Scriu din stradă. Scriu cu furie, scriu cu încrâncenarea neputinţei civice împotriva forţei militarizate a statului, încotoşmănată în armurile şi căştile negre, lucioase, ale jandarmilor înarmaţi cu bastoane şi pistoale, care au năvălit, zdrobind în pumni şi picioare, manifestanţii paşnici ai unui marş patriotic.
Nu credeam să trăiesc vreodată asemenea scene de coşmar. Ca o ironie faţă de numele istoric al Pieţei Victoriei. De mîine, piaţa unde se află palatul Guvernului va trebui să se numească Piaţa Ruşinii.
Marşul început la Piaţa Unirii a străbătut bulevardele centrale ale Capitalei până în Piaţa Victoriei. Acolo urma să aibă loc un miting în faţa Guvernului. Nu se ştie de ce, participanţii au decis să o cotească pe Calea Victoriei, intenţionând să meargă spre Universitate. Reprezentanţii Ministerului de Interne susţin că nu exista autorizare pentru acest traseu. Aşa e. Dar haideţi să vedem cât de gravă era iniţiativa unioniştilor.
În primul rând, nu era un protest politic. Acţiunea stradală nu leza pe absolut nimeni. Era o manifestaţie patriotică, cu un public aparţinând unui spectru larg de opţiuni. Era un moment care trebuia să ne facă fraţi, un moment de înălţare naţională. O adevărată sărbătoare românească.
Apoi, o mare parte dintre participanţi erau basarabeni, unii din ei copii, elevi de liceu sau studenţi, dar şi oameni veniţi din diferite zone ale ţării. Obosiţi de o noapte petrecută pe drum, aceşti oameni meritau să fie primiţi cu flori, nu cu lovituri de bâtă, cu îmbrânceli şi pistoale.
În fine, era sâmbătă. Arterele Bucureştiului erau pustii. În maximum treizeci de minute, această manifestare ar fi parcurs Calea Victoriei şi s-ar fi încheiat la Universitate. Şi am fi fost cu toţii scutiţi de tulburările care continuă şi acum, după căderea nopţii
Apoi, însăşi legislaţia statului român prevede că reacţia organelor ordinii publice trebuie să fie proporţională cu actele de încălcare a legii. Or Jandarmeria a făcut astăzi, la Piaţa Victoriei, o demonstraţie de forţă absolut gratuită, fără obiect, împotriva unor oameni paşnici, mulţi dintre ei venişi acolo cu copii mici, care numai la aşa ceva nu s-ar fi aşteptat.
M-am gândit că poate unii dintre tinerii şi adolescenţii basarabeni, veniţi la acest marş, puneau pentru prima oară piciorul pe Calea Victoriei. Celebra Cale a Victoriei, din Bucureştiul povestit de bunicii lor, la care visaseră atâţia şi atâţia ani… Şi care va fi prima lor amintire legată de Calea Victoriei? Pe lângă că nici un oficial al guvernului nu i-a aşteptat să-i salute, au mai şi primit pumni, bastoane şi îmbrânceli.
Pe Calea Victoriei unde, în unele zile, nu se poate circula de sirenele coloanelor oficiale ale lui Iohannis, Cioloş sau ale ministrului de interne, nu au putut pune piciorul copiii Basarabiei.
Pas cu pas, mandatul preşedintelui Iohannis, pe acelaşi balansoar politic cu cel al premierul Cioloş, tinde să se asemene tot mai mult cu ultimii ani ai mandatului lui Băsescu. Pâcla rece şi neagră a aroganţei, a brutalităţii şi abuzului se aşterne şi peste faţa umană a regimului Iohannis-Cioloş. Este aceeaşi mâzgă ce ne-a umbrit existenţa şi pe vremea lui Năstase, şi pe vremea lui Băsescu şi Boc. Pentru că, dincolo de schimbările de decor, sistemul este acelaşi. Faţa hâdă a urmaşilor Securităţii zâmbeşte cinic din tenebrele unde se pun la cale diversiuni, scenarii şi strategii de ţară.
Când jandarmii au făcut exces de zel, călcând în picioare sentimentele patriotice ale unioniştilor la Piaţa Victoriei, mi-am amintit că, în urmă cu aproape un an, când mii de „tineri frumoşi şi curaţi” inundaseră arterele Capitalei după carnagiul de la Colectiv, aceeaşi Jandarmerie i-a lăsat să circule, escortându-i, pe unde le-a poftit inima. Ah, am uitat! Atunci trebuia să cadă un guvern, pentru a fi adus altul, al domnului Preşedinte… Atunci manifestaţiile erau necesare deoarece Bruxelles-ul trebuia să pună cu penseta, la Bucureşti, un premier. Al lor, nu al nostru.
Şi, da, Bruxelles-ul, ca de altfel şi Berlinul doamnei Merkel, nu agreează deloc povestea aceasta cu unirea Basarabiei cu ţara mamă. De ceva vreme, centrul de putere al Uniunii Europene se firitiseşte cu Kremlinul mai ceva decât o făcea Hitler cu Stalin în 1939, când au semnat pactul prin care ne-a fost răpită Basarabia.
Poate în această cheie trebuie privită intervenţia de astăzi a rinocerilor din Jandarmerie împotriva copiilor Basarabiei. Şi atunci, se impun două măsuri urgente. Dar foarte urgente. Demisia ministrului de interne şi a premierului Cioloş.
Florin Dobrescu – Buciumul.ro
