vineri, 29 mai 2015

Criticul Augustin Cozmuţa şi colega Anca Goja distinşi la Zile Culturale ale Băii Mari

Vineri, 29 mai 2015, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor Culturale ale municipiului Baia Mare, în organizarea Primăriei Baia Mare, a Asociației Scriitorilor Baia Mare, a reprezentanței pentru Maramureș a Uniunii Scriitorilor şi a revistei „Nord Literar”, a avut loc decernarea premiilor pentru Scriitorul Anului 2015. Juriul format din Cătălin Cherecheş, dr. Teodor Ardelean, Florica Bud, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Călin Bota şi Săluc Horvat, după deliberare au acordat criticului literar şi istoric Augustin Cozmuţa titlul de Scriitorul Anului, iar jurnalistei Anca Goja premiul „Opera Prima” pentru consacrarea tinerelor talente.
        În cuvântul său primarul Cătălin Cherecheş a spus printre altele: „Este poate singurul lucru sau printre puţinele lucruri care dăinuie într-o comunitate. Este ceea ce dumneavostră faceţi, prin PUTEREA CUVÂNTULUI. Este ceea ce rămâne de foarte multe ori în mentalul colectiv, ceea ce şlefuieşte şi scoate la suprafaţă cu adevărat valoarea comunităţii noastre şi pe de altă parte este cu adevărat drumul pe care vrem să mergem, pe lângă altele, spre dezideratul nostru, spre dorinţa şi visul nostru de a deveni în 2021 Capitală Culturală Europeană”.
Felicitări premianţilor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu