Lucian Sârbu: “Este clar că liderii europeni și cu Zelenski fac un joc de așteptare sperând că universul lui Trump se va duce la un moment naibii”

Este clar că liderii europeni și cu Zelenski fac un joc de așteptare sperând că universul lui Trump se va duce la un moment naibii – poate cel mai devreme în toamna lui 2026, când în SUA vor avea loc niște alegeri „midterms” – astfel încât ei vor putea să-și continue planul războiului fără sfârșit împotriva baubaului rusesc.

Ceea ce nu iau ei în considerare e că din SUA continuă să apară bombe după bombe în defavoarea Democraților. Cea mai recentă zgâlțâială: scandalul legat de bandele de somalezi și frauda de până la 9 miliarde de dolari din curtea fostului partener de candidatură al Kamalei Harris, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz.

Despre ce e vorba?

Erau niște zvonuri și investigații și înainte, dar acum un puști de 23 de ani, care e „creator de conținut” pe Youtube, un anume Nick Shirley, s-a apucat să investigheze temeinic realitatea din spatele unor servicii sociale (creșe pentru copii, centre pentru persoane cu dizabilități etc.) aflate în general sub controlul comunității somaleze de acolo.

Paranteză: în Minnesota trăiesc cei mai mulți somalezi din SUA, peste 100.000. Aceștia au venit în ultimii 30 de ani, ca refugiați. De acolo provine și celebra deputată „progresistă” Ilhan Omar, care a vizitat recent România ca să vadă, alături de alți congresmeni americani, care a fost treaba cu anularea alegerilor. Cât de iubită e Ilhan Omar de Republicani? Ca un os în gât. Dacă nu Trump, atunci voci din tabăra lui au declarat de mai multe ori că Ilhan Omar ar trebui făcută pachet și trimisă înapoi de unde a venit, adică din Somalia.

Or, ce a descoperit băiatul ăla e de noaptea minții. Nimic nu exista în realitate. Grădinițe fără copii, aziluri de bătrâni fără bătrâni, cina săracilor fără săraci, în schimb așa-zisele servicii sociale primeau subvenții generoase de la guvernul local. Într-o singură zi băiatul ăla zice că a documentat 110 milioane de dolari lipsă și frauda s-ar putea ridica până la 9 miliarde de dolari. Banii s-au dus în realitate pe fel de fel de cheltuieli: de la achiziții de lux pentru șefii clanurilor de somalezi, adică mașini, vile ș.a.m.d. (inclusiv Ilhan Omar e astăzi, după câțiva ani de stat în Congres, hiper-multimilionară, cu o avere estimată la peste 30 de milioane USD) până la posibil sprijin financiar pentru organizații teroriste din Somalia.

Guvernatorul Tim Walz neagă, pe de o parte, amploarea problemei, și pe altă parte neagă că ar fi stat degeaba. Dimpotrivă, se apără zicând că știa de nereguli (așa cum am zis, scandalul nu e chiar nou, nouă e amploarea pe care a luat-o) și că a și tăiat diverse scheme de finanțare acolo unde s-au constatat nereguli. Numai că e greu să fie crezut, având în vedere că filmul făcut de Nick Shirley e recent și dovedește efectiv existența unei fraude pe scară largă care încă se mai desfășoară bine-mersi sub nasul autorităților Democrate, și care poate fi documentată simplu, luând o cameră în spinare și filmând ce vezi. Sunt mulți care se întreabă dacă nu cumva Tim Walz a fost ales ca și candidat de vicepreședinte anul trecut tocmai fiindcă putea aduce bani negri fără număr fără număr în campania Kamalei Harris…

Cu atâtea bombe pe care tabăra trumpistă continuă să le plaseze în curtea Democraților, e greu de crezut că alegerile „midterm” de anul viitor vor schimba ceva radical în peisajul politic american. Totuși, Democrații mai au și ei câteva atuuri, câțiva ași în mânecă. Cel mai important dintre ei: sprijinul unei părți importante a miliardarilor (Soros, Bill Gates și alții ca ei) care, complet dezinteresați și din dragoste de bine și de umanitate, desigur, ar putea prăbuși în 2026 bursa de la New York – implicit, bursele mondiale – declanșând în mod voit o criză economică mai rea decât cea din 2008. Nu contează că vor muri de foame milioane de oameni, ca în criza din 2008. În lupta împotriva legionarismului trumpist orice mijloc trebuie să fie permis, nu?!

Să ne așteptăm, așadar, la un 2026 cu multe, foarte multe turbulențe.

Autor: Lucian Sârbu

Și uite că s-a văzut un „reality check” și mai brutal!

Și uite că s-a văzut un „reality check” și mai brutal: discursul vicepreședintelui SUA, JD Vance, de la Munchen.

Fac bruxelezii, inclusiv ai noștri, ca toți dracii, zici că sunt șerpi călcați pe cap. Radu Tudor și Dănileț au ajuns să malformeze complet mesajul vicepreședintelui, doar așa, ca să se încadreze în continuare realitatea în chingile ideologice pe care le vor ei. Mai ales articolul lui Tapalabă din G4Media e delicios. I-a și schimbat titlul, ca Farfuridi și Brânzovenescu atunci când trimit anonima.

– Băi Labă, nu-i cam dur să zici că America a devenit „un inamic”? Io nu semnez. Dacă vrei semnează tu, zi așa: semnat „Labă”.

– Bine Tapă, ai dreptate, e cam dur, schimb. Uite, zic că a devenit doar „un partener imprevizibil și periculos”.

– Super, atunci o semnez.

Semnat: Tapalabă.

Fraza-cheie e către final, acolo unde se smiorcăie că „România are nevoie de investiții masive în presa independentă”. Ups! Da’ ce, nenicule, nu mai investește nimeni în voi? Cum, nu trăiați din salariile aduse de publicitatea pe Goagăl? Hm…

PS. Există un prost special care circulă pe rețelele sociale, ăla care crede că dacă ești atent la o cauză, la un eveniment, atunci înseamnă că ești sau acea cauză, sau ceea ce s-a întâmplat la acel eveniment. Această gândire-reflex ține de logica presei vândute pe care o reprezintă tapalagii, conform căreia ceea ce nu trebuie să ajungă la urechile publicului, ̆ , atunci, pur și simplu,… nu trebuie spus. Deci dacă pui în circulație de către marele public, atunci automat ceea ce pui în circulație.

Iar dacă trebuie spus fiindcă, deh, nu ai cum să ascunzi totul, atunci musai trebuie înfierat pe modelul „imperialist american, cădea-ți-ar bomba-n ocean!”…

Nimic mai fals. Dacă discutăm ceea ce face acum administrația Trump în America, și în relațiile internaționale, o facem pentru că e important să înțelegem încotro se mișcă lumea, nu pentru că sprijinim ceea ce face el acolo. Gândirea liberă și analiza faptelor nu este privilegiul exclusiv al unei caste cumpărate pe bani grei de guverne și oligarhi decât în regimurile dictatoriale.

 

Autor: Lucian Sârbu

Sursa: Gandeste.org

Lucian Sârbu: “Fac parte dintre cei care pot face la modul obiectiv diferența dintre a avea un copil și a avea o pisică”

Mă consider că fac parte dintre cei care pot face la modul obiectiv diferența dintre a avea un copil și a avea o pisică. Pentru că eu le am pe ambele.

De vreun an de zile, de când sănătatea mea e în cădere liberă (dar – aviz curioșilor! – am început, în fine, să merg susținut pe la doctori de tot felul, e drept, cu o lună de întârziere față de cum îmi propusesem, fiindcă luna martie a fost absolut groaznică din cauza decesului complet neașteptat și în condiții cvasi-ireale al socrului meu, ceea ce a necesitat o mulțime de drumuri și de bătăi de cap cu toate cele necesare) pot face o comparație mai profundă între a avea un copil și a avea o pisică.

În câteva luni se vor împlini 50 de ani de când am devenit un grăuncior în burta mamei mele și peste vreun an voi împlini realmente 50 de ani de când am devenit, oficial, o bucățică de materie din această lume. Se poate zice că 1% din existența scrisă a umanității e concentrată în viața mea.

După aproape 50 de ani de existență pe această planetă, așadar, pot spune cu mâna pe inimă că regretul meu nr. 1 e că nu am făcut 5 copii (cel puțin!). Întotdeauna a fost „ceva”: ba că nu avem o locuință stabilă, ba că locuința pe care o avem e prea mică, ba că nu avem suficienți bani, ba că unuia dintre noi îi merge rău la job, ba că n-o să ne permitem o vacanță în 4, ba că suntem deja prea bătrâni, ba… ba… ba…

Nu regret că nu mi-am strâns textele în mai multe cărți (dacă vor interesa pe cineva, ele vor fi ele găsite cumva!), nu regret că nu am ajuns niciodată să profesez ceea ce îmi doream cu adevărat în tinerețe (am o meserie foarte bună, mulțumesc lui Dumnezeu), nu regret că nu am o casă cu 7 etaje sau că nu conduc un Bentley, nu regret că nu am ajuns parlamentar sau că partidulețul din care am făcut parte în scurta mea carieră politică a făcut rahatul praf, eșuând pe toate planurile.

Regret însă, cu sinceritate, că nu am făcut măcar 5 copii. Deși în viață nu m-am lăsat păcălit de multe chestii, treaba asta cu copiii care „se cresc greu” am înghițit-o ca idiotul cu tot cu nadă și cârlig.

Ca să nu avem vorbe cu feministele: și nevastă-mea e 100% de acord cu mine și crede, la fel ca mine (dar o crede acum, ajunsă și ea la jumătate de veac de existență), că Răul cel mai mare care li putea întâmpla femeilor a fost transformarea lor, asemenea bărbaților, în sclave salariate. Pentru capitaliști nu era de ajuns un sclav salariat de familie: foamea lor de brațe de muncă îi cerea pe amândoi.

Când tragi linie îți dai seama că nu există bucurie mai mare în viață decât să vezi cum crește sub ochii tăi floricica aia de viață care e copilul tău. Nu e nimic mai frumos să-l vezi evoluând de la primele gângureli la învățat calcule complexe de matematică. De la a fi un mic boț egoist care nu vrea să împartă cu nimeni o ciocolată sau niște bomboane, la o ființă cu propriile sentimente, capabilă de simpatie, tristețe, iubire și gesturi neașteptat de frumoase (deși încă puține, deh, copilul-unic fiind tot copil-rege…).

Pe de altă parte, mă uit la tembelul ăsta de Roli, pisoiul: n-are în cap decât joacă, haleală, litieră. Totul e „pă tranzacționare” cu dumnealui. Se pisicește și mă drăgălește numai când vrea ceva de la mine. După ce obține ceea ce vrea, eu devin un obiect cu o anumită funcție. Câteodată am chef să stau în pat și să dorm, sunt obosit, el trage de mine și mă miorlăie să mă joc cu el fiindcă, deh, după ce și-a halit pliculețul se cere jucat dumnealui… și numai subsemnatul îi satisface corespunzător toate metehnele!

Parcă-i tâmpit, zău așa. De fapt, nu „parcă”. E animal. Nu te înţelege. Dacă aș muri mâine singur cu el în casă, cred că nu ar avea nici o jenă să-mi găsească o nouă utilizare de obiect care să-i satisfacă necesitățile: ar hali din mine ca să-și potolească foamea.

Societatea de azi îi bombardează pe tineri cu informații despre cum să pună pe primul plan „cariera” în detrimentul familiei, și cât de „împlinită” e o viață de singurătate, înconjurați de pisici și alte animăluțe (simpatice, nu zic nu).

Eu vă zic: dați-o lui Sarsailă de carieră, că din muncă nu a devenit nimeni bogat (din munca altora, da!). Puneți-vă întrebarea: când veţi avea nevoie de un pahar de apă, cine o să vi-l aducă, pisoiul sau copilul?

Ocupați-vă în primul rând de familie, faceți copii – cât mai mulți – și vă dau în scris că nu veți muri de foame.

Pisicuțele și cățeii luați-i ca bonus, dacă vă face plăcere. Sunt și ei niște suflețele care merită să trăiască pe lângă noi, dar animăluțul nu va înlocui niciodată un copil adevărat așa cum o floare de plastic nu va înlocui niciodată o floare vie.

Autor: Lucian Sârbu

Lucian Sarbu: “De la 1 ianuarie 2024 guvernul României condus de covrigarul ăla de la Buzău cu clase cât trenul se pregătește să blocheze economia.”

 

De la 1 ianuarie 2024 guvernul României condus de covrigarul ăla de la Buzău cu clase cât trenul se pregătește să blocheze economia.

Cauza e simplă: obligarea tuturor firmelor de a urca facturile de tip B2B în sistemul e-Facturare.

Intenția în sine e bună, dar e o aberație din toate punctele de vedere să inunzi un sistem informatic cu toate mărunțișurile. Probabil prin aerul rarefiat din birourile aflate în Palatul Victoria se crede că între firme ai de-a face numai cu facturi de-alea de minim 100.000 de lei. Fals. Există o mulțime de facturi de 50 de lei.

Vă dau un exemplu simplu: un serviciu de hosting. De obicei firmele au nevoie de un site web, persoanele fizice fiind excepții. Cum în România sunt câteva sute de mii de domenii web active, înseamnă că sistemul va fi inundat din start de sute de mii de facturi de valoare ridicolă.

Mici achiziții „pe firmă”: câteodată firmele au nevoie de mici achiziții, de pildă o bujie sau un cablu de telefon. Îl iei de pe Emag. Ce rost are ca Emag să încarce în e-facturare facturi de această valoare?! De la o bujie poate face Emag evaziune?!

Exemplele sunt gârlă, și încărcarea tuturor facturilor în sistemul e-Facturare nu are în spate logică nici din punct de vedere economic, nici finanțist, nici informatic. E o idioțenie absolută.

Logic era ca numai facturile de o anumită valoare, să zicem 10.000 de lei, să trebuiască a fi încărcate în sistemul e-facturare.

Obligând la încărcarea tuturor tranzacțiilor mărunte nu faci decât să îngreunezi procesele economice de la firul ierbii, să descurajezi masiv libera inițiativă pe teritoriul țării și să-ți sufoci sistemele informatice cu tâmpenii care nu te ajută nici să combați evaziunea, nici să ai o imagine mai clară a evoluției PIB, cum pretind ei (valoarea unei bujii nu-ți modifică semnificativ PIB-ul). Singurii câștigători vor fi firmele de casă de IT, adică noii „Sebi Ghiță”, care se vor face că lucrează de câtă muncă inutilă vor avea de acum înainte ca să descâlcească sistemele de calcul și să instaleze servere mai noi și mai puternice, care, firește, vor costa cât vor costa. Și asta, de ce?

Degeaba.

Cel mai probabil măsura va duce la înființarea unui număr mare de firme românești transfrontaliere (în Estonia poți înființa online o firmă de pe o zi pe alta), așa cum s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani cu mașinile românești înmatriculate cu zecile de mii în Bulgaria. Obligativitatea transmiterii facturilor prin sistemul e-facturare privește doar relațiile comerciale dintre firmele românești deci dacă ești și tu un mic agent economic care vrea să încerce marea cu deștu’, ți-ai făcut firmă în Estonia, și gata, nu mai ai treabă cu cerințele tâmpite ale birocrației românești.

Sigur, asta vine la pachet cu niște probleme, de pildă nu vei putea solicita un credit de la o bancă din România, dar câte firme mici, indiferent de domeniul lor de activitate, ajung la nivelul la care să nu se mai poată dezvolta fără un credit bancar? Foarte puține.

Și uite așa statul român în loc să câștige, va pierde bani.

Nu știu cum de ne-am potcovit cu asemenea tâmpiți la conducere, și când va înceta mama lor să-i nască. Parcă de la an la an muierea asta e tot mai fertilă!

 

Autor: Lucian Sarbu

Lucian Sârbu: “În viitorul apropiat s-ar putea ca nici Ucraina, nici Taiwanul să nu devină cheie geopolitică pentru viitor, ci Nigerul”

 

În viitorul apropiat s-ar putea ca nici Ucraina, nici Taiwanul să nu devină cheie geopolitică pentru viitor, ci Nigerul (a nu se confunda cu Nigeria). În Niger tocmai a avut loc o lovitură de stat care a îndepărtat de la putere președintele-marionetă al occidentalilor. Aceasta vine după lovituri de stat similare din Burkina Faso și Mali. Noile conduceri au îndepărtat radical țările lor de politica occidentală și urmăresc în mod clar realinierea pe axa Rusia-China, adică BRICS. Sunt țări extraordinar de bogate în resurse, jefuite sistematic de occidentali de vreo 150 de ani, mai întâi prin politica de colonizare decisă de marile puteri la Conferința de la Berlin din 1884, și apoi prin diversele aranjamente post-colonizare din anii 1950-1970. În ceea ce se numește „Francafrique”, de pildă, adică fostele colonii franceze din „Africa neagră”, țările respective nu au nici acum, la 60-70 de ani de la „eliberare”, o politică monetară proprie, moneda lor, „francul african”, fiind legată de francul francez, adică de moneda euro. În acest fel fosta metropolă (Franța, adică UE) poate dicta cum vrea, ce prețuri vrea, la mărfurile care o interesează.

Nigerul a devenit brusc important fiindcă e sursă majoră (și foarte ieftină) de uraniu, metal indispensabil pentru energia nucleară. Energie nucleară care devine extrem de importantă în contextul actualei crize energetice din UE, care se manifestă prin, pe de o parte, ruptura imbecilă de sursa ieftină de hidrocarburi rusești, și pe de altă parte de lipsa de randament a „energiilor verzi”, care încă sunt departe de ceea ce se spera. Dacă se pierde și accesul la uraniu ieftin (Franța are 56 de reactoare nucleare și o producție totală de cca. 500 TWh) au pus-o băieții, se poate stinge lumina în liniște peste toată Europa Occidentală, iar Statele Unite vor rămâne atârnate de gât cu un vasal credincios, dar aflat în moarte clinică. Or, noua conducere a Nigerului deja și-a manifestat intențiile ostile față de occidentali, deci nu e de glumit.

Cu Burkina Faso și Mali rebeliunea a mai putut fi tolerată, fiindcă prima e producător de zinc (nu e problemă, se găsește și în Australia și în multe alte locuri) și cealaltă de aur (momentan Franța deține destul), dar cu uraniul e mare problemă, fiindcă producătorii mondiali sunt puțini și Nigerul e al doilea exportator, după Namibia (însă 68% din uraniul namibian pleacă spre China). De aceea occidentalii au activat de urgență rețeaua ECOWAS, „Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest”, cu ajutorul regimurilor pe care încă le controlează în zonă, și par extrem de hotărâți să intervină militar în Niger. În Niger există și 1000 de militari americani care luptă, chipurile, împotriva islamiștilor. Așa de tare au luptat și ei, și francezii din Mali (expulzați recent de noul regim, tocmai fiindcă s-au dovedit a fi complet ineficienți), încât islamiștii își fac de cap de ani de zile în acele zone. Nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că toate aceste trupe sunt, de fapt, armate de ocupație pregătite să readucă la ordine regimurile „rebele” din zonă atunci când va fi nevoie.

Ceea ce e neclar, e cât de tare se pot baza occidentalii pe puținii parteneri de la fața locului. În condițiile în care noile regimuri din Burkina Faso și Mali, dar și guvernul algerian, au declarat că orice atac împotriva Nigerului va fi privit ca un atac împotriva lor, și se va răspunde pe măsură, în condițiile în care populația Nigerului pare foarte fericită cu lovitura de stat, se întrevede un război local de proporții, deși s-ar putea să asistăm la o mare surpriză, în sensul că regimurile care au declarat că vor interveni militar în Niger (Senegal, Benin, Nigeria) să nu se trezească ele însele măturate de la putere. Până acum ECOWAS a mai avut intervenții militare, dar mărunte, și fără să presupună lupte (a fost vorba mai mult de forțe de stabilizare și păstrare a păcii), în Gambia și Guineea-Bissau. O intervenție violentă, împotriva unor regimuri și populații ostile, ar fi ceva cu adevărat nou. Mai mult, dacă Algeria intră în acest joc de partea Nigerului, nu știu cât de confortabil se vor simți suburbiile orașelor franțuzești, pline de cetățeni de origine algeriană. Un lucru e clar: Ucraina, Africa de Vest, Taiwan înseamnă prea mult chiar și pentru mașinăria de război occidentală, care oricum s-a dovedit a fi un tigru (sau, mai degrabă, un… leopard) cam știrb pe frontul ucrainean. Unul din aceste fronturi va trebui „sacrificat” pentru a se putea lupta pe celelalte două. Cum războiul din Taiwan pare deja o chestie sigură, hotărâtă la Washington, singurele necunoscute fiind provocarea supremă care îi va enerva dincolo de limitele abținerii pe chinezi și data la care va avea loc, și cum dominația asupra resurselor din Africa de Vest e vitală pentru supraviețuirea, chiar dacă pe perfuzii, a Occidentului în ansamblul său, singura piesă de domino care e condamnată să cadă e Ucraina. Însă Nigerul se poate dovedi o cheie geopolitică pentru viitor deoarece un eventual eșec militar al Occidentului acolo, venind după fuga rușinoasă din Afganistan și după previzibila și inevitabila înfrângere din Ucraina, ar cimenta noua ordine multipolară și cu siguranță s-ar striga „la loc comanda” și în privința războiului din Taiwan. Insula taiwaneză urmând a se reuni pașnic și pupăcios pe gingii, în ciuda retoricii războinice de acum, cu mama ei, China.

 Autor: Lucian Sarbu

Lucian Sarbu: “Suntem chiar acolo, în post-adevăr”

 

Nu poți înțelege lumea de azi, cu toate minciunile vehiculate pe post de adevăr, dacă ai ratat momentul discuției despre „post-adevăr” din urmă cu câțiva ani. Suntem chiar acolo, în post-adevăr, deși majoritatea dintre noi nu ne dăm seama de asta. Adevărul nu e mai puțin adevărat decât în urmă cu 10 sau 100 de ani, dar spre deosebire de trecut acum se află ferecat undeva într-un cufăr cu cifru impenetrabil și ceea ce ar trebui să fie adevărul e doar construcția mediatică a unor false certitudini de moment. Când va ieși la iveală adevărul epocii noastre, el nu va mai conta deoarece eventualele lui efecte pragmatice își vor fi epuizat de multă vreme potențialul. De trei ani suntem agresați non-stop cu:

– o pandemie care în multe țări nici nu a existat până la apariția…

– …vaccinurilor care nu sunt vaccinuri;

– războaie care nu sunt războaie ci – după caz – „operațiune specială” sau „agresiune neprovocată”;

– mai nou avem de-a face cu bărbați care se cred femei și femei care se cred bărbați;

– fluctuații climatice banale, așa cum umanitatea a mai trăit gârlă-căcălău în ultimii 100.000 de ani, devenite brusc „schimbări climatice”;

– inflație care nu are niște cauze monetare absolut banale și evidente, ci e din vina unui nene pe numele său Putin Vladimir Vladimirovici, care trăiește la Kremlin, prima la dreapta, etajul 1, cabinetul 1; la fel și șomajul, contracția economică etc.;

– etc. etc. etc.

Post-adevărul și cu realitatea lui paralelă există efectiv numai în gura capetelor vorbitoare de la TV sau din viața politică. Dar asta nu înseamnă că nu e de luat în serios. Există o întreagă industrie a post-adevărului, numită „fact-checking”. Adevărul nu mai e un dat, ci „o narativă”, și cine îndrăznește să conteste narativa post-adevărată, care de regulă se construiește pe baza unor dovezi circulare din toate punctele de vedere, este imediat blamat, scos din cadru și „verificat” (fact-checked). În epoca post-adevărului cine construiește narativa dominantă dictează calea de acțiune, și cine contestă narativa, va ajunge mai devreme sau mai târziu să fie desemnat drept dușman al poporului. La cum merg lucrurile, probabil și pus la zid și împușcat.

PS: Completare: diferența dintre „post-adevăr” și „ideologie” (ca în timpul comunismului sau a nazismului) sau „adevăr religios / teologic” (ca pe timpul Inchiziției) e că în ultimele două cazuri cei care propuneau „falsul adevăr” credeau sincer în el. Comuniștii credeau sincer că Istoria (cu „I”) are un drum la finalul căruia ei vor fi absolviți de orice excese, și la fel și naziștii. Despre inchizitori nu mai zic! Un Torquemada era un om cu adevărat religios care chiar credea că face bine arzând pe rug oameni nevinovați. Însă în epoca „post-adevărului” cei care propun narativa „postadevărată” ̦ ̆ . De pildă, cu vaccinurile: avem acum suficiente dovezi, chiar dovezi , că Pfizer – și, implicit, și factorii de decizie – știau încă dinainte de începutul campaniilor de vaccinare ce porcării sinistre sunt acele înțepături. Dar stăpânii narativei dominante n-au suflat o vorbă, fiindcă ei voiau de fapt ca pe/din post-adevărul propus să facă un purcoi de bani. Nu doar că nu au suflat o vorbuliță din care să rezulte că știau că mint, dar au mai și organizat la nivel mondial un întreg spectacol al demonizării celor care îndrăzneau să li se opună, la noi aceștia fiind făcuți în derâdere „șoșocari”, „dacopați”, proști ș.a.m.d., încurajându-se lumea „bună” să se râdă de ei că nu pot intra în mall, sau că nu pot călători cu avionul, sau că trebuie să stea la cozi la ieșirea din aeroport, și tot așa.

Autor: Lucian Sarbu

Lucian Sarbu: Da, sunt dintre „înapoiații” care au votat la referendum

 

Nu înțeleg circul pe care îl joacă unii reprezentanți ai așa-zisei „comunități” LGBT cu privire la acceptarea lor de către bisericile creștine. L-au jucat inclusiv la CEDO.

În Cartea Facerii 1:28 se spune foarte clar: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‘Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!’”

Cuplurile gay sunt sterpe, nu pot face copii, deci nu se pot înmulți.

Ești „gay”, adică ai un fetiș peste care nu poți să treci cu persoanele de același sex cu tine?! Foarte bine, dar atunci n-ai cum să fii creștin, pur și simplu pentru că sfidezi porunca divină.

E chiar atât de simplu. Chiar nu-mi pasă dacă nu știu ce sectă obscură protestantă, care are mereu nevoie de sponsori, îi „căsătorește”. Între fetișul ăla și credința creștină nu poate exista nici o punte de comunicare.

P.S. Da, sunt dintre „înapoiații” care au votat la referendum.

 

Autor: Lucian Sarbu

Lucian Sarbu: „Râd ei, dar nu e râsul lor”

Republicanii americani au câștigat Camera Reprezentanților, ceea ce înseamnă că de acum se pot opune tuturor cheltuielilor inițiate de administrația Biden. Nu au câștigat-o chiar așa cum se așteptau, cu 20-30 de voturi avans, dar mai sunt de definitivat rezultatele din câteva circumscripții și au șanse mari să mai ia vreo 3 locuri. Așa că, având în vedere că Democrații se pare că au trimis literalmente doi morți în parlament (morții fiind menținuți în cursa electorală ca să nu câștige rivalul viu din partea Republicanilor), cel puțin pentru moment controlul Republicanilor asupra camerei inferioare a parlamentului american va fi unul destul de confortabil.

Din această cauză aripa dură a Partidului Republican, condusă de o tipă dată afară de pe Twitter pe vremea când această platformă era condusă de yes-sir-indienii-ăia pe care i-a ușuit recent Elon Musk, a cerut un audit al fondurilor destinate până acum Ucrainei. Și care nu sunt deloc mici: teoretic, ar fi vorba de peste 80 de miliarde de dolari. E vorba, desigur, doar de contribuția Americii.

Deși toți oamenii de bine se fac că nu e nimic grav, susținând sus și tare că oricum și printre Republicani sunt destui susținători ai războiului din Ucraina, în realitate lucrurile sunt destul de grave. Să nu uităm că tot ce știm la ora actuală despre mizeriile făcute în 2021, știm noi de cine, se datorează unui singur proces inițiat de câțiva temerari care au obligat CDC-ul american și Pfizer să publice informații pe care golanii ăștia aveau de gând să le publice abia prin… 2076. Și acum se întâmplă același lucru. Vom afla, până la urmă, cine a dat cu bățul prin gardul Rusiei, cine și de ce a suflat în foale ațâțând focul războiului în loc să toarne apă rece în capul lui Zelenski, cine și cu ce preț a sabotat North Stream, cine și cât a câștigat din morișca banilor fituiți pe filiera Ucraina-FTX.

Râd ei, dar nu e râsul lor.

Autor: Lucian Sarbu

Lucian Sârbu: “În ultimii 3 ani statul român a profitat de Covid”

 

În ultimii 3 ani (2020-2022) statul român a profitat de Covid „ca să curețe” din sistem în jur de 500-550.000 de bătrâni 70+. Aceștia erau bătrâni care prinseseră cel puțin 20-25 de ani de muncă sub comuniști, ceea ce înseamnă că aveau cel mai probabil stagii complete de cotizare și pensii întregi, fără coeficient de penalizare. Pe măsură ce trece timpul, ei sunt înlocuiți din ce în ce mai mult de bătrâni care au prins din ce în ce mai puțini ani de muncă sub comuniști, și din ce în ce mai mulți în tranziție și „la negru”. De exemplu, cineva care face 65 de ani în 2023 abia dacă avea 31 de ani la Revoluție. Un asemenea om nu prinsese mai mult de 10-12 ani de muncă în sistemul socialist, după care a venit dezastrul. Acești bătrâni care vor forma noua generație de pensionari nu doar că vor avea pensiile hăcuite, dar mulți dintre ei nici măcar nu vor beneficia de dreptul de a primi o pensie, pentru că nu vor putea demonstra că au vechimea minimă necesară.

Din ianuarie 2020 încoace numărul pensionarilor de stat și agricultori (fără cei militari și „speciali”) s-a redus cu 3,4% (adică 165.100) și numărul lor scade constant în fiecare lună. La o pensie medie de aprox. 1800 RON rezultă că statul român va intra în 2023 cu o economie de 3,5 miliarde RON / an față de ianuarie 2020 obținută doar din exterminarea pe scară largă a bătrânilor care au trăit în principal în epoca socialistă.

Autor: Lucian Sârbu

Lucian Sarbu: „Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a rupt pe turci și tot a ajuns să le plătească tribut”

 

În 1914 socialiștii europeni s-au rupt în două tabere: cei care voiau pacea cu orice preț, fiind conștienți că o pace, oricât de îmbârligată, nu e mai absurdă decât un război, și cei care, „din patriotism”, voiau războiul (ascunzându-se în spatele argumentului fals că „războiul capitalist” va duce la prăbușirea mai rapidă a sistemului capitalist).

După 100 și ceva de ani ne dăm seama că poziția corectă a fost a celor dintâi, nu a celorlalți. Primul Război Mondial a făcut în jur de 20 de milioane de victime, plus câte victime or mai fi fost după așa-zisa „gripă spaniolă”. Iar Al Doilea Război Mondial, care a fost consecința directă a războiului din 1914-1918, a mai adăugat 50 de milioane de victime. În plus, sistemul capitalist nu s-a prăbușit, deși a fost sever zdruncinat.

Același lucru este valabil azi cu Ucraina. Războiul din Ucraina se putea încheia foarte simplu în după-amiaza zilei de 24 februarie a.c. dacă regimul de la Kiev accepta condițiile cerute de Moscova. Pentru că realitatea neplăcută într-un conflict militar cam asta e: cel mic se cam supune celui mare, cu mici excepții. Asta e. Shit happens. Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a rupt pe turci și tot a ajuns să le plătească tribut, și nu un an sau doi – câteva zeci de ani! Oricât de mult se râde de Rusia, Rusia pur și simplu are mai mulți oameni, mai multe arme, o putere economică mai mare și o influență la nivel planetar mai mare decât a Ucrainei, deci războiul ăsta e complet absurd, e ca și cum un boxer de categorie grea se bate în ring cu unul de la categoria pană. O fi „ăla mic” mai agil, mai iute de picior, o fi ăla marele mai greoi, poate și un pic cam gras, ieșit din formă, dar deznodământul pe termen lung nu poate fi decât unul singur, oricât de mult s-ar strofoca antrenorii din colțul de ring al celui mic.

În ceva mai mult de 2 luni Ucraina a pierdut în mod direct 0,1% din populație (peste 40.000 de militari morți, grav răniți sau prizonieri – a se compara cu bilanțul Covidului, care e de 108.000 decese în 26 de luni) și în mod indirect peste 10% (5 milioane de emigranți). A pierdut capacități industriale imense, aproape că nu mai are ieșire la Marea Neagră și s-a supraîndatorat nu pentru ceva productiv, ci pentru arme. Lucrurile încep să ia o turnură extrem de urâtă, deoarece, lăsând la o parte regiunea Donbass, care e ca și pierdută, Rusia a început să integreze și regiunile Herson și Zaporojie în propriul sistem monetar și politic, deci lasă de înțeles că nu mai are de gând să plece de acolo. Cine va „elibera” aceste regiuni, altfel zis cine va purta un nou război pentru împingerea Rusiei pe vechea graniță? O Ucraină secătuită de resurse și de oameni? Sau crede cineva că ne apucăm noi, europenii, să atacăm Rusia ca să rezolvăm această „mică” problemă care nu ne privește? Măi să fie.

Optimiștii ar spune că nici măcar acum nu e prea târziu pentru încheierea păcii. Și, într-adevăr, așa e. Asta e, actorașul Ze va rămâne în cărțile de istorie ca un Dimitrie Cantemir sau Ioan Vodă cel Cumplit al Ucrainei: a încercat să reziste, dar nu a putut mai mult. Din păcate exemplele istorice nu ne lasă să fim optimiști. Fiindcă istoria ne sugerează că un personaj dereglat la scufie pe 24 februarie după-amiaza nu s-a reglat acum din mers. E vorba de „naturelul” persoanei, omul așa e, n-ai ce-i face. Își va prăbuși țara în cele mai negre abisuri cu zâmbetul pe buze, crezând că face bine ceea ce face. La fel și ăștia care îl împing de la spate și care se pregătesc să facă praf Europa și, în sens mai larg, Occidentul. Păi dacă erau dereglați la cap pe 24 februarie, doar nu s-au „reglat” între timp, în două luni! Hai să fim serioși. Nebuni au fost, nebuni sunt încă. Nebunia nu se rezolvă pac pac, dintr-un buton. Dimpotrivă, se acutizează.

Europa are nevoie în acest moment mai mult decât oricând de o mișcare pacifistă tocmai pentru a nu lăsa aberația din Ucraina să degenereze în ceva superior. Pe nebunii aflați la butoane acum nu putem conta. Dacă puteam conta, l-ar fi potolit din timp pe Putin. Au avut la dispoziție nu mai puțin de 15 ani, fiindcă atâția au trecut de la discursul lui Putin de la Munchen, când Putin a ridicat pentru prima oară problema lumii unipolare. „Bine bă, îți dăm și ție o ciosvârtă, dar stai locului.” Nu doar că nu au făcut-o, dar mai rău l-au întărâtat, căutând parcă, indiferent de preț, confruntarea. Mai mult, sunt semne negre la orizont care arată că la fel de tare se umblă cu bățul și prin gardul Chinei. Ce se urmărește? Greu de spus. Dacă sunt nebuni, sunt nebuni. „Belt and Road Initiative” – noul „Drum al Mătăsii”, cum îi zic chinezii – se pare că le stă în gât.

Ca și facțiunea de stânga a socialiștilor din 1914, eu vreau pacea imediată. O pace, oricât de proastă din perspectiva părții dezavantajate, e oricând mai bună decât un război. Pentru că pacea te lasă să reconstruiești, inclusiv să repari răni vechi. Războiul, nu. Mă face treaba asta „un putinist”? Bine, atunci dacă a vrea pacea imediată la granițele României înseamnă a fi „putinist”, atunci oi fi și „putinist”. Pace imediată, zero arme pentru Ucraina, nici un fel de susținere pentru război și un continent trăind pașnic și cu relații comerciale normale de la Atlantic la Urali – e ăsta „putinism”? Bine. Așa o fi. Sigur că din perspectiva geopolitică de azi o pace imediată în Ucraina ar însemna sfârșitul a 30 de ani de unipolaritate. Așa, și? În afară de câțiva prostănaci l-a mai luat cineva în serios pe Fukuyama?! Păi atunci hai să ne aruncăm cu toții în infern ca nu care cumva să fie contrazis Fukuyama. Dar măcar să o facem în ordinea corectă. Să se arunce primii cei care fac apologia războiului!

Autor: Lucian Sarbu

Sursa: gandeste.org.

Lucian Sarbu: „Multora le va fi rușine de ei înșiși iar actuala clasă politică ori nu va mai exista, ori se va baza exclusiv pe mijloace dictatoriale ca să mai fie la putere.”

 Am ajuns la concluzia că în actuala criză există două feluri de demenți.

Pe de o parte sunt cei care ar vaccina tot ce mișcă, inclusiv animalele de companie, doar, doar s-o termina cu tâmpenia asta de coronavirus. Nu vă mirați: în SUA au fost publicate studii care arată că până și căprioarele cu coadă albă duduie de covid (https://theconversation.com/white-tailed-deer-found-to-be…). O fi, n-o fi adevărat, naiba știe, dar cert este că mișcarea e clară: după ce au ajuns cu demența la copiii de 5-11 ani, se pregătesc să meargă spre cei mai mici de 5 ani (https://www.theatlantic.com/…/pfizer-ceo…/620236/) și, cu siguranță, dacă nu-i oprește nimeni vor ataca pisicile, cățeii, porcușorii de Guineea, peștișorii aurii etc.

Pe de altă parte sunt cei care nu cred în existența virusului și leagă vaccinurile de teorii abracadabrante cu trimitere la telefonia 5G, nanoboți, hidre de apă dulce etc. și nu în ultimul rând de un așa-zis „grand reset”.

̂ ̂ ̆ ̆ , ̦ ̆ ̆ ̆- ̆.

– Politicienii au cheltuit zeci de miliarde de dolari și euro pe ceva ce nu funcționează. ̆ ̦ ̆ ̦̆, ̆. . . . . ̂ ̆ „ ̆”.

– Așa-zișii „oameni de știință”, de fapt simpli mercenari în slujba corporațiilor multinaționale, au cauționat o prostie și acum nu mai pot da înapoi ̆ ̦ ̆ ̦ ̦̂ ̦ ̆ ̦ ̂ – ̦ ̆ ̦ ̂ ̦ -̦ ̦ ̦ .

– Mass-media, deși e o adevărată maestră în sucirea poveștilor chiar și cu 180 de grade, nu poate recunoaște chiar așa de repede că a fost un simplu instrument de propagandă pentru o aberație, ̆ ̦ ̆ ̆ , ̆ ̦̆ ̦ ̦̆ .

– Nu în ultimul rând cei care au făcut de bună-credință dozele de vaccin fără să aibă nevoie, adică nefiind în grupă de risc (nu vorbesc de cei care au făcut-o constrânși, cu pistolul la tâmplă), ̆ ̆ ̆̂ ̆ ̦, ̂ ̆ ̆ ̆ … … .

Singurii care își freacă mâinile de bucurie sunt cei care fac bani. Și de temut, trebuie să se teamă momentan toți cei care nu acceptă nebunia, și care au devenit de pe o zi pe alta „dușmanii poporului”. Fiindcă, serios, în cadrul logic al actualei narațiuni dominante, care are la bază ideea reducționistă conform căreia „100% acoperire vaccinală = 100% eradicare a virusului”, singurii vinovați de neîntâmplarea mult doritei întâmplări nu pot fi decât ăștia care refuză să se alinieze demenței și să-și predea autonomia personală pe altarul unei narațiuni în mod evident lipsită de orice baze științifice. Pentru o vreme vor fi arătați cu degetul și dacă vor rămâne undeva doi-trei nevaccinați, se va zice că din cauza lor crește numărul de infectări și de decese în restul de 99,999% (cum se întâmplă acum în comitatul Waterford din Irlanda).

Ceea ce știu sigur e că peste vreun an, doi, multora le va fi rușine de ei înșiși iar actuala clasă politică ori nu va mai exista, ori se va baza exclusiv pe mijloace dictatoriale ca să mai fie la putere.

Autor: Lucian Sarbu

Asa ceva este inadmisibil, e o fapta penală....

Lucian Sarbu: "Cine sunt retarzii din spatele site-ului „sper sa crapi” la care dai cu ciocănelul în mutra lui Ponta?! Nimeni alții decât publicitarii de la Graffiti BBDO. Hm. Atunci, oare cine e clientul?!... Explicație pentru prietenii mai a-tehnici. Teoretic, domeniul e anonimizat, adică nu poți să știi cine l-a înregistrat dând o căutare după „whois”. Dar mizeria aia de site folosește ID-ul de Analytics UA-40931069. Dar acest ID se mai găsește pe toate site-urile dezvoltate pentru diverși clienți de către agenția Kaleidoscope Proximity (KP), ca de ex. Bere Ciucaș, Bepanthen, Maggi etc. Și, de fapt, îl găsim chiar și pe site-ul agenției. Deci, e vorba în mod mai mult decât evident de un cont de Analytics aflat în mâna KP, sau a cuiva de acolo. Dar KP e parte a Graffiti BBDO. QED, dragi tovarăși și pretini. Eu în locul lui Ponta le-aș frige un proces de să le iasă pe nas toată arvuna primită. Mai duceți-vă dracului cu#joscomunismul vostru. Învățați să câștigați campaniile electorale cu discurs serios și aplicat, nu cu tâmpenii feisbuciste."
                                                                       
                                                                                                        Alexandru PETRIA