În metropola din care am plecat pe-a vieţii cale,
Cetăţeni pe trotuare merg încet, păşind agale.
La costum şi la cravată, îmbrăcaţi de sărbătoare,
Trecătorii, cu mirare, se întreabă: „Cine-s oare?!”
Este floarea cea vestită, toţi cu câte-o facultate,
Adunând de-atunci încoace saptezeci de ani etate.
Hotărâţi să se-ntâlnească cam în fiecare an,
Până când n-o mai rămâne decât unul, în final.
Am venit din toată ţara, unii chiar din larga lume,
La-ntâlnirea cu colegii, să ne ţinem iar de glume!
Am fost prieteni buni în şcoală şi-aşa am rămas mereu,
Dorul de-a-i vedea la faţă ne apasă tot mai greu.
Pupături, strângeri de mână, glume, vorbe amicale,
Amintiri din tinereţe, când nu aveam parale,
Dar aveam o calitate: eram veseli, geniali,
Hotărâţi şi noi s-ajungem… ingineri sau… generali!
Ne uităm unii la alţii, ne-ntrebăm chiar cu mirare:
„Cum a fost, măicuţă, oare, o atare transformare?!
„Am plecat cu toti-n viata, tineri, veseli şi frumoşi
Şi ne-ntoarcem în postura de bătrâni, cu par alb sau chelioşi.
După ani de trudă multă, am ajuns cum ne e scris,
Să acumulăm, fireşte, bogăţii de nedescris:
Pe la tâmple-avem argintul, aurul pus de dentist,
Plumb atârnă la picioare, pietre scumpe-n colecist…
La Snagov nu avem vile, nu avem nici şase case,
N-am făcut nimic pe pile, precum unii ca Năstase,
N-am avut şi n-avem firme intrate în insolvenţă,
Au intrat la puşcărie doar vreo trei din intendenţă!
Însă mergem înainte, nu ne dăm deloc bătuţi,
Căci avem umor şi farmec, chiar şi oarece bănuţi.
Şi acum, la vârsta-aceasta, ne mai ţinem de femei,
Să ne-ajute-a trece strada sau să nu cădem pe-alei…
Poezia este scrisa de Mihai Horga. https://groups.google.com/forum/#!topic/fizica70/xI4GJhyuyZY
RăspundețiȘtergere