- Ce bine e sa faci dragoste, cand copiii sunt la scoala!- Dar tu nu ai copii si nici nevasta.
luni, 2 octombrie 2023
Gluma zilei - Ce bine este!
- Ce bine e sa faci dragoste, cand copiii sunt la scoala!- Dar tu nu ai copii si nici nevasta.
miercuri, 11 mai 2022
S-a încheiat prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare
La 10 mai s-a încheiat prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Urmează procesarea cererilor depuse, iar la data de 27 mai se vor afișa la unitățile de învățământ listele cu copii care au fost înscriși.
În perioada 31 mai – 7 iunie, se va desfășura cea de
a doua etapă de înscriere a copiilor, iar la data de 10 iunie se vor afișa
listele.
Orice ajustări necesare, orice alte situații se vor
rezolva în perioada 1-8 septembrie 2022.
GDL
luni, 30 august 2021
ÎPS Andrei: „Copiii ar trebui crescuți în frica Domnului, încât moravurile păcătoase să nu-i cuprindă”
În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 29 august 2021, zi în care este sărbătorită și Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat că astăzi ne sunt prezentate două personaje contradictorii: „Irod Antipa, un rege desfrânat, slab și vicios” și „Sfântul Ioan Botezătorul, un proroc puternic și mărturisitor”.
Plecând de la cele două exemple, Mitropolitul Clujului a vorbit despre lipsa de educație spirituală și despre responsabilitatea Familiei, Școlii și a Bisericii în formarea tinerei generații, de care va depinde viitorul neamului românesc, al Europei și al lumii întregi, titrează Radio Renașterea.
„Evanghelia de astăzi vrea sa ne învețe că încă de când sunt micuți, copiii trebuie crescuți în frica Domnului, încât moravurile îndoielnice, păcătoase sau triviale să nu-i cuprindă. (…) Familia, Biserica și Școala au o mare datorie față de copii și tineri, față de viitorul acestui neam și al omenirii. De mici, aceștia trebuie aduși la biserică. Ne-am aștepta ca eficiența orei de religie să fie mult mai mare, adică Familia împreună cu noi, cu Biserica, și cu Școala să ne dăm mâna și să-i formăm pe copii. Lucrul acesta este greu, e adevărat, dar atât cât ne ajută Dumnezeu, să încercăm să-i educăm pe tineri și să facem ca viitorul neamului românesc, viitorul Europei și al întregii lumi să fie unul frumos, unul creștin, cu oameni educați și care au preocupări de natură duhovnicească”, a spus ierarhul.
La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. În ciuda vremii ploioase, mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu.
Sursa: NapocaNews
joi, 19 martie 2020
Bătrânii și bolnavii cu afecțiuni cronice izolați acasă, tinerii și cei în putere la serviciu?
joi, 10 octombrie 2019
România - Norvegia, gata să bată recordul de asistenţă la un meci în care doar copiii au acces pe stadion!
sâmbătă, 15 iunie 2019
Copii, bucuraţi-vă de vacanţă şi copilărie!
miercuri, 19 iulie 2017
Dragi părinți, dați-l în morții lui de telefon!
90% dintre copiii care au părinți care tot freacă telefonul devin instabili emoționali. Așa zice studiul.
Specialiștii i-au dat un nume acestei dependențe de mobil: nomofobia. Adică din englezescul no mobile phone phobia. Care înseamnă, în esență, frica de a rămâne fără telefon. Ați simțit nuanța? Adică fobia nu există în raport cu dorința de a face ceva, și anume să freci telefonul ăla toată ziua de să îl ia dracii, ci cu lipsa acestui frecat, căci, evident, ne este frică să nu ne pierdem telefonul pentru că ne este groază să nu avem ce freca.
joi, 1 iunie 2017
Rezultatul capitalismului: Avem trei milioane de copii în România. 57.000 sunt în orfelinate și aproape un milion au părinții plecați în strainatate!
14.323 de cazuri de abuzuri asupra copiilor au avut loc în 2016 în România
Peste 600 de copii au fost abuzați sexual, 360 de propriii părinți; În doar 294 de cazuri s-a început urmărirea penală asupra agresorului
700 de bebeluși au fost părăsiți la naștere în maternități, în 2016
3.250 de copii erau adoptabili, la mijlocul anului trecut; Doar 1.800 de familii aveau atestat pentru adopție
duminică, 28 mai 2017
Poezii pentru copii de Marian HOTCA
Mi-am zis eu în gândul meu,
Seamănă mai mult cu-n soare
Dezmierdat de-un curcubeu!
vineri, 24 martie 2017
PĂRINŢI: "NU SEXUALIZAŢI MINTEA COPIILOR VOŞTRI" !
joi, 16 februarie 2017
Scriitorul Alexandru Petria: Amendați părinții cu copii la mitinguri!
marți, 14 februarie 2017
Protecţia Copilului a fost sesizată cu privire la copiii care au participat la proteste
vineri, 23 decembrie 2016
Scrisori autentice ale unor copii către Dumnezeu
- “Dumnezeu! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.”
- “Niciodată n-aş fi crezut că movul se potriveşte cu portocaliul, până ce n-am văzut apusul de soare, pe care l-ai făcut marţi seara. A fost tare mişto…”
- “La şcoala de duminică ni s-a explicat ce şi câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?”
- “De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?”
- “Pentru balul mascat vreau să mă îmbrac în drac. Nu-i bai, nu?”
- “Tu chiar aşa ai proiectat girafa, sau din greşeală a ieşit aşa?
- “De ce laşi oameni să moară şi tot faci alţii în loc? N-ar fi mai simplu să-i laşi în viaţă pe ăştia?”
- “Dumnezeule! Că ai făcut mai multe religii, e OK, dar cum de nu le încurci între ele?”
- “Tu ştii despre lucruri înainte să fie inventate?”
- “Bunicul a spus că Tu deja erai când a fost el copil. Cât de vechi eşti?”
- “Îţi mulţumesc pentru frăţior, dar eu m-am rugat pentru un căţel.”
- “Cât timp am fost în vacanţă, tot timpul a plouat şi tăticul a fost tare nervos şi a spus nişte lucruri despre Tine,… dar te rog să nu-i faci rău!”
- “Te rog să-mi trimiţi un ponei. Până acum nu ţi-am cerut nimic. Poţi verifica.”
- “Cum se poate ca pe vremuri atâtea minuni ai făcut şi acum nu-i nici una? Cum se poate, ca în ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.”
- “Doamne, Te rog, să mai pui o sărbătoare între Crăciun şi Paşte!”
- “Poate Cain şi Abel nu s-ar fi omorât, dacă aveau camere separate. La noi, cu frate-meu funncţionează…”
- “Pun pariu că e foarte greu să-i iubeşti pe toţi de pe pământ. Noi suntem doar patru în familie şi câteodată ne mai certăm.”
















