Adrian Păunescu și fețele sale

Un institut românesc de cercetare a crimelor comunismului a solicitat nu demult eliminarea bustului poetului Adrian Păunescu din parcul Grădina Icoanei din Capitală. Un semnal clar. În România se întețește vînătoarea de personalități incomode, fie ele și decedate. Noii înțelepți și drepți ai statului nostru european vor să impună curățenia după alte reguli. E clar!

Pe lîngă Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, agățat pe lîngă Guvern, și institutul acesta vrea să fie un tribunal al memoriei. Nu să o cerceteze, nu să o interpreteze și să-i ajute pe oameni să înțeleagă erorile și abuzurile trecutului.

Pur și simplu să măture, să facă ordine și curățenie morală în așa fel încît timpul din viața noastră și din istoria recentă să rămînă curat, populat numai de eroi pozitivi, de disidenți și martiri și de apostoli puri ai democrației. Să dispară toți pupincuriștii și limbiștii comunismului, ca să rămînă loc pentru operațiunea de promovare și recompensare a pupincuriștilor care roiesc în preajma forțelor democratice din zilele noastre.

Devine aproape obligatoriu ca pupincurismul comunist să fie de condamnat, iar cel democratic, uneori la fel de scîrbos, să ajungă bun de iertat la aspectele sale morale și demn de stimă și recompense.

Revin la Adrian Păunescu și la anii petrecuți la revista Flacăra pînă la debarcarea sa în urma accidentului de la Ploiești, în urma unei furtuni declanșate în timpul unui spectacol al Cenaclului Flacăra, incident încheiat cu 5 sau 6 morți.

Revista Flacăra a fost un fenomen unic în istoria presei scrise din România. Un stil, un vîrf și o probă de măiestrie profesională. Pe la începuturile sale a fost chiar un mod surprinzător de a înțelege libertatea. Mai apoi, a evoluat spre un instrument de propagandă.

Redacția destul de restrînsă, cu nume de rezonanță în epocă, alegea subiectele mai inteligent, redacta îngrijit și macheta spectaculos paginile săptămînalului care spunea destul de multe adevăruri despre viața în România acelor ani. Nu-i critica pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu și nici Partidul Comunist Român. Și încă o interdicție. Nu scria nimic despre Securitate. Pur și simplu nu avea cum. Și, dacă ar fi făcut-o, ar fi dispărut înainte de a apărea.

Criticii de acum pun în spatele jurnaliștilor vinovăția de a nu se fi opus unui tăvălug rostogolit peste o treime din planetă. Cum ați putut accepta, se întreabă ei. Cum ați trăit cu compromisul? Fără să înțeleagă că de la Praga la Vladivostok și pînă în vîrful peninsulei vietnameze, plus Africa și Orientul Mijlociu se zbăteau în aceeeași dramă. Ba și o armată de intelectuali din lumea vestică și liberă tînjea după acest soi de sistem?

Unii dintre acuzatorii de astăzi sunt parte din aceeași lume care a impus și consolidat regimul totalitar, iar acum, prin urmași și adepți, tot ei reproșează absența disidenței și a protestului, slujind un fel de supunere oarbă față de comenzile europene prăvălite cu o greutate de  dogme.

Presupun că Adrian Păunescu a înțeles că nu putea traduce presa de tip occidental (descoperită în timpul bursei sale de tînăr scriitor în SUA) decît îmbinînd un anume nivel al libertății de exprimare cu concesiile  impuse de sistemul din România. La începuturi, mai puțin și, pe măsură ce comandamentele s-au înăsprit, mai mult.

Primele pagini ale  revistei Flacăra arătau ca o cedare la propaganda socialistă redactată mai îngrijit și adeseori inteligent, oricum propagandă și concesie făcută sistemului. Abia spre miezul revistei, viața din România își făcea loc. Evident, nu în stil Europa Liberă, dar nici în cel al ziarului Scînteia sau Era socialistă.

Adrian Păunescu a jucat inclusiv actoricește între constrîngere și libertate, între propagandă și adevăr, între comandamente de partid și nevoi ale poporului, între ideologie și adevăruri dureroase, între polemică și spirit critic și pupincurism jenant. Așa au coabitat poeme  grețoase cu demersuri critice, conducînd o Flacără socialistă presărată cu nevoile și nedreptățile cetățenilor.

Uneori apuca să publice și despre coliziunea cetățeanului cu sistemul. Oricît ar părea de ciudat, unele conflicte au ajuns pînă la vîrful sistemului. Uneori omul simplu a și cîștigat. Repet, numai uneori. Sistemul funcționa ca un mormînt. Dar un mormînt din care se mai putea ieși. Rar de tot. Dar imposibil nu era.

Asta s-a putut pentru că Adrian Păunescu era o ființă duală. Dacă n-ar fi vorba despre un om, aș risca să spun poliedrică. Era un mare poet, dar și un meseriaș al cuvîntului. Și genial, și grafoman. În cinci-zece minute putea scrie o poezie pe orice temă. Versifica uluitor de rapid și de expresiv. Avea o memorie literară de computer. Era și sensibil, și curajos, și fricos, și dornic de putere, și mîndru, și patriot înfocat, și megaloman, și nesătul.

Din opera lui se pot selecta sute de poezii pentru studiul literaturii române, dar și texte de propagandă ordinară. Despre prestația lui în sistem pot fi enumerate multe fapte de un curaj neobișnuit. Reacția lui după Tezele de la Mangalia sau demersurile făcute în apărarea unor scriitori ostracizați sunt antologice. În același timp, despre omul Adrian Păunescu s-ar putea relata reacții și  comportamente descalificante. Unele sunt atît de jenante încît sunt de nepovestit.

Cît din cenaclul Flacăra (zis de la un moment dat și „al tineretului revoluționar” din momentul în care a fost agățat de UTC) a fost educație comunistă și cît sărbătoare muzicală și cultivare de patriotism?

Pune Institutul în cauză microscopul și micrometrul pentru a face diferența și pentru a determina proporția și greutatea? Condamnă și șterge tot sau selectează, îngroapă și salvează? Nu cumva ar rezulta o utopie mai aproape de propaganda incriminată decît de libertatea de a  gîndi pe cont propriu? Am asista la ceva mai  complicat decît despărțirea cu penseta a tonelor de minereu prețios dintr-un steril masiv și contaminat.

N-ar fi mai simplu și mai cinstit și ne-propagandistic să-i lăsăm pe oameni să aleagă și să judece singuri? Și poezia veritabilă a lui Adrian Păunescu și cea ocazională, îngropată deja în acei ani împreună cu propaganda sa deja prăfuită și uitată? Ce a rămas din excesele sale?  De ce să nu lăsăm libere și jurnalistica de ocazie alături de cea patriotică?

Una se stinge singură, alta s-ar putea să supraviețuiască și să hrănească spirite și conștiințe. Și statuia din Parcul Ioanid, și muzica valabilă din cea amestecată a Cenaclului, și talentele lansate pe lîngă netalentele susținute.

Nu pot să coexiste în societate și disprețul unora cu admirația altora? Musai trebuie să trecem prin alt val de excese ca să înțelegem că nu am învățat nimic din celelalte greșeli ale istoriei? Vrem musai să fim europeni apelînd la odioase practici din cel mai cumplit comunism?

Urmează o epocă a interdicțiilor pe dos, născută dintr-o rescriere a dicționarului despre libertăți?

Cornel Nistorescu 

Nicușor, un păpușat molâu...

Președintele României refuză să promulge legea privitoare la hidrocentralele neterminate. A retrimis-o în Parlament. Nu ca să fie puțulită pe ici pe colo, ci îngropată. Omul este contra hidrocentralelor. Cînd aude de ele, vede roșu. Vede USR-ist, la fel ca Diana Buzoianu. A promis pe undeva. Este ca o copie masculină desenată și amplificată bruxellez.

Să curgă apele peste tot, pe unde le varsă Dumnezeu, dar România să renunțe la barajele care produc energie electrică. Și să bem Evian și Perier! Să vindem gaz, să vindem țiței și sare, să le oferim lemnul, să le punem pe tavă grîne și să fim prima zonă protejată a Europei.

Am crezut că este influențat. Că nu știe ce face. Că nu pricepe mai mult. Sau că este aerian cu lungi pauze de logică. Nici vorbă. Este un biet suflet de supus răvășit, bucuros că l-au suit pe cal, un ales dirijat și-un păpușat molîu. Nu-i pasă dacă este de folos compatrioților săi sau îi împrăștie și le produce spaime și pagube.

Execută ordine, comenzi sau recomandări europene și se străduiește să fie pe plac. Străinătății, nu românilor! Este pivotul și susținătorul Partidei Străinătății în România. Și adversarul orb al Partidei Naționale. L-au prostit și l-au făcut să creadă că el trebuie să conducă lupta împotriva unei presupuse părți extremiste a țării sale.

El nu face diferența între cal și măgar, între părere și idee, între federativ și suveranism, dar se umflă cu pretenții. Să i se prezinte majorități. Să reducem cheltuielile folosind mai mulți angajați și cu proiecte tembele. Să tocăm mai mulți bani pe Ucraina.

Să apărăm Europa de ruși cu bani împrumutați pe care să-i vărsăm în Germania. Să interzicem știrile false și să introducem pedepse. O sumă de confuzii școlare ridicate la rang de stat.

Nepromulgarea legii pentru hidrocentrale ni-l arată în pielea goală. Lipsit de instinct politic, gol de sentimente patriotice, ostil soluțiilor salvatoare, gata să-și înfrunte prietenii, susținătorii și electoratul, el nu aude și nu simte țara. Adică populația.

La ce ne-am mai putea aștepta de la el? Eu unul nu știu! Și nici el!

(Cornel Nistorescu)

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și scandaluri picante, televiziunile s-au aruncat pe incidentul cu „duba neagră” care fură copii pentru prelevare de organe. De data aceasta, legenda urbană s-a lăsat cu victime, cu răniți și cu pagube. Unii s-au speriat. Alții și-au făcut cruce.

Celebra Volgă de prin anii 1950, Volgă neagră, sovietică, celebră pentru că era pregătită să fure copii, urmată de o Dacie albă din vremea comunismului, au fost înlocuite acum de chiar microbuzul salvării alb sau galben, trimis de sistemul de sănătate în ajutorul cuiva. Numai că, spre deosebire de atunci, „poporul evoluat” a sărit cu securi și cu pietre și cît pe aci să-i linșeze pe bieții noștri lucrători.

Cazul este șocant și numai bun de umflat pe o piață sătulă de  obositoarea și îndelunga formare a guvernului și de secarea centimetru cu centimetru a Dunării la Cernavodă, inclusiv după detonarea stîncii lui Miruță și după scufundarea celor patru barje. Și, pentru că de sîmbătă pînă luni ratingul televiziunilor cerea noutăți suplimentare, analiștii și păreriștii nației s-au înghesuit să transforme incidentul într-un pretext de dezbatere politică și legislativă.

Știrea cu duba neagră, albă sau galbenă s-ar fi născut de la o știre falsă difuzată pe TikTok. Și dă-i pe TikTok! Cei mai vajnici susținători ai interdicțiilor și pedepselor au sărit cu gura în favoarea adoptării unei legi care să reglementeze  fake-news pe social media și, în mod special, pe TikTok.

Ceva m-a pus mai tare pe gînduri. Reacția imediată a Consiliului Național al Audiovizualului. Sebastian Jucan mai progresist și mai userist decît USR-ul a și sărit direct la sancțiuni și la legislație:

„Eu sunt ferm convins că jumătate din problema de dezinformare pe care România o are – și, după părerea mea, ar trebui să reacționăm ca și când am fi în stare de urgență pe această temă – ar putea să fie rezolvată cu o clarificare a regimului sancțiunilor în privința audiovizualului”.

Dacă zice Sebastian Jucan înseamnă că statul român este în alertă. Din ce știu eu, chiar este. Mai demult așteaptă un prilej să interzică știrile false și, pe lîngă, tot ce nu convine puterii. Cum să rateze o asemenea ocazie!? În plus, trebuie să ducă la îndeplinire și o recomandare europeană și o dorință a lui Nicușor Dan. Să facem ordine pe net!

Ce mă împinge spre adierile de îndoială? În comuna Recea-Cristur, o localitate cu un procent enorm de romi din județul Cluj, s-a născut cunoscutul polițist milițian român Toma Rus.  Generalul de la Interne, la  pensie, are un dosar cu niște probleme legate de ferma sa cu bizoni. Bizonii lui, din rezervație, nu cei din guvern.

Iar primarul  comunei Recea-Cristur, pe numele său Alexandru Rus, ar fi chiar vărul generalului Toma Rus. Bașca faptul că este vorba de un primar PNL, adică liberal devotat liniei lui Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Un prieten mi-a pus o întrebare încuietoare: Cîte mese ar trebui date unui grup de romi ca să arunce cu pietre într-o salvare albă sau neagră?

Intelectualii români fug de TikTok ca Dracul de tămîie. Le pute rău.  Bun prilej, mai ales că preocuparea de a introduce interdicții, limitări și sancțiuni în social media era mai veche. Și la Bruxelles, și la Cotroceni, și la Digi, și la G4Media. Și dă-i cu ce face statul, cu ce lege trebuie adoptată, cum trebuie luptat cu știrile false și cu autorii lor.

Genialii noștri păreriști s-au și înghesuit în primele rînduri ale combatanților și au pornit imediat o luptă cu o legendă urbană, duba, mașina care răpește copii nefiind decît expresia imaginarului colectiv prin care se exprimă frici și angoase, neîncrederi și, mai ales, lipsa de educație.

De mirare că tele-intelectualii noștri nu au deschis și o Petiție pe net cu mii de semnături „celebre” pe Dîmbovița prin care, sub greutatea numelor de vedete (cîntăreți, actori și scriitori, publiciști și ong-iști), să ceară guvernului să preseze Comisia Europeană pentru fonduri suplimentare necesare luptei cu știrile  false. Și să ceară și Organizației Națiunilor Unite să o intensifice și pe alte continente, unde acțiunea și pericolul au fost semnalate de mai multe decenii.

Din păcate, nimeni nu se întreabă care mai este ponderea ignoranței în societatea românească. Ce ar putea iniția politicienii și partidele politice pentru combaterea ei? Și nici ce ar putea derula statul român în diminuarea acestui fenomen. Ca să nu mai vorbim despre ce ar putea iniția elitele românești, nemulțumite de nivelul de înțelegere al democrației la cei de jos.

Micii și noii noștri progresiști ajunși mari scriitori, filosofi, cîntăreți și actori sunt atît de străini și de depărtați de un proiect de luminare a nației din care s-au ridicat și de la care așteaptă mai departe subvenții, funcții și recunoașteri publice, încît vor legi și cătușe împotriva vîntului și a imaginației populare mai întunecate.

Cornel NISTORESCU

Cresc presiunile germane asupra României

 

Chiar așa! Cresc presiunile germane asupra României. Propunerea frontului politic PNL-USR-UDMR de numire a inodorului politician Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru al României chiar trebuie să ne pună pe gînduri. Nu ne-a fost destul că am traversat preț de două mandate experiența Klaus Iohannis marcată de regrese pe toate planurile. Toate speranțele noastre că numirea etnicului german ar putea aduce cu sine o mai mare rigoare în politică și administrație s-au dovedit iluzorii. La fel de inexplicabilă a fost și campania electorală care ne-a adus în principalele două orașe ale României un primar francez (București) și unul german (Timișoara).

Populația a acceptat rezultatul ca o expresie a toleranței etnice și a deschiderii europene a celor scăpați din Estul comunist. Alegerile acestora păreau mai degrabă exerciții democratice și, eventual, importuri de experiență administrativă. Alegătorilor nu le-a trecut prin cap (mai puțin Serviciilor Secrete, păstorite strategic de Florian Coldea, decorat cu Legiunea de Onoare a Republicii Franceze!) că aparițiile neașteptate ale acestora ar reprezenta și capete de pod ale politicii Franței și Germaniei pe teritoriul României.

Anularea alegerilor din decembrie 2024 a rămas ca un abuz de proporțiile unei crime la adresa democrației comis de Curtea Constituțională a României. Instituțiile statului român n-au avut oameni și nici curaj să investigheze mai adînc implicarea Comisiei Europene și a cancelariilor din alte state într-o operațiune care marchează negativ și pe termen lung evoluția vieții politice din România. Nici apariția din pălărie a primarului Nicușor Dan nu a fost lămurită. Era o decizie românească sau străină? Aparținea doar USR sau celor care păpușau acest „partid de intelligence”? Cine ar fi putut înțelege ce se află îndărătul desemnării lui Dragoș Anastasiu drept consilier la Cotroceni, însărcinat cu redactarea unui proiect de guvernare? Un transportator auto refugiat în Germania și revenit în România cu activități în transportul de persoane (Eurolines) devine personaj important în conturarea unui viitor pentru țară. Numai propriile slăbiciuni și neuronii secătuiți l-au deconspirat și l-au scos din marele joc ce se contura. Şi care a făcut loc unui personaj de mini-gabarit similar – Oana Gheorghiu.

Pe nesimțite și pe neașteptate, România s-a trezit în fața unor decizii fundamentale, adoptate de oameni care l-au însoțit pe primul-ministru la negocierile sale din Germania sau l-au secondat în negocierea unor contracte importante pentru țară și pentru obligațiile sale financiare de viitor ale României. Cu portofelul digital, ancorat în același spațiu germanic, cu prelungirea contractului cu OMV pe încă 20 de ani, filo-germanii din guvernul României se apropie de decizii care seamănă cu o punere necondiționată a țării la remorca Germaniei.

În sfîrșit, cu propunerea PNL-USR-UDMR de desemnare a lui Siegfried Mureșan, funcționăraș pregătit pe la cabinete germane, ca și Dominic Fritz, România pare a îmbrățișa o alegere tacită pentru un parteneriat mai special cu Germania, dacă nu chiar spre o repunere a unor obiective/interese germane mai vechi, urmărite prin Tratatul de la Buftea din 7 mai 1918.

Pentru cei care au lipsit la ora de istorie, reproduc cîteva precizări aflate la îndemîna tuturor pe Google și pe Wikipedia din care reproduc sintetic, fără a relua pasajele mai lungi din Tratatul de la Buftea (1918):

„Preliminariile tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea de către reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei.[2] Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/7 mai 1918, la palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar. (Petre Otu, op. cit. p. 67) Prin tratatul de pace au fost acceptate condiții dure, dintre care se menționează:

România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă „Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova–Agigea) Bulgariei, care reanexase deja „Cadrilaterul” în decembrie 1916; restul Dobrogei, între noua graniță bulgară-română și Brațul Sfântu Gheorghe, era cedat de către România Puterilor Centrale;[3] România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere, prin două societăți petroliere; șantierele navale intrau în stăpânirea statului german;
dreptul Germaniei și al Austro-Ungariei de control al navigației pe Dunăre etc.Urmări:
Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit, oricum, mărit din război”.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: CotidianulHD

Ceata lui pițigoi/președinte-n păpușoi

 

Parlamentarii au plecat în vacanță și au lăsat guvernul cu curu-n baltă. Președintele Nicușor Dan, stresat peste măsură de importanța funcției sale, consideră marginea dreaptă a oricărui covor roșu pe care trebuie să calce un inamic public dirijat din Estul îndepărtat, iar mersul strîmb, bălăbănit și șerpuit (combătut și de USR) drept consecința șoselelor furate de adversarii lui imaginari.

Mai pe scurt. Ar vrea să ajute, dar nu poate pentru că nu știe. Toate sunt niște chinuitoare moșteniri ale trecutului ce trebuie eliminate fără milă, cu ajutorul Comisiei Europene, cu DNA-ul, cu DIICOT, cu SRI, cu Pompierii, chiar și cu Declic, cu insecticid și cu ierbicid.

Ce dacă n-avem guvern?  O să avem! Cînd? Nu știe? Fantoma  încruntată a lui Ilie Bolojan va menține țara în calm și în ordine, ca pe un pluton de răcani ascultători.

Un climat de confuzie și de improvizație politică domnește peste  România. Președintele taie aerul cu mîinile și cu bărbia de parcă ar căuta o idee. Și nu nimerește  nimic. Nu pescuiește nici una. Și, cu toate acestea, nu-i pasă. Ne ia de proști. Niște ființe de umplutură care  votează și merg la muncă. Ce dacă n-avem guvern și el n-are nici o idee?

Zboară la Chișinău și pe la adrese, pe la sărbători și evenimente. Cu Spartanul lui ca un camion cu prelată face diplomație. Dă și o fugă pînă la Cluj să întîlnească niște investitori. Cu cineva de la One United Properties, grupul pe care l-a hărțuit toți anii cît a fost primar. Nu cunoaștem conținutul. Poate conciliere, poate reproșuri, poate deconturi, recomandări sau investiții? Dumnezeu știe ce ascunde muțenia lui Nicușor Dan și aerul descurcăreț al consoartei. Oricum, sunt multe care n-au legătură cu stabilitatea în România, dar se petrec sub ochii noștri.

La Cluj a fost „o întîlnire privată”. Așa ni s-a spus. O întîlnire este privată cînd vorbim de sentimente, de sex sau de bani. Ce-a apucat să afle presa?

„Imediat după ce a participat la recepția oferită de Ambasada SUA, președintele României, Nicușor Dan, a plecat cu o aeronavă Spartan, spre Cluj Napoca, unde a ajuns înainte de ora 21:00, pentru a participa la o cină privată cu organizatorii „Techsylvania” (cel mai important eveniment de tehnologie și business din Europa Centrală și de Est, desfășurat la Cluj  în perioada 24-25 iunie)”. (G4Media).

Măi să fie! Dacă de luni și luni Nicușor Dan se tot se încurcă în el însuși, în căutare de soluții, de ce să nu se întîlnească să bea o bere și cu Sacha Draghici, regele jocurilor de noroc, prin țara în care președintele se crede „șeful statului”? Mare brînză că unii îl bănuie pe Sacha Draghici ca fiind unul dintre sponsorii pitiți la secret cu niște mărunțiș din campania electorală.

Ca să nu credeți că Sacha Draghici este căzut din Lună, iar Nicușor Dan un gură cască pus pe admirat  cerul înstelat, merită să aflați mai multe cu ajutorul Google. Poate așa vă explicați singuri de ce cu Sacha Draghici. Poate și cu unul dintre neamurile Ursulei von der Leyen. Proasta aia de AI nu știe să-și țină gura.

„Informațiile căutate fac referire la asocierile dintre Sacha Dragic (fondatorul grupului Superbet și investitor important în Superbet și Unibet/Kindred) și Ursula von der Leyen (președintele Comisiei Europene).

Iată legăturile concrete:

Legătura de Familie: Soțul Ursulei von der Leyen este medicul german Heiko von der Leyen. [1]

Relația de Business: Fratele Ursulei von der Leyen, Hans-Holger Albrecht, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al grupului Superbet în anul 2023. [1]

Contextul Companiilor: Superbet este un gigant al pariurilor din Europa, având o prezență puternică inclusiv în România. În 2024, compania franceză FDJ (La Française des Jeux) a achiziționat grupul Kindred (compania-mamă a Unibet), creând un lider continental pe piața jocurilor de noroc, domeniu în care și-au consolidat poziția investitori majori precum Sacha Dragic”.

De ce oamenii de afaceri din Europa și Nicușor Dan și Sacha Draghici se adună tocmai la Cluj în „întîlniri private”? Nu cumva acolo se învîrte marea turnantă a tuturor aranjamentelor? Cam greu de dovedit.

Cu siguranță că România o duce bine și n-are probleme, iar președintele are și el chef de-o bere, de discuții despre apartamente și ceva despre investiții și despre jocurile de noroc.

Oare nu cumva președintele Pițigoi, dincolo de bîlbele și incompetențele sale, învîrte mult mai multe decît știm noi?

Cornel NISTORESCU

Circul merge mai departe

 

N-a lipsit mult să ne trezim cu cel mai comic guvern din istorie. Dacă nu se încăpățîna George Simion să pună condiții, am fi avut o adunătură ministerială demnă de spectacole de revistă, de glumele de berărie sau de pariuri năstrușnice.

Ce ne spune asta? Că PSD-ul și „mărunțișul” politic, zis Opoziție, și cu Nicușor Dan la comandă cam atît pot. O strînsură politică gata să mimeze o guvernare. Nimic mai mult. Ba să ne arate că un fost primar cu un fost ministru și cu un responsabil de măturătorii Bucureștilor sunt gata să salveze țara. Un om de la administrația străzilor la Economie și o grindă de doi metri cu două sute de cuvinte pe post de proptea verbală  (viceprim-ministru) la Adrian Veștea ar putea face cît un noroc chior.

Prea de tot! Chiar ar fi fost de rîs, dacă n-ar fi de plîns!

Încercarea de a trece un guvern Veștea a picat (lucru care s-ar fi întîmplat și dacă ar fi fost alcătuit din oameni mai de ispravă) pentru că viața noastră politică a intrat într-o logică absurdă, într-o fragmentare ne-naturală, dirijată nu de problemele României, ci de scenariile artificiale concepute de la Bruxelles.

Comisia Europeană pentru a-și păstra supremația și pentru a-și putea continua imaginarul său politico-administrativ pompează la greu linii roșii, cordoane sanitare și utopii politice aparent morale, în subtext de maximă utopie.

Refuzul lui George Simion de a acorda credit unei anume disperări de instalare a unui guvern poate avea și o parte bună. Obligă la o clarificare. Ori cu AUR în afara legii (ceea ce n-ar avea absolut nici o bază, deși cîțiva apucați și-o imaginează!), ori va fi acceptat ca partid parlamentar cu drepturi depline la viața societății românești. Iar Nicușor Dan, implicat pînă în gît în susținerea acestui fals, ar fi obligat să facă un pas înapoi.

Sau se stafidește mai departe cu fiecare încercare neputincioasă.

Așa-zisul „cordon sanitar” impus de PNL, USR și UDMR nu-i decît o ficțiune susținută cu agresivitate și insistență verbală, cu propagandă subvenționată din exterior. O operă a Comisiei Europene care trebuie trecută prin instanțe sau prin revolte. Un soi de front intelectual alogen cu filiații ideologice progresiste care se străduie să impună o orientare anti-identitară în România.

El seamănă mai degrabă cu un cordon conceput pentru extinderea și delimitarea unor spații ale lipsei de identitate. E vorba de un experiment psiho-politic importat din universitățile de peste Ocean și altoit pe rădăcinile cominternismului reminiscent prin Estul Europei.

Ce vrea acest front în România? O guvernare autoritară și o supunere oarbă la comandamentele de la Bruxelles. Ceea ce AUR cîntărește cu încăpățînare, iar PSD-ul nu acceptă decît pe jumătate și o scaldă, încercînd să își păstreze influența și puterea, oscilînd între nevoile electoratului național și recomandările Comisiei Europene.

De azi, Nicușor Dan poate să pună degetul pe încă zece-douăzeci de „desemnați”. Cu așa fărîmițare politică nu obține nici o jumătate de plăcintă (sau pizza, cum zice el pe limba lui de ne-economist). Falsul cu extremismul la care a achiesat pînă acum va ține societatea și scena politică în tensiune și divizare pentru multă vreme sau pînă la sfîrșitul mandatului său.

Ce vrea  George Simion? Alegeri anticipate încheiate cu un guvern și un scaun de premier pentru AUR și pentru el. Nespus de periculos!

De ce? Ar fi prea de tot ca dintr-o divizare isterică să sărim într-o majoritate amatoricească. George Simion nu pricepe că o asemenea schimbare nu-i folosește și nici României nu-i aduce liniște.

Primele lucruri pe care trebuie să le probeze  AUR și George Simion țin de echilibru, de rezonabil, de comportament democratic și de profesionalism.

Și, pe urmă, eventual, dă-i cu guvernarea!

 

Cornel NISTORESCU

Furtuna general Gheorghiță abia începe

 

DNA-ul marilor trăsnăi anticorupție se relansează șocant. Dimineața, în cel mai pur stil Codruța Kovesi, năvălește peste șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Cu televiziuni, cu oameni de la site-uri fidele, cu strigaciul de serviciu zis Ceaușescu, cu toată recuzita, inclusiv comunicat, semn clar de spectacol regizat. Dormea președintele Nicușor Dan? I-au luat de sub nas șeful Statului Major? O fi el somnolent tot timpul, dar de știut trebuia să știe. Altfel, am ajuns de rîsul curcilor. Ceea ce se și poate. L-au luat (lucrat) rușii pe generalul Gheorghiță Vlad? Sau l-au taxat americanii? Sau, pur și simplu, i-au făcut-o nemții. De ce și nemții? Nu-i acum la mare putere clanul progerman cu Fritz, Dragoș Anastasiu, Oana Gheorghiu, cu USR-ul susținător al marii afaceri Rheinmetall (Skoda), cu tunul-tunurilor din acest veac?

Cine poate ști cînd pachetul intereselor geostrategice bate și greutatea sacilor cu bani? Are o legătură cu nemulțumirile exprimate discret prin armată privind achizițiile SAFE? Sau cu găurile plănuite de noua lege a salarizării? Sau cu dosarul ținut secret cu informații despre anularea alegerilor din 2024? Sau chiar ordinul cu anularea lor!

La atîtea necunoscute și la așa puternică „nucleară politico-militară”, n-ai cum s-o dibui. Poți să zăbovești ceasuri și zile pe prispă și să te tot scarpini sub pălărie, cînd în stil Moromete, cînd în stil de milițian cu nou-născut de culoare. Tot acolo ajungi să îngăimi: Cum mama dracului se poate?

Dăm foc la țară pentru că o scîrțîitoare din motoplanorismul de război, zis atac cu drone, a căzut pe un acoperiș și n-am putut-o lovi cu un Flak vechi, rămas după 1944?

Pe o vreme cu război la graniță, cu drone picate ca după un calendar al altora, cu protest românesc la Națiunile Unite, cu buzunarele goale și cu armamentul rămas de la Moș Teacă, România organizează ruperea picioarelor pentru șeful Statului Major al Apărării și pentru adjunctul său?

Reîncepe o Justiție a la Nicușor Dan, marca Traian Băsescu, aplicată de Kovesi și patentată de Monica Macovei și Alina Mungiu-Pippidi „Să-i îngropăm în dosare penale!”.

Cineva toarnă și cineva trădează, cineva a fluierat în biserică, dar încă nu se aude ecoul și, cu siguranță, cineva a comandat, iar cineva și-a dat acordul. Altfel, operațiunea DNA ar fi atît de neînțeles încît ar impune desființarea instituției. Armata Română este ridiculizată și aproape decapitată pentru că primul general al său și-a trimis ordonanța să ducă o fată la școală, fata fiind a generalului Șomordolea, fost secretar al CSAT pe vremea cînd secretele anulării alegerilor din 2024 se aflau la el în sertar!

Ce zice generalul Gheorghiță Vlad? „Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte”……„Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național”.

De ce? Dispar dosarele Vlad Voiculescu și Adriana Georgescu, scapă și Ludovic Orban, rîde trezorierul PNL Mihai Barbu după afacerea de Vaslui, și rîd Florin Cîțu, și Lucian Isar!

La un an de la transferul odraslei de general, DNA-ul zice că a venit vremea să-și arate mușchii:

„ În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.”

O minte „clarvăzătoare” din DNA a sintetizat problema. Șeful Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad, este cercetat pentru „infracțiunea de complicitate la uzurparea funcției”. Cu adjunctul său, și el general, ar fi pus o pilă pentru o fată de general și au uzurpat funcția unui subordonat. Și, pentru asta, decid să arunce bomba. Cheamă strigacii și se pregătesc să dea foc la țară.

În fapt, în culise, puterea din România se clatină. Se pregătește o schimbare majoră. Sau măcar o parte din picioarele sale de sprijin.

 Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul.ro

Altă dronă, alte povești

Cu totul întîmplător dar cu ochii mei l-am văzut pe Nicușor Dan declarînd în fața camerelor de luat vederi că:

„A fost un grup de 43 de drone care au venit din partea estică, au traversat Ucraina la 20 – 30 de kilometri de la nord de Dunăre, dinspre est spre vest. Pe măsură ce au trecut pe teritoriul ucrainean, o parte din ele au fost doborâte și una dintre ele lovită probabil deasupra orașului Reni”.

Ce mai, „o dronă lovită deasupra Ucrainei și-a modificat traiectoria”. Afirmația a fost reprodusă pe ici, pe colo, dar a dispărut de pe multe site-uri și a fost scăpată de relatările presei noastre. Și, cu toate acestea, corul războinicilor și al talibanilor din România s-a pornit ca la un semn (ordin).

Funky citizen (un fel de Cetățeanul aiurit) a descoperit adîncimi nebănuite ale evenimentului. Bineînțeles, neconfirmate. Merită a fi antologate, mai ales că băieții și fetele de la Funky o țin langa cu războiul hibrid.

„Mesajele coordonate despre drone și pregătirea populației au apărut înainte de impactul dronei asupra blocului din Galați, ceea ce sugerează o pregătire psihologică premeditată a publicului, coordonată temporal cu momentul atacurilor.”

Ce vor să spună ei? Că ministrul Miruță ar fi pus la cale „o pregătire psihologică premeditată”? Sau că rușii ne-au antrenat nițel înainte de căderea dronei? Sau că Oana Țoiu ne-a făcut niște semne cu degetele ei subțiri să înțelegem că vin dronele?

Descurcărețul de Radu-Dinel Miruță ne-a lămurit mai repede. Specialistul nostru în balistica posturilor ministeriale ne-a luminat. „Drona a zburat la o altitudine insuficientă, încât avioanele de vânătoare să poată fi sub dronă, astfel încât să tragă în sus pentru a nu se duce proiectilul în zona populată”.

Mai că drona nu se rostogolea pe trotuare și nu se oprea pe la stop! Între timp, președintele Nicușor Dan s-a răzgîndit. După ce naivitatea și amatorismul său au răcnit pe video, ajungînd la urechile păpușarilor săi speriați că le încurcă strategiile, a întors-o ca la Ploiești.

N-a mai fost hazard. A fost agresiune. Nu va rămîne fără răspuns.

„Federația Rusă a comis un act grav, care a pus în pericol viețile cetățenilor români pe pământ românesc. Este o escaladare care nu poate fi acceptată, nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns. Este consecința iresponsabilității cu care Rusia folosește diverse tactici, în total dispreț față de viața civililor. Toate fac parte din arsenalul Moscovei pentru a induce frică, pentru a submina încrederea, pentru a face rău”.

Ceac-pac, a apărut și opinia unui analist american. Îl cheamă Paul Goble, un veteran și fost specialist în afaceri sovietice la CIA și Departamentul de Stat al SUA. Declarația a fost culeasă și tipărită de Kyiv Post. Super-credibilă!

„Ultima incursiune a Rusiei cu drone pe teritoriul românesc nu a fost un accident, ci o provocare intenționată, menită să fractureze unitatea NATO și să intimideze Moldova vecină”. Oricum, dl Goble este „absolut sigur că (Putin) a aprobat ideea ca dronele rusești să poată fi folosite împotriva României”.

Oricum, au vrut să intimideze Moldova, dar ne-au speriat pe noi. Iar Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, a declarat că rușii încearcă „să escaladeze pentru a dezescalada” (Digi24 TV).

MApN a transmis că incidentul în urma căruia o dronă rusească a lovit un bloc din Galați nu reprezintă un atac asupra României, ci este consecința războiului din Ucraina. Nu-mi rămîne decît să invit cititorii să tragă singuri niște concluzii. Eu rămîn doar un cetățean derutat.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Actorul furios și interesul național

O înjurătură a ministrului Demeter Andras Istvan la adresa interesului național al României face valuri în social media și provoacă mai multe cruci peste pieptul cititorilor decît prostiile lui Gigi Becali sau Nicușor Dan.

Demeter Andras Istvan nu mai este ministrul Culturii, pe un scaun pe care au stat mari somități ale culturii române și europene și pe care fotoliu de cinste l-a apucat nu pentru opera sa, ci de pe urma sprijinului politic al UDMR. De-a lungul anilor, postul de ministru al Culturii a mai fost repartizat UDMR. A fost socotit cel mai puțin important, asta și pentru că atît îi duce mintea pe politicienii de azi. Ministerul Culturii are și cele mai mici bugete, drept pentru care este lăsat mai la urmă și oarecum în compensație cu posturile grase de la Transporturi, Dezvoltare, Finanțe. De acolo se scot banii. De la cultură, nici măcar prestigiu! „Să dăm UDMR-ului și fotoliul de la Cultură!”.

Cuminte, UDMR-ul l-a luat cînd l-a primit și și-a rezolvat interesele și obligațiile cu tot felul de personaje secundare.

Demeter Andras Istvan a călcat în groapă cînd se aștepta mai puțin, declanșînd acest scandal monstru, care a determinat gruparea care l-a propus să-i ceară demisia.

Adevărul este că asemenea enormități nu pot fi nici gîndite și nici spuse fără să-ți muști limba și fără să provoace un scandal pe măsură. De altfel, demiterea actorului Demeter Andras Istvan nu putea fi amînată, mai ales în contextul relațiilor româno-maghiare.

Afirmațiile sale sună grotesc, revoltător, enervant și provocator. Par o săritură prostească peste cal, deși arată mai degrabă a izbucnire verbală, făcută la nervi. Dincolo de impactul sonor este doar o înjurătură, după părerea mea mult mai puțin importantă decît multe alte concesii făcute UDMR-ului sau decît formulările grosolane și nedrepte, fără acoperire, făcute de la Budapesta.

În același timp, izbucnirea lui Demeter Andras Istvan trebuie citită într-un context. Actorii sunt oameni slobozi la gură, care vorbesc mult și ușor, unii bat cîmpii cu grație, alții, de dragul rîsului, sunt mari iubitori de bancuri politice sau porcoase. Mulți actori în afară de textul rolurilor și de bancurile dintre repetiții și de amintirile de la filmări nu pot spune mare lucru. Iar Demeter a scăpat această înjurătură într-o situație care merită luată în considerare. A povestit-o el cînd a fost chemat la Parchet: „Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p(…)la în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu(…)eți cu p(…) îndoită aicea”.

Omul a recunoscut autenticitatea grosolăniei, spusă aproape protestatar într-un moment în care era acuzat fără rost de o procuroare după ce salvase Radioul de Limbă Română de la Chișinău din mîna rușilor care l-ar fi cumpărat și ei.

„Nu neg că ea există (n.red., înregistrarea). Îmi aduc aminte, era despre dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: Radio România a achiziționat de pe bursa din Republica Moldova postul Radio Chișinău, inițial s-a achiziționat 50% din acțiuni, apoi s-a ajuns până la 99% și România a ajuns să dețină postul de radio, care a continuat să emită în limba română. Era o discuție despre abuzurile care au urmat… Noi (n.red., Consiliul de Administrație al Radio România) ne-am asumat această achiziție. Apoi, s-a deschis un dosar care a anchetat un posibil prejudiciu creat statului român și așa a venit vorba despre interesul național… Nu am ce să neg. Am spus procuroarei că dacă nu contează interesul național, pentru că interesul național era să nu cumpere Rusia și postul să continue să emită în limba română, atunci poate fi vândut Rusiei și România își recuperează bani”.

Cum ziceam, problemele României cu Budapesta și cu UDMR-ul sunt complicate, de durată și de neignorat. Am jucat prost, am cedat, am ignorat etc. Să ne răzbunăm pe un actor care, culmea, și-a făcut datoria mi se pare prea mult. Este un mod de a ascunde incapacitatea Ministerului de Externe și a Guvernului de a gestiona de ani buni acest dosar dificil.

Putem să ne răcorim pe seama înjurăturii grosolane a lui Demeter Andras Istvan, dar rățoiala publică nu depășește tehnicile tradiționale de a ascunde sub preș un dosar tratat amatoricește.

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Aveți curaj, domnule președinte!

Degeaba trageți de timp! Abia agravați situația. Un guvern cu o majoritate solidă n-are din ce să rezulte. Și nici partid prezidențial n-aveți timp să puneți la cale. Mai bine rămîneți mediator și denunțați falsul propagandistic vînturat de lozinca „AUR – partid extremist”.

Nu vă aparține, dar l-ați folosit. Profitați de situație și recuperați exagerarea cu „AUR -partid extremist”, denunțînd eticheta nedreaptă, fără dovezi, atașată unui partid care reprezintă o parte importantă din populația României.

Eliberați astfel jocul politic de o constrîngere falsă și deschideți porțile unui guvern puternic, atît de necesar țării noastre în aceste zile.

Și faceți eforturi să înțelegeți un lucru simplu: Ce-i pro-românesc este și pro-occidental!

Cornel Nistorescu

Regina Maria veghează Deva de pe coama unui deal!

Operă de artă a sculptorului Ioan Bolborea, statuia Reginei Maria, personalitate epocală a istoriei românești, veghează, de miercuri, 13 mai 2026, de pe coama unui deal, la forfota orașului, având Cetatea Devei la orizont.

Monumentul din bronz, impresionant prin dimensiuni și meticulozitatea cu care a fost creat, este amplasat în curtea casei lui Cornel Nistorescu, directorul ziarului Cotidianul HD.

O inițiativă inedită menită să cinstească memoria Reginei care s-a confundat cu soarta neamului românesc de la început de secol XX, fiind o figură esențială în momentele de cumpănă pe care România le-a trecut în acele vremuri.

În prezența Principelui Nicolae și a mai multor invitați de seamă, monumentul a fost inaugurat. Este a doua statuie a Reginei Maria, în Deva, prima fiind amplasată în centrul orașului, în fața clădirii Prefecturii Județului Hunedoara.

„Mulțumesc că onorați această personalitate uriașă a României. A fost și trebuie să rămână un model de curaj, de devoțiune de dragoste pentru Limba Română, de dragoste pentru poporul român, de sacrificiu pentru integritatea României, inclusiv pentru diplomația României.

A fost unul dintre cei mai străluciți diplomați ai României, fără să fi fost diplomat, în fapt. Vă mulțumesc că ați făcut acest gest care înseamnă recuperare. O recuperare a atitudinii față de istoria națională, o subliniere a preocupărilor legate de identitatea noastră națională.

Alteța Sa Principele Nicolae a lansat chiar zilele trecute o campanie , să vedem cine o susține, câte partide, câți oameni și câți intelectuali se vor rpinde în această «horă» de susținere a acestei campanii a identității naționale”, a spus Cornel Nistorescu, în discursul cu care s-a adresat invitaților.

C.L.

Plânge țara după Victorița de peste Prut, plecată din PSD…

„Elita” neamului se înghesuie să pună paie pe foc. Ca la prezidențiale! Strigă pe unde poate că euro va crește, că pleacă investitorii, că ne paralizează inflația. Andrei Caramitru, un fel de Cristian Tudor Popescu, mare proprietar și a unor de isterii în materie de finanțe, pune o bombă cu spaime în biata noastră piață financiară.

Cu înțelepciunea lui moștenită de la actorul-jucător Pulpă ne anunță că, în cazul căderii guvernului, euro va ajunge la 7 lei. Digi 24 cheamă la dialog cu fătucile sale de tot felul vorbeți care interpretează situația, în vreme ce sub glagoria lor politică scrie mare, cu litere de o șchioapă: Leul, doborît de criza politică; Previziuni sumbre pentru economie; Leul este la minimul istoric față de euro; Leul tot mai slăbit față de euro.

De piatră să fii că tot te mușcă un dinte de îndoială și începe să ți se umfle frica. Ba mai vine și euro-analistul Radu Carp, profesor de științe politice la Universitatea București, și zice: „vom avea alegeri prezidențiale pînă la sfârșitul acestui an în România. Am spus, mă rog, șase luni”. Și el, tot profet sau diversionist! Dumnezeu știe căci pînă să se lămurească lucrurile oamenii uită de ce a zis și el de ce a profețit.

Dar cea mai spectaculoasă plîngere publică a fost stîrnită de Victoria Stoiciu, o frumusețe bălae, gînditoare, venită de la Chișinău cu valul moldovenilor pornit de Băsescu, și care, cu mîna ei slavă și pură, adusă de cine știe cine și plantată direct la vîrful PSD, a  denunțat tendințele extremiste și deschiderile spre fascism ale partidului care a plasat-o direct în conducere.

Candidă, dar vioaie, cu spirit critic, cu idei clare de ong-istă necruțătoare, cu dorințe sincere  de român cu pașaport european și animată de dorința de a moderniza  România (nu Moldova), mînată în PSD mai ales de dorința de a-i învăța toleranța față de intoleranțe, inclusiv față de libertățile sexuale și de gen, nu-i decît o fată încercată de sărăcia moldovenilor de peste Prut, care  spune singură: „poți fi bun român și dacă ești gay!”

Victorița de peste Prut: „Am avut o singură șansă în viață ca să scap de sărăcie – educația, de asta cred și acum că educația trebuie sa fie o prioritate a politicilor noastre, pentru că e singurul ascensor social care s-a dovedit a fi funcțional din perspectiva mobilității sociale.

Așadar m-am ținut cu  dinții de carte, chiar dacă nu a fost ușor și a presupus eforturi financiare și logistice pe care, sincer, azi mă întreb dacă aș mai avea puterea să le repet. Uite, un exemplu, în fiecare luni trebuia să mă trezesc la 4 dimineața, era un întuneric beznă, aprindeam lumânarea pentru că erau întreruperi de curent pe vremea aceea, mergeam în centrul satului, tot pe întuneric, nu era iluminat public,  și așteptam un autobuz  vechi și ticsit cu oameni  care venea din satele vecine și cu care  ajungeam, de obicei, într-un picior, atât de plin era, până la Orhei, unde era liceul la care studiam”.

Absolventă de SNSPA, Victoria de peste Prut devenită Victorița noastră se prezintă frumos:

„Cariera mea e un mix de activitate  de ONG, presă, activism. Am lucrat peste 15 ani la Fundația Friedrich Ebert, o fundație social-democrată germană, am scris în presă pentru diverse publicații, de la CriticAtac la Dilema veche, Contributors sau Libertatea. Am făcut și cercetare, pentru diverse entități din țară și străinătate, în general pe zona relațiilor de muncă și dialog social. Și de când mă știu, am fost un om de stânga care prin tot ce a făcut a apărat cauza grupurilor dezavantajate și a celor slabi, acesta e firul roșu al traseului meu profesional, dacă e să găsesc unul”.

Cum și de ce a fost ea promovată vicepreședinte în PSD și prezentată socialiștilor ca o probă a marii schimbări a celor care se trăgeau din Partidul Comunist Român? Victoria Stoiciu a fost săltată (prin vot) în fruntea PSD-ului, fiind floricica de la reverul aparentei modernizări și europenizări ale acestui partid.

Ca s-o înțelegeți mai bine și să înțelegeți anvergura pagubei creată de dezertarea sa trebuie să mai știți cîteva lucruri. Ea l-a admirat pe Marcel Ciolacu.

„Președintele Marcel Ciolacu este singurul și primul politician care a vorbit despre necesitatea de a schimba paradigma luptei cu drogurile și de a înlocui politicile punitive cu politici de sănătate, axate pe asistența integrată și medicală. Ca om de stânga, vreau să-mi aduc aportul la astfel de măsuri, de asta sunt în PSD”.  (Fragmente dintr-un intr-un interviu în Critic Atac)

Și Marcel Ciolacu, acest „singurul și primul politician”, a înțeles-o pe Victoria Stoiciu (nume de fost soț, nu de fată) după ce aceasta a trecut pe la SAR-ul Alinei Mungiu-Pippidi și pe la colaborări intense cu Monica Macovei și Cristian Ghinea.

A căzut floricica la butoniera PSD-ului și moldovenii din satul ei plîng cu ochii pe Facebook, citind acest mesaj sfîșietor de socialist-progresist dezamăgit.

„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total.

Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem.

Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice, care au sacrificat viitorul pentru calcule politice mici și rațiuni de moment. De ce credeți că social-democrații germani păstrează cu sfințenie acest cordon sanitar în raport cu extremiștii lor? Pentru că se uită înapoi în istorie. Și nu vor să o repete.

Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului.. Este o linie roșie peste care nu se poate trece”.

Plînge poporul și plîng social-democrații după Victoria de la Chișinău, cea care a sărit înapoi peste linia roșie, peste cordonul sanitar la care a pus umărul ca nu cumva să o ude valurile fasciste care se apropie de piciorușele sale și-i amenință spiritul useristo-progresist de minunată combatant suspectată de infiltrare.

Și, uite așa, plînge țara că nu mai are printre socialiști pe cea care se chinuia să-i educe  chiar dacă ar fi fost să-i mănînce fripți.

Cornel NISTORESCU 

Cafteală politico-financiară

Lipsa cumplită a fondurilor îi încaieră peste măsură. Chiar îi face să semene cu niște animale flămînde, crude, zbuciumate, pornite într-un lătrat fără noimă… Guvernul condus de Ilie Bolojan, cel care, la comanda cupletului UE-Nicușor Dan (cîntă la fel!), a stîrnit zbaterea pentru reducerea deficitului bugetar, dar la scurtă vreme clachează financiar, profesional, aș zice că și moral și civic.

Se prăbușește un guvern alcătuit din prea multe persoane de umplutură. Echipa care a amăgit populația cu măsuri salvatoare și cu soluții strașnice nu-i echipă. S-a dovedit că nu-i decît o adunătură pestriță.

Cei care s-au aruncat orbește pe promisiunea privitoare la reducerea deficitului bugetar au mărit datoria României cu 125 de miliarde de lei. Adică 25 de miliarde de euro. Ceva peste împrumuturile disperate din mandatul marinarului Traian Băsescu, cînd Petrov și-a asumat tăierea salariilor și a pensiilor.

Așadar, cu toate promisiunile de reduceri, cu toate tăierile și cu toate taxele puse una peste alta, guvernul Bolojan a tras o gaură de 25 de miliarde de euro. E drept, ea vine mai ales din pensii și din cheltuielile publice de care încruntatul amenințător Ilie Bolojan nu s-a putut atinge. A tunat și a fulgerat la TV și s-a salvat împrumutînd, încercînd să ascundă scăderea dramatică a încasărilor la buget.

În ciuda faptului că își umflă pectoralii și își arcuiește amenințător sprîncenele, el nu s-a ales nici cu încasări mai mari, nici cu stîrpirea învîrtelilor pe bani publici, nici măcar cu cîteva soluții de băgat în seamă. Ilie Bolojan n-a depășit la abordarea economiei românești intervenția primară, semănînd cu o foarfecă grosolană, cum sunt cele pentru oi și vite, care lasă urme adînci și taie pînă la piele.

În lunile acestea de restricții furioase, el n-a izbutit să promoveze nici o idee convingătoare, nici să se apropie de un om care să-i livreze o strategie sau un proiect pentru evoluția economiei. Pur și simplu, a persistat ca un setat (programat) în tunderea veniturilor și diluarea lor, cu taxe pe față sau pe furiș și, din cînd în cînd, cu o grosolană jupuire a celor defavorizați.

De ce fuge PSD-ul de la guvernare? Simplu! Știe cît a tocat Ciolacu și anturajul său (din care în plus făcea parte și Sorin Grindeanu). Știe că vistieria e goală și că susținătorii săi au ajuns la pragul disperării. O continuare a prezenței la masa puterii incapabile de schimbări în bine îl aruncă în gropa istoriei.

Mai mult, lasă toată greutatea pe umerii unui PNL userizat în gîndire și speriat de decontul acestei guvernări catastrofale. În ultimele luni, cu tonul de căprar amenințător al premierului, PNL-ul seamănă cu o nouă grupare de interese, care poartă la un rever un scaiete colorat, iar la celălalt o mangustă pornită pe un cîrîit amenințător.

PNL-ul se teme de pierderea puterii. O gaură de 25 de miliarde de euro nu poate rămîne fără decont, așa cum marile tunuri care poartă marca Ciolacu, Cîțu sau Ludovic Orban nu pot rămîne la nesfîrșit sub pretinsul covor al statului de drept.

Numai afacerea autobuzelor școlare și cele cu energie pot duce jumătate sau o mare parte din elita PNL după gratii. Încăierarea politico-financiară din țara noastră este abia la început!

Cornel NISTORESCU

Securitatea nu-i pentru pomanagii și pentru căței!

 

Nu sunt dintre cei dispuși să facă pariu pe seama României, dar sunt gata să cred că vom avea nenumărați compatrioți care să se vaite de pericolul la care ne expunem prin găzduirea trupelor americane.

Avioane de alimentare, soldați, cisterne, avioane de luptă, armament, rachete, bombe și tot ce ar mai putea fi necesar. Deja un comandor „viteaz” le-a speriat pe cucoanele gălăgioase și a declarat: „În momentul în care acestea acționează direct de pe teritoriul nostru (SUA-n.red), suntem cobeligeranți și apar probleme de drept internațional”.

Pericol, fraților! Vom fi în război, iar dacă pierdem alături de americani suntem buni de plată pentru pagube. Să nu mai vorbim de posibile atacuri. Teoretic, rachetele ar putea ajunge din Iran pînă la Constanța sau la alte adrese din România. Practic, pericolul unui atac cu rachete iraniene coboară însă aproape de zero. Mai degrabă ne-am putea gîndi la atentate, la diversiuni.

Ce vrem de fapt? Protecție sub umbrela NATO, parteneriat strategic cu americanii, dar noi să le dăm numai folclor și tinerii cu burse la universitățile lor celebre. În rest, nimic.

Să nu ne expunem nici unui risc. Ba să primim și Visa Waiver după ce am anulat alegerile în mod fraudulos și să o ținem într-o prosperitate și o vacanță ca în vremurile cele mai frumoase. Mă tem că nu se poate și că mulți dintre noi avem o mentalitate de pomanagii. Geaba visăm să ne fie bine cu riscuri puține și cu costuri minime. Pur și simplu, nu se poate.

Securitate moca nu există. Nu a fost inventată Securitatea adevărată pentru căței. Adică pentru pomanagii. Nimeni nu-i apără. Nu-i o vreme în care să funcționeze proverbialul „la plăcinte înainte, la război înapoi!”.

Și securitatea, și libertatea au un preț. Dacă le așteptăm pe gratis suntem pierduți.

Suntem proverbiali la capitolul decizii greșite, dar și la noroc. După ce ne-am făcut de rîs de cîteva ori față de partenerul strategic și am avut parte de o anume răceală (distanțare) a acestuia, războiul cu Iranul ne repune pe hartă și pe masa negocierilor.

Nenorocirea aceasta din Orientul Mijlociu, cu atîtea pagube și victime, aduce cu ea și un pic de noroc.

Partenerul strategic începe să aibă nevoie de poziția României și, mai ales, de baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Dacă știm să ne purtăm și să negociem, războiul cu Iranul ar putea aduce o redescoperire a importanței României pe lista intereselor americane.

Un fel de cadou nesperat pentru împiedicații și amatorii prostocrați de la conducerea României.

(Cornel Nistorescu, cotidianulhd)