Directorul Revistei ˝Destine literare˝ din Canada, împlinește 74 de ani

La 7 iulie 2021, prietenul românilor și al sătmărenilor, Alexandru Cetățeanu, directorul Revistei Destine literare și a cenaclului cu aceeași denumire împlinește 74 de ani.

Îi spun La mulți ani ! Multă sănătate ! Sigur că s-ar cuveni a scrie despre el o carte destul de voluminoasă. Dar pentru că pagina mea CULTURĂ găzduită de cotidianul Gazeta de Nord-Vest… este doar o pagină, mă limitez în a publica dedicația pe care romancierul și istoricul Vasile Moiș i-o face canadianului de origine română în unul din cele 20 de volume (din care 14 publicate) ale romanului său „În spatele uilor deschise”, cu promisiunea de a reveni: 

      Vasile Moi: „Știu un român – după fapte numai… și faptele contează! Știu un om care bate țara sa adoptivă, Canada, de-a lungul și de-a latul, care fuge din Canada în țara sa natală, România, precum ar da o fugă până în satul vecin; un om care aleargă frecvent dintr-o țară în alta, de pe un continent pe altul, cheltuind sume enorme… cu ce scop credeți? Pentru a fi alături de un prieten român, de un oarecare cetățean al lumii la un eveniment important: să zicem la obținerea de către respectivul a unui succes deosebit în activitatea științifică, literară, artistică, la împlinirea unei anume vârste ori chiar spre a participa la un eveniment trist, la înmormântarea cuiva drag… de fiecare dată realizând fotografii și interviuri demne de istorie, urmând ca acestea să apară în paginile celebrei reviste „Destine Literare” din Montreal, Canada, pe care o conduce de  aproape 14 ani. 

      Omul despre care vă vorbesc – și căruia îi dedic acest volum – are un nume parcă inspirat din romanele lui Marin Preda: ALEXANDRU CETĂȚEANU. Un om fabulos, un om care înseamnă ceva pentru jurnalismul și literatura diasporei, pentru cultura românească în general. Un exemplu numai: În Canada există patru statui ale lui Mihai Eminescu… există și datorită lui Alexandru Cetățeanu! ”

                                                                                                     Vasile Mic / UZPR 

Aniversare scriitoarea Olimpia MUREŞAN

La ce mă gândesc? La multe! Întâi și-ntâi, mă gândesc la un OM minunat, (de fapt e o doamnă, mare doamnă), care toată viața și-a dedicat-o copiilor, elevilor... clar, meseria Dumneaiei este cea de dascăl, dar acum este pensionară. Nu are stare! E mai vioaie decât una tânără. Respectul, prețuirea și stima ce o port pentru Dumneavoastră, doamnă profesoară, sunt nemărginite. Sufletul Dumneavoastră este unul tânăr iar inima o dăruiți prietenilor. Foarte prietenoasă! Extrem de amabilă! De o sensibilitate aparte! Un suflet încărcat de bunătate și dar! Un scriitor complex! De fapt, o scriitoare valoroasă și complexă. Foarte talentată și foarte obiectivă. Mereu concretă și corectă... așa este OMUL OLIMPIA MUREȘAN, din Ulmeni. Distinsă doamnă în prag aniversar mă plec în fața Dumneavoastră și vă mulțumesc din suflet pentru prietenia pe care mi-o acordați! Vă mulțumesc din suflet pentru sfaturile primite! Să aveți parte de sănătate și fericire alături de cei dragi. Să primiți bucurii și să fiți ocrotiți, toți din familie, de Bunul Dumnezeu... TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! Fam. Bele

P.S. Pozele sunt de la ultima ședință de Cenaclu literar al LSR MM, înainte de pandemie (luna februarie!).

Foto: Gelu Dragoş

VASILE BELE, Chiuzbaia, 31 august 2020

74 de ani de la masacrul de la Ip, când 157 de români au fost ucişi de armata ungară. La comemorare nu au participat politicieni români!

„După ce ne-au executat pe toţi, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca, era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!» Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe" Gavril Butcovan.

Şansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la ora 8.00.

Mulţi alţii n-au avut, însă, norocul său.

„Vedem aici, pe această placă comemorativă, numele lui Lontea Gheorghe şi al lui Lontea Ana, de 38, respectiv de 31 de ani. În acea noapte, femeii i-a venit sorocul. Soţul ei s-a dus după moaşă, dar a fost oprit de o echipă, care l-au adus acasă unde au despicat burta femeii cu o baionetă, au scos copilul şi au dat cu el de pereţi, ca şi cu o minge, până a murit", povesteşte Nicolae Pop.

Peste o mie de oameni s-au adunat duminică în localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de români ucişi de armata horthystă, în urmă cu 74 de ani, într-una dintre cele mai sângeroase pagini ale istoriei României. Mesajul urmaşilor celor ucişi: „Iertăm, dar nu putem uita!", scrie Alina Popa pe adev.ro/nbwgll, preluat de Romanian Global News.

Nu mai puţin de 157 de români, de la copii de nici doi ani la bătrâni de peste 80 de ani, au fost măcelăriţi la Ip, în Sălaj, de armata horthystă, într-o tristă noapte de 13 spre 14 septembrie. Se întâmpla în 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena.

La 74 de ani distanţă în timp, la monumentul ridicat pe locul gropii comune în care au fost azvârlite trupurile mutilate de baionetele soldaţilor unguri şi ciuruite de gloanţe, peste o mie de persoane s-au adunat, ieri, în semn de neuitare a acestor orori. Au fost acolo, cu o floare în mână ori, pur şi simplu, cu emoţia rememorării unei pagini triste din istoria României, copiii şi bătrâni, oameni simpli şi oficialităţi, români şi maghiari. După ce ultimul supravieţuitor al teribilului masacru, Gavril Butcovan, a murit chiar în ziua comemorării masacrului, în urmă cu patru ani, rolul de a pune o piedică în calea uitării l-a luat, de atunci, profesorul de istorie Nicolae Pop.

L-am întâlnit şi în acest an la cimitir, vorbind cu patos despre ceea ce s-a întâmplat atunci şi despre cât de important este să fim atenţi ca astfel de orori ale istoriei să nu se repete. „Iertăm, dar nu putem uita! Pentru că 157 de oameni au murit, în acea noapte, fără a fi avut o altă vină decât aceea de a fi români. La Ip nu au murit nici evrei, nici slovaci, nici romi. Au murit doar români", ne spune profesorul.

Un alt masacru, cel din Treznea a avut loc în 9 septemebrie 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când trupele ungare horthyste au intrat în comună. Primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Treznea". Români şi evrei - în special femei, copii şi bătrâni - au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente, au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei.

Preluarehttp://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=14720:74-de-ani-de-la-masacrul-de-la-ip-cand-157-de-romani-au-fost-ucii-de-armata-ungar-nu-au-participat-politicieni-romani&catid=51:analize--interviuri&Itemid=72

La mulţi ani dr. Mihai Ganea!

Pe Mihai Ganea l-am cunoscut cu ceva vreme în urmă la o manifestare culturală care a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Era un nonconformist: cu picior aşezat peste picior şi o cutie de „Pepsi Cola” în mână, ba mai mult şi o bentiţă pe cap gen Nistor de la Savoy, m-am gândit că omul acesta are ceva probleme. După ce l-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama că este o enciclopedie a literaturii române şi universale dar şi al medicinei şi că a avut probleme majore de-a lungul existenţei Domniei sale. Se pare că încă le mai are. Acum în 2014! Personal, trebuie să-i mulţumesc public pentru faptul că am tipărit „Instantanee maramureşene” la editura dânsului din Tecuci, altfel materialul zăcea şi acum într-un sertar. Scriitorul, care s-a născut în 4 august 1940 într-un cartier al Băii Mari, împlineşte azi 74 de ani. Cei 74 de ani nu-i arată, dar numai sufletul lui şi consoarta Virginia Paraschiv ştiu cum este cu adevărat! A înfiinţat filiala Ligii Scriitorilor din România la Baia Mare şi a dorit să facă schimbări (pozitive) în cultura Nordului Literar dar s-a izbit de nişte piedici mai mari ca cele staliniste, după spusele dânsului, dar nu se lasă. Ăsta este doctorul chirurg Mihai Ganea, nu se lasă până nu stârpeşte răul din rădăcină! Noi îi dorim multă sănătate lui „Iagan Ameih”, fericire alături de cei dragi şi pentru a-l descoperi cât de puţin vă las cu Aniversatul dr. Mihai Ganea într-un dialog realizat de redacţia ziarului naţional „Atac”:

„Comunismul a fost comparat cu multe altele, însă niciodată cu SIDA sau hepatita.

Veţi întreba care este legătura?! Ei bine, doctorul Mihai Ganea a găsit punctele comune ale regimului bolşevic cu cele ale viruşilor aşa zişi „şmecheri", ce îşi transmit singuri informaţia genetică, prin ARN, către ADN-ul gazdei. Într-un cuvânt, ca să nu ne pierdem în ştiinţă, în opinia lui Mihai Ganea, comunismul românesc este ca o maladie ce nu poate fi vindecată nici după mai bine de 20 de ani de la Revoluţie.

Nu ştiu câţi dinte noi ne mai aducem aminte de perioada comunistă. Unii am fost prea mici, iar alţii am încuiat aceste amintiri urâte într-un sertar ascuns al minţii pentru a le da uitării. Vă vine să credeţi sau nu, sunt şi alţii care se gândesc cu melancolie la zilele în care stăteau ceasuri întregi la rând pentru o bucată de pâine şi erau mereu „pe fază" să nu supere puterea nici măcar cu gândul. În romanul „Loli", Mihai Ganea ne prezintă comunismul exact aşa cum a fost el, cu date şi fapte veridice, cu personaje reale ce au terorizat şi chinuit oamenii de rând, oamenii culţi şi pe cei care aveau alte convingeri decât cele impuse de doctrinele vremii. „Loli" şi-a câştigat partizani peste graniţele ţării, deşi, printre literaţii maramureşeni, romanul nu a lăsat o impresie prea bună.

Unul dintre părinţii patronatelor din România, doctor în ştiinţe, lector universitar, Mihai Ganea are un curriculum vitae impresionant. Ne oprim azi la scriitorul Mihai Ganea. Are 71 de ani, însă atunci când povesteşte despre operele lui, parcă este un copil înainte de prima zi de şcoală, încercat de emoţii şi plin de entuziasm. Clopoţelul este înlocuit de butonul reportofonului, banca- de o masă dintr-un restaurant, iar învăţătoarea - de o jurnalistă. Însă, acea sclipire din ochi nu poate fi înlocuită de nimic. Ştia că va fi chirurg încă de la grădiniţă, dar de scris, scrie de când se ştie. Mai exact de la vârsta de patru ani şi jumătate. Lucrările au început să-i fie publicate la 7 ani, când un poem i-a apărut în „Scânteia Pionerului". „Că mă voi face doctor, ştiam de la grădiniţă. Locuiam, cu Viola, mama mea, pe strada Georg Coşbuc. Provenind dintr-o familie modestă, vroia ca vecinii să crape de ciudă că ea are student la medicină", îşi aminteşte Ganea. „La sfârşitul studiilor, toţi se luptau pentru un loc cât mai bun. Eu vroiam să fiu repartizat într-o zonă de care fugeau toţi pentru că ştiam că oamenii aceia vor avea nevoie de mine. Şi aşa a şi fost!", spune Mihai Ganea.

„Loli", o muncă de 20 de ani

„Loli" este o lucrare mare, rezultată după 20 de ani de muncă. Este un roman verist, cu 1.000 de pagini. Cartea îl are ca personaj principal pe tatăl scriitorului, căruia i se zicea Loli, un diminutiv de la „Culae", Nicolae. „Am fost iubit de părinţii mei. Mama a fost din Tăuţii de Sus, iar tata din Olteniţa. A venit să studieze în Baia Mare, pentru că aici taxele de şcolarizare erau mai mici. Visul lui a fost să fie funcţionar public, un vis mare în vremea aceea. Visul i s-a împlnit. În vremea războiului a fost numit administrator la minele din Roşia Montană", povesteşte scriitorul. „Tata a iubit clasa muncitorească. Mama lui a fost servitoare la boieri. S-a făcut comunist. Din păcate, comuniştii i-au făcut zile grele. Loli a fost un nonconformist şi îşi închipuia altfel acest regim", continuă Mihai Ganea. Astfel a luat naştere romanul „Loli". Personajele sunt reale, îşi păstreză numele, prenumele şi funcţiile. După o viaţă zbuciumată, în care avântul de a schimba lumea îi este tăiat rapid, fără drept de replică, Loli îşi încheie socotelile cu viaţa. „Romanul se sfârşeşte cu moartea lui Loli, pe care o descriu doar în prefaţă. Virginia Paraschiv, una dintre cele mai deştepte femei în viaţă din Europa, a fost marea şansă a lui Loli. Ea l-a scos peste hotare. Prin intermediul site-ului cititor de proză, cartea a fost printată şi se află în biblioteca acestuia, din Londra", spune scriitorul.

„Comunismul nostru este unul periculos"

"Loli" este o carte de breşă între comunismul rusesc, al lui Alexandr Soljeniţîn şi cel german, al Hertei Müller. Publicat în trei ediţii, a stârnit tot felul de discuţii, de controverse, de bârfe. „Prima reacţie a fost a Uniunii Scriitorilor Români. Au spus să ascund repede această carte care, cu siguranţă, nu îmi va face intrarea în USR", spune Mihai Ganea. „Loli" însă i-a impresionat foarte mult pe străinii din Statele Unite ale Americii, din Colorado, Arizona, New York. Romanul a fost apreciat în câteva reviste de prestigiu, precum „Agero-Sttutgart" din Germania, „Faleze de piatră" din Anglia, „Pheonix Arizona" din SUA. „Trebuie să reţinem că acest comunism românesc este cel mai periculos de pe planetă. Poate fi comparat cu cei doi duşmani ai lumii, care îşi transmit singuri informaţia genetică, prin ARN, pe care îl transformă în ADN-ul gazdei. Este vorba despre SIDA şi hepatită, aşa a fost şi comunismul nostru", este de părere scriitorul. Pentru „Loli", Ganea a câştigat marele premiu pentru proză la Festivalul Internaţional „Mihai Eminescu", din acest an. Mihai Ganea spune că nu se va opri aici. Promite ca, nu peste mult timp, să apară „Batalionul de pedeapsă", o carte asemeni lui „Loli", doar că, de această dată, subiectul va fi despre Revoluţia din 1989. Aviz celor care se simt cu musca pe căciulă: Ganea nu a uitat nici de voi!”

N.N. Şi aşa cum a promis, a apărut „Batalionul de pedeapsă", ba mai mult decât atât a fost premiat la un concurs literar internaţional de gen.

Concluzia?!  Pe dr. Ganea, poetul, romancierul este bine să-l ai prieten. Asta în cazul în care şi tu ai conştiinţă! La mulţi ani !

                                                                                                   Gelu Dragoş

A plecat de Sfântul Dimitrie, un Dumitru drag maramureşenilor - poetul DUMITRU RUS!