Se afișează postările cu eticheta decese. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decese. Afișați toate postările
miercuri, 8 aprilie 2020
Coronavirus în România: Numărul deceselor a ajuns la 207!
Bilanțul cazurilor de coronavirus din România a ajuns marți la 4.417, după raportarea a 360 de noi infecții, iar numărul deceselor a urcat, tot 197. Tot marți a fost raportat și primul deces din cauza coronavirusului în rândul personalului medical din România, fiind vorba despre un ambulantier de 53 de ani din Suceava. Acesta era tratat acasă pentru că refuzase internarea.
ALTE MĂSURI LUATE DE GUVERNUL ORBAN:
Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară, a opta de la instituirea stării de urgență în România din cauza coronavirusului. Obligativitatea ca piețele să rămână deschise va fi inclusă, printre altele, în această nouă ordonanță militară, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Antibiotice Iași a decis să reia în regim de urgență producția de paracetamol și novocalmin, care vor fi livrate în perioada următoare către farmaciile și spitalele din România.
Reluarea cursurilor în școli va avea loc după încetarea stării de urgență, iar probele scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020 ar putea fi organizate în luna iulie. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că programa pentru examenele naționale nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea.
Cele mai mari organizații de business din România au trimis o scrisoare deschisă către Președinte, Parlament și Guvern. Acestea cer, printre altele, o intervenție de 15% din PIB și reducerea aparatului de stat.
Sursa: HotNews
sâmbătă, 29 decembrie 2018
RETROSPECTIVĂ 2018: Anul în care ne-am despărţit de mulţi artişti, sportivi şi oameni de cultură
- Pe 10 ianuarie a murit Lucky Marinescu, născută Lucreţia Marinescu. Interpreta de muzica uşoară a fost şi moderatoare TV. Avea 83 de ani.
- Matematicianul Ştefan Papadima, cu zeci de lucrări în domeniile topologieo şi geometriei, publicate în unele din cele mai tari reviste de matematică din lume, a încetat din viaţă în ianuarie, la 64 de ani.
- În aceeaşi lună, scriitoarea Elisabeta Isanos, fiica Magdei Isanos şi a lui Eusebiu Camilar s-a stins din viaţă la 76 de ani.
- Pe 24 ianuarie, a murit Attila Verestóy, în vârstă de 63 ani, senator român de etnie maghiara.
- De istoricul Neagu Djuvara ne-am despărţit pe 25 ianuarie. Avea 101 ani şi a rămas în memoria cititorilor în calitate de istoric, filozof şi diplomat român.
- La 59 de ani s-a stins matematicianul Florin Diacu, stabilit în Canada.A condus Institutul Pacific de Ştiinţe Matematice al Universităţii din Victoria între 1999 şi 2003. A murit pe 13 februarie.
- Fizicianul Peter Freund, născut la Timişoara, în 1936, a încetat din viaţă la Chicago, pe 6 martie. A adus contribuţii importante în fizica particulelor şi în fizica matematică, mai ales în domeniul teoriei coardelor.
- Pe 19 februarie a murit Paul Urmuzescu, la 89 ani. A fost compozitor român şi, pâna în 1979, a condus departamentul muzical al programelor de divertisment ?i producator la Televiziunea Română. A fost director muzical la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” din Braşov, la prima ediţie.
- Laureat cu medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, a murit, pe 28 februarie, halterofilul Ştefan Taşnadi, la vârsta de 64 de ani.
- Pe 9 martie a murit Ion Voinescu, fostul portar al Stelei Bucureşti din perioada 1950-1965, fotbalistul pe care au încercat să îl transfere englezii de la Arsenal Londra în 1956 şi campioana braziliei, Vasco da Gama, în 1961.
- Sculptoriţa Geta Caragiu, sora actorului Toma Caragiu şi a lingvistei Matildei Caragiu a încetat din viaţă la 11 martie, la Bucureşti.
- Cunoscutul realizator de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit la Voluntari, pe 19 martie.
- Fotbalistul Nicolae Tilihoi, fostul fundaş al Universităţii Craiova, a murit la 61 de ani, e 25 martie.
- Actriţa Aimee Iacobescu, cunoscută din seria de filme în care a interpretat rolul domniţei Ralu, în regia lui Dinu Cocea, a murit pe 27 martie, la 71 de ani.
- Actriţa Carmen Stănescu a încetat din viaţă la 92 de ani, pe 11 aprilie, lăsând în urmă o carieră de trei decenii pe scena Teatrului Naţional şi mai multe roluri în film.
- Pe 15 aprilie s-a stins politicianul Nicolae Mischie, fostul deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. A fost eliberat condiţionat în 2013, după ce o condamnare pentru mită i-a fost redusă cu 102 zile pentru publicare unei monografii dedicate localităţii sale natale, ”Godineşti-file de istorie”.
- Interpreta de muzică populară Ionela Prodan a murit pe 16 aprilie, la 70 de ani.
- Istoricul Dinu C. Giurescu, membru al Academiei Române şi deputat în Parlament, a murit la 91 de ani, pe 24 aprilie.
- Pe 1 mai a murit fostul lider comunist Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării în perioada 1980-1985 şi primar general al Bucureştiului, până în 1988.
- La vârsta de 88 de ani a murit Doina Cornea, publicistă şi disidentă anticomunistă de la Cluj-Napoca.
- Pe 15 mai a încetat din viaţă cunoscutul jurnalist sportiv Cristian Ţopescu. a murit la 81 de ani, internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti.
- Pe 16 mai a murit, la Cluj Napoca, François Bréda, eseist, poet, critic literar, traducător, dramaturg, interlocutor epistolar pentru Samuel Beckett şi Philippe Soupault. Avea 62 de ani.
- Regizorul Lucian Pintilie, care a marcat cinematografia românească a ultimelor decenii din secolul XX şi a contribuit la formarea şi sprijinirea regizorilor care s-au afirmat în cadrul Noului Val românesc, a murit la 84 de ani, la 16 mai.
- Prima femeie conferenţiar al Universităţii din Bucureşti, Cabiria Andreian Cazacu, a încetat din viaţă la 90 de ani. Matematician şi membru de onoare al Academiei Române, fosta asistentă a profesorului Grigore Moisil a murit pe 22 mai.
- Academicianul Mircea Maliţa, matematician şi diplomat, fost ambasador în SUA şi la ONU din anii '80, a murit la Bucureşti pe 21 mai, la 91 de ani.
- Cântăreţul de muzică uşoară Alexandru Jula a murit pe 3 iunie, la Galaţi.
- Pe 7 august a dispărut din viaţă şi taragotistul Dumitru Fărcaş, cetăţean de onoare al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare, dar şi al capitalei Nord-Coreene, Phenian.
- Dramaturgul şi criticul de film şi teatru Ştefan Oprea a murit la Iaşi în 9 august, la 85 de ani.
- Pe 19 august a murit Margareta Niculescu, fosta directoare a Teatrului Ţăndărică din Bucureşti, între 1949 şi 1986. A condus instituţia teatrală timp de 37 de ani, de când artista abia împlinise vârsta de 23 de ani.
- Artista Geta Brătescu a încetat din viaţă la 92 de ani. Considerată una dintre creatoarele care au reuşit să reflecteze în opera sa mişcările majore ale istoriei artei din ultimul secol, artista a încetat din viaţă pe 19 septembrie, la Bucureşti.
- Tot în septembrie, dar pe 29, a murit Siminică. Pe numele real, Simion Avram, Siminică a fost cel mai cunoscut comic din circul românesc. Avea 81 de ani şi se născuse într-o familie de angajaţi ai circului Bercuini şi a început să se pregătească pentru a intra în arenă încă de la 5 ani.
- Fotbalistul Ilie Balaci, unul dintre idolii anilor ´80, a murit la Craiova pe 21 octombrie, în urma unui infarct miocardic. ”Minunea blondă” avea 62 de ani şi, după ce a ajuns cunoscut purtând tricoul ¨Craiovei Maxima¨, a antrenat mai multe echipe din lumea arabă şi din nordul Africii.
- Fostul fundaş al Politehnicii Timişoara, al Stelei şi al Petrolului Ploieşti, Bujor Hălmăgeanu a murit pe 23 noiembrie.
- Pe 27 decembrie a murit la Iaşi pictorul şi graficianul Dan Hatmanu, în vârstă de 92 de ani. Fost elev al lui Corneliu Baba şi Ion Irimescu, Hatmanu a fost profesor universitar la Conservatorul George Enescu din Iaşi, unde a deţinut şi funcţia de rector (1984-1990).
Mediafax
sâmbătă, 21 iulie 2012
Lipsa de mişcare este cauza a 10% din decese!
În fiecare an mor 5,3
milioane de persoane din cauza lipsei de mişcare, unele tipuri de cancer,
diabet si boli cardiace datorându-se în principal inactivitatii fizice. În
lume, numărul celor care mor din lipsa de mişcare este aproape egal cu cel al
deceselor din cauza fumatului, relatează maxisciences.com.
Este ceea ce demonstrează studiul apărut în revista
britanică The Lancet din 18 iulie. Desfaşurat de o echipa internationala
formata în majoritate din cercetatori de la Brigham and Women's Hospital din
cadrul Harvard Medical School din Boston, studiul s-a desfasurat in 105 ţări,
pe adolescenţi între 13 şi 15 ani şi în 122 de ţări pe adulţi de peste 15 ani.
El a vizat nivelul de practicare a unei activitati fizice la participanti, pe
varste si nivel de venituri, precum si impactul asupra sperantei de viata.
Rezultatele au fost alarmante. Potrivit cifrelor prezentate,
80% dintre adolescentii intre 13 si 15 ani si 31,1% dintre adultii de peste 15
ani nu practica nivelul de activitate fizica recomandat de Organizatia Mondiala
a Sanatatii (OMS), adica o ora de activitate zilnica moderata pentru un
adolescent si 20 de minute pe zi pentru un adult.
Cele mai active persoane traiesc în Asia de Sud, unde
nivelul de inactivitate se cifrează doar la 17%. La celalalt capăt al
clasamentului se afla locuitorii din Statele Unite si din ţările mediteraneene,
cu o rată de inactivitate în jur de 43%. Inactivitatea creşte odată cu vârsta şi se pare că este mai ridicată la femei (34% la femei faţă de 28% la bărbatţ).
Potrivit specialistilor, inactivitaea ridicată în Occident
s-ar explica prin mai mulţi factori, începând cu sedentarismul şi mijloacele de
transport tot mai perfecţionate: maşina, metrou, etc. Mersul pe jos şi pe bicicletă se practică tot mai puţin în Vest, în timp ce 20% din salariaţii chinezi merg
la serviciu cu bicicleta. În starea actuală sunt implicate şi numeroasele ore
petrecute în faţa calculatorului şi televizorului. Astfel, 42% din occidentali
stau în faţa ecranului peste patru ore pe zi, iar 70% din adolescenţi se uită la televizor peste trei ore pe zi.
Conform studiului, lipsa de mişcare ar fi unul din
principalii factori de deces, alaturi de hipertensiunea arterială, fumatul şi
un nivel crescut al colesterolului. Potrivit cercetătorilor, 10% din cancerele
la sân şi colon, precum şi 7% din cazurile de diabet de tip 2 si 6% din bolile
cardiace s-ar datora unei activităţi fizice insuficiente. Autorii amintesc
faptul că sportul permite reglarea naturală a nivelului de glicemie, colesterol şi trigliceride, în timp ce lipsa de mişcare favorizează aproape toate bolile
cronice.
"Rolul lipsei de mişcare continuă să fie subestimat, în
pofida existenţei de peste 60 de ani a unor dovezi solide în privinţa
impactului asupra sănătăţii. Rămân multe lucruri de făcut pentru a trata
absenţa exerciţiului fizic ca pe o adevarată problemă de sanatate publică",
arată profesorul Harold W. Kohl de la Universitatea Texas din Austin.
Cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice 2012,
este bine de amintit că sportul este excelent pentru sănătate. "Majoritatea
dintre noi putem fi activi. Un mers rapid, timp de 15-30 de minute pe zi, înseamnă avantaje substanţiale pentru sănătate", spune I-Min Lee, principalul
autor al studiului.
Cele mai eficiente metode pentru a încuraja populaţia să se
mişte sunt campaniile de presă şi micile mesaje şoc, potrivit lui Gregory Heath
de la Universitatea Tennessee, care a analizat acţiunile intreprinse în acest
scop între 2001 si 2011. Dacă oamenii se vor mişca cât trebuie, cercetătorii
speră ca speranţa de viaţă la nivel mondial să crească cu 0,68 ani, încheie
maxisciences.com.Autor AGERPRES
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


