Se afișează postările cu eticheta inelul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inelul. Afișați toate postările

duminică, 20 iulie 2025

Inelul

 



Prin iarba de rouă tăvălită,

călcam ușor, cu pasul adormit.

Ochii-mi sticleau pe-o sârmă ocolită

și mă gândeam că eu voi fi cosit.

 

În iarbă strălucea un blând inel, și,

era să-l strivesc cu ditamai călcâiul.

Firav, pașnic, rotund și subțirel,

l-aș fi lăsat, nu era el… întâiul…

 

Cin’ să fi aruncat în iarbă-acel inel?

Și cine-mi poartă drumul prin iarba mătăsoasă?

Puteam să-l zidesc în pământ, bietul de el,

sau să intre-n gură la nesătula coasă.

 

L-am smuls atunci din iarba-nrourată

și-n buzunar frumos l-am așezat,

că voi găsi cumva nume de fată,

pe deget inelar să-l pun la cununat.

 

Și am găsit un deget de toată frumusețea,

unde inelul meu să stea pân’ la iernat.

Da, iubita mea de-acum e bătrânețea.

Cea cu inelu-n deget. Cu ea m-am cununat.


Puiu RĂDUCAN