Atât pacienţii asiguraţi cât şi cei neasiguraţi pot
beneficia, începând cu aprilie 2015, de o serie de servicii gratuite, incluse
în pachetele medicale pentru 2015. Persoanele care nu sunt asigurate pot
beneficia de o serie de servicii de medicină dentară de urgenţă: pansament
calamnt şi drenaj endodontic; tratamentul paradontitelor apicale cu anestezie;
tratamentul afecţiunilor paradontiului cu anestezie, chiuretaj alveolar şi
tratamentul henoragiei (în situaţia în care se efectuează în aceeaşi şedinţă în
care a fost extras dintele respectiv, nu este decontat de casa de asigurări de
sănătate); decapuşonarea la copii; reducerea luxaţiei articulaţiei
temporo-mandibulare; reparaţie/rebazare proteză (se acordă o dată pe an);
reparaţie aparat ortodontic (se acordă numai de medicii de specialitate în
ortodontie şi ortopedie dento-facială).
Conform prevederilor legale, serviciile din pachetul minimal
pot fi făcute de orice medic dentist, cu excepţia celui care presupune
reparaţia aparatului ortodontic, iar dentiştii se ocupă numai de pansamentul
calmant/drenajul endodontic.
Cei neasiguraţi trebuie să suporte integral costurile pentru
investigaţiile paraclinice recomandate (radiogrfii şi tratament prescris).
Pachetul de bază pentru asiguraţi include: o consultaţie la
un interval de 12 luni; tratamentul cariei; tratamentul afecţiunilor pulpare cu
anestezie; pansament calmant/drenaj endodontic; tratamentul gangrenei pulpare;
tratamentul paradontitelor apicale, prin incizie, cu anestezie; tratamentul
afecţiunilor parodontiului cu anestezie;
extracţia dinţilor temporari cu anestezie; extracţia dinţilor permanenţi
cu anestezie; chiuretaj alveolar şi
tratamentul hemoragiei; decapuşonarea la copii; reducerea luxaţiei articulaţiei
temporo-mandibulare; proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă (se acordă o dată
la cinci ani); reparaţie/rebazare proteză (se acordă o dată pe an); element
acrilic; element metalo-acrilic;
reconstituire coroana radiculara; decondiţionarea tulburărilor funcţionale prin
aparate ortodontice, inclusiv tratamentul angrenajului invers prin
inel/gutiere, bărbiţă şi capelină (se acordă numai de medicii de specialitate
în ortodonţie şi ortopedie dento-facială); tratamentul angrenajului invers;
aparate şi dispozitive utilizate în tratamentul malformaţiilor congenitale;
şlefuirea în scop ortodontic/dinte; reparaţia aparatului ortodontic (se acordă
numai de medicii de specialitate în ortodontie şi ortopedie dento-facială);
mentinatoare de spaţiu mobile; sigilare/dinte (o procedură decontată la doi
ani). Serviciile de medicină dentară pentru persoanele asigurate pot fi făcute
de oricare medic dentist, mai putin decondiţionarea tulburărilor funcţionale
prin aparate ortodontice, inclusiv tratamentul angrenajului invers; aparate şi
dispozitive utilizate în tratamentul malformaţiilor congenitale; reparaţie
aparat ortodontic.
O serie de servicii din listă sunt decontate 100% pentru
copii şi beneficiarii legilor speciale şi doar 60% pentru persoanele de peste
18 ani.
D.O.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu