marți, 24 decembrie 2024
duminică, 24 decembrie 2023
“Să nu existe Moş Crăciun!? Doamne fereşte!”
O fetiță a trimis o scrisoare unui ziar întrebînd dacă Moş Crăciun există sau nu. Răspunsul a venit din partea jurnalistului şi editorialistului Francis Church.
«Virginia, micuţii tăi prieteni nu au dreptate. Sînt
influenţaţi de scepticismul epocii în care trăim. Ei cred doar ce văd cu
proprii ochi. Ei cred că nimic nu poate exista dacă nu poate fi explicat prin
judecata minţilor lor micuţe. Dar toate minţile, Virginia, fie ele de copii sau
de oameni mari, sînt micuţe. În acest Univers vast, omul este doar o insectă, o
furnică în intelectul său comparat cu măreţia lumii care ne înconjoară,
comparat cu inteligenţa capabilă a înţelege adevărul şi cunoaşterea.
Da, Virginia, Moş Crăciun există! Există cu aceeaşi
certitudine cu care există dragostea, generozitatea, dăruirea, iar acestea
există din abundenţă în jurul nostru şi dau vieţii frumuseţe şi bucurie.
Vai! Cît de tristă ar fi lumea fără Moş Crăciun! Ar
fi la fel de tristă ca şi cînd nu ar exista fetiţe cu numele Virginia. Nu ar
exista fantezie copilărească, nu ar exista poezie, dragoste, romantism care să
ne uşureze traiul de zi cu zi. Nu ne-am mai bucura decît de ce simţim cu
degetele sau vedem cu ochii. Lumina nemuritoare a copilăriei care bucură lumea
s-ar stinge.
Să nu crezi în Moş Crăciun e ca şi cum nu ai mai
crede în zîne!
Dacă l-ai pune pe tatăl tău să plătească o armată de
oameni care să îl pîndească pe Moş Crăciun la fiecare coş de şemineu în seara
de Crăciun, chiar dacă nimeni nu îl va vedea pe Moş Crăciun coborînd pe coş, ce
ai dovedi? Nimeni nu îl vede pe Moş Crăciun, dar acest lucru nu înseamnă că Moş
Crăciun nu există. Cele mai adevărate lucruri pe lume sînt cele pe care nici
copiii, nici oamenii mari nu le pot vedea.
Ai văzut vreodată zîne dansînd pe cîmpie?
Bineînţeles că nu, dar acest lucru nu este o dovadă că zînele nu sînt aclolo,
pe iarbă, dansînd. Nimeni nu poate vedea sau imagina toate minunăţiile care
sînt nevăzute pe lume.
Poţi să rupi burtica păpuşii să vezi ce face
zgomotul de plîns, dar nu dovedeşti nimic. Există un val care desparte
nevăzutul de realitatea zilnică, un val pe care nici cel mai puternic om, nici
măcar toţi oamenii cei mai puternici care au trăit vreodată adunaţi împreună nu
l-ar putea destrăma. Doar credinţa, fantezia, poezia, dragostea, romantismul
pot ridica un colţ al valului, al cortinei, pentru a trage un pic cu ochiul la
minunăţiile nevăzute ale lumii a scunse. Aceste lucruri nevăzute oare sînt
adevărate? Ah, Virginia, nimic nu e mai adevărat şi mai statornic decît
lucrurile nevăzute!
Să nu existe Moş Crăciun!? Doamne fereşte!
Există, trăieşte şi va trăi întotdeauna!
Peste o mie de ani, Virginia, ba nu, peste de zece
ori zece mii de ani de acum înainte, Moş Crăciun va continuă să bucure inima
copilăriei».
Sursa:
facebook Horia Ion
sâmbătă, 23 decembrie 2023
Cele mai frumoase scrisori pentru Moș Crăciun, trimise prin Poșta Română
PROIECTUL ”CUTIA POȘTALĂ A LUI MOȘ CRĂCIUN”, DERULAT DE POȘTA ROMÂNĂ ÎN PARTENERIAT CU MOȘ CRĂCIUN ȘI HARNICII LUI SPIRIDUȘI, A AJUNS LA FINAL. MII DE SCRISORI ALE COPIILOR DIN TOATĂ ȚARA AU UMPLUT CUTIILE POȘTALE SPECIALE CU NENUMĂRATE GÂNDURI, DORINȚE ȘI URĂRI PENTRU MOȘUL.
Unele scrisori au adus zâmbete pe fețele
spiridușilor, altele câte o lacrimă. Unii copii și-au descris în detaliu
jucăriile pe care și le doresc, alții l-au îndemnat pe Moșul să le aducă ce
dorește el. Au fost și copii care au cerut soluții pentru problemele omenirii,
de pildă încălzirea globală. Alții au cerut mâncare, haine și încălțăminte să
poată merge la școală.
Iată câteva fragmente din cele mai interesante
scrisori:
„Dragă Moș Crăciun, toți copiii te iubesc, dar în
acest an sub bradul de acasă vei vedea iubirea mea pentru tine. Te voi lăsa
liber să îmi dai tot ce vrei tu„.
”Vreau o păpușă cu capul drept”.
”Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei
obraznici ce primesc?„
„Tu ce faci în timpul tău liber?„
„Crezi că reclamele de la Coca-Cola te fac prea
gras?„
„Tu ești și Moș Nicolae? Dacă da, pe 6 decembrie îți
pui costum roșu, verde sau albastru?”
”Eu sunt operată la cap de două ori și mi-aș mai
dori sănătate multă mie și tuturor copiilor bolnavi din spitale”.
”Dragă Moș Crăciun(…) dacă se poate, anul acesta să
vină și la mine. La mine nu prea a venit în fiecare an”.
”Salut, Moș Crăciun! Sper că am fost un copil
cuminte anul ăsta. Să ai grijă, pe drumul tău spre copiii din toată lumea.
Vreau să îți placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta și laptele
cald, dar și morcovii pentru reni”.
”Îmi doresc ca familia mea să fie fericită,
sănătoasă și unită.(…) Îmi doresc ca și tu să faci față tuturor cadourilor
solicitate de copiii din întreaga lume! Tu ce mai faci? Cum te mai simți? Vreau
să îți mulțumesc pentru toate cadourile pe care mi le-ai trimis an de an”.
”Anul acesta știu că nu am fost foarte cuminte, dar
promit că o să fiu mai cuminte. (…) Cel mai mult îmi doresc să nu mai am rușine
de oameni și să nu îmi mai fie frică de mami și să iau note bune la școală și
mami să nu mai fie întruna supărată”.
”Mi-a plăcut foarte mult la tine acasă pentru că era
multă zăpadă și m-am întâlnit cu tine și cu Doamna Crăciun. Mai am niște
întrebări pe care nu am avut timp să ți le pun: tu te joci cu zăpada? Mie îmi
place să construiesc oameni de zăpadă și igluuri”.
”Anul acesta nu-mi doresc foarte multe de la tine.
De exemplu, să nu se mai certe părinții mei, să am o familie bună, fără certuri
mereu și toată lumea să fie sănătoși și bucuroși mereu. Și mai am o dorință la
tine, Moșule: adu-le și la copiii care nu au nimic câte o jucărie, să fie și ei
fericiți de Crăciun”.
”Dragă Moș Crăciun, am fost obrăznicuță, dar o să
fiu mai cuminte dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”.
”Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut
cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui.
Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce
îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai
putea as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au
nimic și să îi ajuți pe ei”.
”Un avion care zboară cu telecomandă, cu gloanțe de
jucărie sau dacă nu, fără, jocul care are un turn care se dărâmă și trebuie să
iei piesă cu piesă. Ca să nu se dărâme, trebuie să iei o piesă, dar o piesă
care să nu dărâme turnul, o tabletă care desenezi pe ea, o foaaie neagră care
dacă o scrijelești ies pisicile războinice”.
”Eu, tati, mami, buni și Paco vom fi sănătoși?”
”De ce uneori am gânduri rele?”
”De ce oamenii poluează?”
”Cum putem opri încălzirea globală?„
Nici ”oamenii mari” nu au lipsit dintre cei care
i-au trimis Moșului gândurile și dorințele lor:
”Anul acesta îmi doresc o căciulă și un pulovăr. În
rest, tot ceea ce îmi doresc, am deja. Pe fetița mea și pe minunata mea soție,
pe care îmi doresc să le știu sănătoase și voinice, ca până acum”.
Sursa:
NapocaNews
Vasile Bele: ”Moș Crăciun există cu siguranță!”
La ce mă gândesc? La ziua de mâine. Dar, și la zilele ce-au trecut... Multe serbări! Poezii și poezii... colinde și colindători... Moș Crăciun, există! Propun, în cele ce urmează, un ,,serial de întrebări și răspunsuri", în limita timpului. Să vedeți ce curioși copii avem. Și curioși și talentați. Aș îndrăzni să adun toate acestea într-o cărticică despre copiii cuminți și Moș Crăciun! Nu ar fi exclus...
miercuri, 20 decembrie 2023
miercuri, 21 decembrie 2022
MOȘ CRĂCIUN, EXISTĂ!
22 XII 2022, zi de joi. Ne mai despart doar câteva zile... câteva zile până la marele Praznic al Nașterii. Zile în care, cu toții, alergăm, ne grăbim să ajungem, ne grăbim să fim... mulți nesocotesc adevăratul tâlc al acestui Praznic. Văd doar cadouri. Brazi. Și iar cadouri. Din când în când, un colind, dar și acesta rostit în fugă. De câteva zile, multicele, de altfel, Moș Crăciun împarte daruri și primește pupici. Îmbrățișări. E de bine! Cu siguranța Moș Crăciun, există! Antrenat în astfel de împrejurări în acțiuni și proiecte, aduc mulțumiri tuturor celor care au adus bucurie și fericire în sufletele multora dintre semenii noștri. Felicitări, tuturor! Vorbele îmi sunt seci. Dar, sufletul și gândul încărcat de bucurie. Am văzut oameni care zâmbesc. Copii care colindă și cred că Moș Crăciun există. Așa este. Sub egida ,,ASCIOR ȘI MOȘ CRĂCIUN, EXISTĂ! EI ADUC BUCURIE ȘI FERICIRE ÎN SUFLETELE NOASTRE!", începem o nouă zi. Doar câteva zile ne despart... de Nașterea din Betleem. Adevărat miracol. Doamne ajută, tuturor. Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi. Lăsați-l să vă pătrundă și să vă dăruiască lumină în seninul câmpului de emoție. Azi, Moș Crăciun, mai împarte daruri și mai primește scrisori. Multe scrisori și îmbrățișări. Moș Crăciun va fi dis de dimineață în Baia Mare, iar spre prânz va poposi la copiii din Chiuzbaia - ,,micii grădinari!". Undeva, în jurul orei 11.00. Apoi, iar drumul dus-întors la Baia Mare, pentru că între orele 16.00-20.00, Moș Crăciun este la SELGROS BAIA MARE. Primește pupici și dăruiește lumina răsăritului și a Nașterii. Sărbători binecuvântate alături de cei dragi! Doamne ajută... puțin, foarte puțin și Pruncul Iisus se va naște. Nu în palat, ci într-o iesle. Magie și magi. Bucurie și iar bucurie. Fericirea de a fi împreună. Moș Crăciun, există! Și le mulțumește tuturor celor care cred în acest lucru. Pentru că mai sunt și din cei care spun că Moș Crăciun nu există! Aceștia, sau pentru aceștia, înseamnă că nu există nici magia Crăciunului, nici colind cu miros de cozonaci și nici bucurii. Lăsați spiritul și magia Crăciunului să vă pătrundă! Nimic nu poate fi mai frumos decât acest lucru... ASCIOR ȘI MOȘ CRĂCIUN, EXISTĂ! Pe curând! Pe foarte curând...
VASILE BELE
Chiuzbaia, 22.12.2022
marți, 16 noiembrie 2021
Cărţi personalizate de Moş Crăciun!
Moș Nicolae pregătește cu drag cadourile pentru copiii cuminți!Pe lângă delicioasele mandarine și portocale, moșului îi place să ofere fiecărui copil și un obiect care să îl fascineze și să îi rămână ca amintire. https://elefantulmeu.ro #cadouri #mosnicolae #cartipersonalizate
sâmbătă, 19 decembrie 2020
vineri, 18 decembrie 2020
Moș Crăciun
Moș
Crăciun cu barba albă
Moș Crăciun cu traista plină
Vechi stapân atât de darnic
Al copilariei mele!
Azi
la noi în sat te-așteaptă
Toată casa cu lumină,
Cu colinde și cu cântec
Și cu crai, cetăți de stele.
Să
cobori și-n seara asta
Sol bătrân de gânduri bune
Toți te-așteaptă-n sat la mine,
Du-te, du-te, Moș Crăciune!
De nu ți-o fi peste mână
Treci și pe la casa noastră.
Tu, măcar o rază-n suflet
Îi trimite pe fereastră…
luni, 23 decembrie 2019
Moș Crăciun, ajutat de unul dintre renii săi, a adus daruri pentru copiii angajaților Spitalului Județean "Constantin Opriş" Baia Mare
duminică, 24 decembrie 2017
Gluma zilei - Ce le-a lăsat Moş Crăciun sub braduţ unor doamne...
Trei prietene bune povesteau ce au primit de la Moş Crăciun:
- Eu am primit o cutie de bomboane belgiene şi un buchet imens de garoafe!
- Ce frumos, dragă! Eu am primit o lenjerie din dantelă şi un coş plin cu dulciuri franţuzeşti !
A treia le răspunde sec:
- Eu nu am primit nimic de la el, dar a rămas cu mine până dimineaţă...!
luni, 9 decembrie 2013
Ce se întâmplă cu Moș Nicolae după ce pleacă?
de VASILE BELE









