Foița de ceapă a graniței dintre parteneriatul strategic și trădarea națională

S-au împlinit trei ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Prilej de evocare a momentului de către actorii principali și, ca de obicei în astfel de situații, de dezvăluire a unor aspecte inedite.

Crin Antonescu, într-un interviu pentru Gândul, afirmă că în vara lui 2012 ”Oameni importanţi din instituţii interne şi internaţionale i-au sugerat premierului Victor Ponta să încheie un parteneriat în afara USL pentru a se menţine la putere”. De asemenea, fostul co-președinte al USL apreciază că „puterea tot mai mare a serviciilor secrete se poate transforma într-o ”situaţie periculoasă”.

De la altă tribună, ce-i ține microfoanele deschise 24 din 24, Traian Băsescu și-a amintit că mandatul emisarului american Philip Gordon, care l-a vizitat la sediul de campanie imediat după referendumul din 2012, a fost „să-mi transmită că am tot suportul Statelor Unite”. „Nu știu ce le-a spus celorlalți dar știu că nu a umblat cu limbaj dublu. Asta cu certitudine”.

Așadar și celorlalți, printre care șefii serviciilor secrete românești, judecătorii CCR, Administrația Americană le-a transmis în clar că SUA îl sprijină total și necondiționat pe Traian Băsescu. Nu sună un astfel de mesaj ca un ordin pe unitate: „nu ne interesează cum, dar țineți-l la putere pe Băsescu”?

Când Gordon a acreditat, printr-o declarație publică, enorma minciună macovistă că peste 1.5 milioane de voturi ar fi fost fraudate la acest referendum, a adăugat, practic, ordinului imperativ de salvare a lui Băsescu, dezlegarea și garanțiile de impunitate necesare executanților pentru folosirea oricăror mijloace în vederea atingerii acestui scop.

Căci o astfel de misiune, de oricine ar fi fost ea ordonată, de Washington, de Berlin ori de Bruxelles, trebuia dusă la îndeplinire de forțele executive ale țării de destinație. Care forțe, când se pune problema asumării responsabilității acțiunilor lor (mai ales dacă acestea se anunță a fi la limita legalității), simt nevoia unei acoperiri totale.

Când Crin Antonescu se referă la ”oameni importanţi din instituţii interne şi internaţionale” putem deduce singuri cam cine ar fi aceștia. „Internaționalii” sunt cei care transmit ordinele iar „internii” cei care le execută.

Și acum să înțelegem cadrul formal ce face posibilă manifestarea aproape discreționară a unei voințe străine în politica și afacerile interne ale României.

România, în momentul de față, este sub incidența a 3 tratate majore:

– Tratatul de la Lisabona, care reprezintă, practic, fundamentul legitimității democratice a UE;

– Tratatul Atlanticului de Nord, asumat odată cu aderarea României la NATO;

– Parteneriatul Strategic cu SUA, care stabileşte pilonii relaţiei România – SUA: dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură.

Dintre acestea, primele două se referă la structuri cu organe multinaționale de decizie. Care, prin natura funcționării lor, sunt mult mai transparente și mai puțin expuse influențelor unor voințe unice cu tendințe discreționare.

Al treilea tratat însă, funcționează ca frăția elefantului cu mușuroiul de furnici. SUA își anunță pretențiile prin pasul greu al câte unui mărunt emisar, cu pieptul bombat, iar mușuroiul românesc începe să trepideze obedient, în vederea îndeplinirii întocmai și la timp a rolului ce i-a fost stabilit, de multe ori fără a fi măcar consultat.

Atât de mare preț pun americanii pe părerea și voința României în relația bilaterală, încât de aproape 3 ani nu și-au desemnat un ambasador la București.

Să ne reamintim două acțiuni profund antidemocratice ale SUA desfășurate în România ultimilor ani, cu sprijinul unor instituții românești, populate de români:

– Susținerea prin minciună și fraudă a regimului antinațional Traian Băsescu, ce a culminat cu deturnarea referendumului din 2012, și

– Transformarea binomului SRI – DNA într-o armă de poliție politică, prin intermediul căreia să manipuleze politica internă a țării, să deturneze voința populară și să distrugă șansele de renaștere a unei economii românești cu investitori autohtoni.

Sub pretextul unei necesare și dorite lupte anticorupție, binomul îndepărtează oameni politici și industriași incomozi, în vreme ce infractori de anvergură infinit mai mare (Traian Băsescu, Sorin Blejnar, Adriean Videanu, Ioan Oltean, Vasile Blaga) sunt protejați sau chiar pregătiți pentru reciclare.

Ce unelte din interior fac posibilă întreagă această „curățenie” unidirecționată și vădit tendențioasă?

– Vârfurile operaționale ale SRI precum și infiltrații lor în parchete, justiție, presă;

– Șefii DNA, CSM, ÎCCJ, CCR.

Scuza lor? Parteneriatul cu SUA (care ne garantează securitatea teritorială), Parteneriatul cu SUA ( care prevede combaterea corupției), pe scurt: Parteneriatul cu SUA (care reprezintă interesul național).

În aceste condiții pun și eu o întrebare de prost: dar de americani ne mai apără cineva?

Dacă aceștia, să zicem, din interese egoiste, din reorientări geo-strategice sau, pur și simplu, din dispreț, vor dori să nu mai producem ci doar să importăm, vor urmări să nu mai stăm pe picioarele noastre ci să le devenim vasali, buni la munca de jos, la războaie singeroase, la operațiuni murdare, dacă, dacă, dacă…

Mai e cineva vigilent față de astfel de pericole? Mai putem spera într-o protecție instituțională?

Are domnul general Coldea o direcție în subordine care să se ocupe de cei care nesocotesc voința populară și subminează suveranitatea și independența României? Fie aceștia chiar și reprezentanți ai SUA? Sau domnul Coldea, doamna Kovesi, domnul Zegrean, doamna Stanciu îi reprezintă, acolo unde funcționează, mai mult pe americani decât pe români?

Poate se așteaptă o astfel de atitudine patriotică de la Mihai Răzvan Ungureanu, detestat aproape ca Băsescu de popor și politicieni dar îndrăgit peste măsură de Tel Aviv, de Budapesta, de Washington.

Totul pare posibil în această periferie de Balcani.

Unii cred că în numele Parteneriatului Strategic cu SUA le este permis orice, inclusiv să facă rău propriului popor. Căci asta s-a întâmplat și când au fost furate prezidențialele din 2009, și când a fost deturnat referendumul din 2012 și când, de dragul FMI, s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25%, și când, de dragul lui Băsescu și a camarilei lui, s-a permis devalizarea bugetului de stat prin ingineriile de la ANRP. Și asta se întâmplă și acum, când Băsescu zburdă liber și face declarații iresponsabile în vreme ce Ponta trebuie dat jos cu orice preț, chiar și prin instrumentarea unui dosar aberant.

Îi avertizez pe acești români puternici ai zilei care, turmentați de forța descoperită brusc în buricele degetelor, și-au pierdut luciditatea, că rostul lor în funcțiile pe care vremelnic le dețin este dat în primul rând de fidelitatea față de propriul popor și de propria țară, iar nu de aliați conjuncturali care azi sunt și mâine, poate, ne vor întoarce spatele.

Fâșia graniței dintre parteneriatul strategic cu SUA și trădarea națională nu e mai groasă, în această perioadă tulbure a istoriei, decât o foiță de ceapă.

Nu încercați să instaurați in România un echivalent al unui regim de ocupație. Nu încercați să înlocuiți frumoasele aspirații republicane „libertate, egalitate, fraternitate” cu surogatele unui trădător de neam „muncă, familie, patrie”. Nu vă credeți nici nemuritori, nici infailibili, nici mai deștepți decât istoria.

Credeți-vă și fiți români! Și incrustați-vă undeva, pe cristalul oglinzii în care vă priviți în fiecare dimineață, că nu există păcat mai greu decât trădarea de țară.

Pe acest teritoriu, numit incă România, turcii au venit și au plecat, rușii au venit și au plecat, americanii au venit și vor pleca și ei.

Doar românii au fost, sunt și rămân. Mai se cărăbănesc și dintre ei unii, de lehamite, dar cu gândul și cu speranța de a se întoarce.

La ei trebuie să vă gândiți dacă sunteți, cu adevărat, ceea ce pretindeți.

Sursa: Contele de Saint Germain