de Gheorghe Pârja
Scriam cu puțin timp în urmă că am întârziat la
întâlnirea cu fabuloasa lumină a culorilor și a liniilor metafizice ale
pictorului, graficianului și scenografului Vasile Jurje. Încet, încet mi-am apropiat
universul plastic al unui artist cu o notă particulară. Umbra involuntară a
necunoașterii mele a început să dispară și să se arate în toată frumusețea profilul unui creator polivalent,
ziditor de noutăți pe mai multe paliere ale artei. Domină cu izbânzile dumisale
trei domenii care l-au consacrat. De altfel, acest text se putea numi scurt și
convingător: scena, simeza și cartea. Scena, deoarece profesia de scenograf,
care l-a purtat prin mai multe teatre din țară, a onorat-o cu multă iscusință.
Că a fi scenograf într-un teatru, aprecia criticul literar Ion Papuc, presupune
o vastă cultură, o erudiție a diverselor epoci istorice și o cunoaștere amplă a
vieții. Condiții pe care scenograful Vasile Jurje le-a împlinit lăsând o urmă
care-i poartă numele în domeniul artei teatrului.
Ca artist plastic, este partea personalității care
îl așază printre maeștrii penelului și graficii din ultimele decenii. S-a spus
despre autor că se află într-o continuă duplicitate. Dacă și-a instaurat o bună
parte a vieții în lumea mirifică a teatrului, pictura l-a însoțit până în ziua
de astăzi. Mai nou, l-am descoperit pe artistul Vasile Jurje în lumea
cuvântului. Ca autor al unor cărți exemplare. Colțul de stâncă agățat de
șevalet a prins grai, o altă călătorie spre descifrarea lumii. Dar îndemnul
spre scris al autorului datează din pruncie, când a participat cu succes la
unele concursuri școlare, unde a primit certificatul certitudinii. Numai că
zeița artei culorilor a fost mai convingătoare. Dar nu până la capăt.
În ultimii ani, Vasile Jurje ne-a dăruit câteva
cărți remarcabile. Da, Ut pictura poesis! Cugetarea horațiană m-a dus cu gândul
la un maestru al meu, pictorul și poetul Gheorghe Chivu, care a probat-o cu
prisosință. Pentru artistul polivalent, cu reședință de Cicârlău, fabuloasa
lume a satului i-a fost un imbold pentru o imaginație provocatoare. Mi-am dat
seama că pentru el scrisul a fost o armată de rezervă, bine instruită, care a
fost chemată pe tărâmul estetic când a fost nevoie de o victorie certă. Iar
autorul nostru a învins și în scris. S-a bucurat, pe bună dreptate, de
aprecierile confraților. Și ale cititorilor. Comentatori avizați și-au exprimat
păreri constructive despre cărțile lui.
Dacă teatrul este oglinda firii, epicul este puterea
realității. Aceea trăită, dar mai ales cea imaginară. Când Vasile Jurje a
conceput o lume nouă, cea a simezei cuvântului, o sintagmă, în care l-am
regăsit, a pornit de la universul trăit, povestit și poate închipuit. Criticul
Ion Papuc, o autoritate în observarea lumii literare, îl decupează cu argumente
din rândul autorilor deschizători de drum. Epica fantastică a autorului nostru
este apropiată, fără emoție, de cea a lui Vasile Voiculescu. Se încumetă
criticul să facă trimiteri și la proza lui Mircea Eliade. Dar mai sigur, Vasile
Jurje descinde din prozatorul Pavel Dan. Scriind prefața la cartea “Moara
pisicii albe”, Ion Papuc crede că „Indiferent de ce a făcut autorul acesta în
domeniile sale predilecte de o viață – scenografie, pictură -, cu această carte
nu avem decât a regreta că nu s-a consacrat mai mult literaturii decât acum
spre finalul vieții, dar în arte nu cantitatea contează, ci calitatea, proba
unui remarcabil talent, iar acesta este plenar în paginile cărții.”
Maria Gârbe, cu o viață trăită între cărți, cu un
rafinat simț critic, apreciază că: Scrierile lui Vasile Jurje pot fi citite în
momentele de relaxare, dar și dintr-o motivare a cunoașterii, printr-o detașare
de realitatea imediată, chemându-te spre o călătorie în cronologia biografică a
unui om de cultură și artă, cât și a atmosferei ce a însoțit traseul său
profesional și de viață.” Profesorul Vasile Leschian, avizat comentator al
fenomenului literar, apreciază că: „În povestirile sale, Vasile Jurje
fluidizează situații epice, punând accentul principal pe întâmplări exemplare,
excepționale, insolite, într-o aglutinare crescândă, densă, sinuoasă uneori,
marcate de doza necesară de imprevizibil și suspans”.
Îi mai remarcă știința construcției epice,
articulată solid, cu o intrigă derulată credibil, condusă într-o regie fluentă.
Ce să mai spun eu? Că am descoperit un artist învingător, cu o biografie
artistică tumultuoasă, dar cu reușite ziditoare. Creația epică, pe care am
definit-o prin sintagma din titlu, simezele cuvântului, mi se pare o împlinire
certă a unui artist complex.
