilor liberale cu șanse reale să treacă barajul de 6%, chiar să acumuleze tradiționalele 10-15%. Chemarea acum a lui D. Chirtoacă la unirea tuturor unioniștilor este mult întârziată. Componentele PUN, PLR deja au aderat necondiționat la ACUM, nu le mai poți aduce în noua construcție, timp nu a mai rămas deloc. Tărăgănarea acestui proces, care trebuia să fie demarat în vară, sau cel puțin după Congresul PL din septembrie, ne costă pe toți unioniștii. Trenul electoral deja s-a pornit. Lansarea Partidului Liberal de unul singur în alegeri este o mare greșeală. Prin ceea ce au făcut se prezintă ca un partid victimizat. În această postură de victimă Partidul Liberal consideră că toți unioniștii vor veni la ei, îi vor vota. Este o mare greșeală, un truc ieftin. Electoratul unionist în mare parte se va orienta acolo unde va fi sigur că votul lui nu va ajunge la Dodon și Plahotniuc. Acum este mare riscul de a face cadou binomului Plahotniuc+Dodon cele vreo 5% potențiale voturi. O reformatare a dreptei este posibilă doar după alegeri (din păcate).

Nu-i înțeleg de loc pe unii care insistă pe susținerea lui M. Ghimpu și D. Chirtoacă în aceste alegeri. Un calcul elementar arată că nu au nicio șansă să treacă barajul electoral. Să ne aducem aminte cât a luat M. Ghimpu în alegerile prezidențiale, tocmai 1.8%. Să nu ne învețe oare greșelile anterioare. Am mai avut astfel de cazuri în scurta istorie modernă. Iu. Roșca a fost urmat de unii până chiar la marginea gropii. S-a întâmplat și cu alte partide unioniste defuncte. De ce insistăm să călcăm de fiecare dată pe o nouă greblă. Ca și cele vechi o nouă greblă ne poate face doar cucuie. Mă uitam zilele trecute la o emisiune televizată la care talimbul Dodon își bătea joc de unioniștii care nu pot să se unească, reconfirmând că dacă ajunge la putere îi va scoate în afara legii. Iată ce ne așteaptă pe noi, unioniștii. Chiar atât de miopi să fim cei care ne considerăm mai bine pregătiți decât omul de rând?

Cei de făcut în această situație? Cel mai important este să rămânem la suprafață, să facem tot posibilul să nu ne înecăm, să nu ne ducem la fund. Să folosim toate căile de a câștiga pe circumscripții. În acest sens într-un fel salut crearea unei liste electorale de candidați independenți susținuți de Sfatul Țarii 2, dar care să fie una scurtă, constituită doar din personalități cu șanse reale de a câștiga pe circumscripții. Consider absolut inadmisibilă lupta a candidaților unioniști (de pe această listă, de pe lista ACUM, acum și de pe lista PL) pe aceeași circumscripție. Luptele fratricide, oricare scop nobil ar urmări, sunt până la urmă dăunătoare, în primul rând, pentru cauza eurounionistă. Pe parcursul acestor aproape 30 de ani am avut exemple multiple de acest gen. La ce a dus lupta fratricidă între PPCD și PFD (mă refer nu numai la liderii lor)? La dispariția ambelor partide unioniste. La ce a dus lupta fratricidă între PL și PLDM (cu toate rezervele față de Filat care prin comportamentul său arogant a trădat cauza națională și l-a adus la putere absolută pe Plahotniuc)? Astăzi ambele partide nu mai există ca forțe decizionale. Orice război fratricid are un final prost. De aceea vor trebui evitate cu orice preț luptele fratricide pe circumscripții.

Cu această ocazie mă adresez celor din conducerea blocului ACUM să fie mai flexibili și să se pătrundă de gravitatea momentului. Să nu admită etichetări și atacuri la persoane unioniste. Există personalități care nu se vor regăsi pe listele ACUM, dar care ar putea să asigure câștigul pe unele secții de votare. Dar tocmai acesta este cel mai important. De ex. pe una din circumscripțiile din Chișinău ar putea candida tânărul Vlad Bilețchi care a demonstrat prin fapte unionismul, nu doar l-a declarat. De asemenea, pe circumscripția Cimișlia unicul candidat al dreptei – centru dreptei ar trebui să fie Gheorghe Răileanu, actualul primar care prin acțiunile sale a demonstrat expres poziția civică. Oricare altă candidatură a ACUM pe această circumscripție este contraproductivă cauzei naționale. Acești candidați, fiind susținuți și de ACUM, au șanse reale de a câștiga în fața candidaților Binomului. Aceeași conduită vor trebui s-o accepte și candidații de pe lista Sfatului Țării 2, din păcate și de pe potențiala listă a liberalilor.

Referitor la Binom. Indiscutabil, Dodon este creatura lui Plahotniuc. Acest lucru s-a văzut foarte clar în alegerile prezidențiale. Va mai amintiți de megabanerele instalate pe drumurile Republicii, pe o parte a căruia era plasată reclama lui Dodon „Dodon președinte", iar pe cealaltă parte – reclama lui Plahotniuc „Împreună suntem puternici". Într-adevăr, împreună ei au fost puternici. Cu ajutorul aparatului administrativ, finanțării rusești exorbitante, prin fraudă electorală Dodon a fost făcut președinte. Ulterior au urmat o serie de acțiuni concertate de Binom: modificarea Legii electorale făcută de cei doi; formarea circumscripțiilor electorale în favoarea Binomului; de asemenea, totala inactivitate a lui Dodon pe problema întoarcerii Miliardului furat. În acești doi ani de președinție el a demonstrat cu lux de amănunte cui îi slujește. Să atragem atenție la faptul cât de ușor Dodon se lasă suspendat din funcție, chiar și ultimul caz când a fost promulgată controversata hotărâre de organizare a referendumului privind reducerea numărului de parlamentari până la 61.

Referitor la relațiile dintre Dodon și Plahotniuc ceva timp în urmă se făcea aluzie la jocul pisicii cu șoarecele. Atunci Dodon a precizat: se va vedea cine va fi pisica. După ultimele declarații și acțiuni (de creare, după modelul lui Putin, a unei mișcări populare „Președinte puternic", de chemare la Revoluție după alegeri dacă le va pierde, dar și din sondaje în care Dodon apare cel mai puternic pe fundalul slăbiciunii celorlalți actori politici) Dodon se pare că a întrat în rol și dorește să fie pisica. Putin, care după ultima înfrângere – pierderea bisericii ucrainene, catalogată de o revistă germană drept începutul căderii imperiului, se pare că va merge vabank, î-l va susține masiv pe Dodon să câștige alegerile parlamentare, după care să realizeze varianta rusească de federalizare a Republicii, care va fi un prim pas spre realizarea proiectului lui Putin „Novorossia". În scopul lor murdar vor folosi la maxim etniile conlocuitoare, în primul rând pe cea găgăuză.

Toate lepădăturile și scursurile își permit acest comportament față de unioniști fiindcă suntem slabi, suntem conduși de liderași ranchiunoși care nu pot face „unirea unioniștilor", să nu mai vorbim de Marea Unire, suntem priviți de acestea drept niște gâze unioniste care oricând pot fi strivite. Vă mai amintiți cum deputații transnistreni din primul parlament votau corect de frica străzii. Acum nu mai au nicio frică, nici un respect față de cei peste 82% de autohtoni români moldoveni, mulți dintre care însă fac parte din specia nevertebratelor, adică sunt fără coloană vertebrală. Peste 82% suntem dominați de minorități agresive (găgăuză (4,0%), rusă (4,75%) ș.a. Unde ne este mândria națională Domnilor?! La 1918 țăranul român basarabean considerat de șovinii ruși prost, ignorant, s-a aflat la înălțime, a susținut Unirea. Astăzi se vinde ușor unor intruși (gen Șor, Plahotniuc, Dodon), care numai binele nu i-l doresc.

Mie rușine de moștenirea pe care o lasă generația noastră (din anii 90') tinerei generații, copiilor și nepoților noștri. Dar există speranța că Unirea totuși va fi, fie și cu concursul factorilor externi. Este important să ne menținem la suprafață, să nu fim striviți complet de tăvălugul binomului „Plahotniuc+Dodon". Situația geopolitică din regiune ar putea să ne fie de ajutor pentru cauza ReUnirii așa cum s-a mai întâmplat la 1859, când Rusia a pierdut războiul din Crimeea, și la 1918, când cele 3 imperii – otoman, austroungar și rus, s-au destrămat.


Să ne ajute Dumnezeu, să ne lumineze mințile la intrarea în cabinele de vot, să alegem grâul de neghină.

luni, 19 februarie 2018

"...am reusit sa organizam o diversiune in Senat.”


“Aşa numita problemă basarabeană a apărut îndată după Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, la 27 martie 1918, cu toate că puterile occidentale au recunoscut acest fapt prin Tratatul de la Paris din 1920. Pe parcursul mai multor ani regimul sovietic a organizat prin intermediul unei ample reţele de spioni şi terorişti diverse acţiuni antiromâneşti în Basarabia precum au fost aşa numitele “răscoale ţărăneşti” (fără ţărani!) de la Hotin (1919) şi Tatarbunar (1924).
Acest fapt îl confirm şi Cr. Rakovski în telegram din 13.01.1921 trimisă lui V. I. Lenin: “După unele eforturi colosale, precum şi unele eşecuri, am reuşit să organizăm activitatea ilegală din România, în special în Basarabia. Drept rezultat au fost aruncate în aer două poduri şi am reuşit să organizăm o diversiune în Senat” [6, p.49]. În telegram din 14.06.1921 G. V. Cicerin sublinia: “Trebuie avut în vedere că noi n-am recunoscut anexarea Basarabiei de către România şi atunci când vorbim despre Basarabia noi o considerăm o regiune ocupată” [6, p.45].”

ISTORIA REPUBLICII MOLDOVA

Autor Valeriu Dulgheru

Chişinău, 2018




Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.