- Pr. IOAN VLĂDUCĂ -
Declinul interesului ştiinţific
De ce interesul pentru studiul ştiinţific este pe cale de dispariţie în rândul adolescenţilor şi tinerilor? De ce este imposibil pentru unii studenţi să calculeze o medie aritmetică sau să rezolve o ecuaţie simplă, pe care o rezolvau uşor în clasa a VI-a? De ce este imposibil pentru unii studenţi, după trei ani de matematică şi doi ani de masterat, să sesizeze caracterul evident aberant al rezultatelor unui calcul greşit, printr-o simplă privire asupra valorilor? Cum se explică faptul că aceleaşi persoane care, în şcoala primară, se înghesuiau la felurite concursuri de matematică, au rezultate foarte slabe în liceu şi în facultate?
Astfel de întrebări nu pot primi răspunsul corect dacă ignorăm suprasolicitarea intelectuală a elevilor din şcoala primară şi gimnaziu. De multe ori şcoala, la insistenţele iresponsabile ale unor părinţi, îngrămădesc peste copii felurite concursuri neoficiale, care nu respectă programa şcolară şi care necesită o pregătire suplimentară. Nenorocirea este că nu se ţine cont nici de înclinaţiile elevilor, adică se încalcă atât principiul adecvării, cât şi principiul talanţilor. În plus, copiii sunt supraaglomeraţi cu teme pentru acasă, astfel încât nu mai au timp să se joace sau să comunice cu părinţii.
Necesitatea unui mediu atractiv
De multe ori, şcoala nu oferă un mediu atractiv de cercetare ştiinţifică. Lecţiile de fizică, chimie şi biologie nu sunt bazate pe experimentele necesare, ci se rezumă la formule şi calcule plictisitoare. Treptat, curiozitatea ştiinţifică a elevilor se atenuează, nefiind hrănită în mod adecvat cu experimente interesante. Copiii şi adolescenţii nu îşi mai găsesc împlinirea în studiu şi în comuniunea familială, fiind astfel nevoiţi să-şi caute împlinirea în altceva, în distracţii, televizor, jocuri pe calculator, etc.
Timpul acordat studiului fiind din ce în ce mai mic, iar învăţarea fiind lipsită de motivaţia corectă, rezultatele şcolare vor fi din ce în ce mai slabe, întărind repulsia faţă de şcoală. Se intră astfel într-un cerc vicios din care se poate ieşi foarte greu. În starea aceasta se află foarte mulţi adolescenţi care termină liceul şi intră în facultate. De aceea ne confruntăm cu rezultate atât de slabe în învăţământul superior.
Suprasolicitarea – o problemă veche
Legătura dintre supraîncărcarea programei şcolare şi surmenajul intelectual a fost dovedită de H. Pigeonneau, profesor la Facultatea de ştiinţe politice din Paris şi publicată în periodicul „L’Université” din aprilie 1867.
În Buletinul Societăţii de Antropologie din Paris, vol. 9, nr.9 din anul 1886, există un articol scris de academicianul Gustave Lagneau, intitulat: „Du surmenage intellectuel et de la sédentarité dans les études”. Pe baza unor studii statistice, autorul dovedeşte faptul că surmenajul intelectual şi sedentarismul provoacă în rândul elevilor miopie, scolioză, tulburări digestive, tuberculoză şi tulburări nervoase.
În şedinţa din 17 mai 1887 a Academiei de Medicină din Paris, Gustave Lagneau arăta efectele suprasolicitării intelectuale: miopie, curbarea coloanei vertebrale, tulburări digestive, paloare, anemie, leziuni dentare, neurastenie, lentoare intelectuală. Ca soluţii, Lagneau propunea restrângerea orelor de activitate intelectuală şi reducerea programei şcolare.
În 1887, Lancereaux a confirmat faptul că elevii au creierul suprasolicitat din cauza activităţii intelectuale.
Tot în 1887, la Paris a fost editată cartea medicului Paul Brouardel, membru al Academiei Naţionale de Medicină, intitulată: „Sur le surmenage intellectuel et la sédentarité dans les écoles”.
În 1898, Alfred Binet şi Victor Henri au publicat cartea intitulată: „La fatigue intellectuelle” în care se arată că efortul intelectual prelungit (câteva ore), însoţit de o imobilizare relativă, determină scăderea pulsului, diminuarea circulaţiei sanguine periferice, reducerea forţei musculare, diminuarea apetitului şi a atenţiei. De asemenea, autorii dovedesc faptul că persoane diferite obosesc în mod diferit în urma efortului intelectual.
Suprasolicitarea – o problemă actuală
În cartea intitulată: „Bătălia asupra temelor”, dr. Harris Cooper, psiholog şi specialist în neuroştiinţe, profesor la Duke University, prezintă studii statistice care arată că există o foarte slabă corelaţie între cantitatea temelor şi rezultatele şcolare. Cu alte cuvinte, o cantitate mare de teme nu se corelează semnificativ cu rezultate şcolare mai bune!
O altă lucrare importantă a dr. Harris Cooper este articolul intitulat: „Teme eficiente”, publicat de Consiliul Naţional al Profesorilor de Matematică. În această lucrare sunt prezentate studii care arată că sunt mai eficiente temele mai dese dar mai scurte. De asemenea, se demonstrează faptul că temele cu subiecte la alegere sunt mai bune decât cele cu subiecte obligatorii, deoarece stimulează motivaţia elevilor şi îmbunătăţesc performanţele şcolare. Se mai arată că este importantă introducerea unor probleme mai uşoare printre cele dificile. Prin urmare, temele nu trebuie să conţină doar probleme dificile.
Temele pentru acasă
O altă carte importantă este intitulată: „Procesul împotriva temelor. Cum îi afectează temele pe copiii noştri şi ce putem face noi în privinţa aceasta”, de Sara Bennett şi Nancy Kalish.
Cartea prezintă un studiu care arată că în ţările cu cele mai bune rezultate şcolare (Japonia, Danemarca şi Republica Cehă) profesorii dau teme puţine, iar în ţările cu cele mai slabe rezultate şcolare (Thailanda şi Iran), profesorii dau teme multe.
De asemenea, autoarele accentuează importanţa odihnei. Un copil între 5 şi 12 ani are un necesar de somn de 10-11 ore, iar un adolescent, de 9 ore.
Un studiu statistic realizat în anul 2006 arată că, din cauza suprasolicitării şcolare, 80% din adolescenţi nu dorm destul; 28% adorm la şcoală, iar 22% adorm în timp ce îşi fac temele.
O carte la fel de importantă este intitulată: „Sfârşitul temelor. Cum temele dezbină familiile, suprasolicită copiii şi limitează învăţarea”. Autoarea, Etta Kralovec, este expertă în educaţie şi profesor la Universitatea din Arizona. Pe baza unui studiu statistic, realizat de Centrul Naţional de Statistică în Educaţie, autoarea demontează mitul conform căruia, dacă elevii nu primesc multe teme, nu vor fi competitivi pe plan internaţional.
Rezolvarea problemei
Rezolvarea acestei probleme poate fi foarte simplă sau foarte dificilă. Foarte dificilă la nivel naţional, dacă nu există interesul să avem o cercetare ştiinţifică de nivel înalt şi un învăţământ care să formeze oameni de nădejde. Care să lucreze în mod eficient pentru binele neamului nostru. Foarte simplă la nivel familial şi şcolar, dacă părinţii şi profesorii au conştiinţa trează şi sunt corect informaţi.
În familie trebuie să existe o comuniune deplină între părinţi şi copii. Este necesar să existe un timp acordat comunicării, plimbării în aer liber şi jocului. Copilul trebuie să se simtă util, să fie angrenat în treburile casei, pe măsura posibilităţilor sale. Orice activitate practică alături de părinţi trebuie să fie o lecţie de viaţă. Cunoştinţele ştiinţifice dobândite la şcoală trebuie aplicate în viaţa zilnică, în cazuri concrete. Este foarte importantă şi comuniunea dintre familiile ortodoxe din acelaşi oraş.
La nivel şcolar, totul depinde de profesori. Dacă aceştia îşi fac datoria cu conştiinţa trează, ca în faţa lui Dumnezeu, activitatea se desfăşoară în bune condiţii. Profesorul trebuie să se raporteze la elevi aşa cum se raportează la proprii lui copii. Altfel, nu merită numele de dascăl. În scoală trebuie să domnească o atmosferă de dragoste creştină. Bucuria cunoaşterii ştiinţifice şi bucuria comuniunii trebuie sădite în sufletele copiilor de la cele mai fragede vârste.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 33)
