Se afișează postările cu eticheta comunicate de presă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunicate de presă. Afișați toate postările

joi, 22 iunie 2017

Comunicate de presă

 Invitație sesiune de informare potențiali beneficiari ai Programului de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, Baia Mare, 27.06.2017, Consiliul Județean Maramureș


În data de 27 iunie 2017, Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, prin Secretariatul Tehnic Comun de la Budapesta, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, va organiza o sesiune de informare cu privire la apelurile deschise în prezent.
Evenimentul va fi găzduit de Consiliul Județean Maramureș în Sala „Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare, str. Gh. Șincai nr. 46, începând cu ora 9:30.
Obiectivele şi priorităţile Programului de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020 sunt:
Obiectivul tematic 3: Promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric
Promovarea culturii și istoriei locale cu accentuarea funcţiei de turism
Obiectivul tematic 6: Protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea impactului acestora
Utilizarea sustenabilă a mediului în zona transfrontalieră - conservarea resurselor naturale, acțiuni de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și poluare a râurilor
Obiectivul tematic 7: Îmbunătățirea accesibilităţii regiunilor, dezvoltarea rețelelor și sistemelor de transport și comunicare sustenabile și rezistente la fenomenele climatice
Prioritatea 1: Dezvoltarea infrastructurii de transport în vederea îmbunătățirii mobilităţii persoanelor și bunurilor
Prioritatea 2: Dezvoltarea infrastructurii pentru tehnologiile de informare şi comunicare și a schimbului de informații
Obiectivul tematic 8: Provocări comune în domeniul siguranței și securității
Prioritatea 1: Sprijinirea activităților comune pentru prevenirea dezastrelor naturale și antropice precum și acțiuni comune în situațiile de urgență
Prioritatea 2: Sprijinirea dezvoltării în domeniul sănătăţii.
Participarea este deschisă tuturor potențialilor beneficiari ai programului din județul Maramureș, în limita numărului de locuri disponibile. Evenimentul se va desfășura în limba română, conform agendei preliminare atașată prezentei.
Persoana de contact pentru acest eveniment din partea Secretariatului Tehnic Comun al Programului este doamna Roxana Damian, manager program. Pentru înregistrarea la eveniment și orice alte detalii, va rugăm să o contactați la adresa de e-mail roxana.damian@szpi.hu și/sau telefon +36 122 43 261, mobil: +36 30 355 05 63.
Mai multe detalii despre apelurile deschise pot fi accesate pe pagina web a Programului https://huskroua-cbc.eu la secțiunea „Calls”.


                                                                                CJ MM

miercuri, 27 aprilie 2016

Comunicate de presă CJ MM

Zilele Maramureşului – sub semnul costumului tradiţional

 Dacă prima ediţie a Zilelor Maramureşului s-a desfăşurat sub semnul multiculturalismului, în acest an, genericul sub care se derulează întreaga manifestare este dedicat costumului tradiţional. Aceasta şi pentru că, în acest an, ziua de 8 mai reprezintă Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România, iar tematica simpozionului de deschidere a sărbătorii este dedicată acestui subiect. În cea de-a doua zi a sărbătorii, se va organiza o paradă a portului popular, care va porni de la Consiliul Judeţean Maramureş, va străbate Centrul Vechi şi Parcul Regina Maria, ajungând la Muzeul Satului unde, pe scena din amfiteatru, va avea loc o paradă a modei cu creaţii de inspiraţie etno, ale cunoscutei creatoare Doinei Levintza.
La parada, organizată de artiştii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania Baia Mare, care va începe sâmbătă 7 mai 2016, la ora 17.00, sunt invitaţi toţi care au costume tradiţionale şi doresc să li se alăture. Costumele care vor fi purtate de artişti sunt încărcate de simboluri şi poveste, ele aparţinând unor nume care au făcut istorie în folclorul maramureşean: Valeriu Buciu, Nicu Moldovan etc.


                                                                        Biroul de presă