Alexandru Racu: „Fiecare înțelege democrația ca pe un sistem în care el dă cu parul”

 Câteva observații:

1. Cercul vicios al radicalizării continuă. Nimic nou pe frontul de Vest. Și republicanii și democrații au dat cu parul, au călcat în picioare legile fundamentale ale țării și ale bunului simți, precum și drepturile celorlalți, au susținut fapte alternative, au contestat legitimitatea alegerilor atunci când nu le-a convenit rezultatul, s-au purtat unii față de ceilalți nu ca niște concetățeni, ci ca două bande rivale care nu iau prizonieri. Și de fiecare dată când una dintre bande acționează în acest mod, cealaltă se dă de ceasul morții și face pe victima nevinovată. Fiecare înțelege democrația ca pe un sistem în care el dă cu parul și ălălalt se conformează docil valorilor democratice pe care el le impune cu parul. Doar că atunci când dai cu parul nu te poți aștepta decât la faptul că și celălalt va face la fel. Desigur, atitudinile astea se regăsesc mai ales la extremele celor două partide. La mijloc, sunt prinși niște moderați care reușesc tot mai greu să facă față echilibristicii în condițiile în care extremiștii se înmulțesc și devin tot mai radicali. Cei mai înțelepți s-au retras deja de ceva vreme și privesc de pe margine scârbiți, îngroziți sau resemnați.

2. Știm bine, întotdeauna sunt de vină “infiltrații”. Așa gândește orice psihopat. Când comite o crimă sau un abuz evident, e ferm convins că victima e de fapt el, că el doar s-a apărat. Infiltrații erau să o linșeze pe femeia jandarm la protestele rezist, infiltrații au luat cu asalt Capitoliul, infiltrații au comis pogromurile “abuziv” atribuite legionarilor ș.a.m.d.

3. Cea mai jalnică atitudine o au cei care pe de o parte susțin că s-au furat alegerile, dar pe de altă parte se dezic de protestatarii care au luat cu asalt Capitoliul, în ideea că așa ceva nu se face. Îmi pare rău, dar în cazul în care alegerile au fost furate, chiar așa se face că doar asta se mai poate face. Dacă se încalcă regula de bază a democrației, în speță corectitudinea alegerilor, insurecția rămâne singura opțiune, iar cei care recurg la această opțiune nu pot fi blamați, în orice caz, nu mai mult decât opoziția din Bielorusia. Așadar, nu poți să susții în același timp că alegerile au fost fraudate și să te dezici de violența protestatarilor. Iar dacă alegerile nu au fost fraudate, dar tu susții că au fost fraudate, atunci ești complice moral al atacului la adresa ordinii de stat. Indiferent de ce permite legea, ar fi timpul ca unii să înțeleagă că nu poți bate câmpii inocent. Au fost fraudate alegerile în SUA? Revenim la problema încrederii. Firește, nu am numărat eu voturile. Dar nu cred că dacă ar fi existat dovezi în acest sens, Curtea Supremă a SUA, cu șase judecători conservatori dintre care trei numiți de Trump ar fi respins în unanimitate cererea de invalidare a alegerilor pe motiv de fraudă (în 2000, după Bush vs. Gore, votul la Curtea Supremă a fost de 5/4). În rest, Trump doar a fost Trump: un narcisist infantil și iresponsabil. Nimic nou pe frontul de vest. Cei care i-au susținut teoria referitoare la alegeri trebuie să-și asume responsabilitatea morală pentru ce s-a întâmplat ieri.

4. Dar dincolo de responsabilitatea morală a lui Trump și a unui număr semnificativ de politicieni republicani, o altă mare parte din vină o poartă responsabilii cu securitatea. Se știa de mult timp de marșul acesta, marșuri similare din trecut au avut parte de violență și cu toate astea poliția a fost complet nepregătită și complet depășită de situație, la fel cum s-au dovedit a fi și serviciile secrete americane, alte instituții care înghit bucăți uriașe din bugetul SUA, atunci când au avut loc atentatele de la 11 septembrie. S-au avansat mai multe teorii. Unii au dat vina pe belemismul utopic al autorităților din DC care în mod deliberat nu au chemat îndeajuns de multe forțe de ordine pentru a rămâne fideli crezurilor lor stupid-infantile referitoare la subfinanțarea sau chiar abolirea poliției și ca să nu semene cu Trump, care cu ceva luni în urmă a făcut o demonstrație de forță cu protestarii, zice-se pașnici, care se strânseseră în fața Casei Albe. Alții arată cu degetul spre autorități federale care s-ar afla încă în subordinea lui Trump. Alții spun că poliția ar fi plină de fani înrăiți ai lui Trump, care sunt mână în mână cu Proud Boys și alte organizații, legătură care a devenit tot mai strânsă după protestele din vară și inițiativele cvasi-anarhiste ale unui număr semnificativ de democrați. În fine, alții au avansat și teza unui non-combat deliberat al autorităților menit să întărească sperietoarea anarho-fascismului care să justifice un nou val de represiune la adresa populiștilor. Deja, Trump a fost dat afară și de pe Facebook și de pe Twitter. Oricum ar fi, și oricum s-ar împărți vina, vorbim de o prestație complet jenantă a aparatului de securitate american.

5. Au fost odată niște oameni frumoși și cu multe figuri în cap care au vrut să ia totul, ferm convinși că li se cuvine: roadele creșterii economice și beneficiile globalizării, monopolul asupra culturii, dreptul privatizat de a cenzura pe cine vor mușchii lor cei toleranți. Dar într-o zi, în 2016, s-au trezit că au pierdut alegerile și că, vrând să ia totul, au ajuns să nu mai aibă absolut nimic în comun cu ceilalți de la care voiau să ia totul și care au rămas în urmă din toate punctele de vedere. Nici măcar criteriile pe baza cărora se poate stabili cât fac 2+2. Or democrația nu poate supraviețui fără un minim consens etic și epistemologic. Când nu mai există consens nici măcar cu privire la criteriile ce garantează validitatea unor alegeri se ajunge, inevitabil, la violență ca formă de reglementare a relațiilor sociale. Din ciclul violenței vom ieși abia atunci când vom învăța să-i respectăm pe cei cu care nu suntem de acord și atunci când vom înțelege că democrația e incompatibilă cu fanatismul cruciat și iacobin, fiind în schimb un sistem de negociere chibzuită și de împărțire cât mai echitabilă a puterii. Când practica democratică, chipurile, începe să semene tot mai mult cu un joc de sumă zero, e clar că democrația a intrat în declin.

6. Celor care vor veni la mine cu dihotomii stupid-infantile să-mi explice cum răul cel mare e de fapt la sexo-marxiștii democrați de care doar Trump ne apără – ca și cum nu poți să fii critic față de ăia, păstrându-ți în același timp luciditatea cu privire la trumpism – le răspund cu un citat din Titus Livius despre declinul Imperiului Roman care reflectă foarte bine actuala fundătură în care a ajuns Imperiul American:

“our vices have attained to such a height of enormity, that we can no longer endure either the burden of them, or the sharpness of the necessary remedies.”

Alții or mai avea proiecte sau și-or mai face iluzii. Eu devin tot mai convins că singura alternativă a rămas contemplația, indiferent dacă privești la televizor spectacolul cu o pungă de popcorn în mână sau dacă privești, la rugăciune, icoana luminată de candelă.

Autor: Alexandru Racu

Democrația “iliberală” din Ungaria

Parlamentul European a criticat erodarea statului de drept în Ungaria. Guvernul de la Budapesta a reacționat cu duritate: ministrul ungar de Externe vorbește despre un “nou atac al rețelei sorosiste”.

“Soros, Soros, Soros, Soros” e titlul unui articol publical de portalul online maghiar independent 444.hu: “Stilul de comunicare al guvernului (de la Budapesta) amintește de nivelul unui copil de cinci ani”, a scris autorul, după reacția dură a conducerii ungare la rezoluția Parlamentului European de săptămâna trecută, în care a fost criticată erodoarea democrației și a statului de drept în Ungaria. Ministrul de Externe, Péter Szijjártó, a calificat rezoluția drept “raport Soros” și rezultatul votului din Parlamentul European drept “nou atac al rețelei sorosiste împotriva Ungariei”.

În mod asemănător ca Polonia, Ungaria se confruntă în urma adoptării acestei rezoluții cu posibilitatea declanșării unei așa-numite proceduri a articolului 7: așadar, Ungaria riscă să-și piardă dreptul de vot în Uniunea Europeană în cazul unei încălcări grave a legislației actuale. Deși probabilitatea e mică să se ajungă atât de departe, parlamentarii europeni și juriștii au sarcina de a verifica dacă Ungaria respectă în totalitate legislația europeană.

E foarte neplăcut pentru guvernul lui Viktor Orban că s-a declanșat acest mecanism. O verificare asemănătoare a avut loc în urmă cu patru ani, după ce raportul Tavares a criticat numeroase încălcări ale principiilor statului de drept și ale democrației. În iulie 2013, majoritatea europarlamentarilor a votat în favoarea adoptării raportului – nu s-a ajuns însă la sancțiuni împotriva Ungariei.

Erodarea statului de drept

De atunci s-a înrăutățit considerabil situația statului de drept și a democrației în Ungaria. Noua rezoluție a fost adoptată de Parlamentul European în urma așa-numitei “Lex CEU”, a unui proiect de lege care vizează organizațiile non-guvernamentale din Ungaria și a unei înăspriri a legislației privind solicitanții de azil, calificată de mulți experți drept încălcare a dreptului internațional.

Așa-numita “Lex CEU”, adoptată la începutul lui aprilie în regim de urgență, urmează să ducă la închiderea instituției de învățământ superior “Central European University” (CEU) de la Budapesta. Universitatea a fost fondată în 1991 de George Soros iar guvernul maghiar o califică drept școală de cadre “sorosistă”.

Altă lege controversată prevede ca organizațiile non-guvernamentale să fie obligate să declare pe fiecare document că sunt “finanțate din străinătate” dacă primesc donații substanțiale.

Premierul maghiar Viktor Orban

La începutul lunii martie, Ungaria a decis să înăsprească legile privind refugiații: aceștia, inclusiv minorii care au cel puțin 14 ani, sunt reținuți în zonele de tranzit de la graniță până când autoritățile iau o decizie în legătură cu cererea lor de azil. Un paragraf formulat în termeni destul de vagi permite suspendarea unei proceduri de azil în cazul în care solicitantul nu cooperează în mod corespunzător. Organizația ONU pentru refugiați, UNHCR, consideră că aceste legi nu corespund dreptului internațional.

O atitudine dură împotriva refugiaților

Încă în septembrie 2015, Ungaria a introdus un fel de justiție specială vizând imigranții ilegali: aceștia pot fi condamnați printr-o procedură rapidă. Potrivit experților, un astfel de demers încalcă principiile juridice elementare, dreptul european și dreptul internațional privind azilul, motiv pentru care a fost declanșată în decembrie 2015 o procedură de infringement (încălcarea dreptului comunitar). În plus, Ungaria a anunțat în martie 2016, în urma sosirii unui număr foarte ridicat de refugiați, că întregul ei teritoriu se află într-o situație de criză, motiv pentru care au fost extinse prerogativele poliției, ale grănicerilor, ale armatei și ale serviciilor secrete. Din șase în șase luni, parlamentul de la Budapesta a votat pentru prelungirea acestora – o procedură care a devenit deja un fel de rutină.

Statul de drept și democrația au fost erodate din 2010, când Viktor Orban și partidul său Fidesz au ajuns la putere cu o majoritate de două treimi. În multe cazuri, legile au fost formulate în așa fel încât să nu prezinte o încălcare a legislației comunitare, ci să rămână într-o zonă difuză. Din punct de vedere formal, legislația maghiară nu limitează libertatea presei, nici cenzura nu există în mod oficial. Pe de altă parte, legile reglementează în special activitatea jurnaliștilor de la posturile publice, iar conducerea acestora e formată din persoane loiale lui Orban.

Între democrație și un regim autoritar

Situația e asemănătoare în justiție: oficial, justiția ungară e în continuare independentă, dar instituțiile importante sunt conduse de persoane apropiate de Orban, ca șefa autorității naționale ONH, care are dreptul de a delega diverse proceduri juridice în direcția unui anumit tribunal pe care îl alege. În plus, prerogativele Curții Constituționale de la Budapesta au fost limitate în 2013.

Mulți experți maghiari și internaționali văd Ungaria într-o zonă incertă, între democrație și un regim autoritar. Viktor Orban a vorbit despre “democrația iliberală”: un sistem în care există libertăți, dar în care interesul național e mai presus de drepturile individuale, a declarat premierul maghiar într-un discurs din 2014.

Autor: Keno Verseck – Deutsche Welle

Ce mai e de ales din alegerile astea

           de Alina Mungiu-Pippidi 
Listele « negre «  cu candidaţi sunt gata, şi au fost trimise partidelor cu termenul de 72 de ore pentru contestaţii individuale sau ca să retragă de pe liste candidaţii cu probleme de integritate. Asta e vechea procedură, şi e bună, pentru că întregul exerciţiu, ca şi la semnarea declaraţiilor de integritate, e unul în care cooperăm cu partidele, nu vrem să le subminăm, ci să le ajutăm să evolueze. Nu suntem, ca Iliescu în 1990, contra partidelor. Doamne, iartă-ne, că iarăşi au ajuns nouăzeci la sută din români să îi dea dreptate, rar popor mai nevrednic de libertatea pe care le-ai dat-o.

Măcar de am avea partide, nu doar nişte familii extinse ! Pentru că anul acesta, mai mult ca în 2004, sau 2008, asta mă frapează citind sute de biografii compilate de ziariştii de investigaţie ai României curate, structura de bază a politicii româneşti e familia, mai mult decît oricînd.

Ea arată aşa. Tata e şef de consiliu judeţean (sau a fost) şi  director executiv al celei mai mari utilităţi din subordinea Consiliului Judeţean. Cînd nu e una, e cealaltă, şi pe celalată poziţie e ginerele, sau finul. Fiul e angajat tot acolo. Fata e pe listă la Cameră, i s-au plătit studiile la LSE şi cum proastă nu e şi ştie englezeşte şi-a luat diploma şi acuma coboară vîrsta medie a listei cu 25 de ani. Avea alte planuri în viaţă ea, mititica, dar dacă DNA anchetează şi tatăl, şi fratele, trebuie să se sacrifice. Cumnatul sau fratele conduc vreo deconcentrată, din alea care nu ne controlează, sau chiar poliţia. Soţia e managerul Spitalului Judeţean sau Municipal, plin de datorii, bacterii rezistente la antibiotice şi golit de medici şi asistente, care învaţă limbi străine în gărzi, pe rupte şi pleacă tot aşa. Dar din cauza aripii noi sau a sălii unice de operaţie, aia în care se va transplanta creier votanţilor pe viitor, dna director are aşa un asemenea cont excedentar că numai luna asta a împrumutat persoane necunoscute cu un sfert de milion de euro, e drept că alţii au împrumutat-o pe ea cu jumătate, fără scadenţă, bani din care s-a ridicat reşedinţa familiei de la ţară care serveşte şi drept sediul secundar al partidului, şi o casă la Breaza, şi una la Neptun, e uimitor ce economic construiesc oamenii cînd e pentru ei înşişi.

Un judeţ pare să aibă vreo două familii extinse, cu dependenţi cu tot. Nu e ca la Game of Thrones, ci ca în dilema prizonierului varianta de baltă, adică fiecare lasă baltă pe fiecare şi presupune că ăilalţi fac la fel de cum vine ghinionul şi alegerile se pierd. Aşa se face că un  pesedist din Buftea e exclus din partid, datorită unei înregistrări în care petrecea alături de şeful PDL, după alegerile prezidenţiale din 2009, alea în care în ţară a cîştigat Geoană, iar în diaspora Băsescu, normal să fie dezorientaţi oamenii şi să ajungă la petrecerea care nu trebuie, cîtă vreme nimeni nu ştia care e aia care trebuie. Se pare ca domnul pesedist mersese la acea petrecere pentru a-și negocia reîntoarcerea  la ITM Judeţ, unde era director. Nu e problemă, prinde un loc la aliatul PDL (azi PNL) de atunci, UNPR şi preia conducerea organizaţiei. În 2016, cînd UNPR fuzionează cu PMP devine membru PRU şi candidează pe listele partidului. Tot ITM-ul, doar nu are cum să îl lase, românul nu poate trăi fără să fie director, ideal la deconcentrată, companie publică sau regie, din alea care subcontractează la firma privată unde e fiul ăl mic. Cele mai simpatice biografii citite de mine încep aşa : la 25 de ani are déjà prima firmă înfiinţată în martie şi în iulie primeşte prima încredinţare directă.

Aşa e mai peste tot. Devine greu să separi portretul robot al familiei politice în criterii de integritate. Criteriile sunt tot acelea din anul 2004, exersate prin zece alegeri de tot felul între timp, adică profit necuvenit din poziţie oficială (contracte cu statul, angajat rude), avere de nejustificat prin raport cu veniturile de bugetar, migrarea de un partid la altul pentru căpătuială (o singură mutare, cît a făcut şi Winston Churchill, o tratăm cu largheţe drept bazată pe conştiinţă ; de la trei mutări în sus, conştiinţa oricui ar trebui să îi spună se ducă acasă, că nu a avut noroc cu politica) ; cooperarea cu Securitatea, cea veche sau cele noi, pentru că un om politic trebuie să fie civil şi transparent ; trimiteri în judecată, condamnare penală, amenzi ANI, Curtea de Conturi, obligaţii mari neachitate la stat sau donaţii la partid mai mult decît cîştigă, trafic de influenţă, fraudă academică, comportamente ilegale chiar dacă nesancţionate de vreo instanţă deocamdată, rasism, discriminare. Vedeţi aici explicaţiile lor.

La această descriere a şobolanului rege, titlul unui text de al meu în România liberă de la care au trecut déjà opt ani, despre şobolanii care, trăind mult într-un spaţiu închis, li se înnoadă cozile de nu le mai pot desface, şi devin un superanimal monstruos, care se mişcă cu greu ca întreg şi învaţă să nu se lupte cu sine, că nu poate elimina cadavrele şi devin balast, nu se pot face multe comentarii. Doar cîteva.

Primul, că topurile de penali sponsorizate intens de cei interesaţi, şi produse la cerere de oameni care au fost doar în ultimul an salariaţi la liberali şi pe urmă la  sponsori USR, ca Mihai Politeanu şi fantomatica Iniţiativă România, un exemplu pentru orice NGO neînregistrat încă, dar care se parteneriază cu Preşedinţia (pentru a produce declaraţii în sprijinul Antena 3) şi e reprodusă cu cel mai mic strănut într-o anumită parte a presei, nu au nici o valoare. De exemplu, Marius Nicoară de la PNL Cluj sau Teodor Atanasiu nu sunt penali, deşi îi punem pe lista neagră de multă vreme. Nu e însă nici o diferenţă între ei şi Dragnea. Inclusiv la referendumul unde au pus toţi umărul, a plătit însă doar Dragnea. A raporta ca atare că scorul e de Dragnea penal şi ăştia nevinovaţi e dublu ofensiv şi ipocrit. Ei sunt cu pile deocamdată, asta e tot. Scorul de « penali » între partide nu are nici o valoare, la cum s-au finanţat 25 de ani penali sunt toţi, doar unii sunt mai norocoşi ca alţii.

A doua, dacă îmi permiteţi să fiu un pic sociolog dinafară, într-o ţară unde toţi sociologii adunaţi nu au suficiente citate,  poate că nu avem capacitatea pentru altă structură socială de asociere? Oare nu e clar că asta e baza încrederii la noi, familia, şi că altceva nu există ? În afară de o mînă de oameni la Greepeace şi locuri din astea, chiar ştiţi asociaţii de oameni în România uniţi de altceva decît de legături primitive, în care se împletesc interesul şi rudenia? Oare încrederea generoasă în oricine, pe care eu o practic programatic de ani de zile, nu duce numai la patologii monstruoase, adică la oameni pentru care după aceea trebuie să mă scuz, să spun că nu îi cunoşteam bine, etc ? Cum se face că şi mişcările concepute ca alternative, de genul USR, sunt structurate astfel încît controlul să fie în mîna a 2-3 familii ? Credeţi că judeţul Călăraşi îl desemna drept candidat pe matematicianul Moroianu sau vreun partid îl trimitea acolo în virtutea legăturii sale cu judeţul dacă nu era socrul liderului de partid Clotilde şi tatăl şefului comisiei etice de validat candidaţi Sergiu ? Poate că nu există alternativă la familii, nu avem asociaţii pe bază de admiraţie faţă de poeţii morţi, de economiştii disidenţi sau de muzicienii dodecafonici. Şi asta e de fapt motivul pentru care partidele sunt nişte famiglii extinse sau nu există deloc. Dintr-o mie de asociaţii, s-ar putea alege vreo trei partide. Dintr-un milion de familii, se vor alege doar familii de partid, dacă nu există asociaţii pe bune.

Mai am însă două comentarii de fond.

Hai să zicem că ipoteza cea mai rea e validă, noi nu avem încă structura socială care să nască partide agregate pe bază pe vreo idee cum să faci să progreseze societatea. Se poate. Oricum, orice asociere spontană din asta, cîtă vreme sunt mai multe care se concurează e superioară oricărei înţelegeri oculte a celor care ştiu mai bine, care nu sunt aleşi, nu au declaraţii de avere la vedere, dar îi demască pe alţii drept corupţi şi le ascultă telefoanele. Ţara poate evolua cît totul e plural, concurenţial şi la vedere. Nici o şansă însă dacă generalii ajung să secondeze oameni de ai lor care conduc fiecare minister, cum a fost prea des sub guvernul Cioloş, şi cum se va întîmpla şi după alegeri, dacă partidele ies toate prea slabe ca să ţină piept (cum e în Rusia lui Putin). Ca şi în 2014, vă recomand să nu daţi toată puterea unei singure surse, să nu puneţi toate ouăle într-un coş. Băsescu spune că generalii sunt deasupra legii, chiar dacă nu cred, prefer să acţionez prudent. Corupţia poate fi înfrîntă cît există democraţie, nu altfel. Iar democraţia e o treabă de civili, nu cum nu sunt cei care au distrus PNL după Colectiv, au creat pe Munteanu şi pe Ghiţă, şi au hotărît că odată ce societatea civilă se organizează politic, trebuie infiltrată şi controlată îndeaproape.

Al doilea comentariu este că oamenii contează. Dacă sunt de la faţa locului, ştiţi cine sunt aceşti oameni. Votaţi doar pe cine cunoaşteţi şi a făcut déjà ceva şi pentru comunitate. De duminică seara vom posta listele pe romaniacurata.ro şi toată presa care nu e în reţeaua ocultă. O să anunţăm şi ce partide au retras corupţi. Uită-te la oameni. Urmăreşte-ne şi pe noi, că există oameni noi, cu care publicăm zilnic poveşti, şi merită votaţi. Să fiu la Bucureşti, aş vota cu Vişinel Balan, independentul care vrea să dea o voce copiilor din orfelinat, şi are trei masterate, după ce părinţii l-au abandonat şi a crescut cu bătaia şi abuzul. Mai sunt oameni ca Vişinel şi în restul ţării.

Constituţia fiind ambiguă şi partidele sub 50 la sută e posibil să votaţi degeaba, totul pare déjà aranjat şi riscăm să avem şi un prim ministru secondat de la organe. Nu are a face, votaţi după oameni, dacă sunt oamenii care trebuie, întotdeauna oamenii pot eventual face diferenţa.

Săptămîna viitoare, despre programe, şi nu uitaţi să verificaţi candidaţii din circumscripţia dvs duminica seara, după ce aţi terminat de sărbătorit ziua naţională.

Sursa: România curată