.jpg)
miercuri, 12 august 2026
„Deștepții” care l-au votat pe Nicușor, sunt mult mai proști decât noi ceilalți, care nu l-am votat!
Nicușor Dan n-a fost niciodată altfel, cred. Tot
ăsta era și când a obținut un post călduț la Institutul de Matematică al
Academiei Române, unde zău c-am încercat să aflu din toate sursele oficiale
„sigure și eficiente” cu ce anume s-a ocupat, dar m-am lovit de Nebuloasa Orion
și-am renunțat.
Tot ăsta era și când se juca de-a nino! nino!
„salvarea Bucureștiului”, stând cu curul pe asfalt și bătând la fund, cu
lingura, o cratiță care n-avea nicio vină. Tot ăsta era și când umbla bezmetic
cu sugarul învelit în pelinci, la -6 grade Celsius, prin București, protestând
împotriva Ordonanței 13 și explicând că-l duce cu el pe bebe și la proteste,
dar și la tribunal, ca să-i „creeze amintiri”!
Tot ăsta era și când, printr-o glumă a sorții (dar
și a alegătorilor), s-a trezit Primar-General-cu-cinci-stele și a explicat
bucureștenilor că apa caldă ajunge numai dacă ajunge, iar dacă nu, nu! Tot ăsta
era și atunci când a candidat pentru președinție și când, tot printr-o glumă,
dar de astă dată a uriașei mașinării influenceriste, a fost înșurubat la
Cotroceni!
Nicușor Dan a fost mereu același, cel DE ACUM,
adică! Deoarece pentru atât de evidentul „fel de a fi” al lui Nicușor
„schimbarea” ar fi o boală letală.
Cu toate astea… pentru a nu știu câta oară în
ultimii 35 de ani se întâmplă așa: un grup de indivizi cu o părere excesiv de
bună despre ei înșiși și dezgustător de disprețuitori la adresa tuturor celor
care au o opinie diferită față de a lor, monopolizează sectorul „deștepții
nației” iar de pe această poziție de top, pe care și-o revendică în mod
neobrăzat, îți explică pe îndelete ce anume trebuie să votezi.
Dacă nu votezi așa, ești prost. Iar în spatele lui
„ești prost” vin la rând, la post scriptum, și toate celelalte: putinist,
conspiraționist, analfabet, reacționar, asistat social, știrb, etc. În timp ce
„deștepții nației” sunt taman invers: pro-europeni, pro-„am încredere în
știință”, educați, cetățeni onorabili, cu conturi frumușele în bănci și cu
danturi având implanturile la zi!
Nu cred că e unul dintre acești „inteligenți și
rafinați” care să nu fi știut că Nicușor e un „calcă-n străchini” fără
speranță, incompatibil cu președinția, precum Baba Cloanța cu titlul de Miss
Univers!
Însă ei nu ni l-au „recomandat” imperativ pentru
vreo calitate anume și nu s-au deplasat ca să înfulece sarmale „dă Cotroceni”
și să se pozeze cu platourile aburinde pentru că ar fi crezut că omul ar fi
capabil să ne facă viața mai bună, ci strict pentru că se așteptau ca NICUȘOR
SĂ LIVREZE (!!!!) ceva potrivit cu aspirațiile lor. Adică, exact așa cum a
sintetizat crucișătorul CETEPEU: „…să pună PSD la punct”! Atât! E o problemă
simplă de arsură în ficați și de revanșă!
În mintea acestor cugetători, noi, ceilalți cetățeni,
nu existăm decât ca niște accidente istorice, bune de prostit o dată la
patru-cinci ani. Accidente utile periodic, deci. Iar după perioadele electorale
ei cred că ar fi cazul să intrăm din nou în faza de hibernare și să nu mai
deranjăm ființele raționale cu opiniile noastre „neconforme”.
Realitatea este că tactica lor funcționează. Cel
puțin pentru prezidențiale, de 22 de ani încoace, a funcționat fără reproș.
Ce-i drept, era cât pe ce să se producă o catastrofă în 2024 și să se aleagă
altcineva decât… dar a intervenit salutar Curtea Constituțională și lucrurile
s-au aranjat! Iar la cât sunt de controlate astăzi alegerile, când autobuzele
din Republica Moldova au început să funcționeze impecabil, cu plăcute escale de
„dans și bune maniere” pe la secțiile de votare din diaspora, nu cred că vom
mai avea surprize.
Numai că, fără niciun fior, la puțin timp după ce
ne-au recomandat călduros „minunea din noiembrie” – pardon! „minunea din mai”,
influencerii cei inteligenți șterg pe jos cu alesul lor cu mai multă vigoare
chiar decât o facem noi, ăia care nu l-am votat, îi dau scrisorile-napoi și-l
scuipă între ochi. Apoi se uită-n jur după următoarea „minune” pe care să ne-o
vâre pe gât.
Și uite-așa, Tudor Chirilă constată, la numai un an
de la prezidențiale, că alesul lui face „lucruri iraționale”:
„Ce este și mai înspăimântător este că sunteți
complet desprins de realitate. Nu suntem influensări (plătiți) ăștia care v-am
susținut și acum vă acuzăm de trădarea votanților dumneavoastră și a valorilor
pe care pretindeți că le susțineți, dimpotrivă am fost acuzați că am fost
plătiți să vă susținem (ce glumă proastă), nu suntem altceva decât cetățeni
(…). Deși îndemnați cu cinism la calm și rațiune faceți lucruri absolut
iraționale sau care se pot citi doar în logica unui atac la democrație și stat
de drept.” (Tudor Chirilă, 14 iunie 2026)
Ana Blandiana e și mai tranșantă și cu glasul ei
pisicesco-arpagicesc ne zice:
„N-am nicio îndoială că e bolnav, că e anormal, că
capul lui – este evident – funcționează altfel decât capetele noastre. Dar asta
nu înseamnă că nu funcționează ca un trădător al propriilor idei. Este clar că
merge cu fiecare pas și se adâncește împotriva propriilor lui idei din campania
electorală și din toată viața de până acum!” (Ana Blandiana, 21 iunie 2026)
CTP-ul, cu fața lui de țestoasă-aligator care-ți
ofilește elanul, pune cu precizie virgulița sub „ț”:
„Nicușor Dan e mult mai perfid decât l-am crezut.
Avea o datorie față de popor, să pună PSD la punct!” (CTP, 15 iulie 2026)
Corina Băcanu, fata aia care nu știe cum să-și țină
limba-n gură, că mereu îi iese pe-afară, mai ales când se uită cruciș, îl
spurcă pe „ales” uitând ce poze de colecție făcea cu dânsul cu prilejul
împărțitului sarmalelor de la Cotroceni:
„Și atunci cine mai ești tu, Iudă? Ție chiar nu ți-e
rușine? Nu ți-e rușine că oamenii care au crezut în tine sunt dezamăgiți? Nu
ți-e rușine că ești exact ce am spus că nu vrem? Nu ți-e rușine că ești
concurent la Insula Despărțirii, invers față de acum câteva luni când ne cereai
voturile, iubirea și nu mai aveam loc de tine pe social media?” (Corina Băcanu
Călărașu, 2 noiembrie 2025)
Iar adeptul „spațiilor mici” și vânătorul de
rinoceri Dan Teodorescu îl repudiază pe Nicușor mai subtil, ce-i drept… dar nu
suficient de subtil încât să nu înțelegem și noi, proștii:
„Am crezut în Oana Gheorghiu şi o să cred în
continuare. Am crezut în Diana Buzoianu şi o să cred în continuare. Am crezut
în Ilie Bolojan şi o să cred în continuare. Am crezut în Nicușor Dan şi… o să
cântăm mâine la Braşov.” (Dan Teodorescu, 6 mai 2026)
În concluzie: se vede treaba că ei, „deștepții” care
l-au votat pe Nicușor, sunt mult mai proști decât noi ceilalți, care nu l-am
votat!
P.S. Dar să nu-i subestimăm, totuși… Undeva, în
subsolurile puturoase ale acestor afaceri electorale se învârt o mulțime de
bani! Bani trecuți, bani prezenți și bani viitori. Sărăcia lucie de la
suprafață acoperă ca o pojghiță punga de parai care bolborosește dedesubt și la
care instalația de foraj populară nu poate să ajungă.
Acolo însă „petroliștii” atașați regimului
recomandat de deștepții neamului se vor mufa mereu și mereu fără opreliști…
Autor:
Luminița Arhire
Sursa:
Gandeste.org
Poesis - Ana Dorina IONAC
Am îmbătrânit c-o vară, sigură sunt și o simt.
Să mă mint că nu se vede, pot s-o fac și să vă mint.
Anii trec ca apa-n râuri, se strecoară, grabnic curg.
Nu se știe, sigur, nu! Oare unde-o să ajung?
În ce vară mi-e plecarea? În ce toamnă? Ori în iarnă?
Câte doruri, peste mine, vor dori să se aștearnă?
Câte nopți vor trece pragul gândurilor zbuciumate?
Câți ani, Doamne? De îi dai, să mi-i dai cu sănătate!
Citta di Castello: 12.08.2026
Semnificațiile zilei de 12 august 2026
Evenimente 12 august
490 î.Hr.:
Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon; atenienii conduși de Miltiade au înfrânt armata persană trimisă de Darius I (după alte surse, bătălia a avut loc la 12 septembrie).
678:
Prin tratatul arabo-bizantin s-a pus capăt, temporar, atacurilor anuale ale flotei arabe asupra Constantinopolului.
1099:
Prima cruciadă s-a încheiat odată cu bătălia de la Ascalon și cu retragerea forțelor fatimide în Egipt.
1857:
Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Noile alegeri au dat câștig de cauză unioniștilor.
1871:
Înființarea Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilarian și V.A. Urechia.
1877:
Astronomul american Asaph Hall a descoperit satelitul Deimos al planetei Marte.
1883:
Ultimul Quagga a murit într-o grădină zoologică din Amsterdam.
1908:
Primul model al mașinii Ford "T" a ieșit pe porțile uzinei din Detroit.
1920:
Războiul polono-sovietic: Începe bătălia finală a conflictului, Bătălia de la Varșovia, terminată cu victoria decisivă a polonezilor.
1949:
18 state au semnat Convențiile de la Geneva.
1981:
Primul calculator personal IBM, IBM 5150, intră pe piață.
2000:
Submarinul nuclear rusesc Kursk a explodat și s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar.
2012:
Ceremonia de închidere a Jocurile Olimpice de la Londra.
Celebrări 12 august
Comemorări 12 august
Semnal editorial - A apărut un nou număr al revistei „ROMA” – cultură, memorie și identitate românească, manager dr. Nicoară MIHALI
La Baia Sprie, oraș situat la poalele Munților Gutâi și pe valea râului Săsar, a apărut un nou număr al revistei „ROMA”, publicație de cultură și educație editată de Editura Cetatea Romei, sub coordonarea scriitorului dr. Nicoară Mihali. Numărul 12, 13, 14, aferent anilor 2025–2026, continuă proiectul unei reviste care și-a propus să pună în dialog Maramureșul cu lumea, cultura română cu spațiul european și memoria locurilor cu experiența românilor plecați în diaspora.
În pagina de
deschidere se precizează că „Revista s-a născut după o călătorie la Roma,
susținută de elevul meu, Mihai Ofimiaș”. Astfel, numele revistei nu este
întâmplător: Roma devine un simbol al întâlnirii dintre cultura europeană,
istorie și identitatea românească. Publicația se adresează, deopotrivă,
cititorilor din România și românilor din diaspora.
„ROMA” nu este o revistă
cu apariție rigidă, fixată într-un calendar editorial strict, ea apare când temele propuse sunt acoperite și când
materialele trimise de colaboratori ajung la nivelul de calitate urmărit de redacție.
Este, într-un fel, o revistă care își permite să aștepte. Să adune. Să
verifice. Să construiască. Într-un material publicat în paginile revistei se
subliniază că „ROMA” nu are o periodicitate strictă, apropiindu-se mai degrabă
de formula unui anuar cultural.
Colectivul editorial reunește scriitori,
profesori universitari, filosofi, istorici, artiști, filologi și oameni de
cultură din țară și din diaspora. Redactor-șef este dr. Nicoară Mihali, iar
între redactori se regăsesc nume precum: Valentina Todoran, Lazăr Năsui, Delia
Muntean, Nicu Ciobanu, Nicolae Georgescu, Nadia Roman, Manuela Pintea, Dana
Oprica, Ștefan Marinca, Ștefan Petra, Viorel Ciubotă și mulți alții.
Numerele anterioare au
reunit aproape o mie de pagini și și-au adus contribuția un număr mare de istorici,
filosofi, scriitori, artiști plastici, psihologi, filologi și profesori
universitari. Printre colaboratori se numără: Viorel Ciubotă, Viorel Igna,
Marcel Țop, Ștefan Petra, Ioan Țiplea, dr. Ioan Marchiș, dr. Alexandru Baboș și Nicu
Ciobanu. Prin această diversitate, revista „ROMA” devine și o arhivă culturală
a unei lumi românești aflate într-o continuă mișcare.
O
caracteristică importantă a revistei „ROMA” este preocuparea pentru recuperarea unor personalități,
destine și momente care riscă să se piardă din memoria colectivă. În acest
sens, secțiunea „In Memoriam” îl readuce în atenție pe
scriitorul maramureșean Marian Ilea. Sunt recuperate mărturii,
dialoguri și amintiri despre lumea literară, despre întâlniri și despre Școala
de vară „Gheorghe Crăciun” de la Ipotești. Numărul dedică un grupaj consistent lui Mihai
Eminescu și relației sale cu Maramureșul, prin articole precum „Eminescu și
Maramureșul”, „Portretul din scrisoare”, „Prohodul unui om viu” și studiul
despre școala „cea aievea” în viziunea publicistului Eminescu.
Revista
continuă apoi cu o amplă secțiune dedicată lui Iancu, cu studii despre
ascensiunea și căderea personajului istoric, despre drama „Iancu”, despre lumea
ritualică din care acesta a apărut, precum și despre spectacole și evenimente
culturale legate de această temă.
Un capitol
distinct este consacrat lui Mircea Eliade, prin materiale despre
scriitorul camuflat în propria operă și despre ultimele zile din viața sa.
Urmează o secțiune dedicată nașterii filmului documentar, care prezintă
experiența realizării filmelor documentare, prima gală de film documentar din
Maramureș și povești despre drumul spre celebritate.
Istoria
ocupă un spațiu larg. Sunt abordate personalitatea lui Vasile
Pârvan, istoria Borșei în secolul al XVIII-lea, Unirea religioasă din 1700,
tentativa Ucrainei de anexare a Maramureșului, istoria pădurilor și vânatului
în Europa și familia Vlașin din Moisei.
Literatura
este reprezentată printr-o amplă secțiune de critică literară, urmată de
„Literatura Lumii”, unde apar materiale despre Louis-Ferdinand Céline, Balzac,
Michel Foucault, bibliotecile secrete ale lumii și alte teme ale culturii
universale.
Un punct
forte al revistei îl constituie seria de interviuri. Cititorii îi pot
întâlni pe: Varujan Vosganian, Jonathan Franzen, Maria del Pilar Martinez
Nandin, Gabriela Adameșteanu, Nicoară Mihali, dirijorul Cristian Sandu,
compozitorul și dirijorul Ladislau Roth, Paula Hriscu, Cristina Șoloc și
tehnoredactorul Ada Fonai. Interviurile urmăresc nu doar activitatea
invitaților, ci și raportul lor cu literatura, muzica, cultura și locul de
origine.
Secțiunea de
proză aduce texte semnate de; dr. Nicoară Mihali, Nadia Roman, Dana Oprica,
Nicu Ciobanu, Mihai Pătrașcu, Mirel Taloș și Lazăr Năsui, iar partea de folclor
readuce în atenție tradiții și practici rituale maramureșene, între care
Focurile din Joia Mare de la Borșa și focurile rituale din cultura populară
maramureșeană și românească.
Finalul
sumarului este dedicat unor rubrici precum „Promoție și Emoție”, „Poezia
deschide ferestre”, „Cronică de Teatru și Film” și „Scrisoarea
unui Haiduc”. Sunt reunite aici evocări, poezie, cronici de spectacole și
filme, precum și documente și mărturii cu valoare memorialistică.
Să spunem că una dintre particularitățile
publicației ROMA este deschiderea sa către românii din diaspora. În paginile
revistei se întâlnesc autori din România cu intelectuali și oameni de cultură
stabiliți în Italia, Germania, Norvegia, Grecia, Voivodina sau în alte spații
europene. Povestea ei frumoasă, începută cu o călătorie la Roma, continuă la
Baia Sprie, acolo unde cultura română își găsește încă oameni dispuși să o
adune, să o păstreze și să o ducă mai departe, într-o țară în care Ministerul
Culturii îți întoarce spatele, ba mai mult, îți pune bețe în roate. De aceea
demersul editoralistului, scriitorului și omului de cultură dr. Nicoară Mihali este salutar și merită apreciat la justa valoare!
Sumarul numărului 12–14 revista „ROMA/AMOR”
·
Editoriale: Marco Polo
și Drumul Mătăsii; călătorii și diplomați; Roma și apropierea ei de spațiul
românesc; Constanța Dunca; Benedict Corlaciu și corespondența sa;
·
Eminescu: Eminescu și
Maramureșul; documente și portrete; studiul despre școala în viziunea
publicistului Eminescu;
·
Cu Iancu la Viena: studii istorice și literare, teatru și evenimente culturale dedicate lui
Iancu;
·
Despre Eliade: Mircea
Eliade, opera și ultimele sale zile;
·
Nașterea filmului documentar: experiența realizării filmului documentar și
începuturile galei de film documentar în Maramureș;
·
Pârvan și Istoria: Vasile Pârvan și cercetarea istorică;
·
Istorie și Călătorii: Borșa secolului al XVIII-lea, Unirea religioasă din 1700, istoria
Maramureșului, pădurile și vânatul, familia Vlașin;
·
Critică Literară: cronici și
interpretări ale unor volume și autori contemporani;
·
Literatura Lumii: Céline,
Balzac, Foucault, biblioteci secrete și teme ale culturii universale;
·
Interviuri: Varujan
Vosganian, Jonathan Franzen, Maria del Pilar Martinez Nandin, Gabriela
Adameșteanu, Nicoară Mihali, Cristian Sandu, Ladislau Roth, Paula Hriscu,
Cristina Șoloc și Ada Fonai;
·
Filosofie/Teologie: nihilismul și interpretări teologice;
·
Tineri Scriitori: texte și
perspective ale noii generații;
·
In Memoriam – Marian Ilea: evocări, interviuri și texte despre scriitorul
maramureșean;
·
Proză: fragmente
de roman, memorialistică și proză contemporană;
·
Folclor: tradiții,
ritualuri și comunități etnologice din Maramureș;
·
Promoție și Emoție: întâlniri și recuperări ale memoriei generațiilor;
·
Poezia deschide ferestre: poezie și reflecții asupra literaturii;
·
Cronică de Teatru și Film: teatru, film și operă;
·
Scrisoarea unui Haiduc: mărturii și documente epistolare.
Așadar, prin amploarea și prin
diversitatea temelor, noul număr al revistei „ROMA” construită în
jurul ideii că memoria, literatura și cultura pot păstra legătura dintre oameni
și locurile din care provin devine o punte de legătură vizibilă între românii din țară
și cei din diaspora.
Dr. Nicoară
Mihali a reușit un demers editorial de substanță, în care memoria culturală,
cercetarea interdisciplinară și dialogul dintre spațiul românesc și cel
european contribuie la consolidarea unei autentice conștiințe identitare și
patrimoniale. Felicitări!
Gelu DRAGOȘ, UZPR
marți, 11 august 2026
Sindicatele din Educație resping noua grilă de salarizare: „Nu acceptăm niciun compromis”
Sindicatele din Educație nu sunt de acord cu forma actuală a grilei de salarizare discutate de Guvernul demis și cer refacerea calculelor, chiar dacă noua lege ar urma să fie aplicată etapizat.
Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a transmis după consultările de marți de la Cotroceni că sindicatele nu sunt dispuse să renunțe la principiile convenite în perioada 2023-2024.
„Nu acceptăm niciun compromis legat de grila de salarizare”, a declarat Hăncescu, precizând că și în cazul unei aplicări etapizate este necesară refacerea calculelor pentru ca raportul dintre salariile din grilă să fie cel agreat anterior.
O poziție similară a avut-o și Marius Nistor, liderul FSE, care a afirmat că sindicatele ar putea accepta o aplicare etapizată dacă impactul financiar este prea mare pentru bugetul actual.
Discuțiile au avut loc în contextul în care ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat o serie de modificări pregătite pentru sectorul Educației.
Una dintre cele mai importante prevederi vizează salariul profesorului debutant. După greva din 2023, Guvernul și-a asumat ca acesta să fie raportat la salariul mediu brut pe economie. Pîslaru spune însă că măsura nu poate fi finanțată în 2027, iar varianta analizată este ca majorarea să fie aplicată începând din 2028.
Ministrul a explicat că impactul bugetar al unei asemenea măsuri este prea mare pentru resursele disponibile în 2027.
Pachetul discutat mai include aproape dublarea plății cu ora pentru profesori și o indemnizație de dirigenție diferențiată, cuprinsă între 10% și 20%.
Deocamdată, nu au fost prezentate criteriile concrete în funcție de care indemnizația ar urma să fie stabilită la 10%, 15% sau 20%.
În paralel, Guvernul se află sub presiunea calendarului PNRR. Potrivit lui Pîslaru, România se află în ultima săptămână în care poate adopta legea salarizării pentru îndeplinirea unui jalon și pentru deblocarea unei tranșe de aproximativ 770 de milioane de euro.
Astfel, Executivul trebuie să găsească un compromis între solicitările sindicatelor din Educație, posibilitățile bugetare și termenul impus de PNRR.
FOTO: FSLI Romania.
DACII ȘI ROMANII – ÎNTRE ISTORIE, REALITATE ȘI MIT
O privire critică asupra originilor poporului român
Istoria unui popor nu trebuie iubită mai puțin atunci când este privită cu luciditate. Dimpotrivă, adevărata dragoste de țară presupune respectul pentru adevăr, pentru document, pentru arheologie și pentru cercetarea științifică. România nu are nevoie de mituri exagerate despre daci, după cum nu are nevoie nici de minimalizarea rolului lor în formarea poporului român.
În ultimii ani, în spațiul public românesc s-a dezvoltat o adevărată mitologie a dacilor. În această viziune, dacii apar uneori ca un popor aproape perfect: cei mai viteji, cei mai înțelepți, cei mai vechi, posesorii unei limbi extraordinare și ai unor cunoștințe științifice pe care lumea antică nu le-ar fi avut. Uneori se ajunge chiar la afirmații potrivit cărora civilizația dacică ar fi fost superioară civilizației romane.
O asemenea imagine nu este susținută de izvoarele istorice. Dar nici imaginea opusă, a dacului primitiv, lipsit de cultură și incapabil de organizare, nu corespunde realității.
Adevărul istoric este mai interesant decât legenda.
Dacii, numiți și geți în izvoarele grecești în anumite contexte, făceau parte din lumea tracică a Europei de Sud-Est. Despre ei avem informații provenite în principal de la autori greci și romani, precum Herodot, Strabon, Dio Cassius și alții, dar și din cercetarea arheologică.
Civilizația geto-dacică a cunoscut o dezvoltare importantă în ultimele secole înainte de cucerirea romană. Sarmizegetusa Regia și fortificațiile din Munții Orăștiei demonstrează existența unei societăți capabile să construiască sisteme defensive complexe, sanctuare, terase, drumuri și construcții din piatră și lemn.
UNESCO consideră fortificațiile dacice din Munții Orăștiei exemple remarcabile ale unei civilizații care a atins un nivel cultural și socio-economic important pentru epoca sa și subliniază fuziunea dintre tehnici de arhitectură militară provenite din lumea clasică și din Europa epocii fierului.
Prin urmare, afirmația că dacii ar fi trăit exclusiv în bordeie este exagerată.
În așezările dacice au fost descoperite locuințe din lemn și piatră, turnuri de locuire, ateliere meșteșugărești, sanctuare și alte construcții. La Sarmizegetusa Regia, zona civilă se întindea pe numeroase terase. amenajate artificial, iar cercetările au identificat locuințe, ateliere și construcții religioase.
Așadar, dacii nu erau niște oameni primitivi care locuiau exclusiv în bordeie. Dar nici nu trebuie transformați într-o civilizație comparabilă, în toate privințele, cu Imperiul Roman.
Comparația cu Roma trebuie făcută ținând seama de diferența enormă de dezvoltare politică, economică și urbanistică.
Roma devenise, în perioada imperială, centrul unui imperiu întins pe trei continente. Avea orașe dezvoltate, administrație, rețele de drumuri, apeducte, poduri, băi publice, amfiteatre, forumuri, temple, palate și sisteme juridice complexe.
Dar nici aici nu trebuie exagerat.
Romanii nu locuiau cu toții în palate. Roma era o societate profund stratificată. Alături de casele aristocratice și de construcțiile monumentale existau locuințe modeste, spații comerciale, apartamente și clădiri cu mai multe niveluri. Cercetările asupra arhitecturii romane arată tocmai această mare diversitate a locuirii.
Prin urmare, nu putem opune simplist imaginea „dacului din bordei” imaginii „romanului din palat”. Realitatea socială era mult mai complicată.
Diferența esențială este alta: Roma dezvoltase o civilizație urbană, administrativă și imperială de o complexitate pe care societatea dacică nu o atinsese.
Una dintre cele mai importante exagerări contemporane este afirmația că limba dacilor ar fi fost o limbă extraordinar de dezvoltată, despre care s-ar ști aproape totul. Realitatea este exact invers.
Dacii aveau, evident, o limbă. Orice comunitate umană organizată avea un sistem lingvistic. Problema este că limba dacică nu ne-a lăsat un corpus literar comparabil cu latina sau greaca antică.
Nu avem opere literare dacice, gramatici dacice sau dicționare dacice. Cunoașterea noastră este fragmentară și se bazează în special pe nume de persoane, nume de locuri, inscripții scurte și comparații lingvistice.
Cercetarea asupra substratului românesc rămâne de altfel o problemă dificilă și controversată. Unele elemente considerate tradițional dacice pot avea alte explicații etimologice, iar dovezile directe despre limba dacică sunt foarte puține.
În schimb, latina era o limbă cu o tradiție literară și administrativă extraordinar de bogată. Avea gramatică elaborată, vocabular vast, literatură, drept, filosofie, istoriografie și administrație imperială.
Este important însă să facem o precizare: limba română nu provine pur și simplu din latina clasică a lui Cicero. Ea s-a format în principal din latina populară vorbită, evoluată în spațiul dunărean și balcanic, în contact cu populațiile locale și, ulterior, cu alte limbi. Studiile de lingvistică romanică definesc româna drept o limbă romanică derivată din latina vorbită.
Aceasta este una dintre cele mai importante dovezi ale romanizării populației din spațiul carpato-dunărean.
Poporul român nu poate fi explicat prin formula simplistă „daci + romani = români”, ca și cum două grupuri s-ar fi amestecat mecanic și ar fi produs imediat un popor nou. Procesul a fost lung și complex.
Cucerirea unei părți a Daciei de către împăratul Traian în anii 101–102 și 105–106 a adus acest teritoriu în structurile Imperiului Roman. Provincia Dacia a existat aproximativ 165 de ani, iar teritoriul ei a fost integrat într-o lume imperială care utiliza instituții, administrație, armată, comerț și, în mare măsură, limba latină.
UNESCO descrie frontiera romană din Dacia ca pe un sistem vast, alcătuit din fortificații, castre, turnuri de observație, drumuri și așezări civile, care a funcționat timp de aproape 170 de ani.
Romanizarea nu a însemnat dispariția biologică a populației locale și nici înlocuirea completă a tuturor locuitorilor cu oameni veniți din Italia. A fost, în primul rând, un proces cultural și lingvistic.
Populațiile locale au intrat în contact cu militari, coloniști, negustori și funcționari veniți din diferite regiuni ale Imperiului. Latina populară s-a răspândit, iar populațiile locale au participat la acest proces. În timp, latina populară a devenit baza limbii române. Aceasta este o întrebare esențială.
Dacă româna este o limbă romanică, aceasta nu înseamnă că populația locală a dispărut.Dimpotrivă, substratul autohton reprezintă una dintre componentele discutate de lingvistică în formarea limbii române. Există cuvinte și particularități considerate de diferiți cercetători ca putând proveni din fondul prelatin, dar identificarea lor exactă este adesea dificilă și controversată.
Așadar, moștenirea dacică trebuie căutată nu numai în cuvinte, ci și în continuități de populație, tradiții, forme de organizare locală și elemente culturale, acolo unde cercetarea poate demonstra asemenea continuități.
Dar trebuie să avem grijă să nu numim „dacică” orice element vechi românesc pentru care nu avem o etimologie sigură.
Nu există argumente istorice serioase pentru această afirmație.
Dacii au fost un popor războinic, capabil de organizare politică și militară și de realizări arhitectonice remarcabile. Sarmizegetusa Regia și fortificațiile din Munții Orăștiei sunt mărturii incontestabile.
Dar Roma era una dintre cele mai puternice civilizații ale lumii antice. Avea un sistem juridic, administrativ, militar și economic de o complexitate mult superioară celei cunoscute în regatul dac.
A spune că dacii erau „superiori romanilor” nu este istorie, ci naționalism romantic.
La fel de greșit ar fi să afirmăm că dacii erau „barbari fără cultură”. UNESCO însăși recunoaște nivelul cultural și socio-economic remarcabil al regatelor geto-dacice.
Nici aici nu trebuie să cădem în extrema opusă.
Nu este corect să transformăm afirmațiile despre anumite comportamente ale unor daci într-o caracteristică morală a întregului popor.
Dacă izvoarele antice consemnează consumul de alcool, conflicte familiale, violență sau alte comportamente, acestea trebuie analizate critic și puse în contextul epocii. Nu există popor antic fără vicii și fără violență.
Romanii înșiși au fost capabili de cruzimi extraordinare: războaie de cucerire, execuții, sclavie, represiuni și spectacole sângeroase în arene.
De aceea, nu este corect să spunem că „dacii erau bețivi și își băteau soțiile”, după cum nu ar fi corect să spunem că „romanii erau cruzi și depravați” ca definiție a întregii civilizații.
Un popor nu poate fi judecat prin caricaturizarea defectelor unor indivizi.
Poate că aceasta este cea mai importantă concluzie.
Îmi iubesc țara nu pentru că strămoșii ei ar fi fost „cei mai mari din lume”, ci pentru că este țara mea.
Îmi iubesc poporul fără să am nevoie să demonstrez că dacii au inventat totul, că Roma a copiat de la ei sau că toate marile civilizații antice ar fi avut originea în spațiul carpato-dunărean.
Patriotismul adevărat nu are nevoie de exagerări.
Dacii merită respect pentru ceea ce au fost în realitate: o populație importantă a lumii tracice, organizată politic, capabilă de război, comerț, meșteșuguri, construcții și credințe religioase complexe.
Romanii merită respect pentru ceea ce au realizat: construirea unuia dintre cele mai impresionante imperii ale Antichității, dezvoltarea dreptului, administrației, urbanismului, infrastructurii și răspândirea limbii latine.
Iar românii trebuie să-și asume ambele componente majore ale trecutului lor, fără complexe și fără falsificări: moștenirea autohtonă și moștenirea romană.
Nu trebuie să alegem între daci și romani.
Trebuie să înțelegem cum, printr-un proces istoric îndelungat și complicat, lumea dacică, lumea romană și populațiile care au trecut ulterior prin spațiul carpato-dunărean au contribuit la formarea unei comunități care avea să devină poporul român.
Istoria adevărată este mai puternică decât legenda.
Ea nu micșorează România.
Dimpotrivă, o face mai demnă de respect.
Adevărata mândrie națională nu constă în a spune că strămoșii noștri au fost superiori tuturor celorlalte popoare. Ea constă în a putea privi trecutul cu fruntea sus, chiar și atunci când descoperim că strămoșii noștri au avut și lumini, și umbre.
Dacii nu trebuie nici idolatrizați, nici disprețuiți. Romanii nu trebuie nici idealizați, nici demonizați. Istoria trebuie să-i așeze pe fiecare la locul lor. Iar din întâlnirea acestor lumi, cu toate transformările ulterioare, s-a născut una dintre cele mai originale identități ale Europei: identitatea românească.
Al.Florin Țene
Bibliografie selectivă
Herodot, Istorii, Cartea a IV-a – informații despre geți și lumea tracică.
Strabon, Geographia, Cărțile VII și XI – informații despre geți, daci și lumea balcanică.
Cassius Dio, Istoria romană, Cărțile LXVII–LXVIII – războaiele dintre romani și daci.
I. I. Russu, Limba traco-dacilor, București, Editura Științifică – lucrare clasică privind problema limbii traco-dacice.
Al. Rosetti, Istoria limbii române, București – lucrare fundamentală pentru înțelegerea evoluției limbii române.
Gheorghe Brâncuș, Istoria limbii române, București – pentru formarea și evoluția limbii române.
Dan Marian Ungureanu, „Cît din substratul lexical al limbii române e dacic?”, Analele Banatului, XXVII, 2019, pp. 349–362 – studiu critic asupra identificării elementelor dacice din vocabularul românesc.
Mun-Suh Lee, „Caracterul romanic al limbii române”, Analele Universității din București. Limba și literatura română, LV, 2006.
UNESCO World Heritage Centre, Dacian Fortresses of the Orastie Mountains – documentație privind fortificațiile și civilizația geto-dacică.
UNESCO World Heritage Centre, Frontiers of the Roman Empire – Dacia – documentație privind organizarea provinciei romane Dacia și frontiera imperială.
Cătălin Nicolae Popa, „The significant past and insignificant archaeologists. Who informs the public about their ‘national’ past? The case of Romania”, Archaeological Dialogues, Cambridge University Press – studiu critic asupra fenomenului contemporan de „dacianizare” a trecutului românesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)