Se afișează postările cu eticheta suceava. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suceava. Afișați toate postările

duminică, 6 august 2023

Handbal masculin. Turneu amical încheiat de Minaur cu o victorie

 


CS Minaur Baia Mare a participat vineri și sâmbătă, 4-5 august, la Memorialul “Mihai Mironiuc”, turneu amical organizat de CSU din Suceava. În prima zi băimărenii au pierdut cu 29-38 în fața echipei CSM Bacău, dar s-au revanșat în cel de-al doilea meci, când au învins echipa gazdă, CSU din Suceava, 39-29 (19-11).

După cele două turnee la care a luat parte, Minaur va juca săptămâna viitoare cu “U” Cluj-Napoca, pentru ca mai apoi, în 19-20 august, să participe la turneul Final Four al Supercupei României, care se va disputa la București, cu participarea echipelor Dinamo, CSU Suceava, CSM Constanța și CS Minaur.

Sursa: CS Minaur Baia Mare

joi, 10 iulie 2014

DESPRE CONGRESUL AGIRO 2014

Dragii mei,
Vă scriu colaboratorilor cu care pregătim congresul din august 2014. Îmi cer iertare dacă acest mesaj a ajuns, din eroare şi unora care nu sunt interesaţi de eveniment.
 1.Furnizorilor din Suceava, Chişinău şi Eforie trebuie să le comunicăm urgent numărul exact de participanţi. Până mâine, 11 iulie se mai fac înscrieri la congres. Câteva judeţe au plătit avans dar nu mi-au trimis tabelul cu opţiunile participanţilor care le găsiţi în materialul ataşat dar în mare sunt următoarele din care se poate alege orice şi oricâte variante:
-3 zile Suceava a câte 35 lei/persoană/zi (3 mese + cazare la internat)
-3 zile Suceava a câte 30 lei/persoană/zi (cazare la cămin studenţesc cu condiţii de hotel) (masa se poate servi la restaurante apropiate –sub 40 lei)
-opţiuni de transport pentru vizitele la Suceviţa, Putna, Cernăuţi
-2 zile la Chişinău a câte 70 lei/persoană/zi (3 mese + cazare)
-3 zile (sau mai multe) la Eforie Sud a câte 70 lei/persoană/zi (3 mese + cazare la hotel)
            -membrii familiei nu plătesc cei 30 lei pentru mapă, articol publicat şi cerificat de participare şi adeverinţele de formare eliberate de CCD Suceava, Chişinău şi Constanţa
            -cine doreşte să se mai înscrie după 11 iulie trebuie întâi să ne sune ca să îi confirmăm dacă mai sunt locuri (deja varianta cu hotel din Suceava a căzut, deja la Chişinău am schimbat sala fiindcă era neîncăpătoare faţă de numărul celor înscrişi).
Informaţii despre congres puteţi găsi şi la adresele:

2.Ataşez varianta de cerificat care să se dea participanţilor la acţiunea din 20-28 august 2014. Cei din locaţiile gazdă vedeţi dacă nu am greşit vreun nume. Va fi şi tradus pentru oaspeţii de peste hotare.
În câteva ore voi face şi câte o invitaţie pentru fiecare ministru din cele 4 ţări (participanţi de peste hotare sunt, cumulând acţiunile, vreo 400) pe care să o traducem şi prin care să îi rugăm:
-să participe la acţiune, iar înainte să ne trimită un mesaj care să tipărit în revista congresului
-să accepte să co-patroneze onorific evenimentul
-să accepte să folosim cerificatul ataşat pentru participanţi
-să accepte medalia de aur a congresului
-să recomande instituţii sau formatori
-etc
În câteva ore voi face şi o invitaţie pentru celelalte instituţii şi pe care veţi putea să o folosiţi când cereţi sprijinul unora.

Cu bine,
Viorel Dolha,
preşedinte Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România
0723259290, 0744195155


luni, 12 mai 2014

Suceava. Marele premiu, oameni faini, vreme bună și cozonaci

Dacă unu` mic cu picioare iuți ar mai avea noimă în contemporaneitate, sunt sigur că acum s-ar așeza la calculator și, obosit nevoie mare, cu ultima suflare ar tasta:
Veni Vidi Vici!
Omulețul a rămas viu în amintirea lumii fiindcă a murit anunțând gloria altora, ori eu, viu și sănătos încerc să-mi țin bucuria în frâu, să nu pară cumva că n-am tiv de modestie la minunea de caracter pe care mi l-a cadorisit bunuțul Dumnezeu și cu cuvinte simple să vă spun că am cunoscut Gloria!
Ei bine, Gloria nu e moldoveanca aia frumoasă cu zâmbet angelic și picioare până-n gât (despre care n-am să vă vorbesc, fiindcă fanteziile mă privesc!), nu e nici cine știe ce încununare a vreunor mărețe fapte de luptă, e doar numele hotelului unde am fost cazați...
Păi cum să nu vorbesc de locul unde calda primire ne-a făcut să ne simțim ca acasă?! Voiați să vă povestesc despre nenea taximetristul (acu` nu vă așteptați să-i fi reținut numele!) care n-a pornit aparatul de taxat și care, după câți bani ne-a cerut, m-a făcut să înțeleg că globalizarea a început  de la noi, cu transferul de ”șmecherie” dinspre pârdalnicul București către piosul Nord românesc.
Ei, bine, aspectul e nesemnificativ și nu vă vorbeam de el dacă nu, curioși cum sunteți, m-ați fi tras de limbă.
Altfel, cazare bună, masă bună, oameni faini cu zâmbete largi pe cât le erau și sufletele. Ca acasă. Spun ca acasă pentru că am simțit cu adevărat această senzație. De fapt era și firesc să simt așa întrucât și anul trecut am fost în Suceava, laureat al aceluiași Festival-Concurs de Literatură ”REZONANȚE UDEȘTENE”, când am luat premiul doi la secțiunea proză scurtă.
Anul curent, înțelegând exigența jurizării, m-am întrebuințat conform și am fost răsplătit cu marele premiu ”Eusebiu Camilar” pentru lucrarea mea ”Little Beetle” (citește lucrarea aici: http://scrieliber.ro/little-beetle/)
Pentru cei care nu știu, de câteva ediții organizatorii au schimbat numele festivalului din ”Eusebiu Camilar” în ”Rezonanțe Udeștene”, întrucât comuna Udești, pe lângă marele scriitor, a dat țării și alți oameni de seamă dintre îi care menționez pe poeta Magda Isanos, pe jurnalistul și scriitorul Mircea Motrici (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Motrici) și pe poetul Constantin Ștefuriuc, (vezi:http://www.poezie.ro/index.php/author/0012299/index.html).
Așadar, în măreața zi de 10 mai 2014, Carmen Șteiciuc - mentorul festivalului sus numit, după ce a anunțat câștigătorii secțiunilor reportaj literar și poezie, a trecut la proză scurtă și emoțiile au cresut. Era nițel trecut de miezul zilei când a strigat-o pe Raluca Ioana Râmbu pentru premiul trei, apoi pe Emilia Tabără câștigătoare a premiului doi. Deja eram fericit. Pentru cele mai înalte două poziții rămăsesem eu și Laurențiu Cavachi, un tânăr de doar 23 de ani, cu care m-am împrietenit anul trecut, întrucât și el a fost laureat al ediției anterioare, atunci el situându-se pe locul întâi, adică cu o treaptă mai sus decât mine. Ca o paranteză, urmare a prieteniei noastre am decis încă de atunci să trimitem lucrări pentru concurs de anul acesta și ne-am promis ca și dacă doar unul dintre noi va fi din nou pe podium, celălalt să-l însoțească la festivitatea de premiere.
Carmen Steiciuc, cât să mărească suspansul, ne-a țintuit cu privirea și a lăsat clipe lungi să treacă până când să anunțe câștigătorul locului întâi. Când l-a strigat pe Laurențiu am înțeles. Mie-mi lăsase ce-a mai rămas pe fundul tolbei...
Marele Premiu ”Eusebiu Camilar” și premiul revistei ”ATENEU” din Bacău!!!
Președintele juriului, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_A._Diaconu), când m-a văzut venind să-mi ridic premiul a exclamat: ”Aha, e de înțeles acum!” și cum eu nu înțelegem ceea ce el înțelesese, mi-a tradus substratul exclamării prin faptul că a apreciat în mod deosebit scrierea mea și că nivelui ei se explica de acum, datorită vârstei. În egală măsură m-a asigurat de valoarea lucrării și un alt membru al juriului, Vasile Spiridon  (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Spiridon) , cel care mi-a înmânat premiul revistei ATENEU.
Din juriu au mai făcut parte și sunt onorat să-i menționez pe Adrian Dinu Rachieru, Gellu Dorian și Liviu Clement, întrucât întreaga echipă de jurizare m-au pus în fruntea câștigătorilor festivalului.
Cu marele premiu o dată înhățat, cu oamenii faini în preajmă, Dumnezeu bunuțul a făcut ca și vremea să fie de partea noastră. N-a plouat, n-a fost frig, dimpotrivă chiar înaintea premierii mele și soarele mi-a trimis cadou câteva raze jucăușe. Altfel cum am fi putut continua preumblarea noastră prin Udești, ce mereu se încheie cu vizita la casa memorială Mircea Motrici?!
Acolo, lângă o căruță ancestrală, ca și în ediția de anul trecut laureații și invitații (scriitori bucovineni și nu numai) au recitat din creațiile proprii, au vorbit despre festival, s-a cântat folk și s-a socializat. Gazdă minunată, doamna Rozalia Motrici nu ne-a lăsat să flămânzim. Nici să suferim de sete... Dintre toate bunătățile puse nouă pe masă, aș comite o mare nedreptate să nu pomenesc despre cozonacul amfitrioanei, căruia i-am dus dorul un an întreg. Și de această dată bijuteria aia de aluat bine dospit, copt până la pufoșenie și plin până dincolo de generozitate cu nucă, stafide și cacao trona în mijlocul mesei, tăiat în felii ușot mai groase decât degetul meu arătător.
Când mi-a venit rândul să mă cațăr în caruță, am vorbit despre începuturile mele ca scriitor, despre familie și prieteni, despre concursuri literare, despre organizatori și, nu în ultimul rând, am elogiat cozonacul. Am făcut-o se pare atât de bine că, pe de-o parte în scurt timp a dispărut și ultima firimitură de cozonac de pe masă și, pe de altă parte, doamna Rosalia mi-a pus într-o bocceluță modernă (a se citi pungă, plasă etc.) o jumătate de cozonac și alte bunătăți, să am la drum.
A fost frumos.
Am câștigat.
Vă povestesc, așadar...
.*** Cine vrea să se convingă cum de-am smuls marele premiu juriului, să citească lucrarea ”Little Beetle” postată aici:

http://scrieliber.ro/little-beetle-3/

vineri, 31 mai 2013

Suceava: 93 de pastori care slujesc în 436 de biserici penticostale!

 În Comunitatea de Suceava sunt legitimați 93 de pastori care slujesc în 436 de Biserici Penticostale care însumează 70.515 membri și aparținători, potrivit blogului Suceava Evanghelică.
      În Comunitatea Regională Penticostală Suceava conform datelor oficiale prezentate la al IX-lea Congres Electiv al Cultului Creştin Penticostal din 2010 sunt: 93 de păstori, 205 prezbiteri şi 138 de diaconi. Aceşti 436 de slujitori sunt desemnaţi să slujească un număr de 70.515 de membri şi aparţinători care se regăsesc în cele 436 de biserici şi 97 de filiale din Comunitatea Regională Penticostală Suceava.


                                                                                        C.L.

luni, 13 februarie 2012

CONDEI DE JURNALIST

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava împreună cu editura „Cartea Sonoră”invita elevii de liceu să ia parte la Concursul interjudeţean de interviuri şi reportaje "Condei de Jurnalist"!

Parteneriatul deschide alternativa prezentării directe online a creaţiilor, fapt care dă o notă în plus de entuziasm şi care poate antrena mai mulţi elevi la participare.

Prezentarea reportajelor online oferă elevilor posibilitatea de a distribui lucrările în toate platformele de socializare, la prieteni şi cunoştinţe. Mai mult decât atât, accesul la lectura reportajelor postate de concurenţi antrenează competiţia în direcţia perfecţionării textelor.

Vă invit aşadar să parcurgeţi detaliile şi regulamentul concursului:

http://www.pasager.eu/CONDEI_DE_JURNALIST

Mult succes!

Mihai Nae

Redactor şef

Editura Cartea Sonoră

Coordonator proiect enciclopedic pasager.eu

mihai.nae@carteasonora.ro