Poate că unii vor spune că
lichelismul este termenul cel mai potrivit pentru ilustrarea stării de
(ne)spirit a societăţii noastre. Mă rog, fiecare cu gusturile sale. Important
este să vedem gunoiul (în ultimul timp nici măcar vârât sub preşul aparenţei
democratice) şi să nu trecem pe lângă el ca şi cum n-ar fi.
De ce jigodism? Pentru că
termenul are capacitatea să sugereze deodată înmulţirea alarmantă a feluritelor
jigodii postdecembriste (de la cotei până la marii dulăi) şi spurcata boală de
care toţi aceştia sunt la ţanc loviţi – aceea că încep să le curgă balele cu
mult înainte de-a vedea ciolanul din afişele electorale. După care se încaieră,
adică se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru şefia haitei din care fac parte.
Că, vorba ceea, şefu-i şef şi-n şanţ: Una este satisfacţia ticăloasă de-a
dispune după vrere de ceea ce aparţine comunităţii şi cu totul altceva mulţumirea
slugarnică cu firimiturile primite sau, după caz, ciupite!
N.B.Cică omul a evoluat de la ceată şi hoardă până la întortocheata
organizare socială din vremea noastră. Doar în formă (nenumăratele organisme de
felul comitetelor şi comiţiilor sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare
pentru sănătatea corpusului social),
căci în conţinut omul a rămas la fel de primar şi bestial. Dovadă bătălia în
general pentru bogăţie, fală şi putere, iar în particular lupta de râsul lumii
dintre doi penali notorii pentru şefia Partidului Naţional Liberal din
Maramureş...
În 26 de ani,
postdecembrismul a contribuit esenţial la o sui-generis
organizare a societăţii româneşti: clasele sociale tradiţionale aproape că au
dispărut cu totul (ţărani la mila Domnului şi muncitori la mâna patronului),
altele noi nici vorbă să se constituie într-o ţară cu industria muribundă şi
pământul lăsat în paragină (fireşte, dacă nu punem la socoteală – şi nu punem!
– mulţimea trepăduşilor şi învârtiţilor), în plus, o ţară cu intelectualitatea
în permanentă disoluţie calitativă din pricina asaltului cantitativ al celor
mulţi şi cu atestate dubioase, astfel că România zilelor noastre găzduieşte
doar categoria în urcare a cetăţenilor descurcăreţi (aleşii, mafioţii, ciocoii
etc.) şi pe cea în necontenită împuţinare a cetăţenilor oneşti şi cu frică de
Dumnezeu. Vasăzică, în prima categorie intră atât înfloritoarea grupare a
răufăcătorilor dovediţi (penali cu acte în regulă şi cei ce-şi aşteaptă
rândul), cât şi gruparea nelegiuţilor în devenire (potăi în stare de orice
pentru a părea altceva decât ceea ce sunt în realitate).
Ei bine, dorind unii ca
aceştia să pară democraţi până în vârful unghiilor, adică aşa cum nu va fi neam
de neamul lor, ce şi-au zis: „Nu mai merge cum mergea, deci iată-ne nevoiţi să
acţionăm împreună. Să vedem dacă poate cineva din ţară şi din afara ei să ni se
împotrivească...” Şi nici una, nici două au votat mai întâi pentru ei pensii
speciale (că, de, cămaşa este mai aproape de corp ca haina), după care – în
admirabil spirit mafioto-tovărăşesc – au făcut aceeaşi lucrare tâlhărească pentru
primari.
Iar preşedintele a
promulgat fără crâcnire respectiva lege nelegiuită (o lege prin care se măreşte
enormul decalaj de circa 1 la 50 dintre veniturile minime şi cele nesimţite),
că doar şi lui i s-a rotunjit anul trecut leafa cu...350%!
Iată de ce spun că
revenirea oierilor în Bucureşti, de data asta cu sprijinul masiv al altor
categorii de cetăţeni batjocoriţi, este nu doar de dorit, ci de-a dreptul
vitală pentru toţi românii de bună-credinţă.
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu