Poesis Mariana Cristina POPAN

Sunt inimi de îngeri un vis împlinit...

Sunt  inimi  ce  ard  sub  soare  apus.

Sunt  inimi care aprind  lacrimi  de dor,

Sunt  inimi  de  care  nimic nu  s-a spus,

Sunt  inimi zburând  sub   cer  fără  nori....

Sunt  inimi  deschise  spre  nori  și  spre  astre,

Sunt  inimi   dorinde  de  vis  și  amor,

Sunt  inimi  de  zi,  sunt  inimi  de  noapte...

Sunt  inimi de români trecâmd spre viitor:

Sunt  eu,  sunteți  voi,  sunt  și  ei,  suntem toți,

Sunt  inimi credincioase fără  sfârșit,

Sunt  inimi,  sunt îngeri  din  recile nopți......

Sunt  inimile rugi pentru vis împlinit....

 Sunt  inimi  ce  ard  sub  soare apus,

Sunt  martori  copacii pădurii eterne,

Sunt voci de  copii  care–n  timp s-au  răpus,

Sunt...îngeri  cu  lacrimi  reci și materne,

Sunt  cerul şi marea,  umblând pe  pământ…

Sunt  soare,  sunt  luna,  sunt  stelele mii,

Sunt  sulițe răni, sterne  vibrând,

Sunt  scutul istoric  al păcii, făclii....

Sunt  arma  și  ruga  ce  crede  luptând,

Sunt  vorba  ce  apără  viața  trăind,

Sunt  gândul, voința  de-a  fi  pe  pământ,

Sunt  jocul  zâmbind,  cântând  și  iubind.....

Sunt  inimi  care  aprind  lacrimi  de  dor,

Sunt  românii  iubire,, vis retrăind,

Sunt  oameni îndurând furtuni şi mor,

Sunt  minți  infinite  ca  stele  sclipind,

Sunt  brațe  deschise spre  lumea  de  vis,

Sunt  mâini  prietenoase, sunt  doruri  de  drag,

Sunt  vocea  ce  plânge  amarul  nescris,

Sunt  iarna,  sunt  primăvara  din  prag,

Sunt  Terra,  sunt  cerul   de  noi  necuprins,

Sunt  mândre  păduri  de  stejari  și  de  fag.

Sunt  pulsul  de  rugi  nesfârșite -n  abis,

Sunt   inimi, sunt visuri,  ȘIRAG.....

Sunt  inimi   zburând  sub  cer  fără  nori,….

Sunt  păsări  colibri,  sunt și  ciocârlii,

Sunt  scări  către  astre  pentru  călători,

Sunt  prieteni  de  viață  și  pentru  copii…

Sunt  pacea, sunt  apa  cu  mii  de  corali,

Sunt  cântec,  feeric  limbaj  printre  sori,

Sunt  lanțul  de  valuri cu cer  de  la  mal,

Sunt  viața-n frumoase  și mii  de  culori,

Sunt   liniștea  mea,  sunt   liniștea ta,

Sunt  carte  de  gânduri  plăcut  tipărit,

Sunt  tot  ce  nu  vezi,  dar  simți  și  ai vrea,

Sunt  toate din  lumea  mea  fără  sfârșit....

Sunt  inimi  deschise spre nori şi spre astre,

Sunt  lumea  văzută  și de  netrăit,

Sunt  graiul   mut,  nerostit  de  departe,

Sunt  groaza  durerii,  în  veci  resimțit,

Sunt  ura  spre  moarte  de-aici, orişiunde,

Sunt  viața iubind,  mereu  înviind,

Sunt  viața din moarte,  ce-n  lume pătrunde,

Sunt  dorul  de joacă,  zâmbind  și iubind.

Sunt  albe ,  frumoase,  sunt  păsări  de  vis,

Sunt pacea,  sunt  viața  dinspre  infinit,

Sunt  taina  din  lumea  lor  de   paradis,

Sunt  toate-mpliniri,  dar  fără  sfârșit...

Sunt  inimi   dorinde  de  vis  și  amor,

Sunt bătrânii-nțelepți,  bunici învățați,

Sunt  simpli, dar  mari  sunt învățători,

Sunt  cheia  citirii,  sunt  ei  respectați...

Sunt   versul  de  seară,  plăcut  de  nepoți,

Sunt  basme   cu  fete și  feții  frumoși,

Sunt   apa  istoriei  vii  pentru  toți,

Sunt  ochi  oglindiți,  străbuni  inimoși....

Sunt  iubiri  oglindite  în  vis  și  amor,

Sunt  frumuseți  trăite la infinit,

Sunt  Cupidon,  un  vis mereu trecător,

Sunt ei   același  NESFĂRȘIT...

Sunt  inimi  de  zi,  sunt  inimi  de  noapte...

Sunt mame , izvoare  de  vieți,  frumuseți,

Sunt   liniștea  noastră  de-aici, departe,....

Sunt  stele  din noapte, zori  de  dimineți....

Sunt  cartea  de  zâmbet  și drag  învățând,

Sunt  viața  din  sufletul  drag  de copil,

Sunt bine  la  rău  și  la  greu  ușurând,

Sunt  plăcutul  trăit, frumosul  util,

Sunt  traiectorii  de  dor  și  tradiții,

Sunt chip de  icoană ,  mereu retrăit,

Sunt  neobosind, răzbind  competiții,

Sunt  ele credinţa-şi la infinit...

Sunt  inimi de  români, trecând spre  viitor,

Sunt tinerii  noștri, pământul  spre  cer,

Sunt  veșnic  ce-au  fost,  acei călători,

Sunt  slovele  noastre-nțelese  de  ieri,

Sunt  prietenii  gliei  frumosul  pâmânt,

Sunt  codrii  semeți,  de cer  învelit,

Sunt brațe  cu  frunze  de  doruri  cântând,

Sunt flori  pentru  mâine,  suntem ce-am trăit....

Sunt  tinerii  noștri  oglinzi  dăinuind,

Sunt   vocile  țării  ce  s-au  auzit,

Sunt  inimi  românești  din  țară  iubind,

Sunt  ei ,  suntem toți    UN  VIS   ÎMPLINIT...

Sunt  eu,  sunteți  voi,  sunt  și  ei,  suntem toți,

Sunt  locuri  sfințite  prin  rugăciuni,

Sunt  suflete  rugi  de la moși și  nepoți,,

Sunt   lancea  răului  stârpit  de  străbuni....

Sunt  toți  un popor  de  daci  și  romani,

Sunt  tații-un  Traian, sau  un  Decebal bun,

Sunt  Ștefan,  sau  Țepeș  cel  Crunt  la  dușmani,

Sunt  tari  și  puternici  românii  străbuni....

Sunt munții ca frații,  sunt  codrii  cei  deși,

Sunt graiu-nțeles  și  neauzit,

Sunt  prietenii  noștri, de  noi  realeși,

Sunt  eu, ești  și  tu nesfârşit....

 Sunt  inimi credincioase fără sfârşit……

Sunt  munții  umblați  de iubiri  retrăind,

Sunt un paradis,  de  nelocuit,

Sunt   scări   multe  spre lumi  nemurind...

Sunt   ei  scări  înverzite spre  soare,

Sunt  locuri  frumoase  cu  vietăți,

Sunt  suflete  necuvântătoare,

Sunt  neobosite  prin  munții  semeți...

Sunt  plaiurile  noastre   locuri  de  basm,

Sunt admirate,minuni spre  infinit,

Sunt  al naturii  concertul  cu  fast,

Sunt  munții scări fără sfârşit…

Sunt  inimi, sunt îngeri din  recile nopți......

Sunt visele  tale   de  azi,  sunt  de  ieri...

Sunt iernile  stelelor  de  pe  bolți,

Sunt  vise-ngrozite, cu ghimpi efemeri...

Sunt  oamenii din  visul lor  himeric,

Sunt ei vise  murind spre  a se naște,

Sunt  lumea  din lumini,  din întuneric,

Sunt  oameni  cu  destinele spre  astre...

Sunt trecători  din  nopțile reci  spre  zi,

Sunt  ei călători  ce-au  plecat  și-au  venit,

Sunt steaua apusă  spre a  răsări,

Sunt  eu,  ești  și  tu viaţa la nesfârşit….

 Sunt  inimile fără sfârşit....

Sunt  apele   Dunării  albastre  ,

Sunt  mările  ape  spre-ocean infinit….

Sunt  și  ele  urcușuri spre  astre.....

Sunt  șesuri,  platou  de  un verde  pur,

Sunt  multe   din  flori  așezate  pe jos,

Sunt culorile  parfumate-mprejur,

Sunt  imnul naturii , omagiu  pios....

Sunt plăcutul din  noi,  recreat  pentru  noi,

Sunt  minuni,  sunt ce  nu  am construit,....

Sunt  vieți  senine,  fără  moartea  de  ploi,

Sunt  inimile   noastre  un  VIS  ÎMPLINIT...

Sunt  inimile rugi pentru vis împlinit....

Sunt  inimi,  sunt îngeri  din  recile nopți......

Sunt  inimi credincioase fără  sfârșit,

Sunt  eu,  sunteți  voi,  sunt  și  ei,  suntem toți,

Sunt  inimi de români trecâmd spre viitor:

Sunt  inimi  de  zi,  sunt  inimi  de  noapte...

Sunt  inimi   dorinde  de  vis  și  amor,

Sunt  inimi  deschise  spre  nori  și  spre  astre,

Sunt  inimi zburând  sub   cer  fără  nori....

Sunt  inimi  de  care  nimic nu  s-a spus,

Sunt  inimi care aprind  lacrimi  de dor,

Sunt  inimi  ce  ard  sub  soare  apus.

Protest în Capitală pentru familia de români ai cărei copii au fost luaţi de autorităţile norvegiene

 Peste 1.000 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Protestul a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia, informează Mediafax. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei. Peste 1.000 de persoane erau prezente, sâmbătă la amiază, la protestul din Piaţa Victoriei, printre acestea numărându-se şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, care este şi unul dintre organizatorii manifestaţiei, apropiaţi ai familiei, părinţi cu copii, tineri. De asemenea, la manifestaţie participau oameni din alte oraşe ale ţării - Suceava, Constanţa, Sibiu, Piatra Neamţ. Printre persoanele prezente la protest se număra şi fostul ministru de Externe Titus Corlăţean. Oamenii aveau bannere cu mesajele: "Noi susţinem familia Bodnariu", "Norway, do not separate Bodnariu family" (Norvegia, nu separa familia Bodnariu), "Children belong at family" (Locul copiilor este la familie), "Români din toate ţările uniţi-vă. Vi se fură copiii!", "Stop the Barnevernet" (Opriţi Barnevernet), "Mai bine mama săracă în România, decât mamă cu copii furaţi în Norvegia", "Domnule preşedinte Iohannis copiii răpiţi ai familiei Bodnariu sunt şi cetăţeni români!", "Isus a zis: lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu îi opriţi!", "Vi se pare că acesta este creştinism radical?".

                                                                      de Sorin Ghica

Epoca de aur a jigodismului

 Poate că unii vor spune că lichelismul este termenul cel mai potrivit pentru ilustrarea stării de (ne)spirit a societăţii noastre. Mă rog, fiecare cu gusturile sale. Important este să vedem gunoiul (în ultimul timp nici măcar vârât sub preşul aparenţei democratice) şi să nu trecem pe lângă el ca şi cum n-ar fi.

            De ce jigodism? Pentru că termenul are capacitatea să sugereze deodată înmulţirea alarmantă a feluritelor jigodii postdecembriste (de la cotei până la marii dulăi) şi spurcata boală de care toţi aceştia sunt la ţanc loviţi – aceea că încep să le curgă balele cu mult înainte de-a vedea ciolanul din afişele electorale. După care se încaieră, adică se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru şefia haitei din care fac parte. Că, vorba ceea, şefu-i şef şi-n şanţ: Una este satisfacţia ticăloasă de-a dispune după vrere de ceea ce aparţine comunităţii şi cu totul altceva mulţumirea slugarnică cu firimiturile primite sau, după caz, ciupite!

            N.B.Cică omul a evoluat de la ceată şi hoardă până la întortocheata organizare socială din vremea noastră. Doar în formă (nenumăratele organisme de felul comitetelor şi comiţiilor sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare pentru sănătatea corpusului social), căci în conţinut omul a rămas la fel de primar şi bestial. Dovadă bătălia în general pentru bogăţie, fală şi putere, iar în particular lupta de râsul lumii dintre doi penali notorii pentru şefia Partidului Naţional Liberal din Maramureş...

            În 26 de ani, postdecembrismul a contribuit esenţial la o sui-generis organizare a societăţii româneşti: clasele sociale tradiţionale aproape că au dispărut cu totul (ţărani la mila Domnului şi muncitori la mâna patronului), altele noi nici vorbă să se constituie într-o ţară cu industria muribundă şi pământul lăsat în paragină (fireşte, dacă nu punem la socoteală – şi nu punem! – mulţimea trepăduşilor şi învârtiţilor), în plus, o ţară cu intelectualitatea în permanentă disoluţie calitativă din pricina asaltului cantitativ al celor mulţi şi cu atestate dubioase, astfel că România zilelor noastre găzduieşte doar categoria în urcare a cetăţenilor descurcăreţi (aleşii, mafioţii, ciocoii etc.) şi pe cea în necontenită împuţinare a cetăţenilor oneşti şi cu frică de Dumnezeu. Vasăzică, în prima categorie intră atât înfloritoarea grupare a răufăcătorilor dovediţi (penali cu acte în regulă şi cei ce-şi aşteaptă rândul), cât şi gruparea nelegiuţilor în devenire (potăi în stare de orice pentru a părea altceva decât ceea ce sunt în realitate).

            Ei bine, dorind unii ca aceştia să pară democraţi până în vârful unghiilor, adică aşa cum nu va fi neam de neamul lor, ce şi-au zis: „Nu mai merge cum mergea, deci iată-ne nevoiţi să acţionăm împreună. Să vedem dacă poate cineva din ţară şi din afara ei să ni se împotrivească...” Şi nici una, nici două au votat mai întâi pentru ei pensii speciale (că, de, cămaşa este mai aproape de corp ca haina), după care – în admirabil spirit mafioto-tovărăşesc – au făcut aceeaşi lucrare tâlhărească pentru primari.

            Iar preşedintele a promulgat fără crâcnire respectiva lege nelegiuită (o lege prin care se măreşte enormul decalaj de circa 1 la 50 dintre veniturile minime şi cele nesimţite), că doar şi lui i s-a rotunjit anul trecut leafa cu...350%!

            Iată de ce spun că revenirea oierilor în Bucureşti, de data asta cu sprijinul masiv al altor categorii de cetăţeni batjocoriţi, este nu doar de dorit, ci de-a dreptul vitală pentru toţi românii de bună-credinţă.

                                                                        George PETROVAI

140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuşi - Program național derulat de Institutul Cultural Român și Centrul „Constantin Brâncuşi“

Marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi". Derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi", programul celebrează creația de geniu a artistului născut pe 19 februarie 1876 la Hobița. La conferința de presă dedicată programului vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR, Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, Vlad Ciobanu, sculptor, Mihai Țopescu, artist plastic, Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer" al Academiei Române, Cornel Mihalache, regizor.

În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

Colocviile „Brâncuşi" (simpozion ştiinţific cu participare internaţională), Atelierele și Caravana „Brâncuşi", Festivalul de film „Brâncuși DocuArt" şi  acordarea Premiului „Brâncuşi" se numără printre proiectele incluse în programul lansat de ICR în parteneriat  cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi".

Jurnaliștii sunt rugați să confirme prezența la eveniment prin e-mail, la adresa biroul.presa@icr.ro sau telefonic, la nr. 031 7100 622.

                                                                                           

Ex-premierul Victor Ponta joacă totul pe o carte şi riscă excluderea din PSD !

Politicienii au revenit din vacanţă: Ponta îşi toarnă o Fundaţie cu alde Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin ca să aibă în numele cui să vorbească. Liviu Dragnea şi-a avertizat supuşii din PSD să nu cumva să frecventeze Fundătura, anunţă CURENTUL.

Credeti ca este normala amenintarea lui Victor Ponta cu excluderea din PSD daca isi face o fundatie paralela partidului ?!

Iată răspunsurile până la ora 13,oo:

• Nu, democratia de partid n-ar trebui sa permita excluderea lui Ponta (50%, 65 Votes)
• Bineinteles, asa a procedat si el cu Mircea Geoana (50%, 64 Votes).

Preluare http://opiniile-tale-conteaza.ro/victor-ponta-joaca-totul-pe-o-carte-si-risca-excluderea-din-psd/

Vezi lista personalităților care au girat ”scriitorii” din pușcării

Dan Voiculescu, Gigi Becali, Mihai Stoica, Giovanni Becali sau Gigi Netoiu se numara printre detinutii care au scris carti in spatele gratiilor.Republica anunta lista completa a profesorilor universitari si a editurilor care au girat “lucrarile stiintifice” scrise de acestia.

Cei care au coordonat cartile lui Gigi Becali sunt mitropolitul Ardealului Laurentiu Streza (care i-a coordonat cartea “Iubirea milostiva si mantuitoare”, editura Saeculum 2014) - FOTO, IPS Teodosie (Universitatea Ovidius din Contanta), prof. univ. dr. Viorel Cojocaru (Universitatea nationala de educatie fizica si sport Bucuresti) si Dan Pavel, politolog.

Pentru cele trei carti (“Manualul investitorului in fotbal”, “Statutul lucratorilor de fotbal, prin prisma regulamentelor interne si internationale”, “Arbitrul si rolul sau in fotbal, toate la editura Oscar Print), Giovanni Becali a fost indrumat tot de Viorel Cojocaru, care si-a oferit ajutorul si pentru Victor Becali, (“Managementul cluburilor de fotbal, al structurilor”).

La ajutorul lui Cojocaru a apelat si Mihai Stoica, care a scris in 2014 FIFA World Cup – Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii”, dar si Cristian Borcea (“Am fost presedintele unui vis – Dinamo Bucuresti” si “Aspecte din activitatea organizatorica a cluburilor de fotbal”).

Conferentiarul universitar doctor Iancu Anica, de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Craiova, a coordonat cele patru lucrari stiintifice ale lui Gigi Netoiu.

                                                                                              NapocaNews

Fotografia zilei - Madonna

Prima întâlnire a Ligii Scriitorilor din Maramureş

Sâmbătă, 9 decembrie 2016, ora 10, oo la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare va avea loc prima întâlnire a membrilor Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş! Şedinţa va fi prezidată de către doamna Carmena BĂINŢAN.

Editorial - Prezentul

Ce facem cu viaţa noastră şi cu vieţile altora?

          1.Consideraţii preliminare

            Trăim în prezent şi ne luptăm din răsputeri cu el potrivit pragmaticului şi anticreştinescului „Trăieşte-ţi clipa!”, cu toate că pentru unii gânditori, prezentul nu semnifică decât hotarul aproape insesizabil dintre genunea trecutului şi cea a viitorului.

            Toţi oamenii luptă să dobândească binele şi fericirea, chiar dacă în căutările lor nu o iau cu toţii pe calea dreaptă sau legală, şi astfel se situează în conflict cu semenii şi justiţia. După cum aflăm de la Epicur, cel numit de Arthur Schopenhauer „marele învăţător al fericirii”, există trei clase de trebuinţe omeneşti:

            1)Cele fireşti şi necesare, adică cele care, nefiind îndestulate, produc durere: hrana şi îmbrăcămintea. (N.B. Adăpostul nu a fost menţionat de filosoful antic, dar consider că el face parte din această primă categorie.)

            2)Cele fireşti dar nenecesare, aşa ca trebuinţa sexuală.

            3)Cele care nu sunt nici fireşti, nici necesare, adică trebuinţele de lux, de fală şi de strălucire. Sunt trebuinţe nesfârşite şi, în plus, satisfacerea lor se dovedeşte extrem de anevoioasă.

            Cu toate că trăim într-o lume tot mai agitată şi mai îndesită cu automate, lume în care înşişi oamenii se transformă lent dar sigur în automate (acei roboţi joviali de care se vorbeşte tot mai insistent), totuşi, funcţie de educaţie, gradul de instruire, mentalităţi şi deprinderi ei vor acţiona în felul lor specific şi vor merge pe propriul drum înspre bunurile cu ajutorul cărora speră să-şi asigure fericirea.

            După Aristotel, bunurile vieţii omeneşti fac parte din următoarele trei categorii distincte: bunuri din afară, bunuri sufleteşti şi cele trupeşti.

            După cum singur recunoaşte în cartea Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă (traducerea îi aparţine lui Titu Maiorescu), Arthur Schopenhauer a purces de la clasificarea lui Aristotel pentru a vedea care sunt deosebirile în soarta muritorilor. Aceste deosebiri, ne înştiinţează el, se întemeiază pe trei fundamente:

            1)Ceea ce este cineva sau personalitatea în înţelesul cel mai larg, unde intră sănătatea, puterea, frumuseţea, temperamentul, caracterul moral şi inteligenţa;

            2)Ceea ce are cineva, respectiv proprietatea şi averea;

            3)Ceea ce înfăţişează sau reprezintă cineva, adică modul cum şi-l reprezintă ceilalţi şi părerea lor despre acesta, reflectată în onoare, rang şi glorie.

            Evident că aprecierea lui Schopenhauer se îndreaptă spre ceea ce este cineva prin el însuşi, căci, ne spune filosoful, „face mai mult pentru fericirea omului decât ceea ce are sau ceea ce reprezintă”.

            Cât priveşte fericirea, pesimismul lui Schopenhauer nu se dezminte nici cu această ocazie. El admite că există fericire, însă ne avertizează în legătură cu cei doi duşmani etern neîmpăcaţi ai fericirii omeneşti: durerea şi urâtul. Ceea ce, în definitiv, aproape că o anulează, căci, ne face cunoscut gânditorul german, „vedem poporul de jos într-o luptă necurmată cu nevoia, aşadar cu durerea, iar clasele bogate şi înalte în luptă veşnică, adesea disperată cu urâtul.”

            Nimic nou sub soare, pentru că asta s-a întâmplat din totdeauna cu oamenii şi în variantă modernă se întâmplă şi în zilele noastre: cei bogaţi se luptă cu plictiseala, pe când săracii se iau la trântă cu nevoile de zi cu zi! Atunci de unde fericire la nişte oameni aflaţi într-o necontenită alergătură după bunuri materiale, acum când tot mai puţini au ochi să vadă că cea mai preţ agoniseală consistă în valorile moral-spirituale şi în echilibrul sufletesc! Iată de ce budismul are perfectă dreptate să considere dorinţele principala cauză a suferinţelor umane. Sigur, nu este indicat ca omul să-şi suprime toate dorinţele, inclusiv cele care prin conţinutul şi mesajul lor profund uman reprezintă cheia de boltă a dezvoltării societăţii omeneşti şi a relaţiilor interumane. Dar pentru a gusta din adevăratul fruct al fericirii, este recomandabil să renunţăm la acele dorinţe care se nasc şi care la rândul lor nasc orgolii şi ambiţii nemăsurate, întrucât toate aceste dorinţe conţin otrava ce ucide fericirea…

            Revenind la clasificarea lui Schopenhauer, în ce mă priveşte o apreciez ca fiind corect formulată şi argumentată. Atâta doar că-i incompletă, deoarece au fost trecuţi cu vederea anumiţi factori auxiliari şi conjuncturali cu rol deloc neglijabil în afirmarea cuiva. Astfel, se ştie că toate democraţiile  suferă de viciul de fond datorat absenţei criteriilor eficiente pentru selecţia valorilor. Dacă acest lucru este vizibil, se resimte şi este regretat în societăţile cu un îndelungat „antrenament democratic”, precum Marea Britanie, Franţa sau Germania, este lesne de dedus cam cum sunt privite valorile într-o democraţie cu biberonul la gură, aşa ca ce românească, unde însuşi respectul este mai mult decât discutabil, întrucât a devenit o marfă ca oricare alta, cu afinităţi doar pentru bani, relaţii şi aranjamente.

            Mai sunt apoi factorii conjuncturali de tipul întâmplării norocoase sau al predestinării (norocul de la Dumnezeu), despre care am amintit şi în cartea Istoria – perpetuă pendulare între tragic şi măreţ, Editura „Echim”, 2005.

   2.Trăsăturile definitorii ale lumii de azi

            Mi-am propus pentru aceasta a doua parte să prezint cât mai sugestiv „personajul” numit Prezentul, cu înfăţişarea lui de hidră multicefală. Feţele acestui personaj sui-generis vor fi mai cu folos puse în lumină, opinez eu, dacă în prealabil voi puncta trăsăturile de referinţă ale lumii în care trăim, căci în simbioza sa cu prezentul, lumea este trupul acestui hibrid, pe când timpul are rolul capului conducător.

            a) Preeminenţa acordată materialului de lumea tot mai grăbită şi mai pragmatică în care vieţuim. Aşa cum am arătat în cartea Symphonia cuvintelor, Editura „Echim”, 2005, conţinutul civilizaţiei noastre – adevărata coloană vertebrală a lumii actuale, se reflectă în legea celor trei „c”-uri: consum-comoditate-confort.

          Indiscutabil că omul de azi are de ce să fie mulţumit de el şi de realizările lui: Cu cât consumă mai mult şi mai fără noimă, cu atât se bucură mai abitir de faima unui om civilizat, căci efectele care decurg cu necesitate din această stare de fapt, anume: comoditatea, suficienţa, plictiseala, supragreutatea corporală, bolile neiertătoare prin frecvenţa lor alarmant de mare, au ajuns să fie considerate aproape normale într-o lume în care cataclismele provocate de poluare se ţin lanţ.

            b)În inseparabilă legătură cu legea celor trei „c”-uri este legea celor patru „p”-uri: prostituţie-proxenetism-pedofilie-pederastie, care împreună cu suportul lor de rulare – alcoolul şi consumul de droguri, provoacă efectele bine cunoscute: boli cardiovasculare şi tulburări nervoase, crime şi sinucideri.

            c)Neliniştea omului modern

            Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că lumea noastră modernă a cam scăpat boii pe arătură. Se doreşte cu ardoare liniştea şi tihna, dar ca un făcut, omul de azi are parte de tot mai multă nelinişte interioară şi zarvă exterioară. Se dau bătălii crâncene şi extrem de costisitoare împotriva bolilor cardiovasculare şi a formelor de cancer intrate deja în rutină, dar ştiinţa medicală se dovedeşte jalnic de neputincioasă la stadiul galopant al bolilor mai vechi şi mai noi (tuberculoză, cancer, Sida), precum şi la tributul de suferinţe şi vieţi, pe care omul modern tot mai grăbit şi mai stresat, îl plăteşte zilnic accidentelor de muncă şi mai ales celor de circulaţie.

            Cauzele acestor stări de lucruri sunt bine cunoscute, efectele oripilante aşijderea, dar cine poate să se opună unei fatalităţi, care după ce a îmbarcat omenirea într-un vehicul fără frâne (rodul necuminţeniei omului) şi i-a făcut vânt la vale (rodul poluării excesive), stă şi urmăreşte manevrele conducătorului: va opta acesta pentru deraiere acum când mai există niscaiva şanse de salvare, ori – dimpotrivă – cuprins de frenezia senzaţiilor tari, va lăsa vehiculul să alunece din ce în ce mai repede la vale, până în locul unde nu va mai putea fi strunit şi el se va zdrobi?!

            Din cauza nechibzuinţei şi necumpătării de care nu ne lecuim în pofida avertismentelor severe primite de la natură, noi, oamenii moderni, am ajuns să ne ucidem sentimentele, să ne crăpăm capetele în vârtejul coborârii şi suntem gata-gata să ne spargem casa, această unică planetă ospitalieră cu viaţa din imensitatea Universului despre care omul ştie câte ceva.

            Suntem pe culmile disperării, dar continuăm să ne credem adevărate minuni ale perfecţiunii şi măreţiei… Însă graba omului modern nu mai surprinde pe nimeni, căci specialiştii şi-au spus cuvântul: „Da, acesta este cu adevărat omul viitorului, el, cetăţeanul ţărilor supraindustrializate de azi şi al societăţilor postindustriale de mâine!”

            d) Dizarmonia lăuntrică

            Neîndoios că printre alte nenumărate însuşiri, armonia reprezintă acel atribut prin care omul potenţat cu iubire şi condimentat cu niţică ştiinţă, se apropie de Marele Arhitect şi de tulburătoarea Sa creaţie – Universul în armonia, perfecţiunea şi incomensurabilitatea lui.

            Dar omul modern, cu deosebire omul de azi, tot mai grăbit şi mai ahtiat după efemer, se îndepărtează pe zi ce trece de ceea ce ar trebui să fie unul din ţelurile supreme ale existenţei sale, anume armonia lăuntrică, pentru ca pornind de la ea, să stabilească apoi relaţii armonioase cu Dumnezeu şi cu semenii. Căci Dumnezeu înseamnă armonie, adică frumuseţe şi bunătate! Iată de ce odată ajunsă pe cântarul rosturilor umane, armonia deîndată se metamorfozează în sănătate, echilibru şi bucuria de-a trăi.

            Înţelepţii Orientului Îndepărtat (indieni, chinezi, japonezi), din vremuri imemoriale s-au arătat preocupaţi de descoperirea şi perfecţionarea tehnicilor esoterice prin care se dobândea armonia lăuntrică. Această stare de graţie îi ajută să se alimenteze cu noi şi uimitoare resurse, şi asta deoarece prin respiraţie şi meditaţie ei ajung să-şi controleze cele mai subtile mişcări ale trupului şi psihicului, până la atingerea stării superioare de linişte deplină în urma golirii de orice gând. Abstragerea din curgerea timpului reprezintă forma cea mai rafinată a voluptăţii maestrului oriental (guru la yoghini), prin care acesta iese din aparenţă (maya la indieni) şi pătrunde în adevărata realitate, altfel spus depăşeşte imanenţa pentru a se delecta cu deliciile supratemporalului.

            Din cele spuse nu trebuie să se tragă concluzia pripită că omul modern ar cultiva cu obstinaţie dizarmonia în dauna armoniei. Nu o face, dar nici nu va scăpa de blestemul dizarmoniei atâta timp cât el se prosternează în faţa lui Carpe diem (Nu lăsa ziua să treacă) şi atâta timp cât, vorba lui Nikolai Berdiaev, el se mulţumeşte cu rolul robului de lux în Împărăţia Cezarului, după ce a dat uitării Împărăţia Spiritului.

            e) Impermanenţa în viaţa interioară şi exterioară

            Rod al mobilităţii – coordonata înfiptă cel mai adânc în trupul prezentului, pe care rulează omul şi societatea modernă, impermanenţa este prezentă pretutindeni: de la modă, sentimente şi pasiuni până la uşurinţa dezarmantă cu care este schimbată slujba, maşina şi casa, iar de-aici până la înlocuirea cu aceeaşi lejeritate a limbii materne, a partenerului de viaţă şi – de ce nu? – a convingerilor religioase. Căci în lumea grăbită a interesului imediat, nimic nu este statornic şi nimic nu are forţa necesară ca să reţină atenţia ori să-l distreze vreme îndelungată pe omul tot mai plictisit şi mai năzuros al prezentului. Şi încă ceva ce demonstrează că în ciuda lustrului său exterior, omul de azi păstrează în adâncurile insondabile ale sufletului legătura de rudenie cu omul primitiv, care ştim că practica inticiuma (consuma totemul). Dar omul modern nu-şi „devorează” idolii săi de o clipă: stele de cinema, sportivi, vedete ale muzicii, oameni politici?

            f) Asimetria

            Consecinţă a dizarmoniei de care vorbeam mai sus, asimetria este prezentă atât în cugetul omului de azi, cât şi în lumea sa exterioară. În cuget asimetria subzistă în firescul cu care el admite principiul coexistenţei şi alternanţei contrariilor şi reflectările acestui principiu pretutindeni în jurul lui (perechile sacru-profan, just-injust, moral-imoral, bun-rău, sărac-bogat etc.), iar în lumea exterioară, asimetria deja a creat polarizările Nord-Sud, Vest-Est, care este de presupus că se vor accentua după consolidarea celor trei mari uniuni politico-economice: Statele Unite ale Europei (SUE), Statele Unite ale Americii de Nord (SUA) şi Statele Unite ale Orientului Îndepărtat (SUO). Tot ce se poate să apară şi alte asemenea conglomerate (India şi eventualii ei aliaţi, o parte din lumea musulmană, Rusia cu aliaţii săi), pentru că numai astfel se va putea face faţă concurenţei acerbe din lumea viitorului şi numai astfel îşi va dovedi eficienţa (sic!) guvernarea mondială…

            g) Absurdul din gândire şi acţiune

            Nu trebuie să fii foarte perspicace pentru a-ţi da seama că epoca absurdului nu s-a încheiat odată cu reprezentările sale din literatură şi artă. În ştiinţă el continuă să fie prezent şi stresant în programele de înarmare atomică a tot mai multe ţări. O altă formă a absurdului se vădeşte în căutarea altor tipuri de credinţă, cel mai adesea şocante, în interiorul creştinismului ori înafara lui.

            Cât priveşte planul practic, forma predilectă de manifestare a absurdului se cheamă războaiele. Omul modern, cu toate pretenţiile sale de fiinţă ultraraţională, până la urmă se dovedeşte a fi cel mai absurd exemplar din istorie, şi asta datorită faptului că de la terminarea celui de-al doilea război mondial până în clipa de faţă, ceea ce înseamnă peste 70 de ani, n-a trecut nici o zi lăsată de Dumnezeu în care să fie pace pretutindeni pe micuţa noastră planetă! Iar asta spune totul despre credinţa, gândirea, cultura şi civilizaţia modernă…

            h) Violenţa şi intoleranţa

            Istoria omului poate fi privită de un ochi critic ca istoria unui nesfârşit şir de violenţe şi agresiuni. Intenţionat am asociat violenţa cu intoleranţa, întrucât se ştie prea bine că nu de puţine ori ele au mers mână în mână, încât ne este imposibil să ne dăm seama care din cele două e mai vinovată de sângele scurs şi suferinţele provocate. Exemplul cel mai elocvent la acest capitol ni-l oferă Inchiziţia. În toată istoria sa, Inchiziţia s-a dovedit absurd de intolerantă şi inflexibilă. Dar cu tot zelul inchizitorilor în lupta dusă împotriva ereticilor dovediţi ori numai presupuşi, abaterile de la ceea ce considera ea a fi dreapta credinţă n-au fost curmate cu totul. Concluzia care se impune din acest semieşec al Inchiziţiei nu poate fi decât una: Armele cele mai eficace de apărare a credinţei nu sunt intoleranţa, violenţele, torturile şi jertfele în oameni arşi pe rug, ci dimpotrivă, toleranţa, răbdarea şi convingerea disidenţilor prin argumente imbatabile.

            Alte exemple de intoleranţă asociată cu violenţa ne sunt oferite de ordinele călugăreşti (templieri, teutoni, ioaniţi etc.), de conflictele şi războaiele religioase dintre catolicii şi protestanţii francezi, respectiv de aşa numitul război de 30 de ani, precum şi de agresiunile supranumite „războaie sfinte”:  cruciadele, encomienda – războiul nimicitor purtat de spanioli împotriva amerindienilor precolumbieni, şi, desigur, jihadul – războiul dus de musulmani împotriva „necredincioşilor”.

            În zilele noastre, care cu adevărat ar trebui să fie zile ale iubirii, toleranţei şi respectului reciproc, intoleranţa şi violenţele zguduie şi însângerează întreaga planetă prin actele teroriste ale fanaticilor.

            N.B. Mai sunt şi alte trăsături, ca de pildă corupţia şi birocraţia, adevărate plăgi egiptene pentru ţări precum România, în general pentru mecanismele distorsionate şi greoaie ale statelor ieşite din universul sterilizant al bolşevismului. Din fericire, ele sunt mai degrabă derapaje sau accidente ale istoriei, de felul derapajelor provocate în moralitatea românilor de către deprinderile fanariote şi apoi de cele bolşevice, prin urmare nu puteau fi incluse în suita trăsăturilor generale ale prezentului. Fireşte, în nici o ţară a lumii de azi lucrurile nu merg ca pe roate, căci peste tot se găsesc corupţi, escroci, hoţi şi criminali. Atâta doar că în ţările cu o democraţie avansată, asemenea acte antisociale sunt dezaprobate de grosul cetăţenilor şi sunt eficient izolate prin acţiunea sistemului imunitar al corpusului social…

                                                                                                                                                                                                                                     George PETROVAI

ŞOCANT

 ”Dacul liber” din Cavnic s-a sinucis. Prietenii au rămas înmărmuriți la aflarea veștii

 Iulian Mureşan sau "Dacul liber" din Cavnic, aşa cum era cunoscut de multă lume, s-a spânzurat noaptea trecută. Prietenii şi apropiaţii acestuia au rămas şocaţi la aflarea acestei veşti şi nu înţeleg gestul tânărului de a-şi lua viaţa.

Iulian era cunoscut de o mulţime de oameni. Acesta le oferea turiştilor care veneau la pârtiile de schi din Cavnic plimbări cu sania trasă de cai, fiind un mare iubitor al acestor animale. Mulţi îl considerau un haiduc al vremurilor noastre. Însă pentru Iulian timpul s-a oprit în loc ieri seara, când şi-a pus capăt zilelor.

"Azi-noapte, la ora 23:56, poliţia Cavnic a fost sesizată că o persoană din localitate a fost găsită decedată într-o anexă a locuinţei. Poliţiştii au constatat că este vorba de un tânăr de 27 de ani. La examinarea exterioară a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţă pe corp. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Prietenii lui Iulian au lăsat o mulţime de mesaje pe pagina de socializare a acestuia în care îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii că Iulian nu mai este.

"Iulian, te-ai grabit prietene sa pleci, acum va veni o vară rece peste Cavnic, nici un foc de tabără nu va mai încălzi sufletele celor ce te-au cunoscut. Prietene, telefonul nu va mai fi un mijloc prin care să plănuim zile minunate. Dumnezeu să te odihneasca, om bun!", scrie un prieten pe pagina de socializare a lui Iulian.

"Îmi pare rău, suflet drag, am fost cu toții atat de impresionați de "lumea ta frumoasă", încât nu ți-am simțit nici măcar pentru o clipă disperarea...Universul să te reintegreze frumos !", scrie o altă persoană pe pagina de socializare.

"Nici nu știu ce aș putea să spun în momentul de față. Sunt uimit, șocat, îndurerat, contrariat, sunt supărat pe tine că ai ales o metodă greșită de rezolvare a problemelor. Nu pot să cred, nu vreau să cred că ai facut asta. Nu tocmai tu. Mai erau atat de multe lucruri de făcut încă... Atât de multe poteci de bătut, ataât de mulți munți de cucerit, atât de multe acorduri de chitară și sunete de caval de legat în armonii...

Nu vreau să măîntreb oare de ce ai făcut asta. Nu vreau să măîntreb de ce, de fiecare dată când am povestit, nu mi-ai zis că te supără ceva sau cineva. Vreau să cred ca e o glumă proastă. Și astept să sune telefonul dintr-o clipă în alta ca să îmi spună cineva că nu e adevărat.

Să ai drum bun, prietene!", a scris altcineva pe pagina de socializare.

Prietenii şi cunoştinţele lui Iulian îl ştiau drept un om cu multă poftă de viaţă, de aceea nu îşi pot explica gestul acestuia. Preluare http://maramedia.ro/ocant-dacul-liber-din-cavnic-s-a-sinucis-prietenii-au-ramas-inmarmuri-i-la-aflarea-ve-tii

INVITAŢIE EXPOZIŢIE DE FOTOGRAFIE INTERNAŢIONALĂ

Filonismul, fundamentul filosofico-dogmatic al Trinităţii creştine

Deoarece orice lucru, oricât ar fi el de neînsemnat, are în natură o istorie (un trecut în decursul căruia a luat fiinţă şi s-a dezvoltat până la forma pe care omul i-o cunoaşte sau caută să i-o cunoască), adepţii concepţiei evoluţioniste susţin că în natură nu există începuturi absolute! Cu esenţiala completare creaţionistă că de la această regulă a limitelor umane se abate Absolutul şi tot ce a creat El (văzutele şi nevăzutele) în cele şase zile ale plămădirii fiinţării infinit diversificată spaţio-temporal şi dincolo de aceste coordonate, mult prea subtile pentru ca mintea omului să le poată descifra vreodată...

            Urmând logica de mai sus şi neprivind ca un sacrilegiu, adică nerefuzând cu obstinaţie şi dispreţ afirmaţia istoricului Will Durant – „Creştinismul n-a distrus păgânismul, ci l-a adoptat; ideea de Trinitate divină a provenit din Egipt”, avem dovada certă că această dogmă imposibil de explicat a creştinismului este continuatoarea triadelor (fireşte, pe un alt plan conceptual-spiritual) prezente în cam toate religiile anterioare: Iştar-Sin-Şamaş la babilonieni, Anu-Bel-Ea la mesopotamieni, Brahma-Şiva-Vişnu la indieni, dar mai ales Isis-Osiris-Horus la vechii egipteni, triadă devenită Isis-Serapis-Harpocrates după elenizarea şi pătrunderea ei impetuoasă în lumea romană.

            N.B.De subliniat că nu doar cifrele sacre ale mozaismului şi, mai apoi, ale creştinismului (3, 7, 12 etc.) sunt de origine egipteană, ci şi cele două imagini fundamentale din iconografia creştină: Fecioara Maria cu Pruncul, temă ce redă adâncimea dragostei materne, este în realitate imaginea zeiţei Isis cu copilul Horus pe genunchi, iar lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul (conflictul bine-rău) este la rândul său prelungirea în creştinism a imaginii lui Horus care străpunge cu lancea monstrul tifonian....

            În cartea Confesiuni esenţiale, carte apărută în 2007 la editura Echim, am dezvoltat pe larg cele trei mari izvoare ale creştinismului, care, după Clement din Alexandria, fostul dascăl al lui Origene, se constituie în principalele lui izvoare pregătitoare: înţelepciunea Egiptului faraonic, filosofia greacă şi cărţile sacre ale iudeilor.

            Astfel, dacă stoicii admit existenţa Logosului, principiu activ preluat din filosofia lui Heraclit din Efes, prin care se întăreşte monoteismul viitoarei credinţe universaliste, şi mai admit un necesar Suflet al lumii ce o pune în mişcare, Demiurgul platonician realizează unitatea supremă, iar aristotelica Inteligenţă cosmică este trebuincioasă ca să gândească infinitatea lucrurilor ce alcătuiesc lumea şi fiecăruia dintre ele să-i poată da cele necesare pentru a putea exista.

            În veacul I înainte de Hristos, veac în care la Alexandria trăia evreul Philon, scepticismul (aliat cu misticismul) crease o atmosferă deprimantă din punct de vedere intelectual – susţinea că mintea omenească este incapabilă să afle adevărul prin ea însăşi, drept urmare trebuie să fie ajutată de revelaţia divină.

            Iată de ce, ne spune gânditorul P.P.Negulescu în Problema cosmologică, fiind convins că dintre toate religiile existente doar mozaismul se bucură de o indubitabilă revelaţie divină, evreul Philon din Alexandria „a căutat să interpreteze Biblia mozaică cu ajutorul platonismului şi stoicismului”.

            Filonismul ca filosofie cosmologică se centrează pe ideea unui Dumnezeu creator, care – nefiind ca în filosofia greacă doar un principiu ordonator – „nu putea crea lumea în mod direct, ci a fost nevoit să recurgă la o serie de puteri intermediare”.

            Cauza pentru care Philon alexandrinul a trebuit să recurgă la puteri sau ipostaze intermediare este următoarea: Întrucât unitatea exclude multiplicitatea, căci dintr-o cauză nu poate ieşi ca efect decât ceea ce este cuprins în ea, Dumnezeu ca unitate absolută n-a putut (sic!) crea multiplicitatea absolută a lumii „decât printr-o serie de unităţi intermediare, ce se apropiau, treptat, de ea”.

            Prima din aceste unităţi intermediare a fost Logosul, concept cu înţeles dublu în limba greacă: În cosmologia stoică el este întrebuinţat cu sensul de raţiune, mai exact „raţiuni seminale”, iar în vorbirea curentă cu sensul de „cuvânt” sau „discurs”.

            De precizat că în filonism Logosul sau întâiul creat al lui Dumnezeu este întrebuinţat cu ambele înţelesuri: În primul rând el reflectă unitatea lumii şi, potrivit concepţiei platoniciene, „locul” ideilor generale al lucrurilor ei particulare; în al doilea rînd, potrivit mozaismului, Logosul este Cuvântul creator, cunoscându-se faptul că în Genesa actele creatoare se reduc la cuvinte imperative de felul „Să fie lumină!”.

            Fiind conceput filosofic, Dumnezeul abstract al lui Philon nu putea proceda ca mult mai comcretul şi omenescul Dumnezeu biblic: El n-a pronunţat mai multe cuvinte creatoare, ci doar Cuvântul unic sau Logosul, care cuprindea în sine tot ce trebuia ca procesul creaţiunii să se desfăşoare în continuare, fără vreo intervenţie din partea Creatorului!

            Numai că prin însăşi natura lui, Logosul se situa prea departe de lumea ce urma să ia naştere. Prin urmare, se impunea un alt intermediar, acesta – la fel ca în filosofia stoică – fiind Spiritul. Spre deosebire de Logos, care este gândit de Philon ca un principiu sau organ cosmic de concepţie, Spiritul filonian devine organul de execuţie ce trebuie să tindă neîncetat spre realizarea ideilor generale din Logos, altfel spus să dorească transformarea lor în lucruri particulare.

            Dar în continuare era prea mare distanţa dintre această tendinţă generală a Spiritului şi lucrurile particulare pe care, prin acţiune asupra materiei, avea menirea să le producă. Aşa că noii intermediari ai lui Philon sunt îngerii sau demonii, fiinţe eminamente spirituale şi cu un indispensabil înveliş material, căci numai astfel puteau lucra asupra materiei întru realizarea ideilor.

            La naşterea Trinităţii creştine a contribuit decisiv faptul că însuşi Philon numea Logosul „primul născut”, şi aceasta deoarece era prima entitate cosmică pe care a creat-o Dumnezeu. Ba mai mult, ne spune P.P.Negulescu, „în limbajul său, mai degrabă familiar decât filosofic, îi mai zicea şi Fiul”.

            Iată de ce, la sute de ani după epopeea Mântuitorului, creştinii L-au identificat pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, cu Logosul filonian, iar Spiritul lumii cu Spiritul lui Dumnezeu sau Duhul Sfânt.

            Şi aşa s-a impus treptat-treptat în lumea creştină această dogmă peste puterea de înţelegere a minţii umane despre Dumnezeul unic şi totodată triunic.

            Nota 1: Cu ceva timp în urmă, o doamnă mi-a oferit următoarea explicaţie metaforică despre concomitentul Dumnezeu unic şi triunic: „Soarele este unic în Galaxia noastră pentru întreaga viaţă. Dar în acelaşi timp este şi triunic, pentru că din el purced lumina şi căldura...”

            Nota 2: Se ştie că Ioan îşi deschide Evanghelia sa cu Cuvântul, mai exact cu întruparea Cuvântului: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”. Dacă ne plasăm în afara unei inspiraţii miraculoase, atunci e greu de admis că un fost pescar neinstruit ar fi putut avea cunoştinţe despre concepte heraclitiene sau despre elemente din filosofia lui Philon alexandrinul. Dar lucrurile se schimbă radical atunci când cineva se integrează într-un mediu propice informării. Taman asta a fost în cazul lui Ioan. Ajuns la Efes, este de presupus că apostolul a stabilit contacte fecunde cu secta esenienilor, aceştia plecând din Ierusalim după cucerirea oraşului de către romani. (Despre esenieni, gnostici şi iudeo-creştini, cu altă ocazie).

            Nota 3: Încă din secolul al IX-lea, în Orientul arab circula Teologia lui Aristotel, o culegere de texte extrase din Eneadele lui Plotin. În prefaţa la aceste pretinse texte aristotelice, traducătorul face rezumatul teoriei neoplatonice a celor trei ipostaze (Dumnezeu, Inteligenţa cosmică, Spiritul lumii), iar din Natură face cea de-a patra ipostază. Apoi ipostazele sunt identificate cu cele patru cauze aristotelice: Dumnezeu este cauza finală, Inteligenţa cosmică devine cauza formală, Spiritul lumii – cauza eficientă sau motrice, iar Natura – cauza materială.

            Sighetu Marmaţiei,                                                   George PETROVAI

               7 ian. 2016

Fratele lui ZEUS, Mircea Basescu, 4 ani de inchisoare cu executare - sentinta nu este definitivă !

Mircea Basescu a fost condamnat, vineri, la 4 ani de inchisoare cu executare de catre magistratii Tribunalului Constanta, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta si complicitate la trafic de influenta.

Sandu Anghel, cunoscut ca Borcea Mondial, si Marian Capatana au primit pedeapsa de 3 ani de inchisoare cu executare.Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata la Curtea de Apel Constanta.

La ultimul termen de judecata in proces, procurorii DNA au cerut instantei aplicarea pedepsei maxime prevazute de lege - 7 ani, pentru Mircea Basescu.

De asemenea, Tribunalul Constanta a mai decis confiscarea de la inculpatii Basescu si Capatana a sumei de 265.000 de euro si mentinerea masurii sechestrului instituit pe bunurile imobile si mobile ale acestora.

"Dispune confiscarea speciala de la inculpati, in folosul statului, a sumei de 265.000 euro (echivalent in lei-curs BNR la data efectuarii platii). (...) Mentine masura asiguratorie a sechestrului instituit pe bunurile imobile si mobile aflate in proprietatea inculpatului Basescu Mircea (...) Respinge, ca nefondata, cererea formulata de Anghel Florin de restituire a sumei de 600.000 euro. (...) Obliga fiecare inculpat la plata a cate unei sume de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in folosul statului", potrivit solutiei publicate pe site-ul Tribunalului Constanta, citata de Agerpres.

In plus, celor doi inculpati li se interzic, pe o durata de doi ani dupa executarea pedepsei inchisorii, dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul inculpatilor de a comunica unul cu celalalt, precum si cu membrii familiei Anghel (Anghel Sandu, Anghel Fanica, Anghel Florin, Anghel Izaura, Anghel Grinica Ion si Constantin Marius) si de a se apropia de acestia, informeaza sursa citata.

Dupa ce instanta isi va motiva hotararea, atat inculpatii, cat si procurorii DNA o pot ataca la Curtea de Apel Constanta.

In acest dosar, Mircea Basescu este judecat, alaturi de Marian Capatana, pentru mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a interveni si a obtine decizii favorabile acestuia in instanta.

DNA cere inchisoare cu executare pentru Mircea Basescu si Marian Capatana. Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns din care ar reiesi, conform procurorilor, traficul de influenta de care este acuzat fratele fostului presedinte al tarii.

Mircea Basescu a stat in arest preventiv din iunie 2014 pana in noiembrie 2014, iar ulterior in arest la domiciliu.

Mircea Basescu, dupa ce familia lui Bercea a lansat o noua inregistrare cu el: Poate eram beat

Pe tot parcursul etapelor procesuale Mircea Basescu a negat vehement acuzatiile aduse, iar avocatul sau a sustinut ca la dosar nu exista alte probe decat marturia lui Marian Capatana.

Basescu a mai sustinut ca nu a primit bani de la familia Anghel si ca doar i-a sfatuit pe acesta sa respecte legea. In schimb, Marian Capatana si-a recunoscut fapta in fata instantei sustinand ca a primit doar suma de 100.000 de euro, si nu 350.000 de euro, asa cum au sustinut procurorii, restul banilor ajungand la Mircea Basescu. Sursa MEDIAFAX

Editorial

ŞTIAŢI CĂ ...DE FAPT TOATĂ LUMEA ŞTIE CĂ...

Parlamentul este singura instituţie din România (în care intri fie la *apelul bocancilor*sau în funcţie de ce poziţie socială ai ,şi numit de mai marii partidului ,iar prin naivitatea mea şi a altora adică ,votaţi prin necunoştinţă de cauză de badea Gheorghe şi lelea Mărie)fără să susţii un text de verificare a cunoştinţelor sau un examen pe linie profesională.Acolo nimeni nu-ţi cere abilităţi pe linie fizică sau psihică,cum că unii parlamentari au declarat oficial că suferă chiar de 5 boli profesionale,iar pe linie de serviciu atâta li se cere la unele şedinţe să susţină un discurs fie redându-l direct din*memorie* sau citindul de pe unele *fiţuici * sau de pe alte hârţoaje ascunse sub masă spre a nu se face de ruşine.În fond aceştia stând şi *dospind* pe acele scaune în sala de şedinţă născocesc adeseori unele deviaţii psihice mintale *pe care ei le numesc legi şi le aplică pe spatele poporului pentru a sustrage astfel noi dări ,taxe şi impozite şi prin care ei îşi fixează după capul lor fără să întrebe de nimeni salarii astronomice.Nestimatule , nesimţitule şi hapsânule de,parlamentar prin asta ai spus că te deosebeşti de restul cetăţenilor ?Da bine ai spus că prin această imbecilitate şi purtare hapsână nu te poţi compara cu competenţa unui dascăl dau a unui medic ce-şi pun fiinţa în mod util în slujba poporului.Iar unii dintre voi care fiind de profesie fie agronomi ,metalurgişti,mineri ,şi daţi legi în domeniu medical sau juridic şi nu vă limitaţi la *competenţa* voastră ca să lăsaţi pe alţii cu adevărat specialişti în aceste domenii să facă astfel de legi .De aceea s-a dus de râpă bunăstarea României.

                                                                           Vasile Dan Marchiş