Ar trebui
să ne pese
când simţim
cum ne împuţinăm
în fiecare zi câte un pic
să doară
lacrima copilăroasă
când pasul clătinat devine
obositor şi nesigur
iar mâna tremurândă
cu greu nimereşte
semnul crucii
doar ochii
mai vorbesc răspicat
când oasele
atârnă vreascuri
prin trupul tot mai lut
din care o să crească
o păpădie
încrezătoare
ar trebui
să-i dăm vamă pământului
toate tăcerile noastre
pentru a dăinui veşnic.
Nota noastră. Din manuscrisul aflat la tipărire „Cuvintele care tac”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu