Masacrul despre care nu vorbește nimeni: 280 de creștini uciși în ultimele săptămâni de jihadiști musulmani în Nigeria

Știrea privind atacul de vinerea trecută, din Noua Zeelandă, a făcut înconjurul lumii. Despre ceea ce se întâmplă într-un alt colț al lumii nimeni nu suflă o vorbă, cu excepția unor site-uri occidentale creștine, scrie www.activenews.ro.

Violențele din Nigeria, unde islamul reprezintă religia dominantă în nordul țării, în timp ce în partea de sud religia creștină este predominantă, fac noi victime printre creștini. Teroriștii musulmani din grupul păstorilor Fulani și gruparea jihadistă Boko Haram și-au intensificat atacurile, potrivit informațiilor grupurilor de supraveghere a libertății religioase care activează în această țară.

În mai multe atacuri comise începând din februarie și până la jumătatea lunii martie, 280 de oameni au fost uciși în comunitățile creștine din centrul Nigeriei, potrivit celor de la Christian Solidarity Worldwide (CSW), Morning Star News și International Christian Concern (ICC).

În cel mai recent atac, comis la 16 martie, jihadiștii Fulani au ucis 10 creștini, în statul Kaduna, comunitate locuită de creștini, informează Morning Star News. Masacrul vine după uciderea altor 40 de creștini, în cel puțin două atacuri comise la Kaduna între 10-26 februarie.

La sfârșitul lunii februarie, militanții au atacat satul Maro, omorând 38 de creștini, incendiind case, precum și o biserică creștină.

Christian Post susține că jihadiștii Fulani au ucis numai în 2018 mii de creștini în 2018 în ceea ce unii numesc genocidul creștinilor din zona centrală turbulentă din Nigeria.

În decembrie, episcopul anglican din Nigeria, dr. Benjamin Argak Kwashi, afirma că militanții musulmani Fulani reprezintă amenințarea teroristă numărul unu cu care se confruntă creștinii din Nigeria.

Fulani, care se pretind drept „păstori", luptă cu creștinii pentru controlul resurselor.

Grupări radicale precum Boko Haram și Păstorii Fulani sunt responsabile pentru persecuția intensă a creștinilor din partea de nord și în centura de mijloc a țării. Nigeria este afectată și de existența unor grupări criminale implicate în traficul de carne vie și cel de droguri, iar la nivelul autorităților centrale și locale domină o stare generalizată de corupție, fapt ce contribuie la nesiguranța crescută în care se află creștinii.

Guvernul nigerian nu face aproape nimic puțin pentru a proteja creștinii, susține ICC.

„Nu au existat încercări majore ale guvernului nigerian de a-i face pe Fulani răspunzători de aceste crime sau de a-i dezarma", spun cei de la ICC.

                                                                                         RGN

74 de ani de la masacrul de la Ip, când 157 de români au fost ucişi de armata ungară. La comemorare nu au participat politicieni români!

„După ce ne-au executat pe toţi, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca, era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!» Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe" Gavril Butcovan.

Şansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la ora 8.00.

Mulţi alţii n-au avut, însă, norocul său.

„Vedem aici, pe această placă comemorativă, numele lui Lontea Gheorghe şi al lui Lontea Ana, de 38, respectiv de 31 de ani. În acea noapte, femeii i-a venit sorocul. Soţul ei s-a dus după moaşă, dar a fost oprit de o echipă, care l-au adus acasă unde au despicat burta femeii cu o baionetă, au scos copilul şi au dat cu el de pereţi, ca şi cu o minge, până a murit", povesteşte Nicolae Pop.

Peste o mie de oameni s-au adunat duminică în localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de români ucişi de armata horthystă, în urmă cu 74 de ani, într-una dintre cele mai sângeroase pagini ale istoriei României. Mesajul urmaşilor celor ucişi: „Iertăm, dar nu putem uita!", scrie Alina Popa pe adev.ro/nbwgll, preluat de Romanian Global News.

Nu mai puţin de 157 de români, de la copii de nici doi ani la bătrâni de peste 80 de ani, au fost măcelăriţi la Ip, în Sălaj, de armata horthystă, într-o tristă noapte de 13 spre 14 septembrie. Se întâmpla în 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena.

La 74 de ani distanţă în timp, la monumentul ridicat pe locul gropii comune în care au fost azvârlite trupurile mutilate de baionetele soldaţilor unguri şi ciuruite de gloanţe, peste o mie de persoane s-au adunat, ieri, în semn de neuitare a acestor orori. Au fost acolo, cu o floare în mână ori, pur şi simplu, cu emoţia rememorării unei pagini triste din istoria României, copiii şi bătrâni, oameni simpli şi oficialităţi, români şi maghiari. După ce ultimul supravieţuitor al teribilului masacru, Gavril Butcovan, a murit chiar în ziua comemorării masacrului, în urmă cu patru ani, rolul de a pune o piedică în calea uitării l-a luat, de atunci, profesorul de istorie Nicolae Pop.

L-am întâlnit şi în acest an la cimitir, vorbind cu patos despre ceea ce s-a întâmplat atunci şi despre cât de important este să fim atenţi ca astfel de orori ale istoriei să nu se repete. „Iertăm, dar nu putem uita! Pentru că 157 de oameni au murit, în acea noapte, fără a fi avut o altă vină decât aceea de a fi români. La Ip nu au murit nici evrei, nici slovaci, nici romi. Au murit doar români", ne spune profesorul.

Un alt masacru, cel din Treznea a avut loc în 9 septemebrie 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când trupele ungare horthyste au intrat în comună. Primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Treznea". Români şi evrei - în special femei, copii şi bătrâni - au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente, au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei.

Preluarehttp://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=14720:74-de-ani-de-la-masacrul-de-la-ip-cand-157-de-romani-au-fost-ucii-de-armata-ungar-nu-au-participat-politicieni-romani&catid=51:analize--interviuri&Itemid=72

Salut Trecut - 5 septembrie 1972 – În Germania, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară, are loc un atentat asupra delegaţiei Israelului!

Într-o zi de 5 septembrie, în 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, opt terorişti arabi, reprezentând grupul militant "Septembrie Negru", pătrundeau în Satul Olimpic, ucideau doi membri ai delegaţiei Israelului şi îi luau ostatici pe alţi nouă. În timpul operaţiunii de salvare au murit ostaticii, 5 terorişti şi un poliţist. În total, în Masacrul de la Olimpiada din Munchen, 11 membri din delegaţia Israelului la Jocurile Olimpice de Vară de la Munchen, Germania, au fost ucişi de grupul terorist palestinian. Cinci palestinieni, îmbracaţi în echipament sportiv şi având asupra lor genţi pline cu armament, au reuşit să patrunda in satul olimpic in cursul noptii, unde s-au intalnit cu alti trei complici – toti membri ai gruparii “Septembrie negru”. Acestia au luat cu asalt apartamentele in care erau cazati sportivii israelieni, ucigand pe loc doi dintre membrii delegatiei si luandu-i ostatici pe restul. Negocierile purtate de seful Politiei germane, Manfred Schreiber, si liderul echipei olimpice egiptene, Ahmed Touni, nu au avut succes desi au durat mai bine de 20 de ore. Teroristii au cerut autoritatilor eliberarea a 234 de prizonieri arabi si germani si un avion cu care sa ajunga la Cairo. Teroristii au fost atrasi in capcana la baza aeriana Fýrstenfeldbruck, inecata intr-o baie de sange dupa un schimb de focuri de doua ore. Masacrul de la baza aeriana s-a soldat cu moartea celor 9 ostatici israelini, a 5 dintre teroristi, precum si a unui politist. Olimpiada a fost reluata dupa o pauza de 34 de ore de la tragicul atac. Participarea unei echipe israeliene la Jocurile Olimpice ce se desfasurau pe teritoriul Germaniei a fost semnificativa, daca avem in vedere faptul ca trecuse doar 27 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si ororile Holocustului german au fost inca proaspete în mintile oamenilor. Multi dintre membrii echipei israeliene si-au pierdut rude in Holocaust iar locul desfasurarii Jocurilor Olimpice s-a situat la mai putin de 16 km distanta de lagarul de concentrare de la Dachau.

                                                                                                 I.I. Dragoş

Continuă masacrul pădurilor românești. Până când?

                                                                         de George PETROVAI

Faimoșii codri de odinioară ai României sunt doar o amintire. Căci dacă pe-atunci codrul era frate cu românul, azi el este frate cu străinul, iar românul a ajuns să nu mai fie frate nici măcar cu fratele lui basarabean, bucovinean și de mai departe (așa numita diasporă).

            Și altă dată românii au cunoscut vremuri de mare restriște (de pildă sub călcâiul de fier al turcilor, muscalilor sau ungurilor, respectiv în timpul ori după războaiele pustiitoare purtate cu aceștia), dar niciodată până în prezent, nici măcar în timpul celor două conflagrații mondiale, România n-a cunoscut un asemenea asalt al tâlharilor interni și externi asupra bogățiilor sale, asalt purtat ba cu știință, ba cu artă de către floarea cea vestită a pungașilor planetari, dar întotdeauna cu socoteală, răbdare și acte în regulă, până la definitiva sluțire a chipului său de țară ospitalieră și până la expatrierea multora dintre demnii ei fii, îngroziți de această demențială sarabandă a jafului și corupției ridicate la rangul de politică de stat.

            Străinii cunosc prea bine rolul vital al pădurilor în crearea și menținerea echilibrului ecologic, un echilibru fără de care nici măcar nu poate fi imaginată complicata funcționare a actualelor societăți hiperindustrializate și atât de poluate: purificarea aerului, fixarea solului (prevenirea alunecărilor de teren), filtrarea apei cu acest ideal filtru constituit din rețeaua complicată a rădăcinilor. Nu în ultimul rând, pâlcurile (perdelele) de păduri de la șes au un rol esențial în procesul de menținere a umidității solului și aerului în perioadele de secetă, precum și în procesul de apărare nu doar a culturilor, ci și a localităților de vânturile puternice din toate anotimpurile, respectiv de furia zăpezilor viscolite.

            Unde mai punem la socoteală efectul odihnitor și reconfortant al pădurilor pentru oameni și pentru feluritele viețuitoare cu păr și pene care le populează, deci importantul rol ce le revine pădurilor în profitabila industrie a turismului...

            Toate astea sunt bine cunoscute și apreciate cum se cuvine pe alte meleaguri, de pildă în țările nordice și apusene. Aici există legi pe cât de clare, pe atât de aspre privind protecția pădurilor, iar cetățenii înțeleg – pentru binele lor și al generațiilor viitoare – să le respecte cu sfințenie și în acest chip să-și apere fondul forestier. Ba chiar să-l sporească prin campanii locale și regionale de reîmpăduriri. Iar ecologiștii de pe aceste tărâmuri de basm pentru mulți dintre români, au un asemenea cuvânt greu de spus la acest capitol (desigur, prin redutabilii lor reprezentanți din organismele centrale și locale), încât cetățeanul responsabil și disciplinat are nevoie de aprobări speciale pentru tăierea unui copac din propria grădină!

            Dar ce se întâmplă pe la noi este deodată un dezastru și o rușine: păduri întinse pe mii de hectare sunt rase de pe fața pământului, copacii sunt mutilați fără milă, rumegușul este deversat pe unde se nimerește, de regulă pe malul râurilor, potrivit înrădăcinatei concepții autohtone că apa primește și suportă orice, astfel că și la capitolul suprafețe împădurite, România în chip firesc se situează la coada țărilor din Uniunea Europeană.

            Drujbele și gaterele lucrează pe rupte zi și noapte, căci cei plătiți să apere pădurile, ori sunt neputincioși în fața agresiunii tâlharilor mari și mici (îndeosebi în fața celor mari, cu ramificații ale nelegiuirii și jafului până la grangurii în mâna cărora este pâinea și cuțitul din această țară), ori cel mai adesea se pun la dispoziția răufăcătorilor, astfel rotunjindu-și simțitor veniturile și scăpând de răzbunările rețelelor mafiote.

            Colac peste pupăză, deși toată lumea taie, foarte puțini sunt aceia care nu doar că se gândesc la necesitatea reîmpăduririlor, dar chiar efectuează reîmpăduriri pe suprafețe atât de  minuscule, încât nu va trece mult timp până ce vom ajunge să importăm lemn brut, că mobilă deja importăm. Iar la unele specii valoroase (de pildă stejarul) românii sunt atât de deficitari, încât le importă din țări mai apropiate (Ucraina) sau mai depărtate.

            În clipa de față, străinii (chiar aceia care au păduri nesfârșite, cum ar fi suedezii sau rușii) preferă să cumpere lemn și cherestea din România, foarte rar mobilă, căci, cu mici excepții (de pildă  societatea Plimob din Sighetul Marmației), industriașii și – mai ales – negustorii români vând lemnul în stare brută ori foarte sumar prelucrat, numai să înșface cât mai repede banii.  După noi potopul!, iată lozinca-far călăuzitor pentru toți acești tâlhari la drumul mare.

            De aceea, ce să ne mai mire calamitățile tot mai dese (ploi torențiale, alunecări de teren, vijelii, întroieniri), care se abat pustiitor asupra românilor! Iar dacă nu se vor lua măsuri rapide pentru oprirea măcelului din păduri și pentru reîmpăduriri, frecvența și forța calamităților va spori până la dispariția completă a unor localități. Chiar municipiul Sighetul Marmației, localitate așezată între râuri, este „în vizorul” viitoarelor calamități, cauzate de posibila alunecare a dealurilor mărginașe ori a celor despădurite în amonte.

            În România există mai multe soiuri de poliții: rutieră, economică, comunitară, ecologică etc. De ce nu este și poliție silvică (forestieră)? Sau poate că există, dar încă n-am aflat să se afirme prin ceva (prinderea unora dintre cei mai temerari hoți), necum prin curmarea în întregime a furtișagurilor la care sunt expuse sărmanele noastre păduri...

            N.B.Rușine, stimabili angajați ai ocoalelor silvice, că, în pofida evidenței, încă mai aveți curajul să justificați dezastrul din păduri prin cantitățile de lemn care ajung pe foc pentru încălzirea locuințelor. Păi dacă într-adevăr asta ar fi principala cauză (în mintea voastră șuie pesemne că singura), cum se explică faptul că în celălalt regim, când numărul consumatorilor de lemne  era mult mai mare, că doar de-atunci s-au racordat la rețeaua de gaze naturale nenumărate localități cu mii și zeci de mii de locuitori (Sighetul Marmației este o dovadă în acest sens), totuși alta era pe-atunci situația pădurilor și a suprafețelor împădurite din România?! Mai aflați că pentru încălzirea locuințelor se folosește atât rumegușul, cât și  deșeurile de la atelierele și fabricile de prelucrare a lemnului, și că din păduri, de regulă, se taie pentru foc, pe lângă crengi și uscături, doar acei copaci scorburoși care nu pot fi utilizați pentru ceva mai acătării.