Miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Politehnica Timișoara, joc din cadrul etapei a 5-a din Liga Zimbrilor. Jocul va fi arbitrat de Claudiu Gorina și Florin Melencu (ambii din Craiova), iar observator FRH va fi Victor Sighicea (Râmnicu Vâlcea).
Echipa din Timișoara s-a întărit în vară, după ce o
făcuse și în anii precedenți. Rezultatele grupării din Banat sunt foarte bune în
acest start de sezon, cu trei victorii și o remiză în campionat (subliniem aici
victoria cu Dinamo), cu un loc trei în Supercupa (victorie la CSM București și
eșec cu Dinamo). Timișorenii joacă și în EHF European Cup, ei urmând să
întâlnească pe Granitas Karys Kaunas în 24 și 25 octombrie (turul II, ambele
meciuri pe Bega). Granitas, o echipă de care ne aducem cu drag aminte, fiind
învinsa HC Minaur în finala celei de-a doua cupe europene câștigate de
băimăreni.
Minaur a jucat duminică împotriva Stelei în Cupa
României, s-a calificat mai departe și privește cu un optimism moderat meciul
cu Poli. Cu un joc bun și cu aportul publicului se poate obține un rezultat
care să ne mențină în partea de sus a clasamentului.
Lotul
CS Minaur Baia Mare (4 meciuri în LZ)
Portari: 16. Darius Makaria (4/0), 12, Cristian
Sîncu (1/0), 99. Barna Buzogany (4/1)
Extremă stânga: 15. Milan Kotrc (4/6), 52. Lucas
Sabou (3/6), 24. Dragoș China
Inter stânga: 6. Tudor Botea (3/5), 66. Ovidiu
Ardelean (3/2), 13. Edin Klis (3/9), 44. Roberts Rancans (4/4), 98. Adrian
Florin Breban
Centru: 35. Erik Leonard Pop (3/3), 25. Hugo Anton
Forsberg (4/12), 7. Mario Racolța
Inter dreapta: 4. Alexandru Stanciu, 29. Antonio
Bordeanu (4/18)
Extremă dreapta: 9. David Pavlov (4/16), 5. David
Moldovan, 23. Mamadou Diocou Lamine (4/21)
Pivot: 3. Robert Nagy (4/9), 51. Viorel Fotache
(4/3), 18. Ștefan Mark Adoreanu Kraiger (1/0), 19. Kristian Turmo Lornstad
(4/2)
Oficiali: Nuno Miguel de Melo Farelo, Mihai Bușecan,
Sebastian Albu, Răzvan Pop, Raul Nistor
Lotul
echipei SCM Politehnica Timișoara (4 meciuri în LZ)
Portari: 1. Bernardo Sousa, 12. Antin Terekhov (1),
16. Claudiu Ionuț Pal
Jucători de câmp: 7. Alexandru George Andrei (3),
10. Theodoros Boskos (23), 11. Zakhar Denysov (18), 13. Alves Thiago Ponciano
(13), 15. Marius Sadoveac (10), 17. Paolo Kraljevic (6), 19. Lukasz Rogulski
(1), 20. Andras Szasz (6), 30. Artem Kozakevych (8), 33. Valentino Ravnic (13),
34. Cristian-Stelian Fenici (2), 41, Răzvan-Cristian Trif (1), 54. Kristoffer
Gjelsvik, 77. Risto Vujacic (14), 88. Antonio Ljubic (1)
Oficiali: Florin Octavian Sărăndan, Alexandru Nae,
Andrei Păiuș, Christian Victor Zembrod (antrenor George Buricea)
Etapa
a 5-a:
Dinamo București – CSM Vaslui 31-22
CSM Constanța – Potaissa Turda (marți, 13 octombrie,
18.00)
CS Minaur Baia Mare – SCM Poli Timișoara (miercuri,
14 octombrie)
CSU Suceava – CSM București (duminică, 18 octombrie)
HC Buzău – Univ. Cluj Napoca (duminică, 18
octombrie, 18.00)
Steaua București – Teutonii Ghimbav (luni, 19
octombrie, 18.00, TVR Sport)
Clasament
1.Dinamo București – 8p (143-122) – 5
2.Poli Timișoara – 7p (120-109) – 4
3.CSM București – 6p (144-124) – 4
4.CSU Suceava – 6p (119-110) – 4
5.CSM Vaslui – 6p (137-137) – 5
6.Minaur Baia Mare – 5p (117-99) – 4
7.CSM Constanța – 4p (109-98) – 4
8.Potaissa Turda – 4p (95-96) – 4
9.ACS HC Buzău – 2p (118-129) – 4
10.U Cluj Napoca – 2p (96-117) – 4
11.Steaua București – 0p (104-123) – 4
12.Teutonii Ghimbav – 0p (120-158) – 4
Etapa
a 6-a
Vineri, 23 octombrie: CSM București – CSM Constanța (19.30, TVR Sport).
Sâmbătă, 24 octombrie: Teutonii – HC Buzău, CS Minaur – CSU Suceava.
Duminică, 25 octombrie: Univ. Cluj – Dinamo.
Miercuri, 28 octombrie: Poli Timișoara – Vaslui (18.00, TVR Sport).
Joi, 29 octombrie: Potaissa –
Steaua (18.00).
Cristi
SOMEȘAN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu